Germain DROOGENBROODT: Chengdu

Sculptură de Su Dongpo, museul Du Fu, Changdu, China

 

 

Chengdu *

 

Norii plutesc deasupra munților de jad
asemeni trecătoarelor schimbări istorice

Du Fu

Creșteau voioase florile
și-n jurul lor era totul de-un verde
la fel de pașnic și de visător
ca urșii panda tolăniți pe ramuri.

 

Vibrau în aer poezii
pe limbi neînțelese.
Chineze vorbe, oare prevesteau
Schimbarea presupusă?

 

Pașii și jocul fascinant
poetului nu-i alungară tulburarea,
rămase meditând îngrijorat,
la mersul vremurilor viitoare.

 

GERMAIN DROOGENBROODT

Traducere Gabriela Căluțiu Sonnenberg

În amintirea Festivalului Internațional de Poezie din Chengdu, China 2019

                                                                                   ***
* La festivalul de poezie din Chengdu, poeții chinezi nu și-au recitat, ci și-au strigat poeziile în public. Prin cuvântul „Schimbare” poetul face aluzie la SUA, care sunt pe cale să-și piardă poziția de lider mondial, fiind înlocuite treptat de China. Vremurile noastre moderne se caracterizează prin lipsa lor de conținut, prin proteste și demagogie. Asemeni lui Du Fu, care a trăit în timpuri agitate, poetul își manifestă îngrijorarea față de viitorul Umanității.

Lasă un răspuns