Maria FILIPOIU: Semnul Sfintei Cruci – Simbolul Creștinismului

 

Cea mai însemnată sărbătoare a Sfintei Cruci este prăznuită pe 14 septembrie, în post și rugăciune, spre cinstirea Domnului, care a fost răstignit pe Cruce pentru mântuirea noastră – Înălțarea Sfintei Cruci.

Despre taina Crucii au propovăduit mai întâi Apostolii:

Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine și eu pentru lume.” (Sf. Ap.Pavel – Gălăteni 6,14.)

„Cuvântul Crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.“ (Corinteni 1,18 – Sf. Ap.Pavel)

Cu această cinstire, a tainei Crucii, au străbătut creștinii în 300 de ani, până în vremea Împăratului Constantin cel Mare (306-337), Crucea devenind simbolul creștinismului, prin care însuși împăratul s-a creștinat, în urma minunii semnului ceresc „semnul Sfintei Cruci”, alcătuită din stele, purtând mesajul „Prin acest semn vei învinge.”

Astfel a devenit Crucea, stindardul purtat înaintea oștirilor sale, când a biruit oastea lui Maxențiu (312), după care, Împăratul Constantin a intrat triumfător în Roma, ca unic stăpânitor peste toată împărăția.

Simțind putere divină în semnul Crucii, a trimis pe mama sa, Elena, în Țara Sfântă, spre cercetarea Locurilor Sfinte și căutarea lemnului ce-a fost Crucea pe care fusese răntignit Fiul lui Dumnezeu.

Altă dovadă de cinstire a Sfintei Cruci a fost descoperirea la Ierusalim a lemnului Crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos, tot în acea perioadă.

În săpăturile pentru Biserica Învierii Domnului, prin minune dumnezeiască , s-au găsit, în apropierea Sfântului Mormânt, cele două cruci, pe care au fost răstigniți cei doi tâlhari. Întrebându-se împărăteasa, care poate fi Crucea Domnului Hristos, tot prin putere dumnezeiască a fost identificată, la apropierea fiecărei cruci de o fecioară moartă, ce era condusă la groapă, dar a înviat la apropierea Crucii Domnului de sicriu, iar la celelalte două nu s-a întâmplat niciun semn de minune.

Atunci s-a închinat împărăteasa Elena, Crucii lui Hristos, iar pentru a fi văzută de tot poporul roman, Crucea a fost ridicată de episcopul Ierusaimului, Macarie, când a strigat mulțimea: „Doamne miluiește!”, convinsă că este minune dumnezeiască, iar Hristos este Mesia, mulți fiind convertiți la dreapta credință.

Din multă evlavie creștină, lemnul Sfintei Cruci a fost împărțit în fragmente mici pentru biserici din întraga lume, spre har din „puterea lui Dumnezeu”.

De atunci a început prăznuirea Sfintei Cruci la 14 septembrie.

Biserica Ortodoxă cinstește Sfânta Cruce de încă trei ori pe an:

în a treia duminică din Postul Mare, la 7 mai și la 1 august.

Crucea rămâne Altarul celei mai mari Jertfe dumnezeiești pentru mântuirea omnenirii.

De aceea, simbolul credinței trebuie să dăinuie în suflet și să ne rugăm:

Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfanta Înviere a Ta o slăvim.”

 

Maria Filipoiu

Sursa: Creștin Ortodox

https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/inaltarea-sfintei-cruci/inaltarea-sfintei-cruci-praznuita-14-septembrie-157326.html

 

***

 

PLÂNGEA ȘI CRUCEA ÎNSÂNGERATĂ

 

 

De noaptea când pe Golgota, Crucea-Și ducea Iisus,

Toată omenirea știe că s-au cutremurat

Pământul și Cerul, de -Fiu ce-a fost sacrificat

Cu voia Celui de Sus.

 

Dar Iisus îndura chinurile în tăcere,

Cu sângele să spele păcatul necredinței;

Pe om să-l lumineze cu flacăra căinței,

Prin a Sa Înviere.

 

De mila Lui lăcrima Crucea însângerată,

Când spinii rugului Îi răneau fruntea divină,

Iar El chema pe Dumnezeu, în Duh Sfânt să vină,

Să-i curme crudă soartă.

 

Doar strigăt din rugăciunea Maicii se auzea

Peste întreaga suflare de la Pământ la cer,

Că numai Tatăl știa de-al Învierii mister,

Când Iisus Hristos murea.

 

Dar în miez de noapte, Lumină din Cer coboară

La Mormântul Sfânt, pentru suflarea omenească;

Iar prin minune, credința sfântă să renască

Pe lacrimă de ceară.

 

Suflate păcătoase din Iad le-a eliberat

Iisus, când cu moartea trupească a plătit tribut;

Că Dumnezeu și Tatăl pe om l-a iubit mai mult,

Iar pe Hristos L-a-nviat!

 

———————–

Maria FILIPOIU

14 septembrie – Înălțarea Sfintei Cruci

(Din vol. „La Poarta Divinității” – 2017/ Editura Epublishers – București )

 

 

Cartea a fost difuzată prin:

Amazon – Ediție Internațională: https://amzn.to/2Qdeqwd

https://www.amazon.com/Poarta-Divinitatii-Poeme-Romanian/dp/1984976575/ref=as_li_ss_tl?s=books&ie=UTF8&qid=1536483125&sr=1-1&keywords=filipoiu&linkCode=sl1&tag=dobuynow-20&linkId=864e859d4ffb6044550c7946f7bdf86d&language=en_US “

Librăria Coresi: librariacoresi.ro

http://www.librariacoresi.ro/shop/page/3

http://www.librariacoresi.ro/shop/product/la-poarta-divinitatii-836?search=La+poarta+Divinit%C4%83%C8%9Bii+

Lasă un răspuns