Mărțișor
Meșter mare, mâini de aur, croind strai neasemuit
Pentru Zâna Primăvară, Zeul Soare a-nnădit.
Rochia lungă i-a tivit-o cu-anglicei în sălbănași
Și-a brodat pe cingătoare brebenei și toporași!
Razele, sulițe calde, a topit neaua pe-alocuri
Răsărit-au brândușele și viorele în smocuri.
Pe un hat, sub mărăcini, unde umbra mai domnește
Cu clinchet de voioșie, ghiocelul se ițește!
Primăvara e miloasă, vrea să-l scoată la lumină,
Cu mânuțele gingașe. Din păcate se înspină!
Picură bobul de sânge, pe neaua imaculată
Și-o lacrimă de sub pleoapă! Inima-i îndurerată!
Zefiru-i face ochi dulci, mângîind-o cu alean
Răsucindu-i șnur alb-roșu, prins de-o boabă de mărgean!
Primăvara îi surâde în cântul de pitulice
Mărțișor, prinde la ie lângă inima ferice.
Baba Dochia
Într-un sat trăia o babă, zice o legendă veche,
Sucită, făr’ de inimă, soacră rea fără pereche!
Porunci la a sa noră: – „Lâna neagră s-o speli bine,
Pân’ albește ca și neaua! De nu, va fi vai și-amar de tine”!
De Linuța avea milă îngerul său păzitor
Floare albă îi aduse să spele lâna-n izvor.
Baba cu poalele lungi dar cu mintea scurtă, dară
Văzând floarea, zău, crezu, că deja îi Primăvară!
Plecă Dochia sus la munte! Nouă cojoace-mbrăcă!
Dar urcând asudă toată, câte unul lepădă!
Sus pe culme, viscol mare! Vântul rece-i intră-n oase,
Baba noastră înghețase! În stâncă se transformase!
Când îi timpul Babelor, vremea tare-i schimbătoare
Într-o zi poate să ningă, într-alta poate fi Soare!
De alegem la întâmplare, o babă din cele nouă
De îi bună, așa-i și soarta! Rea va fi, dac-o să plouă!
——————————-
Ileana Cornelia NEAGA
Martie 2019