Atâta toamnă stă să cadăde prin sălbatice genuni,
cu frunza ei din ram de stea
ușor ca fulgul de zăpadă,
clepsidra toamnei cerne frunze
chiar de azi, iubirea mea…
Se-ntorc și șerpii-n văgăune
insectele se duc înspre zări,
e mersul lumii, nu e minune,
toate se scurg în noi depărtări…
Visele-n gânduri taie cărare,
sabie-ascuțită, argint poleit,
cu grație din ele răsare
un mânz inorog chiar din mit…
Suflete din florile soarelui fug,
delirează agonic sub lună,
visele-i amețite se scurg,
pete de soare cad din cunună…
Al meu, înjunghiat, arde pe rug,
suflet de vară tăiat pe din două,
își cară visul sub luna cea nouă,
va renaște, însă, în toamna de foc,
strop de magie, ca într-un joc…
Întâi voi trece, ca o boare, puțin
prin deșertul liniștii albastru,
prin mările albe de porțelan,
da, voi pleca, voi pleca într-o zi,
nu știu în care, din ce an,
suflet de vară, sihastru,
voi prinde singur o nadă,
dar cred că toamnă va fi,
cu ea, când va sta să cadă,
din albastru în galben, voi reveni…
—————————-
Laura OPARIUC
14 septembrie 2019
Sursă foto: Breathtaking pictures of the world