GARĂ PENTRU DOI (3)
… ziceai bine că m-am întors la scris.
ziceai bine că mă picur, iar picurările aceste sunt formulele mele
de joacă din făptuirea de Poem,
dar ia de te uită cum aștern pe șevalet:
– sunt aici, cu pieptul dezvelit, cu mânecile suflecate,
cu stiloul plin de cerneală, cu gândurile ce mi te colcăie,
doar te scoboară, ia și un vers în palmă,
iar din frigele lui ți-ai da seama cum e când încep să mă sting
– nu te-aş lăsa să te stingi pentru nimic în lume !
dar …
atunci când vei termina ODI, vei începe altceva …
vei continua să doreşti TRUPUL și după …
dar nu-i vei mai ciopli NETRUP !
și este fulminant cum ne iubim … altfel n-ai simţi aşa,
eu n-am mai simţit aşa niciodată,
simt cum mă cuprinde panica uneori,
și mă desprind de tine, cel de aici, și plec …
sunt momente în care sunt cu tine,
mi se pare că te privesc scriind, de peste umărul tău,
mă aşez pe scaun, în spatele tău, picioarele pe după tine,
braţele de înconjur pântecelui tău, obrazul lipit de al tău,
trup lipit de spinarea ta …
dar uneori nu mă simţi !
sau doar de vrei tu …
dar nu-mi eşti !
și mi-ai fost viu!… și mi-ai fost atât de viu !
de vreo câteva ori mi te-ai fost !
tu din netu …
TU din NE-TU !… sau NETU !
dincolo de poem … te-ai transcens în mine …
te-am simţit energetic,
mi te-am avut în mine energetic !
și ce compatibil … uuu, de ți-ai ști !
erau particule de tu peste tot,
aveai tot gândul canalizat înspre mine !
acum ceva tulbură,
cu toate astea, degetele deja mi te strâng,
lor nu le-ai pus oprelişti, iar tu depeni NETRUP …
și depeni, și depeni, și depeni !
– tu, SINGURA FEMEIE CARE M-A IUBIT !
prin iubirea mea am să încânt stelele, care-mi vor face loc
să te așez pe tine, O PATĂ DE PE CER !
stai, trebuie să plec un pic, te caut, mai apoi,
sigur mă voi fi sleit din dor de tu !
și de-ai ști cum urlă-n mine dorul de tu, de-ai ști …
– nimeni n-ar putea opri unda unui dor !
ne pot opri trupurile …
eh, dar asta e cealaltă colivie, cea de care-ţi vorbeam,
Marin, e crucea mea și trebuie s-o duc
– să-mi dai mie un braț din ea, să-l duc eu, și
de mă târăsc pe genunchi pân-ai simți-n inima ta
zbucium dinspre inima mea
– nu se poate împărţi la doi !
e personală, iar tu ai una la fel de grea !
acum, tu eşti ocupat, eu sunt posacă … mai bine tac …
dar adu-mi-te Poem, citesc cu drag și dor de tine …
mi-ai și adus ?… instant ?
ahh ! e minunat, Marin …
m-am rămas în plâng, cum îţi place ţie să poetești lacrima …
îmi mai păstrezi vreo fărâmă de suflet pe care să n-o sleiești în Poem?
din acea fărâmă nu vroiam nimeni smulgă … nimeni, nimeni !
dar ai împrăştiat deja totul … uf !
just !
din care fărâmă, mai și întrebi !?…
nu s-a mai rămas nimic, ai pus până și urma sufletului în vers !
– dar te am pe tine !
și nu te dau decât din Poem
– să nu mă dai !
– doar acum ce am spus cine e ODISEIC, tu adică !
TU !!
– iar eu sunt franjuri !
ai şti să le spui cât de mult te iubesc ?
– ești CEA MAI PUTERNICĂ FEMEIE DIN LUME !
ești O PATĂ DE PE CER !
ești SINGURA FEMEIE CARE M-A IUBIT !
ești primul om de pe pământ care a zis:
tu te-ai născut Poem !!
tu, Marta-Polixenia,
tu ai făcut din mine: CEL CE S-A NĂSCUT POEM !…
iar eu am pus asta aseară în … în … ODISEIC !
ooo, tu, pată de pe cer, scoate-mă iubirii, din stingher …!
– doar ştii cât de mult te iubesc
iubirea smulsă din filozofie … dar,
printre cârlionţi şi muguri de sărut …
aud un suspin !
– ESTE !
– mă mai vrei !?
– infinit-infinit-infinit, până-n NEDEFINFINIT !!
– sufocă-mă-n sărut !
important e să nu te dezlipeşti … respirul e-n Sărut …
asta-i cheia !
SUBLIMUL, ai uitat ?… vezi că știe și Medica !
de cine să ne temem, iubirea mea ?
nici NEOMUL nu mai poate strica nimic !
– și nici NEOAMA !
– e ceva ce nu poate dezbina nimeni: NOI !
iar tu ai flori pe mugurii gândului meu …
iubirea mea, nu te vei muri niciodată în mine !
m-ai spintecat demult … superlativ absolut …
dar unde vrei să-mi ajungi ?
nu mai e nici un fragment de eu nebântuit de tine,
nebântuit de versul tău …
nu te-aş putea stinge nici dac-aş vrea, dar …
dar ce-o să ne facem noi cu … noi ?
– SUPLICIU !
– l-ai început deja !
l-ai început atunci când mi te-ai dat şi m-am dat ţie !
se-nvârte pământul cu mine, nu știu … să vin, să nu vin …
răbdare, iubirea mea, încă puţin …
ia un respir !
– tu mi te ești respirul meu !
– mă voi fi mereu de respir, oricând vei avea nevoie,
te iubesc !!
nimeni nu va putea schimba o virgulă iubirii mele !
ia floare de sărut de noapte bună și …
din când în când, mă mai ning şi pe aici, mai scap dintre nori,
acum iarăşi fug, mai e cale lungă …
dar ţi-am luat taina bobului de grâu …
şi are mugur, și are două buze răsărite-n orhidee …
mi-e teamă să nu le frănjuresc petalele, dar fie !
– fie !
– super actualitate mapamondică ce-ai făcut prin poemele de azi
şi tot suspinul întru nedreptate parcă l-ai fi adunat în strigătul tăcerii …
lege de scut fărădelegii !
nu s-a schimbat nimic de 2000 de ani încoace,
doar s-au adâncit păcatele lumii şi s-au rafinat modalităţile
de a le săvârşi, diferenţa e că,
acum 2000 de ani !
lumea avea ceva mai multă frică de DUMNEZEU, astăzi …
astăzi nu ne mai sfiim să acţionăm pe faţă împotriva Lui,
iar tăcerea Cerului e răspunsul …
sabia atârnă încă !
transcendul răului în bine, încă de la începuturi …
DUMNZEU a sădit Cuvântul în noi, încă de pe atunci,
răspicat !
dar omul s-a aplecat Şoaptei, veninul era deja în mierea ei …
– DUMNEZEU E TOTDEAUNA BUN, ÎNTOTDEAUNA !
– ai adus astăzi toate păcatele lumii dintru începuturi,
ai tu ceva … poate nu …
te tachinam doar, dar nu mai zic nimic,
mi-a căzut frunza gândului într-o pală de vânt …
mă stârneşti, apoi pleci …
crezi tu că te iert !
– chiar cred !!
– acum , de-ai fi aici … ah, de te-ai fi…
n-ar rămâne bucăţică întreagă din tine !
şi ce mi-aş dori …
zidul de întrebări are cărămizi din departe …
ce se va fi ?
și ce furnicături în degete, hmmm, ce furnicături …
te-aş pune la un altfel de zid … eu !
no, chiar ai reuşit să mă tulburi …
atâta tulbure învolburând fundalul sufletului !
– dar sunt pătruns acolo !
caut izvoare și nu le mai găsesc
– dar sunt!
– nu sunt !!
– te pătrunde ceva mai adânc,
în dincolo de tulbur … sunt !
e gheizer !
posibil să nu mă simţi de clocot ?
– ba da, dar vreau să intru în rădăcina izvorului,
nu-mi voi să stau în ploaie !
– te intră atunci !
coapsele te aşteaptă, freamătul nu li s-a pierdut !
iar sânii stau în palme să-ţi încapă … de-i mai doreşti …!
– lasă-le !sunt doar freamăt,
dar după zvârlelile acele cu pietre, abia de mai respir …
-lasă-le !
ai trandafiri în foşnet printre degete, iar tu …
te scriu iubire,
vino să mă scrii !!
– vin …!
– ţi-a plăcut măcar puţin?
– tu știi că te divinizez !
sunt orb iubindu-te, îmi place tot ce faci, tot ce faci,
dar vin direct dintr-un coșmar !
– ce-ai păţit?… descarcă aici;
– niet, duc eu !
ofeream două tandre brațe … și-un sân !
pe care să și poți plânge, de vrei …
– lacrimile nu dau mângâi, sfâșie !!
dau buza-ntr-un abia-atins … buza !
toată !!
– dar eu pot da mângâi lacrimilor tale …
– lasă-le, ia buza !
fă ce vrei tu cu ea …
pune-o sub călcâi !!
– nţ, nu e locul ei acolo …
– dar călcâiul e-n subțioară, deci ar împinge-o către pântec,
ce s-ar mai bucura Achile !?
– eu îţi dau sânul, iar tu-mi ceri calcâiul ?…
– da, dar ai văzut ce să facă !
– Achile … hmmm !
——————————-
Marta Polixenia MATEI&Marin BEȘCUCĂ
2 aprilie, 2018