Oniric!
M-aș întoarce în pasul uitat undeva după culoarul umbrei
să caut printre rădăcinile uscate ale copacului făgăduinței
trecerile efemere ale florilor ce încă cioplesc în ramul de răsărit
Visez că păsările și-au adunat cuibul în căușul palmelor
cu care îți mângâi zborul către casă
Că degetele sunt o adiere așezată necuminte
în odihna aripilor ce-și adună plutirea în culori de fluturi
Simt cum moare în mine întunericul
până la ultima picătură de hazard
ce calcă nemilos
pe riscul de nu vedea cum plânge înflorirea cireșilor
Aș bea toată primăvara dintr-o sorbire
dacă aș ști că gâtul mi se va usca apoi de prea multă vară
ce mă dăruie ție după o lungă așteptare
care se luptă cu noi ca să ne întâlnească.
Ritul nopții!
În zilele care respiră spații telurice,
desenez clipe de cer
liniile se așează în vraja incantației indienilor din șirul fără numere pare
(imploră zeii să le aducă ploaia
și își trimit fiicele goale să are ogorul cu sămânța din numitorul comun)
Le privesc nurii ce ațâță facerea de rod
dansând în jurul ielelor părăsite de magia nopții
răsar din verdele crud al falangelor inmugurite
curgeri fecunde de izvor ce sapă adânc mângâierea
Roșesc când le învăț ritualul alunecării hainelor nopții
de pe umerii dimineților
dar, dansul facerii de extaz
râde provocator în ochii agoniei ce încântă fantasme
și mă prinde în hora primăverii cu gust de mere coapte
În iureșul timpului ce vituperează secunda
M-am trezit cu palmele pline de porția întreagă a luminii,
din bezna care mă mințea din umbră.
—————————–
Mariana GRIGORE
1 mai 2019