„Suferinţa este o chemare la jertfă, o
ascultare, un dar, o cale de catharsis,
de purificare şi de iluminare.”
(Aspazia Oţel Petrescu)
Dumitru Dan Lucinescu s-a născut în Botoşani la 21 Mai 1927, în familia Alexandrinei Lucinescu – Stăcescu şi a magistratului-avocat Teodor Lucinescu. A urmat Colegiul Naţional Militar „Nicolae Filipescu” şi „Ştefan cel Mare” din Cernăuţi. A absolvit cu brio câteva şcoli de aviaţie la Sân Petru Braşov, obţinând brevetele A, B, C. A demisionat din Şcoala Militară de Ofiţeri de Aviaţie şi a urmat Facultatea de Matematică şi Fizică-Chimie în cadrul Universităţii Iaşi. Când era în anul trei a fost arestat în data de 24 Aprilie 1948. Judecat de Tribunalul Militar Iaşi a primit sentinţele: – 15 ani muncă silnică pentru crimă contra ordinii sociale; – 10 ani muncă silnică pentru delict de uneltire; – 8 ani muncă silnică pentru instigare contra ordinii sociale; – 5 ani muncă silnică pentru colportare de materiale scrise interzise. A executat o perioadă de detenţie de 15 ani în penitenciarele Târgu Neamţ, Iaşi, Suceava, Jilava, Piteşti, Gherla, Aiud. În timpul detenţiei sale întrega familie a fost prigonită şi persecutată. În penitenciarul Suceava l-a avut coleg de celulă pe părintele Iustin Pârvu, iar la Piteşti a trecut prin Iadul reeducării, fiind torturat 6 luni de zile aproape continuu, între Decembrie 1950 – Mai 1951. Tatăl său a avut domiciliu obligatoriu la Roman şi decăzut din autoritatea profesională de magistrat la cea de muncitor, iar mama condamnată politic. Ambii au decedat. O soră-studentă la Arhitectură în anul V, condamnată politic 3 ani şi decedată. Altă soră-studentă la medicină, înfiată de o mătuşă, abandonează facultatea, supravieţuind ca asistent medical. După ce a fost eliberat Dan Lucinescu s-a angajat în 1963, ca sudor pe Şantierul Energo-Montaj Bucureşti, lucrând în paralel şi ca operator-tehnician ultrasunete la Trustul Energomontaj.
Activitate ştiinţifică:
– a elaborat volumul ştiinţific „Tehnologii ultrasonice, magnetografice şi de analiză spectrală”, Ed. IDT-1968;
– a fost transferat în Academia Română, devenind cercetător la Centrul de Mecanica Solidelor al Academiei Române în 1969;
– a absolvit în 1975, Facultatea de Mecanică-Bucureşti cu media 10, apoi cursurile de Pedagogie şi cursul post-universitar de Energie Nucleară;
– a devenit lector pentru cursurile post-universitare la Politehnică şi pe platforma Măgurele;
– autor al patru invenţii brevetate în ţară şi străinătate, una fiind vândută în 1968, RFG-ului de statul român. Cea mai importantă invenţie a fost focalizarea fascicolului de ultrasunete, care a permis apariţia aparaturii şi tehnicilor medicale bazate pe ultrasunete (determinarea sexului fătului, chirurgia bazată pe ultrasunete etc.);
– a elaborat tehnologiile de control nedistructiv (NDT) şi indicatorii de calitate a imaginii (ICI);
– a condus direcţia Laboratorului 13 INMT şi pe cel al Laboratorului NDT Energomontaj;
– a publicat peste 300 de lucrări tehnice;
– a elaborat tehnologiile NDT pentru grupul nr. 1 de la Centrala nucleară de la Cernavodă;
– din anul 1990 a desfăşurat o intensă activitate de scriitor în domeniul istoric, filosofic, teologic, autobiografic;
– în anul 1992 conducea Serviciul de Investiţii Nucleare, an în care s-a pensionat şi s-a stabilit în Suedia;
– din anul 1992, a devenit membru al Societăţii Naţionale Suedeze de NDT;
– membru al Uniunii Scriitorilor din Suedia;
– membru al Uniunii Scriitorilor din România;
– în anul 2009 a fondat împreună cu arhimadritul Iustin Pârvu Fundaţia creştină Arsenie Boca.
Obiectivele Fundaţiei:
- promovarea valorilor româneşti şi a spiritualităţii creştine;
- cunoaşterea şi promovarea elitelor naţionale şi a cultului eroilor;
- promovarea valorilor intelectuale şi artistice ale tinerilor supradotaţi;
- dezvoltarea sistemului de învăţământ creştin-ortodox;
- contribuţia efectivă la formarea civică, culturală şi spirituală a noilor generaţii;
- desfăşurarea de activităţi bioetice privind conştientizarea opiniei publice despre efectele distructive ale deprinderilor negative (alcolismul, fumatul, drogurile, prostituţia, violenţa, pedofilia, traficul de persoane etc.) şi a utilizării greşite a tehnologiilor (avortul, clonarea umană, eutanasia etc.)
Programele Fundaţiei:
- Promovarea valorilor naţionale şi ale eroilor neamului. O Românie binecuvântată sau redescoperirea binecuvântărilor lui Dumnezeu date acestui neam. 3. Tineretul şi educaţia lui creştină.
Activitate literară:
Ciclul VITRALII
Lupta, Ed. Fides Iaşi-1997; Jertfa, Ed. Fides Iaşi-1997; Spre Război 1939-1941, Ed. Fides Iaşi-1998; Voievodul (închinat lui Mihai Viteazul), Ed. Fides Iaşi-1998; Efemeritate şi Divin, Ed. Siaj-2007; Destine, Ed. Siaj-2008; Părintele Arsenie Boca un sfânt al zilelor noastre, Ed. Siaj-2009; Aspiraţii, Ed. Siaj-2009; Ştefan cel Mare şi Sfânt, Ed. Siaj-2009; Întoarcerea din Neguri 1963-1987, Ed. Siaj-2011; Sfârşit întunecat de Ev – Căderea Imperiului Bizantin, Ed. Siaj-2012; Sfârşit de lumi; Spania; Din Scandinavia la Pontul Euxin; Ancorare în absolut; Omul-Creaţie Divină; Depăşirea Condiţiei Umane.
Filme documentare editate de Fundaţia creştină Arsenie Boca
- „Cultul Maicii Domnului”, Ciclul: repere spirituale româneşti, DVD, 2 părţi, 2009. 2. „Lupta şi Jertfa lui Dan Lucinescu, Ciclul: repere spirituale româneşti, DVD, 40 min., 2009. 3. „La aniversară” – Portret Părintele Iustin Pârvu, Ciclul: repere spirituale româneşti, DVD, 30 min., 2010. 4. „Demascarea”, Ciclul: Eroii, 70 min., 5. „Eroism şi jertfă pe frontul de est”, Ciclul: Eroii, 53 min., 6. O întâlnire binecuvântată cu Părintele Arsenie Boca, Ciclul: repere spirituale româneşti, 62 minute.
Câteva reflecţii din scrierile sale:
Părintele Arsenie Boca un sfânt al zilelor noastre – este o lucrare în care se prezintă viaţa unui monah creştin ortodox de excepţie, de o dimensiune spirituală copleşitoare, inedită, deosebit de firească în sensul menirii Omului creştin care poartă lumina chipului lui Hristos, dar plenar miraculoasă prin desfăşurarea ei în plin sistem concentraţionar comunist, peste care Ieromonahul crează cea mai înaltă şcoală de renaştere, de reînnoire a sufletului creştin în frumoasa şi fascinanta Ţară a Făgăraşului. Autorul are prinosul bucuriei de a-l fi cunoscut pe părintele stareţ al ilustrei ctitorii a lui Constantin Brâncoveanu, distrusă de habsburgi şi refăcută, prăbuşită şi restaurată, pe când el era student, optimist, înflăcărat, încrezător în generaţia sa, plin de speraţă pentru Neamul său care nădăjduia spre înaltele sale misiuni. De cealaltă parte, părintele Arhimandrit Arsenie Boca ridicase Flamura misiunii şi mărturisirii noastre ortodoxe în plină ocupaţie bolşevică, în plină ofensivă sovietică de distrugere, de anihilare a oricăror forţe naţionaliste iubitoare de Dumnezeu şi de Neam. Autorul şi personajul său au stat faţă în faţă la o Agapă de Înviere a Domnului, unde marele monah întrevede calvarul tânărului student, al generaţiei sale, al fiilor Patriei dragi, chiar şi prigoana abătută asupra sa, dându-i binecuvântarea pentru a urca înspăimântătoarele suferinţe ale Golgotei Româneşti. „Ultima masă pascală din tinereţea mea am sărbătorit-o cu părintele Arsenie, în a doua zi a Învierii Domnului, la casa de pe mica insulă, formată de braţele apei Sâmbăta… Părintele Arsenie ştia cu harul său, că această masă era, într-un fel, o masă de despărţire, anticipând, cu harul său, nelimitatele suferinţe ce mă aşteptau în curând.” (Dan Lucinescu, Părintele Arsenie Boca un sfânt al zilelor noastre, Ed. Siaj-2009, p. 37)
Înzestrat cu o tărie de caracter și cu educație dintre cele mai alese, Dan Dumitru Lucinescu a crescut din plămada trecutulului de luptă al Neamului, luptând la rândul său cu zel, cu credință, cu îndârjire, cu nădejde în Rezistența Anticomunistă, înflăcărat de Aura Voievozilor Eroi legendari, precum Burebista, Decebal, Gelu, Menumorut, Mircea cel Bătrân, Radu cel Mare, Alexandru cel Bun, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Petru Rareș, Ioan Vodă Viteyul, Matei Basarab, Vasile Lupu, Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu ș.a.
Cartea VOIEVODUL este închinată Întregitorului regatului DACIA, MIHAI VITEAZUL, care dincolo de înfăţişarea sa înaltă, frumoasă, autoritară, artistocrată, charismatică, dincolo de capacitatea lui de mare strateg, dincolo de diplomaţia deosebit de rafinată, dicolo de viziunea lui profetică de unificator, Voievodul Valah întruchipa o profundă credinţă ortodoxă care s-a reflectat în trăirea sa şi îndeosebi asupra numeroaselor ctitorii voievodale. A reparat şi înzestrat biserica domnească din Curtea de Argeş, susţinând şi supraveghind deopotrivă refacerea bisericii domneşti din Târgovişte. A renovat şi înzestrat Biserica Sf. Dimitrie-Izvorâtorul de mir din Craiova, apoi a înzestrat cu vii şi sate mînăstirile Coşuna, azi Bucovăţ şi Strehaia prin hrisovul din 20 Februarie 1594. A ctitorit biserica cu hramul Sf. Ierarh Nicolae şi mânăstirea Mihai Vodă din Bucureşti, căreia i-a întocmit un hrisov domnesc de donaţie cuprinzând 40 de sate, „din care 13 fuseseră cumpărate de voievod contra sumei de 472.000 aspri, la care se adaugă şi un sat donat de Doamna Stanca.” (Dan Lucinescu, Voievodul, Ed. Fides Iaşi-1998, p. 100)
Înainte de a deveni Domn, tânărul negustor Mihai ajunsese prin propria sa iscusinţă în înaltele dregătorii, ca cea de Ban de Strehaia şi de Craiova ajungând unul dintre marii boieri ai ţării, stăpânind pământuri, sate şi multe podgorii dintre cele mai alese culturi de viță de vie. „Căsătorindu-se cu jupâniţa Stanca primeşte ca zestre alte multe pământuri. Ajunge astfel proprietarul a aproximativ 60 000 ha.” (Petru Demetru Popescu, Basarabii, Ed. Albatros, Bucureşti 1989, p. 185)
În vremea domniei sale au avut loc două sinoade ecumenice desfăşurate în Ţările Române. Primul a avut loc la Iaşi probabil în 1595, sub înrâurirea lui Nichifor Dascălul, patriarhul ecumenic, la care Domnul muntean i-a delegat pe cei doi ierarhi ai săi, Partenie de Râmnic şi Luca de Buzău. Tema sinodului a fost menţinerea rutenilor veniţi din Polonia în religia lor ortodoxă. Celălalt Sinod ecumenic a avut loc la Timişoara în 13 Aprilie 1596. Mihai Vitezul a trimis aceeaşi chiriarhi la sinod. Tema Soborului a fost noi norme de reglementare a vieţii monahale, impunând în egală măsură restricţii şi drepturi suplimentare, precum: „protejarea călugărilor împotriva abuzurilor unor boieri, care pretindeau bunuri şi cadouri din venitul mînăstirilor” şi interzicerea oricăror acţiuni „punitive laice împotriva mînăstirilor şi călugărilor, asupra cărora puteau decide numai episcopii.” (Dan Lucinescu, op. cit., p. 101)
În plan militar Domnul muntean s-a dovedit a fi unul dintre cei mai mari strategi ai timpului său, calitate care i-a adus laude şi din partea duşmanilor, având o mare însemnătate pentru ştiinţa militară, îndeosebi prin vestita bătălie de la Călugăreni. Nicolae Bălcescu a rămas entuziasmat de faima celebrei bătălii şi a gloriosului Domn în faţa căruia s-ar fi posternat demn chiar ilustrul Napoleon Bonaparte, care s-a folosit în bătăliile sale de strategia marelui înaintaş Valah. „În sfârşit, soarele veni să lumineze această mare zi de miercuri 13/ 23 august, menită a fi briliantul cel mai strălucitor al cununei gloriei române.” (Nicolae Bălcescu, Românii supt Mihai-Voievod Vitezul, Editura pentru Literatură, Bucureşti 1967, p.91)
Scriitorul Ioan Sîrbu, tot din admiraţie pentru Domnul valah şi pentru renumita localitate Călugăreni ne pune în faţă o evocare minunată prezentând însemnătatea strategică a locului ales, întruchipând osmoză dintre viteazul Voievod şi natura locului parcă predestinat lui pentru a-l face nemuritor. „Ni se deschide inima cînd auzim numele de Călugăreni şi închipuirea ni se aprinde. E cel mai desfătat loc pe pămîntul istoric al ţărilor noastre româneşti. Pădurea lui de stejari, oaste ce nu se calcă în bătaie, dealurile lui lătăreţe, întinse, ziduri peste care glonţul de tun nu ajunge, nămolosul Neajlov, apă ce nu îngăduie vaduri oriunde, şi un viteaz ce ştiu să le asculte chemarea de prieteni, cu oastea-i de oameni ca stejarul, toţi şi toate ce pomenire mîndră lăsară din vremea de altădată.” (Ioan Sîrbu, Istoria lui Mihai Vodă Viteazul, domnul Ţării Româneşti, Ed. Facla-1976, p.164)
Voievodul valah considera Voievodatul său ortodox ca pe Fiul moştenitor al Bisericii străbune-Marea Familie tradiţională, având menirea divină de a se sprijini reciproc atât pentru slujirea lui Dumnezeu cât şi a Neamului. O Biserică mare protejează un Voievodat puternic, iar un Voievodat mare îşi înnoieşte o Biserică înălţătoare, care la rândul ei îl înfloreşte prin cultura sa şi întăreşte prin unitatea de credinţă strămoşească împotriva vrăjmaşilor din afară.
Mihai Viteazul şi-a reluat seria ctitoriilor, ridicând la Slatina mănăstirea Clocociov, sprijinind mănăstire Snagov, renovând biserica Sfântul Gheorghe din Scheii Braşovului, refăcând şi ajutând prin danii biserica din Remeţi, apoi marea catedrală din Alba Iulia. S-a îngrijit şi a sprijinit lucrările de restaurare ale bisericii catolice din Tîrgovişte. Au urmat o biserică la Ocna Sibiului, alta în Someş la Lăsărdea şi una în partea de sud a Cetăţii Făgăraş, continuînd cu acelaş zel şi grijă domnească la repararea mănăstirilor Golgota, Cosana şi Bistriţa.
Construirea sau refacerea lăcaşurilor de cult s-a făcut în paralel cu opera de construcţie a ţării de fiecare dată după răgazul dintre luptele dese purtate cu turcii.
Voievodul Valah Mihai Viteazul, considerat prin meritele sale excepţionale MIHAI BRAVU, adică cel mai mare şi cel mai viteaz Domn-Rege pe care l-a avut Dacia de la Decebal încoace, „restaurator al Dachiei”, înzestrat cu „virtuţiile cele mai alese”, a fost „învins”, culmea ironiei de două dintre marile sale virtuţi supreme pe care le poate avea numai un mare aristocrat şi anume: nobleţea cavalerismului său prin excelenţă transmisă prin filiaţia legendară a Cavalerului trac şi boieria credinţei sale ortodoxe prin iubirea de vrăjmaşi, care între timp amândouă i-au devenit fatale.
Ctitoria sa cea mai grandioasă, UNIREA CELOR TREI ŢĂRI SURORI într-un regat DACIA MARE şi JERTFA sa curată, martirică l-au aşezat de atunci în rândul Cetei Sfinţilor lui Dumnezeu. Mai puţin în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române.
Fascinat de fenomenul religios străbun pe care-l purta în suflet ca pe odorul cel mai de preț, testamentar al vieții, al personalității, al motivației, al responsabilității sale Dan Dumitru Lucinescu ne aduce o lămurire esențială privind abordarea istoriei naționale, sinonimă unei teologii istorice, printr-o metodă de complementaritate care permite o deschidere de excepție, mult mai profundă, mult mai elevată. El nu se oprește doar la o evaluare de seamă a personajelor istorice, ci le implică deopotrivă în natura semnificațiilor, ce se răsfrâng peste eternitate.
Ştefan cel Mare şi Sfânt
Domnul Moldovei Ştefan cel Mare şi Sfânt s-a aşezat şi el în Aura eternităţii celor mai mari Voievozi pe care i-a avut neamul nostru milenar, prin tot ce a năzuit, a înfăptuit, a împlinit, a ctitorit şi a biruit prin faima sa legendară. Dacă, Mihai Viteazul a stat sub Flamura şi Ocrotirea Sfântului Arhanghel Mihail – Voievodul Oştirilor cereşti, Ştefan cel Mare a avut pavăza Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Biruitorul. Dacă pe Vlahul oltean-muntean l-au animat curajul, intuiţia, tactica, spontaneitatea, imprevizibilul, mercenarii, chezăşia Buzeştilor, riscul, vitejia, pe moldavul Domn, discipol al înţeleptului Daniil Sihastru l-au făcut cuceritor credinţa, chibzuinţa, cumpătarea, dreptatea, strategia, tactica, răzeşia, fidelitatea moldovenilor, iscusinţa sa de înflăcărat viteaz şi neîntrecut domn temerar.
Domnul Moldovei celei Mari a fost înzestrat pe lângă chipul său luminos, plin de graţie augustă cu braţe vânjoase ca un falnic Stejar secular şi cu o înţelepcine rară. Ştefan cel Mare a avut cele mai multe Cetăţi-garnizoane şi cele mai multe Curţi Domneşti dintre Domnii istoriei naţionale, poate chiar universale, la: Suceava, Hârlău, Iaşi, Baia, Bacău, mînăstirea Putna, astfel că el putea fi peste tot. „Printre tacticile de mare valoare folosite de Ştefan Vodă fu şi cea a construirii locuinţelor sale peste tot în ţară, având multiple garnizoane şi curţi domneşti, astfel că nici un duşman al Moldovei nu putea spune unde se află voievodul, realizând că acesta putea fi oriunde.” (Dan Lucinescu, Ştefan cel Mare şi Sfânt, Ed. Siaj-2009, p. 235)
În cele ce urmează ne vom ocupa de Curtea domnească de la Mănăstirea Putna, Cetate voievodală a doua ca preferinţă a marelui ziditor şi totodată ctitoria lui de suflet a biruitorului Ştefan, zidită între anii 1466-1469 şi înzestrată cu ziduri de cetate în anul 1481, înnoibilându-le astfel cu celebrul turn, numit „Turnul Tezaurului”, lăsându-l bucurie posterităţii prin pisania sa: „Io, Ştefan Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit şi a făcut turnul acesta şi zidul din jurul mănăstiri, 1 mai 1481.”
Poziţia geografică a Mănăstirii Putna o favoriza strategic şi o înnobila prin frumuseţea ei de basm, ceea ce l-a determinat pe Ştefan cel Mare să-i acorde un statut privilegiat, astfel că însăşi Suceava şi Cernăuţiul îi aduceau osanale.
Ctitorul i-a mai oferit în dar marele clopot Blagoviştenie/ Buga de 318 kg şi epitaful Icoanei aşezării Domnului Iisus Hristos în mormânt, devenit vestitul briliant al Putnei şi al întregii Ortodoxii. Egumenul mănăstirii devenea arhipăstorul întregii zone din anul 1490, închinându-i-se 16 biserici, precum şi autoritate de consistoriu. Printre satele-danii închinate Mănăstirii-Cetate se numărau şi Botoşani, Climăuţi şi Frătăuţi, la care a adăugat 18 munţi, mănăstirea Horodnic cu două sate, prisaca Comarna cu două sate, interzicând prin „uric” accesul judecătorilor şi al globnicilor (cei cu impozitele).
În plan extern Domnul Moldovei îi cerea Poloniei să-i restitue Pocuţia, care fusese pusă gaj pentru împrumutul de 4000 de galbeni aur împrumutaţi de regele polon Vladislav II Iagello de la Voievodul moldav Petru Muşat în anul 1388. Dacă la termenul prevăzut Polonia nu restituia împrumutul, Pocuţia revenea atunci de drept Moldovei. Pocuţia era o provincie de circa 8000 de kmp, întinsă spre sud de la Codrul de fagi ai Haliciului, fostul ducat al Lituaniei, alipit Poloniei, până la Nistru şi spre nord până la platoul munţilor. Polonia nu a restituit datoria, astfel că la un secol de la împrumut, respectiv 15 Martie 1490, Ştefan cel Mare, a ocupat fără rezistenţă, Colomeea, Haliciul şi întreaga Pocuţie. Şi-a instalat apoi un ierarh din Moldova, la Haliciu-important centru monahal ortodox care avea închinate o serie de mănăstiri moldave, între care şi celebra Horaiţa, aflată doar la câţiva kilometri sud de Cetatea Neamţ, a cărei pisanie îi aşează existenţa încă din veacul al IX-lea, dependentă de episcopia de Haliciu, ulterior mitropolie. Mănăstirea Horaiţa înrudită prin daniile Voievodului Ştefan cel Mare cu mănăstirea Zografu din Muntele Athos, constituie o grăitoare mărturisire a continuităţii spiritualităţii şi răspândirii culturii valahe din zona respectivă înspre Haliciu, Lituania, Polonia, Grecia, Athos etc.
Toate Cetăţile-garnizoane şi toate Curţile sale domneşti au fost înzestrate şi înfrumuseţate cu cele mai măreţe şi înălţătoare lăcaşuri de cult. Între aceşti Luceferi eclesiali, Soarele rămânând fascinanta mănăstire Putna. „În anul 1493 mănăstirea Putna îşi afirmă valoarea de puternic centru cultural şi de înaltă spiritualitate creştină, nelipsind realizările ştiinţifice deosebite, datorită uneia dintre multiplele personalităţi existente în acea vreme acolo, monahul Paladie, care calculă „Pascalia”, respectiv datele când cad sfintele sărbători ale Paştelui pe o perioadă de 84 de ani. La timp scurt, tot la Putna, reuşi egumenul Silvan calculul pascaliei până în anul 1940, respectiv pentru un număr de 420 ani. În aceeaşi perioadă, tot la Putna, ieromonahul Gherasie scrise un liturghier păstrat astăzi la biblioteca Academiei, filiala Cluj.” (Dan Lucinescu, Ştefan cel Mare şi Sfânt, op. cit., p. 234-236)
Aşadar, unde era inventatorul papa Grigore al XIII-lea (1572-1585), când a introdus după numele şi ştiinţa sa în anul 1582, calendarul gregorian, când monahii moldavi ortodocşi Paladie şi Silvan de la Mănăstirea Putna realizau ştiinţific cu un secol înaintea lui în acord cu Vremea stabilită definitiv de Mântuitorul Hristos, Calendarul ortodox pascal?!
Dan Dumitru Lucinescu a asimilat cunoștiințe enciclopedice nu sub heraldica unei vane erudiții, ci pentru atingerea unei plenitudini a cunoașterii în Duhul Ortodoxiei, ce se răsfrânge peste timp ca o comuniune spirituală întrupată Pantheonului nostru strămoșesc și milenar.
—————————————
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu, Cavaler de Clio