Eu n-am crezut
Eu n-am crezut că vântul
și ploaia-mi sunt dușmani
Că-mi răscolesc în suflet
ca doi copii orfani
Că Toamna e-anotimpul
adâncilor dureri
Când viața-ncet se duce
din ‘nalt spre nicăieri
Eu n-am știut că gândul
te va-ncerca mereu
Și-o să te-ntorci în suflet
ca anii de liceu
Că agățând eșarfe
pe muntele dorinței
Voi destrăma doar scame
din ceața neputinței
Eu nu știam dar cred
că tinerețea toată
S-a dus demult și iarăși
nu vine înc-odată
Când ploaia mi se-așează
pe suflet și mă doare
O, Toamnă-aș vrea să-ți cer
umilă îndurare
Cum înflorește iar
târzie câte-o floare
Pe resemnări să-mi cadă
ninsorile-a uitare
———————————
Lidia STAN
5 octombrie, 2018