Iacob CAZACU-ISTRATI: Cu gândul la alegeri

Doar Unirea cu surorile Muntenia, Transilvania și trupul din trupul nostru Moldova din dreapta Prutului şi cu celelalte provincii, care azi poartă numele de  România ne va salva de nenorocirea cea mare- dispariţia ca neam, ca etnie multimilionară şi întoarcerea în sânul statelor bătrânei Europe.

          Nu pot să înțeleg nici azi ce se întâmplă cu societatea noastră a așa numitului stat RM, aflat în declin, într-o agonie premortală…E și normal, cred eu, ca un stat constituit la 2 august 1940 pe o cale agresivă, contra voinței poporului, impus prin minciuni și fraude electorale șă dispară, fiindcă a venit o eră nouă, a evoluției rațiunii înalte și dispariției treptate a forței armelor. Da, eu cred,că forța rațiunii va duce în viitorul apropiat la o stabilitate globală, la venirea în Normal a tuturor statelor lumii. Așa, că actualul temporar stat RM, care a primit noul nume în 1991 în locul RSSM e sortit dispariției, iar teritoriul împreună cu populația trebuie să revină la partea cealaltă a țării de la care a fost rupt, furat, adică la România. Era firesc, ca atunci în 1991 să se întâmple acest lucru, dar din cauza neprofesionslismului diplomatic și incompetența clasei politice de la Chișinău, acest vis al românilor moldoveni a rămas fără împlinire.

     Dar, cea  mai puternică cauză a eșuării unirii RM cu România de atunci a fost venirea în urma loviturii de Stat (revoluției) la putere în locul lui Nicolae Ceaușescu a slugoiului Moscovei Ion Iliescu. Nu ne oprim astăzi la personalitatea celui, care a fost împușcat la ordinul Kremlinului pentru, că a adus Statul Român la o independență totală, chiar și față de Imperiul Sovietic, la suveranitatea adevărată a României. O să ne oprim în alt articol la acest personaj, care a intrat în istorie ca un stăpân deștept și patriot al Țării sale, în ciuda anilor de răstriște, ani însoțiți de dictatura comunistă.

    Necătând la toate împotrivirile celor, care sunt astăzi la putere Unirea RM cu România este inevitabilă, premizele s-au copt!

    M-au făcut să scriu acest articol cele scrise pe Facebook de Alexandru Cazacu referitor la alegerile apropiate din 28 februarie 2019, care fac să mă gândesc unde sunt șoimii, haiducii noștri unioniști de dreapta și nu doar din țara Ribbentrop-Molotov, dar și de peste hotare?! Aș vrea să văd listele Partidului Liberal și celelalte partide unioniste cu candidații Mișcării unioniste civile ca Sfatul Țării 2, Acțiunea 2012, ODIP, Consiliul Mondial ș.a. Nu se scrie nimic în mass media, dar poate, că nu găsesc eu? E straniu: nu pot deschide saitul Literatura și Arta, e blocat; nu pot lua legătura telefonică cu Președintele Sfatului Țării 2 Nicolae Dabija, al cui membru sunt-se blochează. Referitor la Diasporă…pot spune, că suntem organizați nu mai bine ca în țara noastră susnumită, fiecare cu asociația și interesele lui. De 10 ani lupt pentru a uni asociațiile româno-române-moldovenești din Canada și SUA, dar foarte greu cu toate, că Anul Centenarului ne-a bucurat în această privință, mai cu seamă asociațiile din Montreal, Toronto, Calgary (Canada); New York, Fair Oaks, Sacramento (SUA) ș.a. Mă întreb:- Unde sunt candidații la alegerile parlamentare din aceste asociații? Are dreptate Alexandru Cazacu Dor, care a remarcat: „Sunteți dezamăgiți, da? Dar, azi, ați văzut adevărata față a celor de la PasDa și respectul față de Diasporă? Gata, nu mai strigă nimeni „Diaspora e cu noi!“, așa-i?? 🙂

Eroiii din Diasporă, care făceau spume mai dăunăzi pe net, azi, tac??? Dar cum săreați cu pieptul la ambrazură! Deja, vă vedeați în Parlament, vă încurcam doar eu. 🙂 Eu v-am făcut loc, poftim! Dar n-ați mai ajuns candidați, așa-i? Dar Maia și Alaiba au ajuns!!

Păi, iată, zic și eu azi, dacă vreți să fiți auziți – scrieți, strigați!!! Dacă vreți să conteze opinia voastră – luptați pentru ea! Un lider, oricât de puternic ar fi, nu costă nimic dacă masele tac, așteaptă și speră! Luptați pentru drepturile voastre, că vă fură cașcavalul din gură și nici nu observați!

Adormiți – când ne-au dat doar 3 fotolii de deputat pentru o diasporă de 1 mln.oameni.

Adormiți – acum, vă fură și fărâmiturile pe care vi le lăsase CEC-ul….

Trebuie să ne unim, da, sunt de acord, dar nu facem nimic dacă stăm lâncezi și adormiți… O mișcare amorfă nu schimbă nimic. Schimbările le fac oamenii energici.

Năstase a ales să lupte cu Țuțu, pe aceeași circumscripție.

Maia trage în țeapă diaspora Europei de Vest. Pentru Sua și Canada, nu s-a găsit candidat mai bun decât Alaiba. Cine-i ăsta? Moldovenii din SUA și CANADA, parcă aveați atâția lideri de aur? „

Și eu sunt de acord cu Alexandru Cazacu și mai adaug, că e foarte puternică coloana a 5, care nu va permite ca în viitorul Parlament să ajungă oameni ca Alexandru, Igor Cereteu, Ala Mândâcanu, Elena Drăgălin și mulți, mulți care ar face față mult mai bună decât acei care sunt înaintați nu știu de cine… Am fost și eu gata să-mi înaintez candidatura, dar m-am gândit, că ar fi mai bine, dacă ar fi în locul meu o persoană tânără, alde Alexei Budișteanu, Alexandru Mursa, Vitalie Dvorean și Radu Ciorescu, Victor Cazacu, Oleg Bagrin, Mihai Ciobanu, Andrei Dragalin din Canada, care sunt floarea și forța națiunii noastre, dar, vedeți ce se întâmplă: acei din Chișinău împart și-și fac parte! Noi rămânem cu gaura de la colac. Da, am zis, că azi mai mult ca niciodată acționează coloana 5 pentru ai avea pe moldovenii noștri sub control. Am informații, că biserica moscovită a lui Kirill trimite preoți din RM în regiunile Canadei pentru servicii divine, dar de fapt scopul e de ai mobiliza pe moldoveni, a fonda asociații și a le ține sub control. Dar ce facem noi, acei din mișcarea unionistă? Noi luptăm din entuziasm, ne jertfim pentru idee, pentru visul nostru măreț al unirii neamului, țării, dar puțini sunt de aceștia, mai mulți sunt ca dânșii, stataliștii coloanei a 5, care au bani și-i pot cumpăra pe acei slabi din fire și hapsâni, egoiști. Și iată rezultatul: diaspora făr-de candidații așteptați. Unica problemă a candidaților de peste hotare este dorința candidatului, jertfirea locului actual de muncă nu doar al său ci și al soției…Apoi problema copiilor elevi, dar nu cred să nu se găsească doi- trei haiduci pentru a pleca pe 4 ani în țară spre a pune umărul la împlinirea visului nostru mult așteptat, unirea cu România. Noi, acei din exil trebuie să recunoaștem centrul nostru de coordonare a asociațiilor diasporei Consiliul Mondial Român  cu sediul la Los  Angeles, SUA. Scopul primordial al CMR este  lupta pentru Reîntregirea  cât mai grabnică a statului Român în vechile  hotare.

       Treziți-vă, oameni de peste hotare! Ei ne-au dus de acasă, ei, acei care și azi vor din nou să fie aleși! Să nu le permitem! Mă adresez către Diasporei unioniste din Canada și SUA: Hai să alegem candidații noștri! Aștept propuneri la adresa a Consiliului Mondial Român wrcouncil@yahoogroups.com (candidat pentru alegerile parlamentare din partea diasporei Canada și SUA)

——————————–

Iacob CAZACU-ISTRATI

Canada, Toronto

3 ianuarie, 2019

Lasă un răspuns