Situația actuală, printre altele datorată pandemiei de CORONA 19 a redeschis o problemă care atrăgea atenția într-o măsură mai mică: situația oamenilor vârstnici. Vârsta a treia. Bătrânii.
De fapt, această problemă a existat dintotdeauna, în orice societate. În ultimii ani, în toate țările lumii se vorbea despre ea, făcându-se calcule. Dacă speranța de viață crește, iar natalitatea scade, ce consecințe economice vor urma? Cine va munci? Cum vor fi plătite pensiile de bătrânețe? Oare nu ar trebui să fie avansată vârsta de pensionare? Pe scurt, ce e de făcut?
De fapt, vârsta de pensionare a fost deja avansată în multe țări. Dau ca exemplu Israelul, țară în care trăiesc. Vârsta de pensionare este de 62 de ani pentru femei și de 67 de ani pentru bărbați. Dacă femeile ajunse la 62 de ani vor să lucreze în continuare, pot să facă acest lucru, având dreptul de a se pensiona la fel ca bărbații, la 67 de ani. Aceasta este pensionarea pentru limită de vârstă. Desigur, există și cazuri de pensionare din alte motive, anticipată. După cum, există țări în care pensionarea pentru limită de vârstă nu este obligatorie. Precum și cazuri în care unii oameni refuză pensia și continuă să lucreze. Motivul este insuficiența venitului bazat pe pensie. Dar nu numai acest motiv. Sunt și oameni care, odată pensionați, revin la locurile lor de muncă voluntar, fără salariu, mulțumindu-se cu pensia. Ei vor să nu-și întrerupă cariera sau, cel puțin, să aibă o ocupație și o viață socială. Oameni care își iubesc munca și instituția în care au lucrat mulți ani din viață. Alții se duc să lucreze voluntar în altă parte, sau își găsesc preocupări diferite, în domeniile care îl pasionează. În asemenea cazuri, se spune că ei se bucură de pensie. Pronosticurile făcute de serviciile sociale ale diferitelor țări, deși includ elemente reale, totuși includ și aspecte problematice. Desigur, dificultățile apar atunci când vârstnicii, ajunși ”pensionari cu vechime”, încep să aibă nevoie de ajutor social sau medical. Mai ales în cadrul vârstnicilor singuri, fără familie, ajunși dintr-o dată și fără ocupație.
Cu ce a contribuit pandemia la agravarea situației vârstnicilor? Răspunsul este, în primul rând, sanitar și medical. Epidemia a afectat cel mai mult persoane de vârsta a treia. Această categorie a fost considerată ”grupul în pericol”, în funcție de vârstă. Nu pot analiza situația din punct de vedere medical. Pot doar să menționez că mulți oameni contaminați și dintre ei mulți decedați erau vârstnici, locatari ai caselor de bătrâni. Fenomen existent în întreaga lume. A apărut teama de a veni în contact cu vârstnicii din categoria celor aflați în pericol de a se îmbolnăvi, pentru a nu-i îmbolnăvi, Deci, în favoarea lor. S-a ajuns a nu se permite contactul cu acești vârstnici, a-i ține izolați pentru a-i proteja. Medical, da. Dar social? Faptul în sine s-a dovedit a fi primejdios pentru ei și din punct de vedere social: acești oameni s-au pomenit izolați. Deci, două aspecte grave, unul legat și dependent de celălalt. Au circulat (spre regretul tuturor) și interpretări vulgare, după care lumea ar căuta să se echilibreze prin ea însăși din punct de vedere demografic. Brr, ce îngrozitor! Am citit un articol apărut într-o publicație românească on-line, care sesiza acest pericol și adăuga că o țară care nu are bătrâni trebuie să și-i aducă, să și-i importe! Pe lângă că sunt oameni care trebuie respectați fiindcă au muncit o viață, au construit, au crescut copii și nepoți, vârstnicii sunt oameni cu experiență, care pot contribui cu mult la dezvoltarea societății contemporane și mulți dintre ei s-au adaptat atmosferei acestei societăți. Alt aspect grav este că dintre oamenii intrați în șomaj din cauza pandemiei, sunt mulți vârstnici. Fapt care influențează nu numai asupra situației lor financiare, ci și asupra situației lor sociale și psihologice.
Un fapt deosebit de grav este izolarea. Mă refer la Israel, pentru că aici cunosc situația, dar sunt convins că aceeași situație este și în România, și în alte țări. Poate în toate țările lumii. Un program prezentat la unul dintre canalele de televiziune a prezentat situația în mod tragica. Au fost constatate mai multe cazuri de vârstnici decedați la ei acasă, fără ca nimeni să știe. Oameni singuri, uitați. Nimeni nu le mai trecea pragul. După un timp, s-a simțit de către vecini un miros ciudat din locuința în care trăia un bătrân singur sau o bătrână singură. Neînțelegând ce se întâmplă, vecinii au chemat poliția, care a spart ușa și l-au găsit pe decedat sau au găsit-o pe decedată în casă. Dumnezeule! Ce este de făcut? Îmi amintesc de cazul fostului meu coleg de liceu, scriitorul și inginerul Horia Pană din Galați, stabilit la București. Deși nu era încă bătrân și putea avea în continuare un rol social și intelectual, acest om deosebit, valoros, și-a încheiat viața astfel în toamna anului trecut… Dumnezeu să-l odihnească!
Același post de televiziune (canalul 20 din Israel) a organizat o emisiune ”pe teren”. După ce a discutat cu o persoană cu o funcție de răspundere din domeniul social, reporterul a început să intervieveze trecători, la bazarul din Ierusalim, fără o selecție prealabilă. Atât tineri, cât și vârstnici. Vârstnicii erau întrebați ce nevoi au, cu ce ar putea fi ajutați dacă s-ar pomeni într-o asemenea situație. Alte întrebări care le erau puse se refereau la situația lor materială, familială, la starea lor de sănătate. Unii au răspuns că sunt ajutați de familie, că au copii, nepoți, chiar și strănepoți. Că starea lor de sănătate este relativ bună, că oricum copiii și nepoții îi vizitează și mențin contactul cu ei tot timpul prin telefon. Alții au răspuns că e greu, că sunt singuri, dar totuși, slavă Domnului, sunt sănătoși și activi și că păstrează legătura cu o instituție care se interesează de situația persoanelor de vârsta a treia care sunt înregistrate în acest cadru. Alții, că încă mai lucrează. Desigur, vârstnicii intervievați pe stradă, în bazar, erau oameni activi, care se pot gospodări singuri și pot ieși pe stradă singuri. Dar ce se întâmplă cu alții, bolnavi? Ferească Dumnezeu!
Același reporter a intervievat și tineri, tot trecători pe stradă. Ceea ce a fost frumos a fost faptul că aceștia, fără nicio excepție, au spus că vârstnicii trebuie ajutați. Chiar dacă nu au nevoie de ajutor material, au nevoie de ajutor social și spiritual. Este nevoie ca tineri (sau mai puțin tineri) să-i viziteze, să le telefoneze, să bată la ușa lor din când în când. Eventual să iasă cu ei în oraș. Sau să discute cu ei, fie despre viața zilnică, fie despre o carte sau chiar despre politică. Să-i ajute să-și umple timpul. Iar tinerii ar putea învăța ceva de la ei, de la experiența lor de viață și din cultura pe acare o au acești oameni. Sau măcar, ca vecinii, fie tineri, fie vârstnici și ei, să bată la ușa vârstnicilor singuri, o dată pe zi și să-i întrebe ce mai fac.
S-a menționat că a fost întemeiată o asociație specială, din voluntari, care fac acest lucru. Bineînțeles, sub conducerea unor lucrători sociali. Organizație privată, neguvernamentală, pentru că Ministerul Bunăstării Sociale nu poate face acest lucru în mod regulat, din lipsă de buget și de personal. Mai ales în privința vârstnicilor care au nevoie de ajutor material și medical, care trăiesc în sărăcie, unii fiind chiar supraviețuitori al Holocaustului, alții imigranți din fosta Uniune Sovietică sau din țări orientale.
În rugăciunea ebraică se spune: „Al tashlicheny leeth ziqna!” (=Nu mă arunca la bătrânețe!). Și oare, vom putea fi totdeauna sănătoși și puternici? Oare se va ajunge vreodată la ”tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”? (parafrazându-l pe Petre Ispirescu). Să sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu!
––––––––-
Lucian-Zeev HERȘCOVICI
Ierusalim, Israel
29 iulie 2020