Liniștea singurătății
Doar o lacrimă de lună
căzută în ochiul nopții de mătase,
doar un plânset de copil înfometat
ștergându-și buzele pe pâine,
doar o pată de cer înverșunat
cu norii spre pământ aruncați,
doar lătratul câinilor în noapte
în lanțuri strânși și speriați.
Și…Frunza însingurării,
din plumbul nopților de vară,
încolțind!
Rugăciune
Ne rugăm Ție să ne ierți,
pentru fiecare rană ce a fost provocată de atâta lăcomie,
pentru lacrimile neuscate din prea multă mândrie,
și pentru brațele tale care sunt deschise și rămân orfane.
E prea din timp să ne usture rănile tale ce noi le-am provocat,
sau poate e târziu, dar nu vedem și suntem surzi.
Să ne ierți tăcerea, poate ne e teamă ca nu ne-auzi.
Sunt buze multe și prea puține cuvinte rostite-n rugă,
dar tu să știi Doamne, că noi te căutăm și sufletul te strigă.
Pe-o margine de vis
M-ai cuprins în brațe!
Trecuse o eternitate până să mă găsești,
mi-ai adunat lacrimile oarbe din tărână.
Nu ai știut de unde vin și nici pe unde am rătăcit.
Dar mi-ai rămas!
M-am ridicat și m-am așezat pe-o margine
a visului rănit pe care așteptai.
Nu ai știut niciodată că-mi ascunsesem
sub ea toate speranțele.
Tu nu știai, dar le încălzeai la
căldura ființei tale.
Sub greutatea inimilor noastre,
marginea visului s-a frânt.
M-ai cuprins în brațe!
Prin tine mi-am găsit aripile
iar rănile ce m-au durut
s-au închis de-atâta strâns
la piept.
Un colț de stea
Te-ai apropiat,
așezându-te o clipă lângă mine
doar cât să-mi ștergi o lacrimă
și să-mi întinzi ca sprijin mâna.
Te-ai oprit și ai rămas!
Purtai cu tine un colț al unei stele,
rupt din focul Zeilor atunci când i-ai iubit
prea mult pe oameni.
În schimb, ți-ai oferit ficatul vulturilor.
Eu mă temeam!
Eram un vultur ce nu vedea
și fără aripi necrescute.
Poate că atunci, cândva,
frații mei gustaseră din tine.
Poate că am făcut-o și eu,
lacom fiind de sângele-ți fierbinte,
dar într-o altă viață.
Ai fi putut să mă alungi,
te-aș fi-nțeles.
Dar ai ales să-mi fii un sprijin
de colțul stelei rupte, luminat
sub piatră.
Și-acum îți odihnesc în
coaste
pe tărâmul de cleștar din
piept.
Poemul iubirii
Iubirea ta
este poemul meu cel nou,
în care toate cuvintele
dulci
rămân.
Fiecare mângâiere
este o frază cursivă.
Fiecare sărut,
o propoziție
ce scoate în relief
o nouă definiție…
––––––––-
Marian VIȘESCU