Meditație
Îmi închipui cã țin în mâini propriul meu destin
Mã aflu în pragul pântecului matern
şi-mi omor timpul la care nu pot ajunge
Afarã ! Pentru veşnicie afarã
uluitã de fluxul rapid al lumii de sus
Soarele se stinge cu pâlpâiri spectrale
Cât de frumoasã e primãvara vieții cu soarele pierind şi îngeri zburând spre rai cu artificii
în cârcã
Aceastã zi îmi lumineazã interiorul
cu o asemenea fantomaticã strãlucire
încât nu aş vrea sã pãrãsesc pãmântul
apropiindu-mã tot mai mult de marile spirale labirintice
ajugând la un orbitor fluviu de luminã
ce intrã prin toate jgheaburile sufletului
Dumnezeu mã îneacã în lumina scânteietoare
Curând voi fi cu el, ghemuitã la pieptul lui
reuniți în extaz
Aceste rânduri vin din iubire
ce se vrea a fi un poem
În aceastã zi meditez în pace şi linişte
Pãmântul nu cunoaşte nici Dumnezeu
nici milã ,nici iubire
N-aveți decât sã distrugeți lumea
n-aveți decât sã mã urâți
n-aveți decât sã cântați în Paradis
Eu meditez la ceea ce sunt
omul Laura
Meditație desuetã
Fac o piruetã sub stele
mã simt ca o gânganie strivitã
Mã întorc ,da,acolo unde rãspunsurile
îşi dorm viața lor larvarã
În orice loc unde sunt cucuvele cocoțate
pe firele de pe stâlpi şi cai lamentabili
care cautã o pãşune îngropatã-n iarnã
Noaptea se sparge pentru o secundã la
trecerea unei stele cãzãtoare
(Mã doare rãu gâtul …nu pot vorbi )
Înspumând cuvinte care în urechea mea
inductibilã par inspirate din vocabulare
anocronice ,meditație desuetã ,prin cuvinte absolute
Simt cum creşte din trupul meu
o a treia mânã cu care aş vrea sã te mângâi
frumoasã noapte ,sã te despoi cu blândețe
încetul cu încetul
Soarele care a rãmas orb şi a trebuit sã aştepte venirea unui zeu sã-l tãmãduiascã
Pentru cã în cele din urmã cea de a treia mânã
sã se nascã cu o secure de diamant în dimineața sa de purificare şi convalescențã .
——————————-
Laura Cristina CRISTEA
16 octombrie, 2018