Tangențial…
N-am învățat la scoli înalte,
Nu am nici diplome de-argint,
Doar o iubire fără margini
Pentru frumos, decent și sfânt…
Poate nu știu ce-i universul,
Nu știu ce-nseamnă galaxii
Dar noaptea mă alin cu versul
Călăuzit de stele mii…
Nu știu să definesc culoarea
Nici ce-i un univers spectral,
Ci doar mă bucură lumina
Când îmi zâmbești tangențial….
Și nu-nțeleg de ce-apar norii,
Ori soarele de ce-a apus,
Dar zilnic mă încântă zorii,
Lumina blândă din apus…
Poate nu știu să spun cuvinte,
Metafore fără vre-un rost,
Ce în alambicate șiruri
Te poartă doar în sus și-n jos…
Ci doar mai las pe-acea hârtie
Din când în când câte un vers,
Ce-n suflet este poezie
Chiar dacă-n scris nu are sens…
Tangent cu foaia de hârtie
Ce albă-așteaptă s-o pictez,
Nu reușesc s-aștern în rime
Tot ce gândesc și ce iubesc…
Poate n-am harul poeziei,
Nici nu expun prea elevat,
Tangențial rescriu emoții
Și-un gând… din sufletul curat…
Tangent cu ale mele visuri
Doar ruinez tot ce ating,
Nu știu să mă exprim în versuri,
Nu știu să mă comport… cum simt…
–––––––––
Dan MORARU
3 ianuarie, 2018