Să nu te superi!
Să nu te superi dacă-ți spun că stelele mai plâng pe cer
Și lacrimi de argint îmi țes din borangicul efemer
Iar dorul se adapă-alene dintr-un cauș de palme strânse,
Cu liniile de destin în vise frânte, necuprinse
Să nu te superi dacă gândul mai cade-n toamne ruginite,
Câte-un copac mai desfrunzește iluziile adormite
Și florile uitate-n geam doar gheață îmi pictează-n soare
Când sufletul se rătăcește printre troiene de ninsoare
Să nu te superi nici de uit să mai răsar în dimineață,
Hiatul nu-l recrimina că n-a știut să umple-o viață
Cu zbor și fluturi în culoare de curcubeie ce vestesc
Că-apteri suntem în astă viață de lut rămânem, sufletesc
Să nu te superi de voi pune-n tabernacolul de trăiri
O flacără ca să vegheze altarul inimii-n zidiri
De insolite clipe-n care în anamneze de iubire
Un deja vu mă recompune în altă lume, fericire.
22 iulie 2019
Troc!
Prin viață, zbori ca o efemeridă ce se viseaza condor,
cu vântul în oglinda cerului care reflectă zborul,
vezi nevăzutul dintre aripi,
simți aerul în respirația visului,
urci când treptele îți leagă abisuri
de gleznele prea obosite,
te arunci de pe piscuri ce au cunoscut Calvariae Locus(Locul Calvarului),
fără să înțelegi izbăvirea
de dincolo de păcatul Edenului.
Când trupul obosit atinge pământul,
îti pregătești drumul porților deschise
și speri omule
ca vama mânuirii tale,
să îți accepte banul dezlegării de tine.
Așteaptă,
nu ți-ai răsărit încă toate firele de iarbă
în verdele primăverii
și nu ți-ai adunat tot nisipul pe țărmul iubirii!
Mai ai vreme pentru nemurire!
Doar când
aer peste aer
și timp peste timp,
turnul gigant al Babilonului tău
va lăsa caramida tribut
dumnezeirii,
vei înțelege de ce lutul zamislirii
a dat la schimb moartea, pe naștere.
21 iulie 2019
Viața merge înainte!
Mă retrag într-o depărtare apropiată de suflet
Acolo, totul este mers cu pasul măsurat în aripi
Stelele nu plâng,
iar lacrimile nu au argint pe gene.
Nici timpul nu se adumbrește cu secunde
scorojite pe la colțurile orelor pierdute.
Dacă sfredelesc adânc tăcerea,
descopăr miezul de dincolo de coajă
Roșu
Viu
Pulsatil
Ca un du-te-vino
cuprins de febra seminței roditoare.
În lumea aceea
doar păsările cad în umbră
când se ridică la cer
Și doar sonoritatea zumzetului albinelor
înțeapă denumirea aerului
în talpa telurică.
Lumea aceea,
este de fapt un eu pierdut,
sau un tu neregăsit
ce se aude din văgăuna neantului
din care cresc ferestre
cu aripi,
absente încă de la lecția de zbor.
Dar…viața merge înainte
19 iulie 2019
Încă o tăcere!
Mă închid între tăcerile cuvintelor
plecate haihui pe drumuri rătăcite în puncte
cardinale
sau,
irosiri
ale virgulelor
ce virează brusc
printe pagini prea goale
Plictisul tău,
în toanele hazardului meu,
se revarsă peste meridianul 0
al ultimei încercări
de a alinia planetele
cu număr impar
E atât de simplu să numeri fuga
în pașii ce stau ascunși în obscuritatea
cotloanelor,
să te retragi după cortina rolului
cu prim rang,
în culisele
ce numără recuzita actorilor figuranți
Simetria?
Mă întrebai despre sensul ei,
în grabă prin tăceri
Ți-aș răspunde
că este o măsură împreună
dar,
tu m-ai învățat că
perorația,
este doar un discurs emfatic
uitat în desuetudinea trecerii
de la I …la încă o explicație
16 iulie 2019
—————————–
Mariana GRIGORE
Iulie 2019