NĂRILE TIMPULUI STRĂNUTĂ
… ce hartă și singurul ăsta,
cât compas a lăsat miezul de noapte că Orologiul
l-am petrecut aproape de pe genunchi,
clipa-și scosese goniometrul să-mi măsoare respirul,
tavanul era un bun ochitor !
orice tun ne-ar cădea din cer, gata suntem, să-l strivim …
întind mâna , perna ta s-a rămas atât de caldă,
simt totuși o undă de costișă, simt ropotit de roți,
visul plânge cu cafeaua în mână,
strâmbă din nas, ceva nu-i convine în zaț …
și e atât respir din respirul tău că mă tem să-l stric,
un strig pleacă nitam-nisam, îl las
dar hai să pun ceva aici, pentru Dimineață !
vine-n răspuns un val din perdea,
tac și-l aud,
Doamne, cât mister …!
recele nopții îmi aduse din pântecul ploii frisoane,
stelele păliseră-n colbul norilor,
Luna-și ascunsese mângâiul în petale de tăceri,
niciun semn cerul …
uau !
deschid ușa în noapte,
norii bolboroseau pe limba lor, dar tac instant
la văzându-mă cum caut în nicăieri,
dar ei sunt de-acum obișnuiți că sunt și-n 188,
o mână nevăzută sub barbă, strânge ușor,
îți șoptesc ceva dinspre Mirabila Doamnă, să știi,
liniștea scoate un of – citise și ea MIORIȚA !
toată curtea e arc întins – doru-mi de tu e săgeata
ce pleacă și pleacă …
chiar Mărțișor,
la Brătcuța se va fi o troiță, unde-am merge să punem
o lacrimă Poetului Ioan Țepelea, în august, zice Silvia …
un tremur trece prin mine lăsându-mi o droaie de rece,
bine Poetule, m-ai auzit, vom fi,
negreșit !
da, Marin,
e lacrimă, vor fi și Scrisorile-n SOMNOSTIHII,
nările timpului strănută depărtări,
e o răceală care cere doru-mi de tu în comprimate
(două pe zi, zice-se, n-ar strica), dar eu am luat overdose,
și-acum mi se pregătise o lavandă gastrică mișcată-n
ulei esențial de nu-mă-uita
ha-ha, deja mă tânjești !
timpul coboară și urcă o acvilă tăiată-n piatră de timp,
și piatra pare-mi vorbi …
sunt aci !…
apuc să-i spun și piatra strănută împroșcând
cer și Orologiu în aroma de lavandă …
și nu mă uita !…
mi te aud foșnind, dintr-un fulger
dar vin imediat !
trenul de mâine și-a băut lecitina din soia,
inima e deja pe drum !
încă din ieri …
apa are o memorie fantastică !
știi bine că știu …
bobi de rece-mi cad în creștet și simt sub înțepătura lor
cum îmi deschideai ușa aceea de Atrium …
dar negurile săr ele-n sărut !… brusc,
dreapta-și strânge pumnul,
mi te-am iubesc !
s-a-ntețit un bâlbâi ce suferea atacuri de panică,
dar și eu, Comoară, încerc un suspin,
timpul are alveolele pline, altfel ar suspina și el,
uite, Marin, vine o șoaptă,
Luna și-a dezvelit nurii !
uuu,
cât farmec !
uite cum ploaia s-a evaporat printre gânduri,
aud un hapciu,
unul încă strănută, dar hai,
mai dă-mi o compresă de dor, noaptea încă e lungă !
ți-am adus câte ceva,
ajunge, sau mai scriu ?
adorm aci !
răspunde o sinpsă rămasă cătrănită după nesomnul
atât de prelung peste noaptea de ieri …
dar te uită cum zorii-s aci,
te uită cât veac s-a-ncăput în noapte
nu uita de veșnicii !… palmează ultimul manuscris,
ploaia s-a evaporat,
printre gânduri …
sunt atâta pustii ce așteaptă cea dintâi rază, ce-ar voi ?
ploaia se smiorcăie-n acoperișul din tablă,
și eu aud un hapciu,
ba nu, e al meu !
Dimineața strănută și ea,
dar hai !
înțeapă din mine glasul tău,
mai dă-mi o compresă de dor !
ochii mi se desfac în păianjen sub pleoapă,
pânza tot cere un strop de tu,
dar noaptea încă e lungă !… ceașca rămasă plină de gol,
ți-am adus la rându-mi câte ceva, croit să mă descarc
din toate peste Dimineața ce-și plânge-n răspântii,
un dorm îmi calcă pe prag,
parc-ar vrea în abur de cafea,
îi dau un respir …
ajunge, îi spun,
mă cheamă Poemul să-l scriu !
… ne lăsăm ochii în ochii tăi, Cititorule, dacă te bucuri !?
————————————————
Marta-Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ
Dumbrava Roșie
8 iunie, 2018