Ion IANCU VALE: Plăcerea (Eseu empiric)

 Când a conceput regnul animal, Creatorul, i-a inoculat omului, în comparație cu celelalte vietăți, într-un mod special, Plăcerea. Ce să fi însemnat oare asta, mituire, șantaj…? Pentru că Plăcerea,

această stare fundamentală, această caracteristică, acest sentiment vital și puternic marchează întregul efort, întreaga zbatere, întreaga viermuială existenţială cu bunele, dar mai ales cu relele ei.

Aflată acolo, într-o părticică infimă de creier, Plăcerea, stare afectivă veşnic prezentă (şi nu necesitatea cum greşit se spune) l-a făcut pe om să declanşeze războaie, să gândească asiduu pentru a cerceta și a descoperi, pentru a crea revoluţii tehnice, pentru a construi edificii și palate sau pentru a  supune natura, pe care de fapt doar o mutilează și o distruge…

 Da ea, Plăcerea. Plăcerea de a face sex, plăcerea de a mânca mult si bine, de a se distra, de a epata și de a fi adulat, plăcerea de a stăpâni averi și oameni, de a fi lideri politici sau religioși, de a deține bogății și chiar deseori, pur și simplu, de… a ucide.

Ar mai fi făcut oare oamenii copii, dacă nu ar fi existat extazul, acea senzaţie infinită, ameţitoare, generată de punctul culminant al excitaţiei sexuale care se cheamă orgasm? Probabil că nu. Căci dacă actul sexual nu ar fi fost însoţit de placere, primii  oameni creaţi, nu ar fi avut, în nici un fel, grija perpetuării  speciei, ca nici o altă ființă vie de altfel…

 Din păcate, oamenii s-au înmulţit excesiv și paradoxal au degenerat, iar mental au scăpat de sub control, elementul Placere devenind aproape factor predominant, în tot ce au făcut si fac și acum . Astfel că omul, a ajuns să submineze prin întregul comportament social Viața, punând în acelaşi timp în pericol, chiar existența propriului său leagăn, Terra.

Altfel ar fi arătat , la acest moment , fața lumii dacă dominantă ar fi fost Iubirea și nu Plăcerea.

Lupta pentru satisfacerea Plăcerii care, cum spuneam, are multiple fațete, a generat şi încă generează la orice nivel neînțelegeri, vanitate, invidie, ură, egoism…lupta acerbă pentru satisfacerea ei stând ,astfel, la baza declinului umanității, atât de evident în prezent.

Această realitate se datorează faptului că omul, în general, nu a avut şi nu are discernământul necesar pentru a controla și a gestiona obiectiv inegalabila stare numită Plăcere, indiferent de cultură, de educație, de poziție socială, de avere, de vârstă, de sex, de culoare a pielii, sau de rasa pe care un individ le-ar avea.

Pentru că plăcerea este născută şi nu făcută. Ea a dominat și va domina total, cât va fi omul om.

De aceea, numai o profundă mutaţie genetică mai poate schimba ceva. Ori, acest lucru nu depinde de omul cel de toate zilele, ci de Creator care, se pare, are socotelile Lui şi-l lasă pe acesta să-şi mai facă de cap până la accederea spre o altă condiţie mai bună, sau de ce nu, perfectă.

Până atunci (fără iluzii deşarte), adică până la o Mare Schimbare, oricât de mulţi sau cât de puţini oameni vor exista pe pământ, sub pământ, în aer sau în apă, tributari Plăcerii,( indiferent dacă vor mai trăi, in continuare opt miliarde, opt sute de milioane sau doar opt oameni), ei vor rămâne sclavii neisprăvirii lor și vor continua să se lupte intre ei pentru satisfacerea plăcerilor de tot felul. Tot în  acest sens,(adică, pentru satisfacerea plăcerilor de tot felul), datorită dezvoltării galopante și pe toate planurile socio-umane, dar în special a tehnicii și a științei, omenirea conform legii bumerangului, mai devreme sau mai târziu, tot se va autodistruge…

Despre cele de mai sus, de-a lungul timpului, s-a vorbit mult, s-au scris tomuri întregi de către erudiţi, specialisti sau simplii, dar inspirați gânditori.

 Subiectul rămâne însă deschis și depinde de disponibilitatea oamenilor de a-l percepe în toată profunimea lui și de  a-l accepta, pentru a putea ieşi din starea de odihnă în ignoranţă, și de ieșirea de sub plăcuta, dar ucigașa sclavie a plăcerii, în care fatalmente persistă.

Crede, insă, cine poate şi cine vrea.

————————–

Ion IANCU VALE

mai 2010-Targoviste

Din vol. in lucru ,,Gânduri printre rânduri-texte si scrisori”

Lasă un răspuns