În noaptea asta să se stingă luna
Și stelele să ia veștmânt de mort,
M-ai răstignit pe țărmuri, în faluna
Cu vălul alb, ca doliu ce ți-l port.
Și într-un joc de plâns, sub nebunia
În cărțile de care mă acuzi,
În vagi secunde rupt-am bucuria,
Bucăți de ploaie, râsu-mi să-mi scufunzi !
Nu tremur, nici nu plâng și nici nu sufăr
Decât un infinit peste al morții prag,
De mâine-nchid trăirile în cufăr
Și pun zăvor și îngeri care tac.
Îți las prin testament trei idealuri mute
Ce vor vorbi în ziua-n care mor
Și-un bon de ordine în lumi pierdute
Și șapte aripi rupte pentru zbor !
Tu le vei folosi cum se cuvine
Și se cuvine să-nțelegi cândva
Că-n cruntele-mi dureri au fost coline
Și munți prea mari, clădiți din mucava…
Îți las și dreptul la vacanță
Și scoica mea s-o pui la gat iubitei.
Tu mi-ai fost ușa, poate și o clanță
Și toată dragostea nebună pentru viată!
– Eu sunt bolnav de dumneavoastră, doamnă,
Eu sunt bolnav și nu mai am vreo șansă
E înăuntru chinul cât o toamnă
Și împietrit sub teamă, ca în transă.-
Așa-mi spuneai mereu, dar mor trecutul
Și-l trec pe lista pentru sudo-muți,
Respir prezent și-ascut cu dinții cnutul
Cu care o să mângâi mâine frunți !
——————————–
Irina ALEXANDRESCU
Craiova
20 iunie 2019