„Dumnezeu pregăteşte fiecărui suflet
timpul necesar pentru curăţire, luminare
şi desăvârşire în actul cunoaşterii spre
mântuire.” (Virgil Maxim)
Pe Crucea Mântuitorului nostru Iisus Hristos au pătimit deopotrivă Dumnezeirea Treimii, Maica Domnului, întregul Cer şi o parte dintre Aleşii pământului.
Crucea Hristică este rădăcina aşezării noastre în Vatra binecuvântată a veşniciei, trunchiul menirii noastre ca fiinţă religioasă, corola suferinţelor, mireasma mistică a jertfirii întru Dumnezeu şi Neam, dar şi Potirul răscumpărării întru biruinţa Învierii.
Crucea poartă în trup sângele Jertfei şi-n spirit potirul Răscumpărării creştinului.
Crucea Neamului poartă în trupul şi spiritul ei zămislirea dacoromânilor şi întocmirea apartenenţei şi permanenţei lor Hristice: trădarea şi vânzarea pe ,,30 de arginţi” de către Iuda, uneltirile saducheo-fariseice, condamnarea Irodo-Ana-Caiafică, lanţurile şi biciuirea, scuiparea şi denigrarea, oţetul şi fierea, trestia şi suliţa, piroanele şi cununa de spini, lacrimile de sânge picurate din sufletul Mamei, suferinţa şi cutremurarea Ucenicilor, jalea şi tânguirea Mironosiţelor, dar şi îmbrăţişarea Tatălui ceresc, mângâierea Duhului Sfânt, Apoteoza bucuriei Fecioarei Maria, Liturghia slăvirii cereşti, splendoarea cântării pământului, răscumpărarea vieţii întru Înviere.
Crucea suferinţei Generaţiei mistice – înnoitoare a tineretului dacoromân împlinită prin jertfa dragostei creştine capătă frumuseţea ortodoxă a tainei divine care ia chipul fiinţării dumnezeeşti întru Hristos Mântuitorul nostru printr-o permanentă şi sacră creaţie filocalico-mistică. “Tot ce a fost în Aiud a fost creaţie. Fără creion şi hârtie, memotehnic, s-au creat mii de versuri, ştiinţă atomică, în matematică, în fizică, în medicină. Multe au rămas necunoscute. Prin asta trăieşte un neam şi un individ, prin creaţie, şi tot prin asta supravieţuieşte…” (Mărturia monahului Atanasie Ştefănescu, deţinut religios la Aiud, în Atitudini, anul XI, nr. 59, Martie-2019)
Jertfa este un act curat, suprem, sfânt, desăvârşit prin care se întrupează în iubirea creştinului jertfitor dragostea Dumnezeiască a Mântuitorului Hristos. “Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc!” (Evanghelia Sfântului Apostol Ioan XV, 12-14)
Porunca Iubirii este dată tuturor împlinitorilor dragostei divine până la sfârşitul veacurilor, având Măsura Iubirii lui Iisus Hristos: “Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” (Ioan XIII, 34-35)
Jertfa este un act al comuniunii supreme dintre martirul creştin ortodox şi Dumnezeu, împlinită ca un Dar sacru oferit Creatorului, ca iubire prisositoare şi dăruitoare la Darul absolut săvârşit de Dumnezeu prin Creaţia Sa, atotprisositoare şi atotdăruitoare. “Dragostea aceasta atotprisositoare şi atotdăruitoare a constituit esenţa Revelaţiei Fiului lui Dumnezeu întrupat şi ea a constituit şi temelia pe care s-a ridicat Crucea răstignirii şi răscumpărării. Acesta este sensul adevărat al răscumpărării ca jertfă: dăruirea totală, necondiţionată din dragoste pentru reintegrarea lumii în dragoste.” (Părintele Galeriu, Jertfă şi Răscumpărare, Ed. Harisma, Bucureşti-1991, p. 14)
Omul – Chip al lui Dumnezeu a fost aşezat de Atotcreatorul în Creaţia Sa, apoi reaşezat de Hristos prin Întruparea Sa, întru Calea mântuirii, ca o Cruce a împlinirii, a desăvârşirii între Jertfă şi Răscumpărare, printr-o perpetuă creaţie a Iubirii – comuniune divină Om-Dumnezeu în viaţa Bisericii, a Neamului şi a lumii.
Generaţia mistică a Renaşterii creştin-ortodoxe dacoromâne a secolului XX, ca cea mai încercată şi mai prigonită dintre generaţiile istorice, şi-a împletit logodna veşniciei nemuritoare, pecetluindu-şi Destinul cu sângele mucenicesc pe Hrisovul Hristic: în suferinţă şi dor, în îndurare şi crez, în patimi şi sărbătoare, în frângeri şi neînfrângeri, în smerenie şi înălţări, în mocniri şi mărturisiri, în nădejde şi împliniri, în prigoniri şi purificări, în doine şi psalmi, în apusuri şi răsărituri, în lanţuri şi descătuşări, în persecuţii şi slavă, în cătuşe şi har, în chemări şi înnoiri, în rugi de foc, lacrimi de sânge şi Liturghia iertării răufăcătorilor atei, sub denia Crucii lor, întrupată Crucii Domnului, răscumpărătoare şi răsfrântă în apoteoza sacră a Învierii.
Eroii şi Martirii acelei Generaţii sacre de înnoire a Neamului şi-au împletit din fiorul şi fascinaţia mistică, un acatist al voinţei, un şirag şi o metanie de doine, înfiorând sub faldurile învârtoşatului destin soroacele crucilor şi-al răscrucilor vremii…
Spărturi de beznă s-au năpustit peste marama sufletului Eroilor-Martiri, punând jalea în bocet de marş. Şoaptele inimilor de Mame licăreau ca păpădiile înrourate. Boldul morţii trecea-n mireasma hlamidei de flori. Aruncată-n noapte, vremelnicia şi ura cade peste irozi. Iudele se vântură în elegii tenebroase şi luciferice. Îndurările se prefac în lacrimi de ceară aprinsă, iar rănile, devin o adiere parfumată de trandafir. Suspinele lui Iisus şi-ale Eroilor-Martiri s-au înaripat în fluturi. Sutaşii, gaborii păzeau lumina prelinsă din cântarea îngerilor. Trâmbiţa Sărbătorii vesteşte chindia Ospăţului. Razele de soare se aşează senin peste gătiţii nuntaşi, peste smeriţii asceţi care şi-au transfigurat prin har sufletele în sihaştri.
Crăiasa Maria Vlaherna cumpăneşte Taina Vinului şi-a Vieţii nemuritoare. La Dumnezeiasca privire, Apa s-a însufleţit înmiresmată de savoarea vinului. Pâinea s-a rumenit în braţele Crucii, frângându-se în aburul ei cald, ca obrazul de copil. Crucea s-a întrupat în taina Viţei de vie, iar untdelemnul s-a revărsat pe sprânceana Mirului. Piroanele s-au prefăcut în Potir de cuminecare. Buretele a absorbit zenitul din surâsul Fecioarei Maria. Oţetul s-a prelins în fagurele de miere al Neamului dacoromân. Fierea s-a preschimbat în nectarul de albine, iar Trestia s-a frânt în unda unui nufăr auriu. Suliţa s-a smerit incrustându-se în sceptrul demnităţii valahe. Ţarina Olarului a rodit un camp de maci şi de învieri.
Infinitul a tras la sorţi Viaţa.
Mironosiţele, Mamele, Fecioarele au tămâiat cu dorul lor Slava Prea Frumosului Mire şi cununa aleşilor miri.
Crucile Eroilor-Martiri au fost Răscrucile psalmilor lor de dor cu psalmii de luptă.
În cumpăna morţii jertfelnice clopotul Crucii bate dangătul nemuririi, imnul Învierii.
Pentru Fiii dacoromâni ai Crucii, Jertfa deschide poarta răscumpărării vieţii veşnice.
Crucea temniţei şi-a tencuit cu sânge pe mistrii veşnicia demnităţii Neamului.
Fiecare Floare îşi află mireasma în sufletele neprihănite ale Cetei mărturisitorilor.
Fiecare Stejar creşte falnic şi veghetor din ghinda sfinţită cu sângele jertfit.
Fiecare Brad se-nalţă pe cremenele carpatine din care au fost zidiţi Eroii-Martiri.
Fiecare Râu susură mărturisirea, crezul, jertfa şi frumuseţea Generaţiei mistice.
Peste giulgiul Generaţiei mistice aprins de lumina sacră, Dorul Cerului albastru şi-al Pământului verde şi-au pus pecetea Crucii, Jertfei, Iubirii şi Răscumpărării noastre.
Gheorghe Constantin NISTOROIU
Brusturi, 24 Iunie 2020 – Nașterea Sf. Ioan Botezătorul – Sânzienele- Nașterea României Nepieritoare