Când peste amintiri
Mă întorc din vreme- n vreme,
pe aleea pietruită
Iar toamna – mi dăruieşte,
o frunză îngălbenită,
Îmi plânge cerul lin ,
cu lacrimi cristaline
Peste copaci goi
ce- s goi la fel ca mine…
S- a dus demult seninul ,
pierdut e- n depărtare
Iar paşii-mi rătăcesc,
când nostalgia doare,
În clipe ce se scurg,
ce oare să-mi doresc?
Când simt că timpu- mi trece
şi locu nu- mi găsesc!
Iar soarele- n amurg
se- neacă- n larg de mare
În zborul lor grăbit,
văd păsări călătoare,
Pe cer un colţ de lună,
din nori mi se arată
Iar eu în lumea mea
prin vise sunt uitată.
Suspină în tăcere ,
doar inima- mi din piept
Speranţa mi- e pierdută,
eu însă tot aştept ,
În clipele ce trec
aş vrea să mai rămână
Doar cioburi din iubirea
ce- mi e acum străină.
Doar gândul mai străbate,
prin amintiri pierdut
Căci timpul nemilos
nu ştiu când a trecut ,
Ori poate eu port vina,
căci am trecut prin el
Iar sufletul din mine
mi- a fost mereu rebel .
Când peste amintiri,
mirată acum privesc
Mă întreb dacă prin ele,
frumosu- l regăsesc,
Doar cu regrete însă
simt cum uitarea- aşterne
Praful şi nostalgia
ce- n gânduri îmi tot cerne!
——————————-
Maria HOTEA
1 septembrie, 2018