Misterul nopţii
Mireasma florilor de tei
Îmbracă visul cristalin,
Hoinar păşea mândru pe-alei
Amurgul, cu jalba-n destin!
Iubirea se-nalţă la cer
Emoţiile se-nteţesc
Mirajul stelelor, mister
Şi graiul dulce omenesc…
Norii lipsesc din peisaj,
Elanul lor s-a disipat,
Senin e cerul, un miraj,
Cu stelele e îmbrăcat!
Un paj la cotă stă atent
Privind mândra semilună,
O stea cu coadă, un torent
Eu sunt cometa,vrea să spună!
Tot Universul este treaz,
Noian de vise se deschid,
Anină globuri de topaz
Trasâd trasee ca un ghid!
Iureşul nopţii se cerne,
Oracole se scriu pe cer,
Norii se transformă-n perne,
Alai celest, e un mister
Lucefărul e în eter!
Ani pierduţi
Privesc tristă printre ramuri
Anii ce s-au dus ca vântul,
Au trecut prin mii de valuri
Şi-au cutremurat pământul!
Au ţesut cu fir de aur
Viaţă, trup ca-ntr-o poveste,
S-a uitat, un fir de laur
Ce s-a rupt şi nu mai este!
Viaţa s-a clădit cu trudă,
Nopţile sunt albe, multe…
Luna cu o parte nudă
A privit, cu lacrimi mute!
Sufletul se răscoleşte,
Inima se zbate, doare,
Ochiu-n lacrimi se-nveleşte
Sentimentul scade, moare…
De ce tu suflet năvalnic
Te-ai deschis, te-ai înrobit,
Seva trupului tău falnic
A secat, ai oboisit!
Ţi-ai vândut puterea toată
Şi sănătatea pe nimic,
Ai bătut la muta poartă
Închisă de-un suflet mic!
Nu ştie cât e valoarea
Nopţilor când stai de veghe,
Nici când strânge întristarea,
O ţine la mii de leghe!
Printre ramuri vestejite
Anii spulberaţi sunt vesteji,
Drumurile-s troienite,
Paşii îţi sunt grei, nu-s treji!
Ai pierdut a ta vigoare,
Anii cei zglobii şi râsul,
S-a dus şi a ta visare,
Ai rămas numai cu plânsul!
04.ian.2019
Inimă rănită
Cerul înnorat parcă se mişcă-n valuri,
Sufletul greu, se deşiră în cristaluri,
Mintea se-ngână în idei solitare,
Iubirea e tristă, cu timpul ea moare…
Amurg se lasă în inima rănită
Şi sângerează că nu a fost iubită,
Minciuni şi fraze, uşor alambicate
Crezându-se că ei îi sunt dedicate!
În valuri de fum privirea-i absentă
Striveşte-n gânduri, cuvintele nespuse
Ce lasă în inimă a lor amprentă
Brăzdând cu sânge, tăcerile supuse!
Dureri şi lacrimi, ce se reprimă-n tine,
Tăcerile impuse sfredelesc adânc
Că genezei tale nu îi este bine
Ce egoismul rece te transformă-n ţânc!
Te macină-ntrebarea cu ce ai greşit
Când viaţă tu ai dat şi te-ai sacrificat,
Universul acelor griji te-a copleşit,
Iar demnitatea în picioare ţi-au călcat…
Tu inimă mai crezi în bunele intenţii,
Când te-au făcut fărâme şi te-au schingiuit,
Te-au tăvălit în praful nedreptăţii
Ca slugă în toate, ei te-au instituit?
–––––––––––––-
Marilena DUMITRESCU
9 iulie 2019
Foto: Imagine internet