Născut la Bacău, la 8 martie 1939, Roni Căciularu, îşi va face studiile universitare la Facultatea de Litere (Filologie) din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, unde şi-a susținut lucrarea de licență cu titlul „Reportajul literar şi Geo Bogza”. În perioada 1963-1966, a fost profesor de limba şi literatura română. O profesie pe care o va părăsi cât de curând, fiind atras de mirajul gazetăriei. Încă din anii de facultate a colaborat la presa locală băcăuană (ziarul „Steagul Roşu”), practicând toate genurile gazetăreşti; a realizat emisiuni de radio, locale şi naţionale.
A continuat să rămână fidel limbii române şi scrisului şi după plecarea în Israel, în anul 1983, unde a devenit Secretarul general al Uniunii Originarilor din România. În această calitate, Roni Căciularu a desfăşurat o amplă campanie de cultivare a limbii şi culturii româneşti, organizând numeroase manifestări culturale. Va continua să păstreze legăturile cu ţara de baştină, desfăşurând o vie activitate publicistică, mai ales în presa băcăuană („Deşteptarea”, „Ziarul de Bacău”, „Observator”, „Informaţia Bacăului”). Colaborează frecvent cu presa de limbă română din Israel, în special cu ziarul „Viaţa Noastră” (iar mai târziu, până azi, la „Jurnalul Săptămânii” –n.r.)
În 2013 se va impune cu volumul „Dragoste şi parfum de portocală”, o carte ce are ca subtitlu „Salutări din Tel Aviv”. Nu e deloc întâmplător subtitlul, căci Tel Avivul e oraşul de reşedinţă al scriitorului, iar marea metropolă israeliană constituie una din constantele spirituale ale acestui volum. Portul de la Marea Mediterană e un veritabil „oraş tentacular”, care îl fascinează până la obsesie pe scriitorul originar din oraşul lui Bacovia. Printr-un reflex proustian, Roni Căciularu îşi aminteşte mirosul portocalelor pe care le savura în iernile copilăriei petrecute la Bacău, portocale pe care se afla inscripţionat termenul Yaffo. „Primul meu contact cu Yaffo e de când eram copil, în România, la Bacău. Habar n-aveam ce este, de fapt, acest Yaffo, un nume cu sunet oriental şi insolit. Dar aromele unei portocale, prima din viaţa mea şi gustul acela răcoros, dulce-acrişor, erau de poveste de iarnă. Şi a rămas întipărit în sufletul meu numele acela, fără să-l cunosc măcar, fără să-l înţeleg ca acum. Nu ştiam, pe atunci, că portocala aceea vine dintr-o ţară a verilor permanente. Ştiam doar că e de undeva de departe, dintr-un loc numit Yaffo.Scria pe portocală cuvântul acesta misterios, de poveste, de rugăciune, de Biblie.”
Scriitorul descoperă acum locul mitologic descoperit graţie parfumului depărtării, constatând că Yaffo e „parte indestructibilă a Tel Aviv-ului”, o faleză lungă de vreo doi kilometri, cu livezi de citrice („pardesuri”), cu o mitologie pe care scriitorul o reciteşte cu o admirabilă erudiţie şi pasiune. Această metropolă va deveni de altfel subiectul obsesiv al scrierilor sale, descriindu-i inspirat părţile sale luminoase sau cele mai întunecoase.
Roni Căciularu ne aduce în faţa ochilor un oraş fascinant, o metropolă a băncilor, dar şi o capitală a culturii. Talentatul reporter procedează aidoma unui regizor de film neorealist, prin decuparea unor secvenţe revelatorii din viaţa marii metropole, cu întreaga, diversa ei coloratură umană.
Recentul volum intitulat „Hoinar de suflet halandala” (Editura Saga, 2017) reia explorarea pasionantă a vieţii oraşului Tel Aviv. În prima secţiune a cărţii „Hoinar de suflet halandala”, cea care dă titlul volumului, elogiul oraşului său de suflet, Tel Aviv-ul, primeşte accente de veritabil poem: „Tel Aviv-ul este un oraş fascinant! Energic. Dramatic. Languros. Sălbatic. Frenetic. Eclectic. Multicolor şi sonor. Tumultuos, uneori obositor, dar şi plăcut. Cu oaze de tihnă, de deconectare, de odihnă… Este exuberant şi ameţitor, melancolic şi nostalgic.” Această avalanşă de epitete va fi explicitată în secţiunile următoare ale acestei fabuloase, sentimentale cronici a metropolei de la Mediterana. Deşi îndrăgostit până peste cap de acest oraş fabulos, Roni Căciularu este un spirit lucid şi obiectiv, care ştie că orice mare oraş este în sine o imago mundi, un inevitabil loc al contrastelor. Tel Avivul este văzut de Roni Căciularu sub toate aspectele sale, „cu bune şi rele, cu bătrâni şi tineri, cu cerşetori şi cu magnaţi, cu maşini luxoase, ori chiar rable”, un oraş extraordinar, „frumos şi urât şi plin de contraste, catifelat şi aspru, aristocratic şi popular, dinamic şi liniştit, ultramodern şi mizerabil.” Un oraş în care industria de diamante este regină, alături de un rege şi mai puternic, energic şi în deplină dezvoltare, denumit High tech”.
Fascinat de frumuseţea magnetică a oraşului, Roni Căciularu nu ezită să-i descifreze şi aspectele mai întunecate, evitând convenţia reportericească, în favoarea surprinderii oricărei fărâme „de autenticitate, de natural şi neprevăzut, de inedit”. Căci reporterul are un ochi sensibil mai ales la „freamătul vieţii”, la „romanele străzii”, cu „conflictele şi banalităţile ei”. Altfel spus, el caută înainte de toate adevărul. Iar adevărul „nu e numai tandru şi frumos. Urâtul nu predomină, dar există”. Ochiul de Argus al reporterului pătrunde şi în locurile întunecate, rememorând un loc în aparenţă bizar, cum ar fi vechea staţie centrală de autobuze (Tahana Merkazit), acum acest „frenetic furnicar” fiind complet transformat. Dar lumea „pestriţă, vie, multicoloră” de altădată, populată de „pişicheri, de negustori de haine şi de suflete”, „de femei uşoare şi de cerşetori” refuză să dispară cu totul, căutându-şi refugiul în alte locuri, cum ar fi „strada Neve Şaanan şi cele din împrejurimi”. Descrierea acestor locuri pestilenţiale e făcută cu un ochi de romancier atras de sordid, de aspectele întunecate ale existenţei, amintind, pe alocuri, lumea Cuţaridei lui Eugen Barbu. Capitolul „Barbar cânta femeia aceea…” multiplică şi nuanţează impresiile culese din „Imperiul crimei, al drogurilor, al declasaţilor şi al strâmbătăţii”, infern social abia sugerat în capitolul anterior.
În chip evident, reporterul refuză convenţionalul şi sclipiciul reclamei turistice, preferând să descrie viaţa reală, trepidantă, adeseori dramatică a marelui oraş. Altădată, scriitorul, atras mereu de autentic, de freamătul vieţii profunde, ne introduce în casa şi în biografiile unor oameni de excepţie, trăitori în marele oraş. Descoperă cu uimire personaje fabuloase, ca pictorul Baruch Elron, originar din România, meditând, ca un veritabil critic de artă, asupra semnificaţiilor artei acestuia în capitolul intitulat „Cu Baruch Elron la Salon d’Automne”. În alt loc, în Doctor, amant, puşcăriaş şi trubadur, ne oferă portretul unui personaj de roman balzacian, doctorul băcăuan Avram Creţu. Alte figuri umane, de excepţie, sunt: Nicu Nitai, surprins în decorul Teatrului „Karov”, un actor („venit pe meleaguri israeliene de la Bucureşti, la vârsta de 30 de ani!”) şi Shlomo David, un intelectual ce s-a manifestat ca organizator al unor mari grupări româneşti din Israel, ca „rafinat artist al culiselor politice”.
Altădată scriitorul surprinde, în trei memorabile secvenţe, întâlnirea evreilor originari din Bacău, în memoria celor vreo două sute de prieteni revenind „oraşul copilăriei şi primelor iubiri, al melancoliei, al devenirii, al prieteniilor de altădată.”
Roni Căciularu se dovedeşte încă odată un scriitor atras de sondarea sufletului omenesc, un întreg volum, „Cafea şi fum de ţigară” (editura Rexlibris, Sydney, Australia, 2017) fiind dedicat descoperirii unor oameni şi artişti de excepţie, aparţinând „tribului” românesc din Israel: iluştrii gazetari Marius Mircu şi Al. Mirodan, poetul Shaul Carmel (supranumit „un buldozer”), umoristul Dorel Schor, valoroasa prozatoare Magdalena Brătescu, rafinata eseistă Gina Sebastian Alcalay. Poetul şi criticul de artă Zoltan Terner e prezentat ca autor al eseului monografic „Liviu Lăzărescu – o aventură picturală”, dar şi ca autor al cărţii „Lumea de sub pod şi zarva ei”. Incitante sunt şi convorbirile cu pictoriţele Miriam Cojocaru şi Liana Saxone-Horodi, cu artistul fotograf, de excepţie, Natalie Schor. Nu mai puţin pasionante sunt secţiunile dedicate ieşeanului Mihai Batog-Bujeniţă (ziarist şi scriitor satiric), lui George Roca (poet de origine ardeleană, trăitor în Australia) şi băcăuanului Constantin Ciosu, un caricaturist prestigios.
Toate aceste portrete sunt alcătuite prin intermediul unor convorbiri, dar şi a unor prezentări critice care însoţesc interviurile. Roni Căciularu dovedeşte nu numai empatie faţă de personajele cărţii sale, ci şi un gust artistic educat, capabil să mediteze asupra unor domenii diverse, cum ar fi literatura, arta plastică sau cea fotografică. Autorul volumului „Cafea şi fum de ţigară” (2017) se dovedeşte un om de gust, de vastă cultură, generos cu valorile (umane sau artistice), sensibil în faţa suferinţei semenilor.
Reporterul este dublat mereu de un fin eseist, capabil să sesize şi să pună în valoare specificul unei opere. Demnul urmaş al lui Geo Bogza, strămutat la Tel Aviv, explorează nu atât munţi şi râuri, ci, cu predilecţie, caractere, personalităţi şi medii sociale diverse.
Nu în ultimul rând, se cuvine să remarcăm frumoasa limbă românească pe care o mânuieşte acest locuitor al Israelului, la antipodul semidocţilor ce au invadat ecranul televizoarelor şi pagina ziarelor de la noi (din România –n.r.). Nu-i lucru de mirare, dacă ne amintim că evreii s-au dovedit mereu specialişti ai limbii române, ca lingvişti sau ca scriitori de talent. Indiscutabil, unul din cei mai prestigioşi din această lungă listă de scriitori evreo-români este şi Roni Căciularu.
––––––––
Ion CRISTOFOR
Cluj-Napoca
1 august 2018