Nu vreau s-aștept o pâlpâire a iubirii,
Nu vreau s-asist cum moare încet dorința
Din ochii în care cândva mă oglindeam.
Nu vreau s-aud cum urlă în depărtare vântul
Strigându-și iubirea înapoi.
Nu vreau să simt cum soarta
Îmi rupe inima în două
Și ne oferă nemiloasă,
Jumătate mie, jumătate ție.
Nu vreau s-alerg după idei,
După cuvinte ce fug de condei.
Nu vreau iubirea să ți-o așez într-o carte,
Să devină umbră, să se ascundă printre tăceri abisale,
Să se așeze pe frunze de dor, să-mi mângâie buzele
Ce vor despre ea să vorbească.
Vreau să devină lumină,
Să-mi curgă în valuri prin suflet,
Să îmbrățișeze visul,
Iar visul să o sărute pe creștet
În timp ce cheamă stelele să-i fie ele
Primăvară ce învie atât de frumos.
Vreau să simt dulceața iubirii
Pe buzele-mi tremurânde de dor.
Vreau să ascult glasul mării
La apus de soare,
Într-o primăvară târzie.
E liniște în jur și în mine,
Vreau depărtarea să mi-o apropii,
S-o transform în iubire, nu în amăgire,
Să scriu despre tine nu din amintire.
Dar ai ales să pleci,
M-ai lăsat să aștept
O iubire care
A ales să colinde un alt pom în floare.
Nu vreau să aștept
O altă iubire.
Am ales să plec…
Îmi vei găsi scrisoarea pe malul mării,
Adusă de valul trist și rece.
O vei vedea așteptându-te într-o liniște nefirească.
De vei privi în depărtare, vei zări o ușă deschisă
Și o inimă care caută ceva…în altă parte…
Speranța că viața-i frumoasă,
Că merită trăită chiar de-i iubirea istovită.
———————————
Irina-Cristina ŢENU
24 martie 2019