Războiul pentru întregirea neamului (1916-1919)
Răspunsul regelui şi al celorlalţi factori de la Iaşi a fost prompt, telegrame transmise a doua zi preşedintelui Poincare şi lui Clemenceau reînnoiau asigurarea ataşamentului neclintit la cauza comună, voinţa de a fi reluată lupta alături de aliaţi. În telegrama către primul ministru francez, Brătianu arăta: ,,Noi nu vom neglija nimic pentru a dovedi din nou legăturile indisolubile care ne unesc…şi pentru a facilita realizarea celor mai scumpe aspiraţii ale poporului nostru”. Această decizie de maximă importanţă, din 4 noiembrie 1918, considerată de unii istorici momentul efectiv al reintrării României în război, avea să ducă la demisia lui Marghiloman. Generalul Lafont, ataşatul militar francez la Iaşi, transmitea la Salonic un mesaj încurajator: ,,Entuziasmul naţional este aici în plină exaltare. Va fi suficientă o simplă scânteie pentru a aprinde focul.(…) O mobilizare energică dorită rămâne posibilă, în mai multe etape. Puteţi conta pe 6 divizii…, armament şi muniţie există pentru 250 000 de oameni…Tot acest material de război se află în teritoriul ocupat….”.
O nouă comunicare a generalului Berthelot, din 4 noiembrie, adusă de Robert de Flers, scriitor şi publicist, locotenent în armata franceză, amic al românilor, cerea o ,,mobilizare…energică şi rapidă”. România să mobilizeze toate diviziile disponibile şi să le înzestreze cu artilerie. Berthelot arăta că ,,rapiditatea evenimentelor..” l-a determinat să grăbească trecerea Dunării . La 8 noiembrie, guvernul român de la Iaşi hotăra mobilizarea armatei. În noaptea de 9-10 noiembrie, francezii treceau Dunărea la Giurgiu. Cele două armate, franceză şi română, trebuiau să-şi coordoneze acţiunea şi să se reunească la nord de Capitală, la Ploieşti. Planurile de mobilizare şi cooperare militară au fost elaborate de generalul Prezan, deşi el, ca şi Brătianu, nu avea nicio calitate oficială.158
În noile condiţii, odată cu prăbuşirea Puterilor Centrale, guvernul Marghiloman, anacronic pentru români şi indezirabil pentru aliaţi, care îşi asumase răspunderea în zilele grele ale păcii de la Bucureşti, îşi încheiase misiunea. Cercurile politice de la Iaşi înţelegeau că este nevoie de un nou guvern, care să se alăture aliaţilor şi, la 24 octombrie/6 noiembrie 1918, regele a cerut demisia guvernului Al. Marghiloman, care s-a conformat (,,maurul şi-a făcut datoria, poate să plece”) şi a numit un nou guvern, de tranziţie, condus de generalul Const. Coandă. În noul cabinet, au fost incluşi şi militari, generalul Eremia Grigorescu, ministru de război, şi generalul Arthur Văitoianu, ministru de interne, iar primul-ministru Coandă deţinea şi externele, guvernul fiind sprijinit de liberali. Imediat, prin două decrete-legi succesive, Camerele, constituite sub Marghiloman, erau dizolvate şi erau anulate toate actele fostului guvern .
Misiunea principală a noului guvern, instalat în acele zile febrile, era aceea de a pregăti armata română pentru reintrarea în luptă alături de Antantă. În acest scop, chiar în ziua de 6 noiembrie (st.n.), regele adresa o scurtă proclamaţie, arătând că ,,împrejurările dau ţării noastre putinţa de a îndeplini ceea ce am făgăduit: realizarea dezideratului naţional”. Ulterior, armata a fost din nou mobilizată şi, la 28 octombrie/10 noiembrie 1918, când trupele aliaţilor, comandate de însuşi generalul Berthelot, treceau Dunărea la Giurgiu, regele Ferdinand ordona mobilizarea armatei, decretul fiind contrasemnat de generalul Eremia Grigorescu, eroul de la Mărăşeşti, noul ministru de război. Regele adresa, în această zi, o nouă Proclamaţie către ţară, prin care anunţa reintrarea în luptă, alături de Aliaţi, ,,pentru ca, împreună cu ei, să mergem la biruinţa definitivă, care ne va aduce roadele întregi ale jertfelor noastre”.
În acelaşi timp, regele adresa soldaţilor români un Apel (Ordin de zi) solemn şi emoţionant: ,,Ostaşi! Ora mult aşteptată de toată suflarea românească şi îndeosebi de voi, vitejii Mei ostaşi, a sunat în sfârşit, după lungă şi dureroasă aşteptare. Trecerea trupelor aliate peste Dunăre ne impune, ca o sfântă şi patriotică datorie, să luăm iarăşi arma în mână…Regele Vostru vă cheamă din nou la luptă ca să înfăptuiţi visul nostru de atâtea veacuri: Unirea tuturor românilor, pentru care, în anii 1916-1917, aţi luptat cu atâta vitejie. Sufletele celor căzuţi pe câmpul de onoare vă binecuvântează pentru această ultimă sforţare (…) Fraţii noştri din Bucovina şi din Ardeal vă cheamă pentru această ultimă luptă…Biruinţa e a noastră…Dumnezeu este cu noi!”. Proclamaţia regelui Ferdinand a provocat mari manifestaţii spontane la Iaşi şi Bucureşti: ,,Aici (manifestaţia din Piaţa Palatului Regal), mulţimea e imensă (…) Pretutindeni, fâlfâie imense drapele tricolore. De pe scările palatului, oratori…vorbesc mulţimei în delir! Manifestaţii ostile, fluierături şi huiduieli însoţesc, din când în când, trecerea câte unui militar german…”. În acelaşi timp, guvernul trimitea miniştrilor Antantei la Iaşi un memoriu, în care menţiona faptul că România şi-a reluat cooperarea militară cu aliaţii, ceea ce îi dădea dreptul să înfăptuiască revendicările teritoriale pentru care a intrat în război.
În noaptea de 9-10 noiembrie (st.n.), primele unităţi franceze treceau Dunărea la Giurgiu, iar altele au trecut pe la Zimnicea şi Turnu-Măgurele. De la Giurgiu, generalul Berthelot, primit ca un erou, adresa românilor un mesaj de încurajare: ,,Ceasul dreptăţii a sunat!. Duşmanul este învins! A venit timpul să ardeţi petecul de hârtie (tratatul!) cu care vi s-a făcut silă la Bucureşti”. Soldaţilor români, generalul eliberator le adresa un apel şi mai înflăcărat: ,,La arme! E strigătul patriei române pentru care aţi suferit! E chemarea Regelui vostru, care a jertfit totul pentru mărirea României! E strigătul strămoşilor voştri, a sufletelor domnilor voştri, Mircea, Ştefan, Mihai Viteazul. E strigătul fiilor şi fraţilor voştri, căzuţi vitejeşte pe câmpurile de bătaie de la Oituz şi Mărăşeşti…Mâine, veţi vedea tricolorul Franţei plutind în bătaia izbândei şi neatârnării, alături de steagul vostru tricolor!”.
În seara de 28 octombrie/10 noiembrie 1918, reintrând în luptă ,,fără nicio ezitare”, potrivit aprecierii miniştrilor aliaţi de la Iaşi, înainte ca armistiţiul general cu Germania să fie încheiat, România şi armata sa deschideau un nou capitol din războiul pentru întregirea neamului. Era actul de voinţă al unei naţiuni dornice de a trăi într-un singur stat naţional. În aceeaşi zi, la ora patru dimineaţa, ataşatul militar al guvernului român la Bucureşti, generalul Eremia, înmâna mareşalului Mackensen o notă a guvernului Coandă: ,,Pentru a împiedica ca România să devină din nou teatru de război, este absolut necesar ca trupele germane să părăsească teritoriul român în termen de 24 de ore. După scurgerea acestui timp, trupele vor trebui să depună armele…Aşteptăm răspuns până mâine dimineaţă, la ora 9…”. Era un ultimatum, care conţinea de fapt şi declaraţia de război, ceea ce irita pe Mackensen, care punea la dispoziţia ofiţerilor români, aflaţi în Bucureşti, un tren special care să-i conducă afară din teritoriul ocupat. Operaţiile militare declanşate de armata română, în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 1918, concertate cu acţiunile la Dunăre ale armatei franceze, au silit pe Mackensen să ordone trupelor germane să înceapă evacuarea chiar în seara acelei zile.
La 12 noiembrie, evacuarea Bucureştilor de către germani este încheiată, capitala e în sărbătoare, în aşteptarea aliaţilor, la 16 noiembrie (st.n.), grupuri de ofiţeri francezi şi englezi îşi fac apariţia pe străzi, fiind salutaţi cu entuziasm de populaţie. Mackensen a început retragerea armatei sale, în noaptea de 10-11 noiembrie (st.n.), pe două coloane, trupele germane în retragere distrug poduri şi căi ferate, incendiază depozite, dezarmează şi iau prizonieri pe jandarmii români, execută locuitori, fac rechiziţii silnice. La sfârşitul lui noiembrie, ultimele unităţi germane părăsesc teritoriul României. La 1 decembrie 1918, Bucureştii, în veşminte de sărbătoare, trăieşte ,,ziua învierii” (Kirit), regele Ferdinand, regina Maria şi generalul Berthelot, în fruntea armatei, au pătruns în capitală, unde au fost primiţi triumfal. În această zi sărbătorească, regele declara: ,,Când am luat moştenirea întemeietorului României moderne, am făgăduit înaintea reprezentanţilor naşiunii că voi fi bun român. Cred că m-am ţinut de cuvânt. Grele au fost timpurile, mari au fost jertfele, dar strălucită e răsplata. Astăzi pot spune cu fruntea senină: faţă de Dumnezeu şi faţă de poporul meu, am conştiinţa curată”.
—————————————–
Prof. Ioan POPOIU
10 iunie 2019