Dacă treci pe lângă o fântână
Dacă treci pe lângă o fântână,
Cu apă rece, ciutura bătrână
Și scobită în lemn, coboar-o blând,
Să beau apă, dorul să mi-l sting!
Țață Mărioară, pere au mai rămas?
Aș veni să iau, dacă mă lași!
Țață Lino, murele sunt coapte?
Tare dor mi-e să le gust pe toate!
Dacă treci pârleazul scorojit
De mâini de copil și dinții de timp,
Mai citește din troița veche
Rugăciunea Maicii care vede
Tot ce avem în suflete ascuns
Și amintește-i numele de prunc,
Spune-i un gând bun și pentru mine
Că mi-e dor și sunt plecată în lume!
Dacă treci pe lângă o fântănă
Cu ciutură veche și cu apă bună
Călătorule, nu te grăbi!
Treci pârleazul ca să îi mângâi
Marginea de vreme biciuită
Și bea apă proaspătă! Te uită
La icoana Maicii din troiță,
Vezi dacă e veselă sau tristă!
Roagă-te de Domnul să mângâie
Sufletele ce-au plecat să mâie
Turmele de vaci și de mioare
Pe pășunea raiului cea mare!
Roagă-te de sufletul lui Vicu
Și-a lui Dan și pentru-a lui bunicul,
Pentru Mărioara lui Costică,
Pentru Mita ce mi-a fost bunică!
Dacă treci pe lângă o fântână
Cu ciutura veche, apă bună,
Călătorule, la umbră în frunze,
Vei găsi doruri și vise ascunse.
Mângâind urma lăsată în timp
Pe ciutura veche, o să simți
Zimții scrijeliți de-o mână mică
Ce-a luat apă, setea să și-o stingă!
De vei căuta și mai adânc
Printre iarba ce-a crescut prea mult,
Vei găsi ascuns la rădăcină
Urmele lăsate de-o copilă
Și în urme, înțelenit, uscat,
Acest dor ce-n jarul lui m-a ars.
Când din ciutură apă vei bea
O să-mi simți bătând și inima!
Șoptind în stropii reci de apă vie
Tu, călătorule, vino și mâine!
Aici, în ciutura ascunsă între fagi
Stau dorurile oamneilor dragi,
Stau lacrimile mele, amintiri
Din timpuri ce-au trecut șI nu mai vin.
Bea călătorule, apă cu dor
Și-ascultă vocea timpului! Mă dor
Atâtea răni și totuși mult mai tare,
Mă doare o fântână în depărtare!
17.11.2020
Bucuria de a fi
Ramură cu rod de zile,
Fagure cu miere-în stup de vis, în mine
Stau înmugurite clipele icoane
Și mă ispitesc, mere ionatane.
Gustul tău pe buze, viață, încă-mi este,
Cu nesaț te mușc și te beau cu sete!
Tinerețe, tu, anotimp în floare,
Peste suflet, urme ți-ai lăsat, petale.
Ca o rugă scrisă în psaltirea veche,
Viață, îmi șoptești taine la ureche
Și mă-îndeamni ca tâlcul lor să-l deslușesc
și prin labirinturi să-nvăț să pășesc!
Ram cu frunze, clipele se scurg,
Inima vioară cântă în pieptul burg,
Toarce în clipe viața zâmbete de lână,
Să-mi croiască zile pline de lumină.
Viață, tu, ulcior plin cu apă vie
Potolește-mi setea, izvorând în mine
Peste suflet, clipe în frunze și în ram
Lasă-ți rodul dulce, zile cât mai am!
Prinsă în carnea mea cu-n crâmpei de rază
Viață, ești toiagul în care mă reazem!
Roz boboc de floare cu frunze de argint
Viață, ești icoana la care mă închin!
Înserări se anină în priviri. Mai plâng
Uneori cu vise peste timp dar strâng
Clipele din viață în cuiburi de amurg.
Rug îmi ești și ție, flacără îți sunt!
Cât îți port inelul, cât îți sunt mireasă,
Ochii tăi căprui pe sub clipe-ți lasă
Să mă oglindească, să mă oglindesc
În lumina lor, viață, cât mă vezi!
Iarbă în care pașii mei se adâncesc,
Ramură în care frunză sunt și cresc,
Viață, stai cu mine, noaptea să-mi fii vis,
Ziua să-mi fii cale, să-mi mai dai un bis!
13.11.2020
Lacrimi de toamnă
Cad din icoana toamnei mângâind,
Frunzele prinse în strașină de timp,
Fluturi cu-argint și rouă îmbrăcați,
Ca niște heruvimi. Surâd curați
Și se închină, blândă adiere,
În cruci prelungi și-n în urme de durere
Pe iarba încă vie, zbatere senină,
Regret pentru culoare și lumină.
Ofrandă iernii ce se întrevede,
Lacrima dantelată cade peste verde
Și-n palma frunzei se oprește plâns,
Sărut de-adio al toamnei peste timp.
23.11.2020
——————————-
Ileana VLĂDUȘEL