Maestrul Silviu Purcărete, unul dintre cei mai buni regizori români, încununat cu Ordinul Național „Steaua României” și alte câteva premii ale criticii, juriului și de excelență artistică, precum și Golden Globe Peter Brook pentru cea mai bună regie teatrală, este și membru cu titlu personal al Uniunii Teatrelor din Europa.
Purcărete are o preferință pentru teatrul lui Shakespeare. A montat „Macbeth”, „A douăsprezecea noapte”, „Furtuna”, ”Titus Andronicus”, Troilus și Cresida” și „Măsură pentru măsură”. Toate, piese adaptate în versiunea sa personală, originală, conformă cu nivelul comprehensiv al contemporaneității.
„Măsură pentru măsură” (1604), calificată drept comedie întrucât sfârșitul ei nu e tragic, are ca teme predominante moralitatea, iertarea, dreptatea și adevărul. Acțiunea se petrece într-o Vienă imaginară unde viciile, păcatul și dezmățul au scăpat de sub controlul legilor. Pentru a rămâne în grațiile poporului, ducele pleacă din oraș și-i încredințează misiunea de a pune capăt abuzurilor lui Angelo, un judecător foarte strict. Îi dă mână liberă să-i aresteze, să-i decapiteze și să-i spânzure pe toți păcătoșii.
În decorul, lighting design-ul și regia lui Silviu Purcărete, atmosfera de teroare creată e cutremurătoare. Scena rămâne goală, panouri glisează creând neașteptate spații de joc pentru scurte episoade cinematografice, se aprind lanterne uriașe. Ilustrația sonoră, bătăi puternice de inimă-semn al spaimei, mugete de vaci la tăiere, anunțuri prin portavoce și sirene de alarmă subliniază fondul acțiunii de purificare etică instituită de Angelo (în italiană-îngerul!). El desființează bordelurile și concubinajul instaurând prigoana. Imaginile sunt naturaliste: bălți de sânge, oameni legați târâți pe jos, închiși în pușcării, torturați și condamnați la moarte.
Mobilierul e extrem de simplu. Mese și scaune de lemn sunt plasate în diverse puncte creând cabinete, camere de anchetă și interogatorii, sală de mese. Totul atemporal, dar sugerând teroarea comunistă și securistă. Cozile de topor și informatorii accentuează intenția.
Intriga e declanșată de Claudio care, necăsătorit fiind cu Julieta, a lăsat-o însărcinată. Ceea ce îi aduce condamnarea la moarte. El cere ajutorul surorii lui, novicea Isabella, o fecioară virtuoasă. Din dragoste frățească, ea intervine pe lângă Angelo pentru amnistierea lui Claudio. Dar puterea schimbă omul. E mai ușor să fii strict cu alții decât cu tine însuți. Sedus de tinerețea și puritatea fetei, ipocritul Angelo, „pe dinafară sfânt, pe dinăuntru diavol”, îi propune un târg mârșav: anularea condamnării contra trupului ei.
„Pentru a salva un cap, să omor o inimă?” Isabella refuză și amenință că, la întoarcerea ducelui, va da în vileag propunerea rușinoasă.
„Răul nu va dispărea niciodată, el poate doar să fie fardat de civilizație. Oriunde ai fi, dacă îți disprețuiești demonii, ei reînvie”, declară Purcărete. Montarea regizorului, pe cât de austeră și elevată, lămurește perfect textul și mesajele lui într-un stil propriu, captivant și debordând de suspans.
La reușita spectacolului contribuie excelenta traducere a Ioanei Ieronim care păstrează savoarea shakespeareană mixtând-o cu limbajul neaoș românesc. Dar și coloana sonoră a talentatului Vasile Șirli cu muzică și tonalități de malaxor, ghilotină, urlete și clapele mașinii de scris care amplifică panica și disperarea.
O distribuție de elită dă viață personajelor în roluri ofertante, desăvârșit interpretate. Ilie Gheorghe (ducele și călugărul mascat) manipulativ, extravagant, prefăcut. Sorin Leoveanu (Lucio) e bufonul shakespearian ce-și permite să scuipe orice adevăr în față, un factotum care gestionează afacerile altora, isteț și comic. În rolul lui Angelo, om în aparență intransigent, dar dovedind slăbiciuni trupești, capabil de șantaje ordinare, joacă remarcabil Valentin Mihali. Iar Ana Ularu (Isabella) are candoare, puritate, sensualitate și forță. Îl menționez și pe Valeriu Dogaru în sfetnicul Escalus.
După numeroase aventuri, perfect clarificate de regie și creațiile actoricești, finalul piesei e fericit. El restabilește echilibrul moralității, spunând toate adevărurile pe față. Răii sunt dați în vileag. Angelo e forțat să se însoare cu Mariana, logodnica abandonată, Claudio e salvat de la moarte, calomniatorul Lucio e căsătorit cu o prostituată, iar ducele… rămâne cu casta Isabella.
Spectacolul lui Silviu Purcărete despre incapacitatea omului de a fi perfect strălucește prin estetică, echilibru și claritate.
––––––––––––-
Magdalena BRĂTESCU
Rehovat, Israel
octombrie 2020