Iasomia adorată
Surâd razele de soare coborând peste câmpii,
Argint și mărgăritare cu fantasme aurii.
Nici o frunză nu se mișcă de atâta încântare!
Doar un pas plutește leneș arătându-se pe cale.
Cu privirile de Zee și-o mirare colosală,
Se ivește o Femeie culegând duios în poală,
Florile de iasomie fredonând un cânt divin,
Alegând în mare taină frunzele care se țin.
Mlădioasă se aplecă mângâind un cărăbuș,
Văzând cum ușor își face pe tulpină derdeluș,
Nevoind în chin să-l lase și strângându-l cu putere,
Îi redă prin zbor speranța spunându-i: ,,La revedere”.
Prin cămașa de mătase inima ticăie-n grabă,
Simțind vântul cum se lasă peste firele de iarbă
Și trăind imensitatea clipelor de farmec pline,
Soarbe mirul revărsat de petalele feline.
E superbă, e-o minune și se lasă sărutată,
De a iasomiei floare ce cu farmec o răsfață.
În căușul mic al palmei cuprinde tot universul,
Căci e Mai și vrea iubirea scrisă-n stih de Eminescu.
———————————-
Ioana CONDURARU