Mi-e sufletul iarbă și-n cânt
Amurgul coboară în mine,
Aroma acestui târziu
Cu gust tămâios mă îmbie.
Vioară de frunze foșnind
Mă-încântă vorbind despre mâine,
E toamnă în mine și simt
Cum iarna îmi scrie solie.
Cad frunze din ramuri gonind
Spre-un timp ce în lut le vor scrie,
Vis nou mă ajunge și știu
Că toamnă sunt eu și sunt vie.
Iubiri ce au ars suspinând
În suflul meu mai adie,
Pe aleea cea veche colind
Și-n urmă iubiri vor rămâne.
Mi-e toamnă în suflet de-acum
Cad frunze cu vise din mine,
Dansează cu pas ruginiu
Acest anotimp peste mine.
03.09.2020
Toamnă cu aromă de gutuie coaptă
Toamnă cu ochi de iarbă încolțită
Îți aud murgii tropăind prin clipă,
Cad nuci din nucul timpului când trec
De vara dragostei, să te întâlnesc.
Te-am așteptat în prag cu înțelepciune,
Știam că vei veni într-o zi la mine!
Ți-am pregătit simțind răcoare în noapte
Cămara inimii să-mi fii aproape.
N-am plâns când ai venit, înfiorată
De frumusețea ta, te-am sărutat pe față
Și am simțit că n-o să mă rănești
Pe suflet cât în mine o să locuiești.
Ca într-o mânăstire am intrat
În anotimpul tău când m-ai chemat
Și-n adieri de vânt m-ai lămurit
Că n-ai venit să-mi iei. Mi-ai dăruit
O clipă plină și înflăcărată,
Covor bogat cu frunza roș-brodată,
Emoție în piept și-un mic regret
Și mi-ai mai spus c-o să te-întorci, s-aștept!
Toamnă cu bob de strugure-în cercei,
Când vântul stingea-n flacără scântei,
Pe umerii ce tremurau în noapte
Mi-ai pus un șal de frunze îmbujorate.
Mi-ai stat aproape în piele furișată,
Toamnă cu-aromă de gutuie coaptă,
Mi-ai dat să beau din cupa ta cu vin
Și-n coajă, nuci cu gustul amărui.
Știu c-ai să pleci și frunzele vor plânge
În trupul tău și clipele s-or scurge
Din trupul meu dar astăzi îmi e bine
Pășind prin arămiul zilelor cu tine
Și nu știu dacă ne vom revedea
Pe pajiște când frunze vor cădea
Poate o să vii și n-o să fiu acasă
Toamnă cu aromă de gutuie coaptă!
07.09.2020
Țărmuri pustii
Pe țărmul-acestei lumi îmi odihnesc
Trupul rănit. Doamne, mă vezi?
Însângerate drumuri, văi adânci,
Pietre-aruncate, vânturi reci și stânci
Și-o noapte lungă… Suflet nevoiaș,
Te chem să mă ajuți, să-mi fii toiag!
Te simt vecin de cruce și îndrăznesc
Aproape al Tău, frate să Te numesc
Și-ți cer, deși mi-e jenă și mă doare,
Din crucea mea să scoți pironul mare!
Privindu-ți spinii ce-înfloresc cununa
Mă doare inima, doare privirea
Ce oglindită în rana Ta adâncă,
Îți vede sufletul ce se frământă.
Și cum mai pot să-ți cer, cum să Te rog,
Când Tu vezi tot și suferi pentru toți?
La Tine în spate doare crucea grea
Mult mai adânc decât în carnea mea!
Țărmuri pustii ce m-au adus spre Tine
Ți-au scrijelit în talpa goală Ție
Mai dureros ca mie răni deschise!
Atâtea răni cât uși mi-au fost închise!
Tu singur Doamne, singură și eu,
Te rog să fi pe drum vecinul meu!
Ne-om duce unul altuia prin timp
Cuiele acestei vieți ce înțeapă crunt,
Ne-om odihni când obosiți de cruce
Vom poposi o clipă la răscruce,
Neștiutoare eu, Tu neîntinat,
Unde sunt Doamne totuși cei ce tac?
Tăcerea lor mă doare și-mi apasă
Sufletul în care Tu Ți-ai făcut casă.
Țărmuri pustii ce pasul mi-ați purtat
Până la casa Domnului, în prag,
Unde sunt valurile mării calde,
Unde sunt vasele purtând năvoade
Și unde vă sunt scoicile ce perle
De suflete și gânduri poartă în ele?
02.09.2020
Femeia aceasta plânge
Femeia aceasta plânge în eternitate
Singurătatea lacrimilor amare și sărate
Timpul i-a sfârtecat secundele din trup
Viața i-a mușcat inima, lup flămând.
Lacrimile sapă în carnea ei desenând
Întrebări rămase fără răspuns.
Oare de câte lacrimi e nevoie
Până când se va sfârși plânsul din această femeie?
Femeia aceasta plânge?
Nu! Doar ochiul ei își strigă durerea
Când lumina îi părăsește vederea.
Femeia aceasta plânge?
Nu! Doar viața își scutură în clinchet de cercei
Praful lăsat de trecerea timpului peste sufletul ei.
26.08.2020
Cette femme pleure
Cette femme pleure dans l’eternité
Sa solitude des larmes amères et salés.
Le temps a lacéré les seconds dans son corps
La vie, loup affamé, a mordue son âme
Les larmes rampent dans sa chair, à dessiner
Questions sans reponse.
Combien de larmes sont nécessaire
Avant la fin de ces pleurs?
Est-ce que cette femme pleure?
Non! Seulement son œil crie ses douleurs
Quand la lumière quitte sa vue.
Est-ce que cette femme pleure?
Non! Seulement la vie secoue
La poussière laissé par du passage du temps sur son âme.
26.08.2020
Traducere Virgilia Bălășel
——————————-
Ileana VLĂDUȘEL
Septembrie 2020