PETRARCA I
Voi ch’ascoltate in rime sparse il suono
di quei sospiri ond’io nudriva ’l core
in sul mio primo giovenile errore
quand’era in parte altr’uom da quel ch’i’ sono,
del vario stile in ch’io piango et ragiono
fra le vane speranze e ’l van dolore,
ove sia chi per prova intenda amore,
spero trovar pietà, nonché perdono.
Ma ben veggio or sì come al popol tutto
favola fui gran tempo, onde sovente
di me medesmo meco mi vergogno;
et del mio vaneggiar vergogna è ’l frutto,
e ’l pentersi, e ’l conoscer chiaramente
che quanto piace al mondo è breve sogno
SONETUL 1
Voi, ce în rime risipite cercați tonul
atâtor tânguiri ce inima-mi umplură
când, june, negăsind o scurtătură
spre ceea ce sunt azi, greșeam isonul,
de felul cam pestriț în care cântu-mi
s-a potrivit speranței și durerii
aș vrea astăzi la toți, că-i vremea serii,
să cer iertare dar, scuzând avântu-mi.
Dar chiar de-s conștient că de poveste
m-am tot făcut de tânăr, în popor,
de nu am pace cum nu au nebunii,
și suferința de rușine-mi este;
mai știu ceva: ce place tuturor
e-adesea doar un vis pe chipul lumii.
***
PETRARCA XIII
Quando fra l’altre donne ad ora ad ora
Amor vien nel bel viso di costei,
quanto ciascuna è men bella di lei
tanto cresce ’l desio che m’innamora.
I’ benedico il loco e ’l tempo et l’ora
che sí alto miraron gli occhi mei,
et dico: Anima, assai ringratiar dêi
che fosti a tanto honor degnata allora.
Da lei ti vèn l’amoroso pensero,
che mentre ’l segui al sommo ben t’invia,
pocho prezando quel ch’ogni huom desia;
da lei vien l’animosa leggiadria
ch’al ciel ti scorge per destro sentero,
sí ch’i’ vo già de la speranza altero.
SONETUL 13
Cănd între ele, cu o tainică lentoare,
Amor învie încet-încet în fața sa,
cu celelalte n-aș putea-o compara,
și iarăși ard de patima cea mare.
Apoi binecuvânt și locul, ceasul,
când ochii-i ridicai spre harul ei
și zic: Suflet al meu, printre femei,
cum te-onoră cine-ți conduse pasul.
Căci ea e chiar izvorul de petale
pe care, de-l urmezi, ajungi în rai,
disprețuind ce pân-atunci râvneai;
din ea adie gingășia ce-o doreai
și care înspre cer deschide-o cale
pe care calc încrezător, suind agale.
***
PETRARCA XVI
Movesi il vecchierel canuto et biancho
del dolce loco ov’à sua età fornita
et da la famigliuola sbigottita
che vede il caro padre venir manco;
indi trahendo poi l’antiquo fianco
per l’extreme giornate di sua vita,
quanto piú pò, col buon voler s’aita,
rotto dagli anni, et dal camino stanco;
et viene a Roma, seguendo ’l desio,
per mirar la sembianza di colui
ch’ancor lassú nel ciel vedere spera:
cosí, lasso, talor vo cerchand’io,
donna, quanto è possibile, in altrui
la disïata vostra forma vera.
SONETUL 16
Ca bătrânelul care-și lasă locul
în care anii și viața l-au albit
și-unde toți cu vorbe i-au hrănit
speranțele și visul, nenorocul;
el, care cu fereală abia își cară
ciolanele privind spre asfințit,
căci a-înțeles acum că a sosit
vremea când totul este o povară,
dar către Roma-și face greu cărare
sperând să vadă chipul fără chip
al celui nevăzut, ce ne măsoară:
așa și eu, iubirii ce mă doare,
din alte chipuri chipu-i l-înfirip,
sperând să îl revăd ca-întâia oară.
***
PETRARCA LXI
Benedetto sia ’l giorno, e ’l mese, e l’anno,
e la stagione, e ’l tempo, e l’ora, e ’l punto,
e ’l bel paese, e ’l loco ov’io fui giunto
da’ duo begli occhi che legato m’hanno;
e benedetto il primo dolce affanno
ch’i’ebbi ad esser con Amor congiunto,
e l’arco, e le saette ond’i’ fui punto,
e le piaghe che ’nfin al cor mi vanno.
Benedette le voci tante ch’io
chiamando il nome de mia donna ho sparte,
e i sospiri, e le lagrime, e ’l desio;
e benedette sian tutte le carte
ov’io fama l’acquisto, e ’l pensier mio,
ch’è sol di lei, sì ch’altra non v’ha parte
SONETUL 61
Preafericite fie luna, ziua, anul
și anotimpul, vremea, ora, clipa
și țara minunată, locul unde-aripa
privirii ei mi-a nemurit elanul;
și binecuvântată noua suferință
de-a fi cu Amor în știuta legătură,
ca și săgețile din arc, ce mă durură
când fără veste-n inimă se-opriră.
Și preamărite fie vorbele, căința
ce-am risipit spre a o chema pe nume,
suspinele, înlăcrimarea ori dorința,
însăși hârtia ce a-început să se adune
și care-n faimă i-a-înălțat ființa,
în toate proslăvind gingașu-i nume.
***
PETRARCA LXII
Padre del ciel, dopo i perduti giorni
dopo le notti vaneggiando spese,
con quel fero desio ch’al cor s’accese,
mirando gli atti per mio mal sì adorni,
piacciati omai col Tuo lume ch’io torni
ad altra vita et a più belle imprese,
sì ch’avendo le reti indarno tese,
il mio duro adversario se ne scorni.
Or volge, Signor mio, l’undecimo anno
ch’i’ fui sommesso al dispietato giogo
che sopra i più soggetti è più feroce.
’’Miserere’’ del mio non degno affanno;
reduci i pensier’ vaghi a miglior luogo;
ramenta lor come oggi fusti in croce.
SONETUL 62
Stăpân al zărilor, al zilelor pierdute
și-al nopților cu gânduri trecătoare,
ce ai aprins dorința ce mă doare,
de-mi iau la rând păcatele știute,
din inimă azi mi-aș dori să-ți cer,
ca-n marea preschimbare să m-ajute
lumina milei tale, că-s prea multe
opreliștile născocite ca să pier.
Că unsprăzece, doamne, ani însemn
de când îmi încovoaie rău spinarea
un jug mai greu ca patima din el.
“Ai milă de viața mea”, pieziș te-ndemn
și nu-l lăsa pe nefârtat să-mi ție calea,
dacă și-un hoț astăzi ai vrut s-ajungă-n cer.
––––––––
Traducere:
Ion ISTRATE
Cluj-Napoca
August 2018