„Zadarnicele chinuri ale dragostei” de Shakespeare la Teatrul Bulandra BULANDRA din București
O piesă regizată de Andrei Șerban este o tentație irezistibilă pentru iubitorii de teatru, mai ales în zilele noastre când lui Shakespeare i se caută subînțelesuri adaptate contemporaneității. „Love’s labour’s lost” este una dintre lucrările dramatice de început ale marelui Will, scrisă prin 1595-1596, deci în perioada în care a realizat totuși capodopere precum „Romeo și Julieta”, sau comedia „Cum vă place”. Cu aceasta din urmă având în comun scena de „teatru în teatru” din ultimul act care însă aici e departe de a provoca râsul…
„Zadarnicele chinuri ale dragostei” s-a montat rar chiar și în Anglia. Amintesc Royal Shakespeare Company (1965) cu Glenda Jackson și Timothy West, tot acolo din nou în 2014, la National Theatre (1968) în regia lui Laurence Olivier și la Shakespeare’s Globe Theatre (2009).
Tema piesei se referă la redirecționarea pasiunilor trupești, a apetitului sexual bărbătesc înspre faimă și onoare, prin post, studiu intensiv și reducerea orelor de somn. Femeia fiind declarată periculoasă pentru masculinitate și intelect!
Textul obscur, din punctul de vedere al formei, a fost considerat de criticii literari ca unul dintre cele mai spirituale ale dramaturgului englez grație jocurilor de cuvinte sofisticate, calambururilor, referințelor literare și parodiilor subtile ale poeticii epocii. Deci un umor erudit, greu accesibil publicului modern.
Un spectacol în altă limbă decât engleza presupune o excelentă traducere care să amuze. Pe scena Teatrului Bulandra (Grădina Icoanei) ea este realizată de Horia Gârbea și Lucia Verona. Spectacolul, în adaptarea liberă a Danielei Dima, are totuși o durată resimțită de două ore și jumătate. Am remarcat doar folosirea amuzantului apelativ „Tărtăcuță” și eliminarea a două personaje, Nathaniel și Holofernes. Și mi-a plăcut ideea lui Andrei Șerban de a-i lăsa pe actori să recite și să cânte în engleză, vezi interludiile muzicale „Cucul și bufnița” și cele dansante „There is no business like show business”, sau „I’am in heaven”.
Subiectul se referă la un grup masculin compus din Ferdinand, regele Navarrei (George Ivașcu) și cei trei curteni ai săi, Berowne (Șerban Pavlu), Longaville (Alin State) și Du Maine (Lucian Ifrim). Toți semnează o declarație de castitate pe trei ani, bravură pusă la grea încercare de sosirea Prințesei Franței (Ioana Anastasia Anton) însoțită de trei doamne de companie, Rosaline (excelenta Alexandra Fasolă), Maria (Maria Vâslan) și Katherine (Silvana Negruțiu). Vizita are ca scop tratative legate de cedarea drepturilor asupra provinciei Aquitania.
Dar, cei patru bărbați se îndrăgostesc nebunește de cele patru femei, le trimit scrisori
și le dedică melancolice și înflăcărate poezii. Pe scenă mai apare un trio amoros, țăranii Tărtăcuță (Cătălin Babliuc) și Juaquinetta (tot Maria Vâslan, foarte sexy în furou de crepsaten și fără sutien) curtată de emfaticul spaniol Don Adriano de Armado (Constantin Dogioiu, cu alură, accent, credibilitate și haz). În plus, și efectiv în plus, Boyet (Catinca Maria Nistor) și Molie (Adela Bengescu) în travesti. Deobicei în teatrul elisabetan rolurile de femei erau jucate de bărbați și nu invers. Dar având în vedere că piesa demonstrează superioritatea femeilor care dejoacă naivele manipulații masculine, treacă!
În zadar deci! Jurămintele sunt încălcate și amorul se consumă într-o scenă orgiastică. Definitiv seduși, în final bărbații vor fi abandonați de doamnele care se reîntorc în Franța impunându-le ca pedeapsă un an de singurătate, munci agricole și distrarea bolnavilor incurabili.
Modernitatea montării începe cu decorul (Octavian Nicolai) din panouri de lemn și tablă acoperite de grafitti, bannere „interzis femeilor”, pictograme și pancarte tăiate cu „x”. Și un funcțional copac scorburos. Continuă cu costumele moderne (Edita Lupea) de dandies hipsters, pantofi de sport, bermude, ciorapi multicolori. În scenele carnavalești, farsa burlescă e comic susținută vestimentar prin caftanele rusești cu cușme de blană și „petites robes noires” cu mănuși lungi flatând senzual corpul femeilor. Reușite deasemenea costumele eroilor romani și Yehuda Maccabeul.
Mi-au plăcut laitmotivul muzical, dramatica romanță spaniolă de Caetano Velose, interludiile dansante street, kickboxing, rap și mai ales lighting design-ul feeric, pete de lumină, scene în roșu, mov intens și fosforescență.
Un puzzle amoros, zadarnic de chinuitor…
–––––––––––
Magdalena BRĂTESCU
București – Rehovot
Mai 2020