Eu și…tăcerea
Toamna adăpostește timpul pământului
amurguri se destramă într-un ritm greoi
cerul murmură o tristă baladă
încarcă ființa cu un ocean de liniște
departe de zbuciumul
fantasmagoric al lumii reale
tăcerea generează tristeți
gândul mistuie speranța porților deschise
mintea nu mai generează vise
mor nenăscute
adun în cuvintele ce-am strâns
în suflet pentru suflete
conturează viata în tot și toate
ca o primă lecție de supraviețuire
vibrația dorului rămâne veșnică
mângâie îndrăzneț ochii uscați de vânturi
scuipă foc
tatuează clipele ce se preling în vraja
ce înfioară gândul interzis
frânturi de curcubeie construiesc printre umbre
leagăne de pace
amurguri sălbatice copleșesc
ca o stare de solitudine supremă
toate dispar într-un vis cu aripi imaculate
doar eu rămân și… tăcerea.
———————————
Maria CĂLINESCU
19 noiembrie, 2018