Mariana GRIGORE : Comunicări celeste In memoriam Mariana GURZA


Pios omagiu adus poetei îngerilor, doamna

Mariana Gurza

UN SUNT CE A OCOLIT MOARTEA DIN

IUBIRE
am crezut mereu că moartea
este o discuție despre viață,
purtată cu Dumnezeu
la masa tăcerii lutului
un dialog despre ce am fost,
când pământul ne adâncea pașii
în rod de sămânță nenăscută,
visând la urma drumului pe care
vom merge până la capăt de lumină
am sperat mereu că acest dialog
mă va scoate din bezna durerii
când nu voi mai ființa în trupul plămădit

din trecere

am așteptat până la ultima cugetare

a sinelui
că nu voi așterne întuneric
în felinarele ce aprind stelele
plecării din murire
mă trimiți acasă, Doamne,
ca să cuget la epilogul scris de Tine,
cu vrerea unui motto ce va spune
că am fost un
SUNT

ce a ocolit moartea din iubire.

Lasă un răspuns