POETUL ETERN
De când ai plecat din al lumii hău
pe scara dreaptă spre cerești citadele,
străzile poartă în veci numele tău,
sunt pavate cu aur, cu pietre din stele.
Țin cartea lui Eminescu în mână
ca pe Însuși Domnul Dumnezeu,
ușor ca un fulg și greu ca o stâncă,
veche magie în vers și nouă mereu…
Din ea se trezesc bătrâne povești,
Feți Frumoși, Cosânzene, chipuri crăiești,
versul tău strigă și cântă,
femeia înger și demon iubești,
dușmanul de moarte în Doină alungă…
Îți văd chiar acum umbra trecând
peste zidul domului cel sfânt,
culori din rai, nevăzute de noi
plăsmuiesc chipul tău, luminând,
tânăr frumos, așezat între eroi,
blând și senin, magnific maestru,
visul nostru din rugi de români,
poetul nostru etern, Eminescu…
—————————-
Laura OPARIUC
12 ianuarie 2020
(Sursa foto, Lumea Poeziilor)