Se duce toamna…
Pașii mei călcând prin frunze s-ar întoarce iar la tine,
Fiindcă, iată, vine iarna, de dincolo de coline,
Ramuri reci și desfrunzite, trist, se-apleacă la pământ,
Lăsând loc înfrigurării unui șuierat de vânt!
Stropii mici ai toamnei mele mi se scurg printre priviri,
Și închid o poarta veche de culori și amintiri,
Se alintă pe obrajii ce se înroșesc de frică,
Se opresc, apoi, pe buza pânzei albe care strigă.
Uite, cum se duce toamna și ne lasă, parcă, goi,
De un zbor prins printre ramuri, de iubirile din noi,
Și de soarele cu raze moi și blânde, nostalgii,
Gânduri ce aleargă-n câmpuri, printre frunzele din vii!
Uite cum, într-o tristețe, ce se cuibărește-n suflet,
Toamna pleacă pregătindu-și cu durere al său umblet,
Pe o bancă-nsingurată lasă urme de-ntâlniri,
Ce curand vor fi doar ploaie și o mare de trăiri.
Pașii mei călcând prin frunze s-ar întoarce iar la tine ,
Fiindcă, iată, este iarnă, și nu știu de unde vine,
Fulgi de nea cad în neștire peste tâmple retrograde,
Arătându-mi noua iarnă într-o mie de fațade!
———————————–
Marilena Ion CRISTEA
Ploiești
16 noiembrie 2019
(imagine internet)