Astăzi mă dezleg de ființa ce am fost o lungă vreme ,
Nu mai plâng în pumni durerea și o las în coasa sorții,
Patru litere pierdute în durerea de-a mă teme,
Dau obolul lor robiei și căința, vamă morții !
Astăzi am pierit total și mă nasc în altă eră
Care soarbe din icoane ciobul vântului uitat,
Tot ce-am fost în urmă , las.. și voi fi neefemeră,
În genunchi nu-ți cad, iubite, urma voalului pictat!
Te-am lăsat s-arunci cuvinte, „strălucite” conjugări
În soioasele gângănii ce mi le puneai pe trup…
Nu mai am negări pe suflet și nici șine pentru gări
Unde mâinile în cruce le căram în „trap” de lup !
Astăzi nu mai merg lipită de pereții groși cu gratii
Ca să mă preling pe corpul ce mă tot privea „de sus”,
Am donat hoinar iubirii…ultimele seci hematii
Cardului de păsări albe care zboară spre apus .
Libertatea este spațiul timpului închis în mine
Pe care plutește barca unui somn cu visuri mute..
Eu te-am adorat, „bătrâne ” și m-am pitulat în tine,
Tu? ai strâns acordeonul în priviri goale și surde!
Dar îți jur că în cotloane, de mă cauți, nu mai sunt,
Azi m-am transformat în apă, azi mă legăn în pământ
Și de-acolo, din infernul ce mi l-ai săpat cu grijă,
Nu mai fac ceva vreodată, căci nimicul mă erijă!
„Vinovată” sunt de toate, tu ți-ai încrustat perfectul
În zidirea mea de tină,eu majuscul,strâng „pomnetul”!!!
——————————–
Irina ALEXANDRESCU
Craiova
19 aprilie 2019