Mă bate ploaia și vântul
Mă bate ploaia și vântul,
călătoare sunt cu gândul
cu pași rari străbat câmpia
și-mi văd iar copilăria.
Îmi văd părinții zâmbind,
din lan spice adunând
ceru-i senin fără nori,
eu culeg gingașe flori.
Iar la capăt de câmpie,
ne oprim puțin la vie
rupem struguri mari,frumoși
și-i mâncăm încet, voioși.
În amurg pornim spre casă,
inserarea încet se lasă
bunicii cu drag ne-așteaptă,
c-o lipie cadă,coaptă.
Ne-așezăm pe prispă afară,
stelele încep să apară
bunicu-mi spune o poveste
și adorm fără de veste.
Visez feți frumoși și zâne
și un înger care vine
din înaltul cer coboară,
și în aripi mă înfășoară.
Zori de zi aduc lumină,
dorm și florile-n grădină
somnu-mi este dulce ,lin,
eu visez și încet suspin.
Dar de-odată mă trezesc,
din visu-mi copilăresc
mă bate ploaia și vântul,
în prezent mă întorc cu gândul.
În ochi simt lacrimi fierbinți,
mi-e dor de ai mei părinți
și de casa cu pridvor,
ce-i închisă cu-n zăvor.
Aș întoarce iarăși anii,
să-i văd ochii blânzi ai mamei
tata în brațe să mă alinte,
de bunici să ascult cuminte!
Iubirea în univers
Iubirea în univers este un rug ce arde mereu,
iar flăcările-i aprinse le simt și-n sufletul meu
sunt împlinită și prin viață cu speranță trecând,
bucurii și necazuri le trăiesc numai zâmbind.
Prin clipe fugare mă înalț iar caldele cuvinte,
izvor nesecat îmi sunt și pline de învățăminte
sentimente profunde cu ardoare le trăiesc,
iar celor din jur răzând iubirea le-o dăruiesc.
Spre zările albastre mă las purtată de vise,
frumusețile cerului cu privirea pot fi atinse
cutreier doar cu gândul hoinar prin depărtări,
simt adieri ușoare de vânt ce-mi dau fiori.
Alături de astre simt un freamăt lin de dor,
gândul călător se odihnește pe un puf de nor
cu-n zâmbet șăgalnic din visare mă trezesc,
inima îmi bate cu putere și simt că iubesc.
Un chip drag îmi este iarăși dor să îl ating
suspin ușor și tristețea din privire mi-o alung
privesc spre cerul senin și zâmbetul îmi apare
simt dulcea mireasma ce mi-o dăruiește o floare!
Floarea soarelui
O floare gingașă corola și-o îndreaptă,
spre cerul senin ,raze de soare așteaptă
sfioasă, urmărește soarele necontenit,
din zorii zilei pană într-un târziu asfințit.
Floarea soarelui în lanuri an de an crește,
din timpuri trecute ea ascunde o poveste
se spune că o fată de soare s-a îndrăgostit,
privindu-l în zorii unei dimineți, într-un răsărit.
Însă soarele cu raze aurii trecea nepăsător,
iar sufletul fetei se umplea cu-n amarnic dor
din ochii lacrimi strălucitoare mereu curgeau
și-n căderea lor în flori minunate se prefăceau.
Timpul trecea iar fata de dorul soarelui se prăpădea,
doar soarele din mersul lui nicicând nu se oprea
din pământul udat cu lacrimi noi flori apăreau
din răsărit,până-n asfințit spre soare ele priveau!
În univers soarele cu raze aurii astrul zilei rămânea,
floarea soarelui în adieri de vânt mereu soarele-l privea
în verile călduroase ușor petalele aurii sub raze păleau,
iar la căderea nopților raze argintii de luna o mângâiau!
——————————-
Maria HOTEA
Iulie 2020