PUNE SCOICA LA URECHE
Se cutremură-n smaralde acuarelele-nserării,
Cerul nins în pleata mării se dezbracă, să se scalde,
Vântul ancorat în ciocul albatrosului ce țipă,
Șuieratul și-l ridică, înălțând din ape focul.
Arde granița deschisă între două frunți străine,
Luna se topește-n tine, capturată și ucisă
De-o fantomă pescărească bântuind în agonie
Pe o barcă de hârtie, condamnată să plutească.
Zeu cu fulgere în palme, tu trezești catarge frânte
Sub furtuni ce-ncep să cânte priponite-n ape calme,
Om cu întristări pe tâmple, tu arunci nisipu-n stele
Și dai viață morții mele, veșnicia să ne-ntâmple.
Doar privește amurgirea și implor-o să m-aplece
Peste-nsingurarea-ți rece care-ți macină simțirea,
Ceartă-te cu lumea veche, cu Neptun, cu Dumnezeu,
Pune scoica la ureche și ascultă-mă: Sunt eu!
—————————-
Mihaela BORZEA
29 octombrie 2019