Puțină lume cunoaște că, în 1920, la sugestia consăteanului și colegului său, etnograful Ion Chelcea, viitorul filosof și gânditor Petre Țuțea s-a înscris în clasa a V-a a liceului „Gh. Bariț” din Cluj unde, în 1923, promovând ultimele două clase ale cursului superior (a VII-a și a VIII-a, pe atunci) într-un singur an, absolvă liceul și susține examenul de bacalaureat. În toamna lui 1923, tânărul Țuțea se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din Cluj, unde obține licența și doctoratul în drept cu calificativul Magna cum laude, cu o lucrare privind contenciosul administrativ, în anul 1929. (vezi Radu Sorescu, Petre Țuțea – Viața și opera, Editura Scripta, București, 1999). Menționez că, o interesantă carte completează această informație: „Mixaje în timp”, care este de fapt o incitantă culegere de articole interbelice alcătuită de regretatul poet clujean, Bazil Gruia (decedat 1995), ce ne oferă o frescă biografică a tinereții filosofului și gânditorului Petre Țuțea. Volumul a fost tipărit în 1999, la prestigioasa editură clujeană Casa Cărţii de Ştiinţă. Prima parte a cărţii cuprinde o introducere a poetului clujean Bazil Gruia despre filosoful Petre Ţuţea, precum şi câteva articole inedite publicate de acesta la Cluj, în ziarele, „Patria” şi „Chemarea”, sub patronajul PNȚ. Cartea este fermecătoare şi dezvăluie lucruri puţin cunoscute despre marele filosof naţionalist român, Petre Ţuţea, care şi-a făcut studiile liceale şi universitare la Cluj, devenind un publicist acid în presa clujeană, care şi-a pus condeiul în slujba liderilor Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. Filosoful s-a născut în 1902, la Boteni, în Muscel, într-o familie de ţărani săraci. A urmat gimnaziul la Câmpulung Muscel, ca mai apoi să nu mai aibă bani să-şi continue studiile. Consăteanul său Ion Chelcea, viitorul etnolog, l-a luat cu el la Cluj şi l-a ajutat să-şi găsească un post de meditator pentru copiii unui ofiţer român dintr-un regiment cazarmat în oraş. De aici şi legenda că Ţuţea a fost copil de trupă. De fapt, viitorul filosof a locuit în cazarmă cu soldaţii şi a mâncat din oala lor. Între anii 1920 – 1923, Petre Ţuţea a urmat liceul „Gh. Bariţiu” din Cluj. Nu a fost un elev eminent. Foia lui matricolă atestă note relativ modeste. La Limba Română a avut nota 9, la Latină 7, la Franceză 5,5, la Matematică 5, la Anatomie 9, la Igienă 7, Drept 8,5, iar la Geografie 7,5. Ar fi firesc ca municipalitatea să amplaseze pe liceu o placă comemorativă care să amintească trecerea filosofului prin Cluj-Napoca. În 1924, Petre Ţuţea urmează cursurile facultăţii de drept a Universităţii Daciei Superioare, fiind considerat un student eminent. Anii universitari îi termină cu calificativul „distincţie” din partea profesorilor. Este apreciat de profesorii în Drept Roman, celebrii clujeni Ion Cătuneanu şi Traian Pop, viitorul rector. Petre Țuțea s-a lăsat inspirat de efervescența vieții literare clujene, în special de spiritul revistei conservatoare ”Gândirea”, unde publicau Gib Mihăescu, Cezar Petrescu sau Lucian Blaga. Pe străzile burgului transilvan Petre Țuțea și-a intersectat pașii cu Lucian Blaga, entuziasmat de publicarea noului său articol ”Revolta fondului nostru nelatin” din ”Gândirea”, unde revista își avea sediul în Hotel New York, actualul ”Continental”.
La Facultatea de Drept se împrieteneşte cu poetul Bazil Gruia, care îl introduce în cercurile ţărăniste din oraş. Îi cunoaşte personal pe Maniu, Vaida Voevod, Tilea şi se angajează redactor la publicaţiile ţărăniste „Patria” şi „Chemarea Tinerimii Române”. Devine un editorialist acid, care sprijină proaspătul guvern PNŢ ajuns la putere în 10 noiembrie 1928, după înlăturarea liberalilor corupţi de la putere. Din perspectivă istorică par ciudate, interesante şi paradoxale obsesiile sale naţional-ţărăniste şi idolatrizarea lui Vaida, Maniu, Mihalache sau Tilea din 1928/1929, ştiind că peste câţiva ani filosoful devine un journalist de extremă stângă și apoi un ideolog al Mişcării Legionare, un intelectual înregimentat în spatele lui C.Z. Codreanu, discipolul lui Nae Ionescu. Poate exacerbarea modelului rural românesc şi al ţăranului român a făcut translaţia la Ţuţea, de la naţional-ţărănism la dreapta, trecând și printr-o experiență scurtă a extremei stângi. Petre Ţuţea lucrează în biroul redacţiei „Patria” până în 1932. Sediul oficiosului PNŢ era pe str. Regina Maria, actualul B-dul Eroilor nr. 36. În 1929, pe 5 aprilie, Petre Ţuţea îşi obţine la Universitatea din Cluj titlul de Doctor în Drept, obţinând calificativul „Magna Cum Laudae”. Cu prietenul său, poetul Bazil Gruia, petrecea ore întregi în Piaţa Unirii şi în cafeneaua New York (actualul Continental) discutând filosofie şi politică. Deşi era un tânăr sclipitor, Bazil Gruia încă nu intuia in nuce pe marele filosof de mai târziu care a pus bazele filosofiei „românului absolut”. Petre Ţuţea a iubit enorm de mult Ardealul şi din articolele sale răzbate dragostea pentru ardeleni şi rolul acestora în primenirea morală şi politică a naţiunii române. În anii 30, România se conducea de la Cluj, unde era sediul central al partidului de guvernământ al lui Iuliu Maniu, iar ziarul oficios al guvernului era publicaţia clujeană „Patria”, care dădea tonul politicii diriguitoare a naţiunii. Ţuţea aştepta de la PNŢ-ul din anii 30 resurecţia morală şi politică a naţiunii, dar criza economică a blocat iniţiativele clujene ale lui Iuliu Maniu. Plecând la Bucureşti, Ţuţea s-a înregimentat în cadrul unei mişcări politice naţionaliste de dreapta care să-i satisfacă viziunile de renaştere naţională. Citind după 90 de ani, aceste articole ale lui Petre Ţuţea, mă surprinde actualitatea lor.
ADVERTISING
Şi atunci, ca şi acum, criza morală, politică şi mai ales din sănătate şi educaţie făcea ravagii în societatea românească. Editorialele sunt scrise direct, tăios şi cu aplomb şi, bineînţeles, cu multă dragoste faţă de Cluj, Ardeal şi Ţară, de parcă aş citi azi din ele. Apropo, de lipsa de apetenţă a românului de a-şi apăra drepturile. Şi atunci, ca şi acum, românii nu prea erau solidari în acţiunile populare de apărare a intereselor proprii. Lipsa civismului e o boală românească, care atunci ne-a aruncat în comunism, iar acum în populism: „Problema manifestaţiilor de stradă este mai puţin gravă…Românul nu-i revoluţionar. Pleacă la revoluţie şi se opreşte la nuntă”, spunea într-un articol clujean, Petre Ţuţea. La vremea respectivă Petre Țuțea devenise un activist de stânga, cu idei generoase și naive despre un comunism idealist. Formația sa de stânga s-a plămădit, paradoxal, în conservatorul oraș Cluj din vremea studiilor. După plecarea la București, în 1932, editează cu intelectualul socialist Petre Pandrea revista ”Stânga”. Petre Pandrea spunea despre ea că a avut succes un succes efemer. Revista s-ar fi tipărit în 80.000 de exemplare. Apoi Petre Ţuţea s-a întâlnit cu profesorul și filosoful Nae Ionescu devenind astfel un filosof și gânditor de dreapta. Butada sa a devenit celebră și peren actuală: „cine, la 20 de ani, nu este de stânga, nu are suflet! Cine, la 40, mai este de stânga, acela este imbecil!”. Alt paradox al lui Țuțea a fost acela că a murit ca membru PNL, adeziunea aducându-i-se acasă de Dan Amadeo Lăzărescu. Țuțea a fost un geniu al oralității filosofice. Personaj socratic și peripatetic, Petre Țuțea rămâne în istorie culturală a neamului nostru ca o conștiință vie, formată temeinic la școala clujeană, când se plămădea universitatea românească în spiritul și entuziasmul fondator al anului 1919, care l-a marcat pe filosof întreaga viață. Citatele sale sunt încrustate în memoria colectivă ca adevărate îndemnuri paideice: ”Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este ca suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.” Înstrăinatul filosof Emil Cioran în corespondența sa postbelică cu Bucur Țincu scria despre Țuțea: ”îi păstrez lui Petrică aceeași admirație. Ce om extraordinar! Cu verva fără pereche, dacă ar fi trăit la Paris, ar fi avut astăzi o reputație mondială. Vorbesc adesea despre el ca despre un geniu al vremurilor noastre”. Revenirea la ideile filosofice și de gândire ale lui Petre Țuțea în mersul culturii române sunt de o actualitate paradigamtică. Recuperarea biografiei lui Petre Țuțea este un act al excelenței culturale, care ne obligă la recunoașterea elitelor românești. Dacă l-am parafraza pe Noica, vorbind despre Eminescu, putem să-l adugăm și pe Petre Țuțea în rândurile „oamenilor deplini ai culturii române”, dar și să-l cităm însuși pe gânditorul socratic, înscriindu-l astfel în panteonul ”românilor absoluți”.
Ionuț Țene