Viața literară a Cahulului, în trecut, dar din nefericire și astăzi, a fost și este destul de săracă. Primul ziar românesc, „Cahulul”, apărut la Cahul cu începere de la 22 octombrie 1918, a inclus în paginile sale rare creații literare. Dar nici următoarele publicații locale interbelice („Înfrățirea”, „Liberalul”, „Îndrumarea Tinerimii”, „Săptămâna”, „Năzuința”, „Graiul satelor” ș.a.) nu au excelat în această privință, deși Cahulul, cum bine se cunoaște, nu ducea lipsă de talentați mânuitori ai condeiului.
Ca urmare, impulsionați și de inițiativa confraților de la Bolgrad, orașul din vecinătatea Cahulului, devenit în anii ΄40 „cel de-al doilea centru de cultură din Basarabia” și în care de câțiva ani apărea cunoscuta revistă literară „Bugeacul”, un grup de tineri entuziaști au pus la cale o temerară încercare: editarea unei reviste literare în orașul de pe malul stâng al Prutului.
Nucleul grupului era alcătuit din poetul Andrei Ciurunga (născut Robert Eisenbraun și cunoscut și sub pseudonimul Robert Cahuleanu, care avea deja publicate două plachete de versuri, „Melancolie” și „În zilele cumpenei”), Haralambie Țugui („poetul-ostaș, care avea și el două plachete tipărite”) și Napoleon Nițoescu („poet delicat și om de aleasă simțire”).
„Cu Nițoescu și Țugui făceam neuitate seri de poezie acasă la Nițoescu, a cărui locuință s-a nimerit a fi peste drum de a mea, la „oloinița” domnului Goldenstein”, își va aminti, peste ani, Andrei Ciurunga. „Atunci și acolo, într-una din seri, am pus noi la cale apariția unei reviste literare în orașul Cahul, cel care de când se știa nu avusese o astfel de publicație. Revista urma să se numească, după numele urbei, „Cahulul literar” – și am scos-o până la urmă”. Alături de aceștia „au venit profesorul Leu Badiu, directorul gimnaziului, și încă vreo doi-trei tineri inimoși și de talent, printre care negreșit și Costică Reabțov, omul de care m-a legat și mă leagă o prietenie de frate”.
Potrivit amintirilor lui Andrei Ciurunga, primul număr al revistei cuprindea, printre alte materiale, un studiu al lui Leu Badiu, profesor de limba latină, despre epoca lui Augustus. El însuși pregătise un eseu intitulat „Viziunea morții în poezia populară”, dar și câteva versuri. Haralambie Țugui și Napoleon Nițescu veneau cu câteva poezii, în timp ce Constantin Reabțov semnase un fragment de proză. Deși revista a fost integral achitată și tipărită, totuși, ea nu a fost niciodată difuzată. Prefectul județului, colonelul Dumitru Dobrescu, aștepta aprobarea de la București pentru a permite difuzarea acesteia. Până atunci, întregul stoc se afla blocat în tipografie, al cărei proprietar, un oarecare domn Rappaport, îl ținea sub cheie, de teamă să nu-i fie subtilizat de cineva.
Dar „documentul mult așteptat n-a mai apucat să sosească. Ne aflam în vara lui 1940 – an pe care istoria l-a scris în cartea țării cu cifre ciuntite. Azi nu mai există nici măcar acel unic exemplar, intrat pe furiș în posesia noastră. Singura mărturie a existenței „Cahulului literar” o putem depune noi doi, Costică Reabțov și cu mine, ceilalți membri ai colegiului de redacție nemaifiind de găsit, decât în lumea marilor umbre”, își încheia Andrei Ciurunga amintirile despre încercarea tinerilor intelectuali cahuleni de a scoate o revistă literară. Haralambie Țugui, „poetul-ostaș”, unul dintre cei trei „piloni” de bază ai „Cahulului literar”, se stinsese din viață la 12 octombrie 1996, la Iași, orașul în care a ales să se stabilească după pensionare…
Ce s-a întâmplat, însă, cu revista? Imediat după 28 iunie 1940, când are loc anexarea forţată a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa, stocul de reviste a fost confiscat în întregime de către sovietici și acesta a dispărut fără urmă. Recent, prin amabilitatea domnului profesor Gheorghe Reabțov, am intrat în posesia copiei unei scrisori adresată de Andrei Ciurunga tatălui său, „iluministul” de la Cahul, așa cum a fost supranumit profesorul și pedagogul Constantin Reabțov. Rememorând episodul „Cahulul literar”, probabil la cererea prietenului său, care pregătea apreciata sa monografie despre Cahul, Andrei Ciurunga îi trimitea următoarele rânduri: „Despre Cahulul literar pot să-ți următoarele: a apărut un singur număr, dar nici acela, de fapt, nu a apărut. Colonelul Dobrescu, prefectul județului, tot aștepta o aprobare de la București, ca să se dea voie să-l punem pe piață. Evenimentele de la 28 iunie 1940 au surprins revista în tipografia lui Rappaport – și nu știu ce s-a mai întâmplat cu ea. Eu luasem un singur exemplar, peste câțiva ani i l-am dat lui Badiu Leu – și-a dispărut, nici el nu-l mai găsește.
Redacția era alcătuiră din următorii: Badiu Leu, Robert Cahuleanu, Napoleon Nițoescu, Haralambie Țugui, Anton Terzi, Liuba Paiu și Vladimir Potop. Nu prea știu ce căutau ultimii doi, probabil au contribuit cu bani la apariția revistei, am dat câte 500 lei de persoană. Eu am scris despre acest Cahul literar în cartea mea de memorii, care se află la o editură de-aici cam de multișor. Acuma, sper să apară”. Vor trece aproape 75 de ani până când o nouă revistă literară va apărea din nou la Cahul! Astfel, din inițiativa Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în iulie 2014 apărea primul număr din „Cahulul literar și artistic”, revistă trimestrială de cultură, care se dorea a fi continuatoarea „Cahulului literar” din anii ΄40.
Cu un colectiv redacțional ambițios, alcătuit din nume binecunoscute în lumea literară și științifică (Petru Botezatu, redactor șef, Alexandru Manoil, redactor șef adjunct, Valeriu Mândru, secretar de redacție, Ion Șișcanu, Viorel Dinescu, Vasile Plăcintă, Valeriu Baban și Nicolae Dandiș, redactori), revista a apărut sub egida Asociației „Pro Cultura Sud”, cu sprijinul financiar al ICR Chișinău.
„Sperăm că prin apariția revistei Cahulul literar și artistic se repară de fapt o nedreptate istorică și ținem să aducem mulțumiri tuturor persoanelor și instituțiilor care s-au implicat în acest proiect, în special Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în persoana domnului director Academician Valeriu Matei, căruia i se datorează, în cea mai mare parte, acest eveniment”, se arăta în editorialul care deschidea primul număr.
În paginile revistei, un adevărat almanah local, vor semna nume cu o deosebită rezonanță atât de pe malul stâng, cât și de pe cel drept al Prutului. Astfel, îi vom regăsi aici cu unele dintre cele mai frumoase creații lirice pe poeții Valeriu Matei, Radu Gyr, Viorel Dinescu, Constantin Preda, Petru Botezatu, Sandu Țurcanu, Diana Enache, Valeriu Mândru, Iulian Grigoriu, dar și pe mulți alții. Elena Vornicescu cu proză scurtă, Gheorghe Matcin cu câteva fragmente de roman, Vasile Plăcintă cu aforisme și epigrame, Ion Ionescu-Bucovu cu însemnările sale despre Mihai Eminescu, se regăsesc și ei în paginile revistei.
În domeniul criticii literare se remarcă profesoara și poeta Veronica Popa (desemnată, începând cu numărul 4, redactor șef adjunct al revistei), autoarea unor interesante studii: „De la Apis la bouțul lui Serafim Ponoară sau… Povestea cu cocoșul roșu”, „Gânduri despre Paul Goma sau… Ca să fim şi noi, măcar în ceasul al doisprezecelea”, „Moș Pasăre sau… Cavalerul de Văleni”, „Augustin Buzura: moartea psihică sau frica de a fi tu însuți”. Pe aceeași linie se înscriu și articolele Lilianei Grosu („Nota dominantă în creația lui Grigore Vieru”, „Conotaţii aforistice în dialoguri şi interviuri cu poetul Grigore Vieru”). Articole interesante semnează și Petru Botezatu („Andrei Ciurunga – o viață în slujba neamului”), Anca Cecilia-Potinteu („Cum scria Marin Preda”), Viorel Dinescu („Ultima întâlnire cu Grigore Vieru”), dar și Alexandru Manoil („Vulturul rănit ar vrea să zboare”), articol dedicat poetului Teodor Nencev la comemorarea a 70 de ani de la moarte.
Publicistul Alexandru Manoil abordează și tărâmul minunat al artei teatrale, prin articolele semnate („Actori de ieri ai Muzical-Dramaticului BP Hașdeu”, „Publicistul State Dragomir”, „Tentația individualizării”) dovedindu-se un adevărat istoric al slujitorilor celei de-a șaptea arte. Tot în acest registru, merită amintit și articolul lui Oleg Danilceac, „Privire retrospectivă asupra teatrului din R. Moldova”.
Tematica științelor social-istorice este și ea frecvent abordată în paginile revistei „Cahulul literar și artistic”, aceasta incluzând autori recunoscuți în domeniu: Ion Șișcanu („Calvarul deportărilor din iulie 1949”, „Pactul Hitler-Stalin și declanșarea celui de-al doilea război mondial”, „Republica Moldova: de la URSS la CSI”), Marian Ștefan („Basarabia. Istorii paralele”), Sergiu Cornea („Restabilirea denumirilor istorice ale localităților – etapa inițială a reformei teritorial-administrative în R. Moldova”), Marcela Vâlcu („Efrosinia Kersnovschi – victimă a deportărilor staliniste din Basarabia”), Lidia Istomina („Dezvoltarea învățământului public în orașul Cahul în perioada postbelică”), Nicolae Dandiș („Invicibilitatea articolului 13”, „Principiile creștine – o soluție: cazul mitropoliilor din R. Moldova”), Rodica Dermenji („Rolul bibliotecii în educarea culturală și civică a tinerei generații”) ș.a.
Nu au fost omise nici etnografia sau toponimia zonală, dovadă fiind documentatele articole semnate de Ala Tabaranu („Fenomenul complex al sărbătorii Drăgaica – Sânziene”), Ion Nălbitoru („Arealul românesc în prag de sărbători (lotrenii)”), Stela Botez („Costumul popular femeiesc din Sudul Basarabiei”) sau Vlad Cubreacov („Porecla. Scurt repertoriu alfabetic al poreclelor din comuna Crihana Veche, Cahul”, „Crihana. Câteva cuvinte despre posibila etimologie a numelui”).
De asemenea, paginile revistei găzduiesc cu mărinimie și o serie de interviuri, realizate cu nume cunoscute și apreciate pe plan local: consulul general al României la Cahul, Gențiana Șerbu, pictorul Gheorghe Șoitu, dirijorul Rotilă Ilie Croitoru sau scriitorul Ovidiu Vasilescu. Dar… Cea care se prevedea a deveni o demnă continuatoare a „Cahulului literar” își va înceta subit apariția, odată cu numărul 4 al revistei, apărut în aprilie 2015. Redactorul șef își va încheia rapid socotelile și se va „refugia”, împreună cu familia, pe tărâmul Hexagonului. Nou numitul redactor șef adjunct nu își va asuma „povara” răspunderii redacției, dar nici alte persoane din conducerea „Cahulului literar și artistic”, așa că revista, în ciuda insistențelor conducerii Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău, va înceta să mai apară. Încă o dată, o nouă pagină tristă se adăuga la istoria cultural-literară a Cahului!
Ca urmare, de câțiva ani orașul este văduvit de o publicație locală cu acest profil, iar rarele anunțuri despre evenimentele culturale care au loc în Cahul abia se strecoară în paginile unui tabloid rusofon. Vești îmbucurătoare vin însă tot dinspre Chișinău: se zvonește că Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” dorește reluarea apariției revistei, într-o serie nouă. Cum fum fără foc nu iese, în lipsa unor sponsorizări pe plan local, speranțele cahulenilor de a avea iarăși o revistă culturală numai a lor depind de mana cerească promisă de Chișinău. Ajută Doamne!
––––––––––
Bibliografie
Liudmila Chiciuc – „Considerații privind eventualitatea apariției revistei Cahulul Literar în 1940”, în „Istoria orașului Cahul: mărturii documentare, personalități marcante”, Editura Cartdidact, 2006
Andrei Ciurunga – „Prin Basarabia de odinioară”, în revista „Patria Tânără”, Chișinău, 1997
Andrei Ciurunga – „Scrieri”, Editura Știința, Chișinău, 2018
Andrei Ciurunga – Scrisoare trimisă lui Constantin Reabțov la 11 ianuarie 1990 (colecția prof. Gheorghe Reabțov)
Alexandru Manoil – „Cahul la răscruci de vremi”, Cahul, 2008
Constantin Reabțov – „Cahul. Istorie, personalități, cultură”, Chișinău, 1997
*** – Colecția revistei „Cahulul literar și artistic” (2014-2015)