Te-am întâlnit prin vântul rece
când pasul își căta alt drum,
pășeam stingheră spre amurg
prin înserări vedeam doar fum…
m-ai întrebat dacă prin păr,
mai am și dor și ‘nalt de visuri
ți-am spus că aripi am să zbor,
dar port cu mine grele-abisuri…
prin ploaia ce mă doare în zori,
venită din dantelele de nor,
din zăpezi căzute peste flori,
prin clipele care nu mor,
privirea-ți lumină dinspre stele
și-ntreabă dacă azi mai știu,
de zborul ce era cândva întreg
m-ai poartă-n aripi ceva viu,
de inima care iubirea știe,
de lacrima ascunsă și pustie
de îngeri căzuți pe pământ,
de noi, de adevăr și de cuvânt.
ferestre prin ochii tăi cei verzi
În palme tot cerul mi-l așezi;
prin șoapte-ți spun: îmi este dor,
de îngeri, de noi… și de zbor !
—————————-
Gia STANCULET
Noiembrie 2019