Mă îmbrac în valul nopții
Mă îmbrac în valul nopții frunzărind cu gându-n vise,
Unele cu adânc conținut ce-ar vrea să fie atinse
Prin începuturi de lumina nedefinite iubite-mi apari,
Îmi rămâi în minte doar pentru o clipă și-apoi dispari.
Ești dorul năvalnic din suflet ce liniștea mi-o alungă,
Chiar și timpu-i potrivnic durerea nu vrea să o stingă
În primăveri cu sublime plăceri o iarnă-mi așterne
Și-mi ninge cu amărăciune dar și cu lacrimi pe gene.
De-a soarelui căldură și mângâiere îmi este dor,
Privirea cu tristețe le caută pe cer după un nor
Iar clipele înfloritoare din diminețile ce-au fost senine,
Trezesc în sufletul însingurat amintiri ce nu-mi sunt străine.
Aievea îmi pare că vocea caldă-ți aud că și-o chemare,
Desprinsă fiind în tăcere din cântul plâns al unei vioare
Înfrigurată zadarnic caut liniștea ce din suflet mi-am pierdut,
Doar suspin iar gându îmi răsfoiește în acel neuitat trecut!
——————————-
Maria HOTEA
27 ianuarie, 2019