Ai iubit vreodată așa?
Ai iubit vreodată, așa…plângând
cu inima în palme, așteptând
fragila picătură a mângâierii
peste deșertul întins al așteptării?
Și tremurând ca pasărea rănită
în piept și șchiopătând, să mai vrei încă
să alergi cu pași însângerați prin noapte
spre cel sau cea ce te-a rănit de moarte?
Ai deșirat vreodată dimineața
Atât cât să mai stea o clipă noaptea,
Peste durere ai așternut chemare
Ecoul dintr-o sărutare?
Ai așteptat pe țărmuri fără ape
mareea, noaptea, în singurătate
să-ți readucă, chiar și pentr-o clipă
leacul iubirii, în inima rănită?
Și totuși tu să vrei în continuare
Blestemul care vindecă și doare
și să nu fie leac decât tot boala
ce îi aprinde veșniciei smoala?
Ai fost îndrăgostit până ce iadul
Îți întindea al nebuniei, pragul,
Ai râs călcând pe cioburile sparte
Din trupul tău cel condamnat la moarte?
Ei bine, eu am fost și azi, rănită,
Declar că tot mai sunt îndrăgostită!
Încă mai țin aprins pe scrinul nopții
În ramă înlăcrimată, chipul sorții
Care m-a prins, m-a rupt și m-a legat
Cu lanțul dragostei de pat și-am ars
Și din cenușă am renăscut din nou
Doar să mai ard puțin la pieptul său!
——————————-
Ileana VLĂDUȘEL
26 septembrie 2019