Strălucirea unei frunze
Vezi, în juru-ți este soare și lumină-n ochii mei,
Geana nopții se ridică și din vise-ți dă să bei,
Te ridici ca somnambulul cu fantasme încă-n gând,
Și nu vezi lumina zilei, nu mă mai auzi cântând!
Cât ar fi de tristă toamna, e-un covor ce strălucește,
Tu nu vezi culoarea zilei și nici frunza ce-ți zâmbește?
Chiar de este arămie, zborul ei plin de simțire,
Nu poate să nu te ducă cu gândul la devenire!
Eu încerc s-aduc lumina unor lămpi ce ard in gând,
Și îți dau aripi de păsări, care-au renăscut curând,
Ca să zbori, s-auzi strigarea mai dincolo de cuvânt,
Și să vezi că e lumină chiar și toamna, pe pământ!
Dacă-i ceață peste dealuri și o pânză albă cade,
Peste strofe, peste rime, peste gândurile toate,
Nu te speria, că jocul unor vechi lumini difuze,
Pregătește strălucirea zorilor și-a unei frunze!
———————————–
Marilena Ion CRISTEA
Ploiești