Maria HOTEA: Peste arcul de timp (poeme)

Floare de crin


Peste arcul de timp Iubirea Divină
Te Atinge Cu Blândețe ca și-o minune,
Tu cel ce-ți recunoști mereu a ta vină
Izbăvirea o ceri cu pioșenie prin rugăciune!

 

Floare de crin E A Domnului Strălucire
Ce a răsărit din A Lui Celestă Minune …
Într-un timp de început pentru mântuire
Înțeleasă de generații din Puterea Divină.

 

Din Slăvi Cerești Ai Coborât Plin De Lumină
Cuvântul Sfânt Ți-A Fost Mereu Plin De Iubire,
Ai Răsădit Iertarea acelor ce purtau o vină
Cu Minunile Dumnezeiești Le-Ai Dăruit Izbăvire.

 

Cu Sângele Tău Ai Plătit păcatul strămoșesc
Pe Cruce Te-Au Răstignit Fără Să Le Greșești,
Ai Înviat Din Morți și În Ceruri Lângă Tatăl Ceresc
Împărat Peste Toate În Veci Iisuse Doar Tu Ești!

 

 

Sunt doar om

 

Sunt doar un simplu om și am o viață la fel ca fiecare,
Prin timp și eu știu că sunt o ființă ce rămân trecătoare
Iubită ori neiubită în viață de unii poate sunt înțeleasă,
Iar când am dăruit iubire am fost de unii neînțeleasă,

 

N-am judecat pe nimeni știind că nu e dreptul meu,
Am drumul vieții drept și mi-l urmez zi de zi mereu
Dacă am aprobat pe alți semeni când au făcut un bine,
Am dezaprobat greșeală de care poate că le era rușine.

 

Cei ce nu-au recunoscut ușor greșeala i-am dojenit…
Chiar dacă cu necaz în ochi ei pe moment m-au privit
Pe cel care vrea numai să iubească și să se simtă iubit,
Cu aleasă bunătate din suflet cu drag un sfat i-am dăruit.

 

Cu toții avem nevoie în viață noastră să fim ținuți de mână,
De cei ce ne iubesc și îi iubim sub soare sau sub lună
Suntem doar visători când plouă și-n călduroasele veri,
Ne încânta cu miresme frumusețea și gingășia din flori.

 

Nostalgici suntem cu toții când simțim furtunile toamnei,
În liniștea iernii spunem povesti minunate la gura sobei
Sub verdele primăverii cu dragoste mereu ne reînnoim,
Cu dor și cu speranță în zările senine visători privim.

 

Indiferent de vârstă ,de profesie sau de oricare anotimp ,
Oamenii sunt suflete având nevoie de suflete prin timp…
Avem timp de sperat, de călătorit,de iubit, în mod chibzuit
Avem lucruri de făcut și puțin timp pentru tot ce ne-am dorit…

 

Acum am înțeles că nu mai trebuie în timp să fac amânări,
Nimic din ce e menit să-mi aducă zâmbete și alinări
Să strălucească soarele din mine,simțind starea de bine,
Pe care de prea multe ori l-am acoperit de nori și suspine.

 

Dacă pentru un singur om,am avut lacrimi și supărări,
Crezând că e cel mai frumos om și nu-mi provoacă dureri
Nu am nevoie să-i dau un nume… acel om era numai al meu
Doar vroiam să-mi prețuiască iubirea ce i-o dădeam eu…

 

Într-o viață, nu simți decât cu o singură persoană infinitul…
Când un om te iubește cu adevărat,în doi atingi zenitul
Nimeni și nimic nu va putea să mi-l smulgă din sufletul iubitor,
Va rămâne până în clipa în care inima nu va mai bate și mor.

Ultimul tac al acestei vieți nu va fi sfârșitul unei iubiri,
Iubirea nu are timp,nu are loc,nu are vârstă ,nu are amintiri
Și descopăr că esențiale sunt doar Viața, Iubirea și Credința…
Restul e spectacol, alergătură, fum, amăgire și speranța

 

Fiecare suflet și fiecare inima au în viață o frumoasă poveste
Așa cum zâmbetul are gingășia lui pentru cel ce îl dăruiește
Orice om are jumătatea lui și o bucățică de cer pe pământ
Sufletul pereche dansează pe muzica sufletului meu în adieri de vânt!

 

 

Primăvara

 

Pe chip soarele în răsărit
îmi așează un zâmbet,
Din zarea senină
se aude un suav zumzet
Sunt albine ce ușor
bat din gingașele aripioare,
Din zbor culegând
nectarul din fiecare floare.

 

Vântul în blânde adieri
din ramuri smulge petale,
Covor multicolor pe iarba verde
îmi așează în cale
Ascuns între florile de pe ramuri
stă liniștit dorul,
Primăvara cu a ei frumusețe
i-a întețit fiorul.

 

Nici gândul călător
nu-și întoarce fața spre amintiri,
Magia primăverii
pune cu drag străluciri în priviri
Norii albicioși zefirul cu blândețe
ușor îi destramă,
Natura în straiul nou
cu iubirea-i pură mă cheamă.

 

Din pământul reavăn
se ridică spre înălțimi aburi,
În stoluri pe arăturile proaspete
se adună grauri
Stoluri de cocori
se întorc întunecând larga zare,
Păsări viu colorate
se întrec într-o continuă cântare.

În largile depărtări din codru
cucul își începe cântul,
Miresme de flori gingașe
le poartă în adieri vântul
Curg în liniște prin vaduri
apele repezi și cristaline
Sculptez în suflet bucuria clipelor
cu starea de bine!

 

 

Tu, omule

 

Ziua cea mai frumoasă este când,
în zori de zi te trezești zâmbind
alungă prin rugăciune din suflet frica
și plin de voioșie apoi începe-ți munca!

 

Dar nu uita ca greșelile să le ocolești,
în tot ce faci cu optimism să privești
de ești încrezător în cei de lângă tine,
este modul de a simți starea de bine.

 

Prin comunicarea cu ei te faci util,
iar întristarea o simți ca și-un copil
ura s-o schimbi numai în bunătate,
din ea izvorăște iubirea în toate!

 

Mergi pe drumul cel bun cu credință,
prin ea îți îndeplinești orice năzuință
pacea interioară în suflet o vei găsi,
ea niciodată în viață nu te va părăsi.

 

În timp să privești numai cu optimism,
poți să dai dovadă doar de altruism
învață să fi zilnic prin ce faci îndrăgit,
dăruiește iubire să simți că ești iubit!

 

Nu uita că trăiești doar o singură viață,
în clipe pentru a fi fericit tu doar învață
prin zâmbet cald poți tristețea s-o alungi
frumosul și utilul cu voință le atingi!

——————————-

Maria HOTEA

Aprilie 2020

Lasă un răspuns