Din fiecare creangă de copac,
Mi se coboară-n poală-o amintire.
Mă-ntreb de ce? Dar nu știu ce să fac.
Tresar deodată!.. Mă gândesc la tine.
Din stelele-adormite-n bolta nopții,
Sub cerul fără fund,culeg Iubirea.
Secundele-n coloană-mi dau emoții
Un fluviu nesfârșit, e nemurirea.
Pământu-i liniștit și-adânc vibrează…
Lumină- albastră curge dintr-o stea.
Tu te strecori în fiecare frază,
Venită din neant, de undeva … ,
Și mă cuprinzi încet, mă iei de mână.
Îmi dăruiești mănunchiuri mari de flori.
Stingi cu-n sărut, Iubirea mea nebună.
Cu-al tău surâs, mă primenești în zori.
Ascunde-mă, la tine-n gând Iubire!
Și lasă-mă din când în când să sper.
Printre safire, vreau să-ti fiu sclipire,
Lângă Luceafărul aprins pe cer.
Iar când lumina nouă se strecoară,
Peste copacul vieții ce-a-nverzit.
Din vârf de plop Iubirea mea fugară,
Abia la tine-n prag s-a liniștit.
Cu gândul cel din urmă, tot la tine,
Se-ntreabă-n taină, ce să facă ea?
Se uită-n jur și-adoarme cu suspine…
Iubirea mea nebună, iubindu-te te vrea!
———————————-
Mia UNGUREANU
01 octombrie 2019