Floare albastră
Eminescu mi-a pus în lacrimi
Stropi de nostalgie şi iubire,
Mi-a dat fiorul unei inimi
Ce prin vers cunoaşte nemurire.
E un tainic demiurg de stele
Luceafăr în galaxia de poeme.
Cu rime nepereche mi-a atins visele,
Să pot dezlega ale timpului dileme.
Cuvântu-i sânge ce aleargă prin artere,
Un foc nestins în pieptul de român,
Poezia sa prin sita vremurilor trece.
Criticii se duc, îngerii lui cu noi rămân.
A deschis c-un dor fereastra lumii,
Să răsară-n inimi floarea cea albastră.
Să-i ocrotim lumina în căuşul vremii,
Ochii să-i vadă întinderea măiastră.
Autor: Lavinia Elena NICULICEA
15 ianuarie 2017