AM STRIGAT MAI IERI ÎNSPRE CER
(Ciclul: Ceva dintr-un suspin)
… cum ce e-n sufletul meu Doamne ?
am strigat mai ieri înspre cer,
eram sigur că DUMNEZEU mă aude și nu ceream răspuns,
eram o așteptare roasă la mâneci,
rupți genunchii pantalonilor, bazonați de atâta timp neconceput să se intre prin vitro…
futuristul își luase loc într-un cuib de rândunică
din streașina casei pe care am lăsat-o-n seama albinelor
și a câte-or mai mișuna pe acolo-n căutarea unui semn dinspre mine …
sunt destule filozofii !
unele au capul spart,
altele sunt roase de carii …
peste vălurelile amintirilor anii se adună-n dârmon,
unii așteată vieți la rândul nisipurile să dea ceva carate …
infiniturile iau și ele foc, din aștept,
dar zările se mută circumvoluțional,
chiar dacă Revoluția, deh …
e la modă mușchiul file !
restul de cărnuri nu mai sunt în iz cu timpul,
iar fructele de mare n-au polen în floare,
de unde alergii ?
pe ele, copiii …
se mai țese o intrigă, doar oameni, nu ?!
în fond la câte ascunzișuri de timp au vaticanozaurii
te mai miri că nu se știe data apocalipsei ?
eh,
tiparul …
spargem rămășițe de promisiuni scuipând cojile-aiure
și ne bucurăm sincer când capa frânge spada,
ies eunucii-n răspântii să să programeze la trans-sex …
totul se rezumă la letopisețiar,
vaticinar ?
zisele tabu sunt tabu – crede și nu certceta !
chiar,
ce-ar mai face motocicleta papală ?
tuaregii au descoperit corturile care se pot amplasa pe Lună,
complice,
Soarele învață razele să iasă din așternuturile zorilor
pe Cucerirea paradisului,
uuf – uf !
am început să miros a viață, iar asta mă sperie,
doar câteva zile în urmă tocmisem moartea fără parastas,
dar acum, simțindu-mă-n miros, nu cred în alte negocieri,
iar la cum se stă cu băncile …
hai, înc-o revoluție !
cum naiba au trecut 29 ?
am ajuns să fiu în gară la ora plecării,
dar să ți se refuze urcarea în tren că n-ai tichet pe loc …
ce bine de Badea Cârțan !
poate se va trece iarăși la poștalioane, cine știe,
știu doar că am început să miros a viață,
poate s-a gândi careva să mă pună la fezandat,
Poemul să nu-mi mai miroase a eu …
și toate râurile se îmberbecuie-nspre Dunăre,
dar ce liniște când se lasă-nghițite de vals …
nopțile au început să-și pună gerurile de căpătâi,
ieri mi-au cerut lecția sărutului dintâi …
ieri !
le-am dat un fragment,
era roșu pe pergament
turnesolul își pierduse inamovibilitatea,
mai avea doar o călimară cu albastru, moartea …
dinspre Dumbrava Roșie,
—————————–
Marin BEȘCUCĂ