George ANCA: Matca sleită

Noica – Vezovie – Serafima – Zany – La costum – Nestor – Tunuri – infinituri – Lac 1 – Mirei – Pateuri – Șosele lungi – d-na – agendar –  Destul –  En parapante – Didgeridoo – Foi de rupere – Peștera Urșilor – Take – Zalomit – microsferule – de noicar – matca sleită – Macaroane albastre – Cherry – Roluri principale – Onisifor – Tovissi – Mircea Eliade profanat

          (Noica) mi-a teoretizat facerea poeziei prin altceva. Caietele se stivuiesc. La 50 de ani, mi-am văzut versuri recente – isterie, de ochi, religiozitate tropicalizată. Ţinte mişcătoare şi fixe se tot desprind din propria-mi umbră în chipuri terapeutic poetice, dicteuri şi dodii, ciclice-enciclice. Te poţi împotmoli în tezaure şi bucoavne.

          ( Vezovie) Două pătrăţele, şi scriem data de astăzi, 18 februarie (credeam că 17), ce aşa târziu, hai, Nataşa, repejor, toţi ochii la mine, dictare matematică, nu valoarea expresiei, numai expresia. Şi ultima expresie, diferenţa numerelor 45 şi 15. Pagina 107, exerciţiul 565, găsim toţi, deci, acuma singurei, scriem în coloniţă, lucrăm, numa nu ne încurcăm. Eu tot am terminat. Şi a terminat de grabă şi drept. Aiastea. 562, şi mai important. Aşa, hai, hai. Aicea-i greşit, tu ai făcut scăderea, da’ e adunare. Bravo, adăugător, da? Ochişorii la mine.

          (Serafima)  Mai este şi busuiocul (numai sufletul). Tonul – de aflat, de nepierdut, tristeţe ascunsă. Ne-om lua fiecare cu ale lui, alt nord, cazul sudiştilor. Expresie orală, scrisul merge melc. Îmi pare rău de trupuri profanate. Femeile astea nu povestesc de ele. Serafima ne arătase poza unui bărbos în alb. Patru ani de puşcărie pentru România, acum businessman în Ural. Nu-i trebuie traducere la Dostoievschi, citeşte în original. Predase ieri complementul, pronumele de agent şi încă două subiecte de gramatică română – “puţine circulă sâmbăta” – şi alte calcuri comentate de stilistul nostru foarte nervos, uneori ursachios, la povestirea vameşă. Ne-a petrecut Eminescu pe suprafaţa ghicitului în neantul palmelor de spectre.

  

          (Zany)  Vărsaţi în bivuac. A nu deschide fereastra. Operă bufă cu genocid. Nu tătari, turci creştinaţi. Studii dramaturgice. Nu poţi pune paiantă fără să faci fundaţie. Acoperişul, pe urmă. Spectatorul n-are timp, dacă n-ai relaţie cu el – piese de citit, rog să nu fie jucate. Ori e piesă, ori e revolver. Onicescoism. Nu bea, şi atunci se plictiseşte. Ce înseamnă o piesă proastă. Elitiştii ne împărtăşesc mediocritatea genunchilor.

          N-ai făcut teatru deloc, de ce nu rămâi numai cântăreţ? Dacă sunt subţire, nu pot să spun că e o şcoală bună. Subţirime la prostime. Dacă mă înjuri n-am să mă supăr, te înţeleg, ai să te cureţi din cauza asta. Pe unii i-a trimis în puşcărie. Cine se pune cu artiştii nu mai e prim ministru în mai mult de trei săptămâni. Cine s-a pus a zburat.  O veni lume, o ploua? O operă întreagă de Donizzetti se va cânta la Brăila. Comedia suntem chiar noi, canalizarea şi canalizaţii, canaliile şi canelele. Adeverinţă că e ateu. Comedia resemnării.

          Poate fi Caţavencu criminal? Ţoapele tale decriminalizate de Gelu. Consultă agenda de religiologie, da, văd 26.6.09, ia, actor pentru Macbeth, tragudie-cântec-operă, să fi cerut, ucigându-l, autograf, asasinului meu, porneşti de la un conflict, piesa asta are în mijloc o singură ceartă, două feluri de dezvoltare – dramatică şi epică, Futikan, comedii antiamericane.

          C-aş zice a treia zi din acest necunoscut august. A, comedie din caiete şi forumuri, din viaţă şi zile, din memorie şi – nu autosacramentală, bufă dell’arte, pehlivănie, iroadă, Vasilcă, măritantă, târâşul viselor urinale. Regată, nu fregată. Piesa necunoaşterea mării. Două chestii, o întâlnire şi o ceartă. Zoe lui Caţavencu – nu e ultima cameră, şi s-au întâlnit, relaţia cu Tipătescu e pe ducă, Trahanache s-a prins, ăsta tânăr, frumuşel ca Ştefan Bănică, grupul tinerimii independente, ea nu e prea tânără – deşi era bună ca doamna Udrea. Scrie tu o piesă care să se cheme Hârtia. Aveam putere să arunc hârtie. Dacă notarea e suflet, ca să poată fi înţeleasă, trebuie un scenariu, ca pentru un dicţionar. Ce-ai spus tu cu paginile lui Manolescu e treabă reală. Trăia odată în oraşul Bucureşti un sacagiu ce avea o nevastă şi o fată, şi, deodată, vine cineva, e prietenul meu, o să stăm la voi, s-a creat o problemă, el se ocupă şi cu drogurile, ăsta e om moral, ca George Anca, trecut nepătat, conflict. Pe Jack Nicholson îl compar cu Mastroiani. The Postman Always Rings Twice.

          Ruşine, lichea spurcată. Ruşine, dezumanizatule îmbuibat, devenit sclavul banului câştigat pe urma căţărării pe cadavre. Diavolul tasmanian, ginere de popă scopit. Vreau să donez 322 shekeli. Curve ca-n Manasia, proşti ca-n Gârbovi şi noroaie ca-n Goala nu întâlneşti nicăiere.

          Trupă de zece, il Capitano Zanni, Arlechino, Pantalone, Colombina, Pedrolino, Pierrot, Pedro, Innamorati. Despedida que non despide. Kyogen – comedii clasice japoneze, Hikkukuri/prins în sac, Futari Bakama / Doi într-o Hakama, Kane no ne / Inelul clopotelor.

          Ben Jonson, The Alchemist. I have a piece o Jason’s fleece, too, / which was no other than a book of alchemy / Writ in large sheep-skin, a good fat ram-vellum. Antic (clown, buffon), Bethlehem Gabor (Transylvanian hero), clown (countryman, clodhopper), dol of faces (distribution of grimaces), dor (beetle, buzzing insect, dron, idler), dor (buzz, “give the -”, make a fool of), fox (sword), happy (rich), larum (alarum, call to arms), mother (histerica passio), phrenetic (madman), poesie (posy, motto inside a ring), Trivia ( three-faced goddess / Hecate), virginal (old form of piano), Zany (an inferior clown).

        (La costum) Înecul lângă Praga al fiului lui Robinson Dimofte (rege, potrivit E.S. Dokladal) din Jiblea, acoperit masiv de presa şi tv (Sârbu) din Cehia, aproape zero în România. Tema ţiganilor pentru toţi ambasadorii. Întrerupţi de avioane la cinci minute. Orez, chapati, curry, vegetables, chicken, salad. Cea mai picantă mâncare, în China, apoi India, Pak, arabii. Nu există porci în Pak (doar sălbatici). Toţi fiind ambasadori şi în Moldova (Salem în vreo 5-6 ţări, inclusiv Polonia), dacă ei văd posibilă reunirea României cu Moldova – toţi în cor: nu. Nu se mişcă în UE graniţele. Slovacia şi Cehia s-au despărţit prin înţelegere din interior (mai ştim). Moldova o să intre în UE în 50 de ani. România e subdezvoltată pentru UE, mai ales agricultura. Ei au venit îmbrăcaţi casual (ca în invitaţie), eu la costum şi cravată (socrel).

          (Nestor)  Murind Nae Ionescu, Nestor şi-a dat licenţa cu Mircea Florian, Logică şi metafizică (pentru doctorat cu Heidegger)  la Platon, Aristotel, Hegel – logică statică-dinamică. Îl opriseră nişte tipi cu maşină în Piaţa Universităţii, lângă metrou, n-aveţi rude la Sibiu, am, suntem din Canada şi v-am adus de la rude şapte mii de dolari, depuşi la bancă, m-au convins să mă urc în maşină, de unde, închiriată (furată), să vină până acasă, că au nevoie de bani să poată să-i ridice, cheia e la fiu-meu, trebuie să vină, au văzut că nu e rost.

          Mon cher, n-am stat nciodată la masă cu atâţia fascişti, i-ar fi spus Cioculescu lui lui Crainic, la UZ, unde mai erau Gyr, Streinu, Eftimiu ş.a. Se făcea că nu-l cunoaşte pe Noica.

          Şi în America e cenzură. Nelson Rockefeler a murit la amantă. N-au chemat salvarea. Ferpare grozave. S-a aflat la negru.

          Stalin: … Câte universități sunt în România? … Sunt teatre în Romania?  Sunt școli maghiare?  Armata Roșie a provocat dezordine în România?…  În Polonia mi s-au plâns, în Iugoslavia la fel. Nu se poate ca în România lucrurile să fie clare. Trebuie să știți că avem 11 milioane de oameni sub arme și că nu toți sunt sfinți… Nu totul este ideal la noi. E destul de rău. E departe de a fi ideal (zâmbește).

          (Tunuri) Ce-mi trebuia iar India? Nu s-o fi putând fără. Ca viaţa, sau ca moartea. Universitarii au pus gabja pe Eliade. Toladot. Nu s-a mai întors în India, nu în România. Crumey, ca ultima licornă, Orwell, Micromegas. Tot vopseşte legionari şi sinagogi. Acum 30 de ani, cu fiu-său David, de 13 ani, acum cu nepotul, tot de 13. Iar Roboam, Florine, măria ta. Pun punct şi paragrafe nu fac. Toate tunurile pe Eliade.  Îi spusese Maytreyiei că e indian. Încenuşare hindusă. Preda istoria religiilor şi studii indiene. Chicago, nu Târgovişte. Român-mămăligă, european-pepene, american-dovleac, indian-bhang. Inimi răsfirate planetar. Duduia se prefăcuse pe moarte ca să o ia de nevastă, la Rio. Mă uitam la ceas. Tone de delir în spate, bătăioşenia incoerenţei, beregatiera. Manuscrise în exces, nepunctuate, ilizibile, ininteligibile, nu numai de lene, nu numai de frică. Mierlim kosovo. Doar vorbisem. Chinul se călătoreşte. Olivia, descrie-mi pe Viorica-Navamalika. Marta nemoarta. Cum era să iubească România?

          Rupendra, teme pentru România: Indian epics, Jains’ culture, Indian art, Folk and classical art, Indian and universal drama, Virgil – the Aeneid. Cartea lui, Central Man / The Paradox of Heroism in Modern American Drama. Ar scrie şi un roman, experienţa personală. Şi-ar deschide mintea. Ar picta. După America, vrea să stea şi în Europa. La schituri atunci, la Rohia.

          Amartya Sen vorbeşte la universitate, eu la Guest House. Aprinderea lămpii. Saraswati Vandana (grup de la Facultatea de muzică). Oferirea de buchete şi pentru Indranath Chaudhuri, K.G. Dutta, M.K. Julka, S.P. Singh, Murari Lal Tyagi, Vinod Seth. Pratibha Batacharia, Leela Shivaramaya, Kumar Anupam, Rupendra Guha Majumdar, Olivia Bălănescu. Conferinţa mea, lunch pentru suta de participanţi. Vinod, cu frezii şi trandafiri, c-am scris mai mult decât Eliade despre India şi n-aş fi făcut ce-a făcut el cu fata, ba încă.

          I will speak on Mircea Eliade, at his centenary, in praise of India. I dedicate my speech to the memory of professor Sisir Kumar Das and of professor Shivaramaya. O oră. Alhuwalia mă pomenea apreciativ. Krishna Srinivas murise cu câteva zile înainte, Vinod tocmai trimisese condoleanţe. Poemul lui, Kashar-Mitaakshar (akshar – alfabet/nemuritor, mitakshar – brevitate). Ne-am scăldat în toate oceanele.

          (Infinituri) Cinci infinituri jaine. Codreanu gandhian? Jeremy fără sinagogă în Seul. Ajunul Crăciunului. Id a trecut. Thomas a citat jainii, eu pe Brâncuşi. Tu, din Ravenna, te voiai Beatrice.

          În câte bucăţi tăiaţi sexul porumbeilor? Foame neîmbătrânită. Hai, bre, prea te lovesc toţi. Mahapranam cu stânga pe chelie. Când să se mai umple cortul de-o evanghelie.

          Peste-al nostru acharya / cântecul jain colindul / scrie-l mă pe englezeşte / să-l citeşti chiar de Crăciun.

          Dharma samaj. Listă mare pe talent. Mână atinsă yoga în Crăciun jain. Ne dăm drumul din lanţul trupesc. Mahavira nud, în haina sfinţeniei.

          Statuia sub ghearele porumbelului. Arde-l pe tătar. Sadhi, să ne fie drag de tine. Total identity. Negrul laudei din albul paginii. Mai frumoasă se vede lumea din prezidiu.

          Identitate Gandhi. Christos jain, cirac lui Mahavir. Mahavir, creştin prin Iisus. Un jain din Rajsamand. O trestie vegetariană în cruce cu sine. Mai fertili în Haryana. Gandhi sionist.

          Antitalent de nu ne-am împrieteni. Ape seacă stârvuri. Agonii vorbite-auzite. Una grande lezione. Cancroli – Rajnagar = Rajsamand. (Hiland 223)

          (Lac 1) Cu S.D. Sharma, Lac 1, marţi 1 iunie, 17.30-19. Prezentarea romanului The Buddha. Recipiendarul a elogiat pe lord Buddha. Eminescu în sanscrită – Luceafărul şi Jayadeva în româneşte – Gitagovinda au fost oferite. Dr. Sharma a evocat frumuseţea baletului inspirat de poem şi muzică, multe spectacole, cum a adus cu Excelenţa Sa casete; cândva, am replicat noi, şi românii vor dansa, vor face balet după Gitagovinda. Am fost poftiţi, cei cinci, plus doi ambasadori, în fotolii. Fata de la Agra ar fi trebuit să se exprime în hindi, măcar namaskar, nimic, doar ji,ji, la declanşatul discurs în hindi, colocvial şi clencios, al amfitrionului, abia că să  vină profesor nu numai de lingvistică, dar şi de literatură. Despre lingvistică, dintru început, se înregistrase absenţa rectorului de la Timişoara, acolo a început… spusese preşedintele Indiei, da, revoluţia, n-am găsit alt cuvânt, a luat avionul acasă, dar ştiu ce voia să vă spună, universitatea lui e a patra din ţară, după Bucureşti, Iaşi, Cluj, este umanistă, deci şi prima, au fost (re)introduse cursuri de diplomă în greacă şi latină, dar adevărata bază a studiilor clasice e sanscrita, deci vă roagă să sprijiniţi venirea unui tânăr, singur, căruia i se va oferi o garsonieră, hrană, ca şi gratis, la cantină, salariu, tânăr a zis, da. Cât despre literatură, eu am predat în ultimii ani kavya şi alamkara, a repetat subiectele, şi dr. Becescu cunoaşte interesul nostru pentru Abhinavagupta, filosofii au pregătit lucrări de licenţă despre Sankaracharya, eu sunt cu literaţii, brahman-atman, mitul şarpelui, al cui? al şarpelui, a, da, upanişadele renunţării, dl. Bercea a tradus cele mai vechi upanishade (s-a dus şi i le-a dat, spunându-i la ureche dacă urseşte ceva), preşedintele Shankar a vorbit despre Vedas, Gita, cărţi şi casete, mult despre Tirukural (tamil, am zis, tamil, a răspuns) ce s-ar întâlni cu metrul doha din hindi, bogăţia epicului tamil, vechi de două mii de ani, apoi urdu (Ghalib, Ghalib, el – cel cu astrahan, Maulana Azad, alţii), povestiri scurte despre Zakar Hussein, istoria universităţii Jamia Milia Islamia. Aici avem un filosof şi un antropolog (se roşise, îmi făcuse semne să vorbească, adevărat că planul din curte, după percheziţie şi trecerea soldaţilor ceremoniali, ambasadorul Tripathi îmi spusese că mă introduce pe mine la preşedinte, iar eu să-i introduc pe ceilalţi, zis şi făcut, dar cu el erau doi miniştri şi spre douăzeci de parlamentari, numai tăcere şi ţinută, am schimbat mai apoi cărţi de vizită), iar nea Romică a luat-o fix cu natural law, omul nostru (Dayal) e jurist, s-a referit la mulţimea de comunităţi, cu legile şi obiceiurile lor, nimic impus, doar când vin împotriva unor lucruri de bază, la adivasis, în Madhya Pradesh o combinaţie etnică, evreii au venit înainte de Christos, nu există antisemitism în India, arabii au plutit pe mări în secolele 7-8 până-n Tamil-Nadu şi Karnataka. A vorbit şi despre castele paria. Nea R. s-a interesat de studii indo-europene şi euro-indiene (era roşu, preşedintele Shanker îl întrebase retoric, aţi fost la un congres?) da, la al zecelea ICAES, de antropologie şi etnologie, în ’78, anul acesta în decembrie se ţine al treilea congres mondial de arheologie în India, fratele celuilalt, sau sora, preferase preşedintele ştiinţele congreselor. Enric reiterase necesitatea unui departament de indologie în universitatea bucureşteană (vizaviul meu, mi-a dat cartea, îmi sugerase că universitatea din Sofia are – de acolo veneau) – dar deja trecusem la masă, cinci plus doi, de-o parte, triplu de partea omului mare, în haine deschise, galben închis, 76, cu ochii vioi, locvace, stimulator, de câte ori cita din Vedas, dumneata ştii sanscrită, la o consideraţie literară, am exclamat wa-wa şi, în fine, toată compania indiană a râs, ai fost la vreo mushaira, da, la Talkatora. Harta ceaiului indian s-a trasat cu ceaiul în faţă trecând prin cel verde şi exuberând  Darjeeling din care şi beam. Am introdus şi subiectul piper, de se plătea, şi-n Alexandria, greutatea în aur, vapoare-ntregi de condimente din India străbat şi acum Marea Neagră, vizualizează dr. SDS / Shanker Dayal Sharma. Becescu o făcuse a cincea pe cea din Timişoara, poate prima, se retranşase cancelarul universităţilor indiene (SDS). Subiect preferat, pe moment, despre secularism (ca toleranţă) religios, cum a vorbit la Shantiniketan despre ethosul indian, ca al treilea preşedinte – respectul pentru toate religiile, cu citate din Vivekananda şi evocarea conferinţei mondiale de la Chicago, acum 102 ani. Încă o dată, democraţie în afacerile internaţionale, pe temeiuri brahmanice, din Gita, o sloka despre unicitate, advaitam, adevărul real, unitatea în diversitate, armonia nu numai muzicală, conceptul de infinit şi de shunya, ahimsa, shantipath, awarness, Shankaracharya, numele diferă, Dumnezeu e unul, şi-n Islam, Gandhi, dincolo de un singur -ism, cum e România, frumoasă. (Am transcris pagina a patra, ultima, a cuvintelor-cheie notate în timpul discuţiei cu preşedintele SDS – de la Shantiniketan -, mai înainte a fost vorba despre următoarele). Literatura indiană antică este compatibilă cu înţelesurile matematice. Ştiinţa, filosofia şi poezia merg împreună. I-a sloka din Rig Veda. Churning ocean, mitul otrăvii înghiţite de Shiva şi rămase-n gât, tratatele de medicină himalaiană sunt în versuri, un prieten, Vasir, medic, fireşte alopat, în inimă şi sida, Vasir se exprimă în versuri şi el. Vechiul – mai ales Vedele şi Upanishadele – absoarbe curiozitatea tinerilor, am spus, în timp ce rămân izolaţi de India modernă, vechi şi nou tot una, bănuisem răspunsul rigvedic, adevărul nobil, metoda recitării în sanscrită (continuitate întru alamkara) – cea mai veche din lume, democraţie parlamentară de aplicare universală.

          (Mirei) Mele/Mira/1978. Tu continueras d’etre la (Eugene Ionesco) – la poesie qui ne sert a rien se revele utile et secourable (E. M. Cioran) – neste grao de cafe en contro Mira pensando no Brasil (Carlos Drumond de Andrade) – Santa Rita de Cascia/Attirait Mira plus que tous les bouquins (Jean Charlot) – o vioară oarbă/deasupra oceanelor (Alexandru Lungu) – poveştile tale/ din Râmnicul Vâlcea (N. Petra) – porţi cu tine Oltul în Hawaii (George Ciorănescu) – Mira Unica (E. L. Costello Branco) – les eclats de ton rire / qui cachait tes angoisses (Ionel Jianu) – la sacrificada de / todos les tiempos (Santa Cruz de la Sierra) – Mira Simian / y Romania (Umberto Barbera Flores) – where Adonais never dies (Yao Shen) – nous n’arrivons pas au port (Jean Orizet) – un sueno de Rumania (E. Grannet) – Mira ha muerto en el lehano paisaje de Hawaii (Renato Ozores) – Braşov şi Râmnic (Ştefan Baciu) – tes mots sont invaincus (Rene Tavernier) – el nino del poema (Josefina Pla) – Fille inspiree de Hawaii, / Du Bresil et de Roumanie (Paul Vernon) – la surrealista nube (Matias Montes Huidobro) – scria încă de copil, dintr-un instinct premonitoriu (N. Carandino) – Ţesătoarele cereşti / în urzeli nemărginite / învelesc ce nu mai eşti (Horia Stamatu) – cucoană frumoasă (Edgar C. Knowlton) – sunt sigur, o voi reîntâlni (Ion D. Sârbu) – Prevăd un timp când grupuri de oameni se vor duce în pelerinaj pe insula Oahu ca să depună peste mormântul înstrăinat buchete de imortele culese de prin grădinile caselor româneşti (Pericle Martinescu).

          (Pateuri) Dante şi Ţepeş. Contrastaţi comedia peste podul Mihai Viteazu. Crima de a fi oraş istoric. Regiuni de antiromânism sovietic. Când îţi spune omul bătrân să nu bei apă rece că faci gâlci. Cronica de familie din Petreşti, ce Ursula, ce Davida. Nu mai ai cu ce-ţi întreţine copiii mari. Asta e singura naţie lăsată de dumnezeu fără niciun drept la viaţă. E inutilă. De-aia ne termină. Mahavira. Sprijinindu-ţi bătrâneţea pe braţul unui nemernic şudra. Rebreanu.

          Spre Piteşti mergeţi. Bastonbills. Neam dialect. Ceferistul a murit de doi ani, Oancea şi ăla, cu Oiţă m-am întâlnit, Nicu Croitoru a murit demult, avea o fată şi vine s-o ia conductorul, Pielelungă trăieşte, Codreanu e mort, a murit o sumă de oameni din Prăduleşti. Baciu s-a dus cu ciocăneala lui. Dugos om era până-n revoluţie. Nu mă dau la vorbă, vine triajul, a trecut. Vorbitul serios pe orice subiect. Profitabilă stanţă găsindu-mă şi subiecţii cum voi nota în biblie. Socoteală cu perlele. Ce-o mai fi făcând p-aicea blocuri. Staţii, aşteptări prin moleculele vitezei nedilatabile. Urâtă caligrafie pe imnificare. Ierarhi în oaste. Nu mai poţi să mănânci găină. Nu se restrictează clauza întârzierii. Oi fi aşteptat anume ziua altor carabine întomnate. Pleacă omu’ de-acasă spre ţăranii lui îngropaţi. Destinul nu te duce oriunde, te pomeneşti, doamnă, fără sine. Şi Parisul tău e o tarla.

          Acum în brânci, datoria mea să stau în capul mesei, să mă distrez, nu să mă pun la lucru. Vă sporovăiţi situaţii aproape rituale, amănunte împărtăşite. Să-i fi cumpărat scrisul. N-am decât să capitulez. Morţi de-am fi, ne-ai duce mai repede. Vorbeşte româneşte, fonfule. Mă privează gerul de gânduri explicite. Şi ce dacă se moare în fiecare zi? Nu prea văd bine cu ochelari. Iapa verde miez de foc ploaie-n cozoroc. Chişiţă jumate strop jumate fum. Aşa e neamul cabalin nu se deprinde cu puţin. Vedeam cu ochii acel gherghef din Ghergheşti. Acolo am copilărit, am adolescentit. Să ieşim din acest impas. Bun augur a fost revista. Prima şi ultima greşeală. Poertret scris pe galbene frunze.Om din care pasărea o să cânte. Să nu ne miroase gura şi literatura. Smuls din peisaj cârlovian, în lumea lui Mercur, frate pur. Parsec.

          Te aprinseşi şi dumneata. Ziua iepei cu fătul. Ne-am decupat două cărămizi. Prin parc, pe frunze, ţi se cască gura. Şi vocea din scrisul de noapte. Tot la maşină vechii scriitori. Căţeaua de doi ani Salomeea. Neagră mai ca lumina Kali. Refuzasem votca. Casa descuiată, nu pentru moarte. Singur te-ai recunoscut (nu alţii). Veniţi cu replicile, gen terminat, găsindu-mă cu scrisul în aşternere, şi l-aş mai ţine de sine, orele întorsului, revers necurentat şi becul. Cum să fi dat Jeni Găeştiul pe Târgovişte. A dat foc la coceni. Tu cu poc mănâncă foc. Lasă centrul comunităţii, fost orfelinat. N-am mai ajuns nici la faliment. Uite, el e Alecu, pocăitul, nu e pocăit, zice el. Vă temperaţi verbozitatea. Coboară multă lume. Voi vă vizitaţi platforma. Chirăi tu tentativ. Cum m-aş fi dat cui te-am pus copiator de bipuri, ie-te câtă lume e aicea, ce mai fum când pleacă, mai mergem acum, lasă-le dracu’ de ţigări, păi ne face-n ciudă, să-mi rupă poalele Salomeea. Şi-a luat medical c-a murit unchiul ei. Spune că e jumătate creştin. Că pe ce timp a plecat fata la moartea tatălui. Canibalism. M-au speriat nişte frunze dacă n-am luat pomul la bătaie. Trecere repede, mii de expresii. Unde să pleci grabnicei petreceri. Săriţi, mă, la ţigară. Abia fumuri şi înapoi. Un concubinaj fumătoresc. N-ai pe nimeni să te filmeze, o pun pe Alysa, îţi plac evreicele, replicile de ieri cu Astalos.

          Alte picturi de Paris, şi tu Pacea, şi mai ce, ori că plecasem, şi de nu i s-ar întâmpla nimic. Plecare nefumului d-aicea. Mă incomodează tăietura asta, nu e tăietură, câte ce scrii, nu-mi mai spui bătăi şi pas de nu-ţi căzu în cap orchestra literelor mele, tren încolo, tren încolo, orice mişcare se transformă în replică. Nu mai am draci de nicio culoare. Noapte înghiţitoare de umbre. Am vorbit în picioare. Nu suntem în oraş, poate liceul, tradiţie răsturnată, am fi trecut atunci de Titu cu fumata voastră şi tragem a Bucureşti aromâneşte, nu poţi spune de perseide în Iaşi, cel mai cultural oraş românesc. O să conversăm întâmplător, apoi om concluziona pe linia procurorului, niciun tabiet, ambientalitate relaţională. Pică fisa, cad ele capete dacă nu se scarpină. Decât pulpe, în rest n-am avut altceva, poate la servici nişte pateuri, el e mai sensibil la stomac, nu-i plac cartofii de nicio culoare.  

          (Șosele lungi)  (nu) apelaţi la vechi comunişti  Va fi creat un iad special pentru tine.  Ioan îşi începe evanghelia cu un citat din vede: la început a fost cuvântul / Prajapatir vai idam asit / la început a fost Brahma / tasia vag-dvitya asit / cu care era vak sau cuvântul / vag vai paranam Brahma / şi cuvântul este Brahma.

           S-o fi simţit jignit Găeştiul de comparaţia cu Florenţa. Îţi pare rău ce-ai scris de băiatul popii din Hotin, că te iubeşte fiu-său, ambasadorul, care n-ar şti, da’ i-ai dat cartea. Când a fost Tolstoi în Bucureşti şi dacă a luat sculament. Cine umplea sălile Gildei Radner? Detestarea lui Băsescu pe neînţelegere şi invidie, sub diferenţă şi stimulare carismatică a abjecţiei potrivnice reflexe. Cum n-ai mai fi văzut un sfârşit al singurătăţii de gang contra haitei halucinate. Martorii nenumărului canibalizându-se, cum am dispărea în nenaştere.

          Fiii de cominternişti vin să-i condamne pe români că s-au lăsat cotropiţi de comunişti. Noi suntem acum ca la război. Nişte sifilitici şi exmatriculaţi. Abia acum, şi de aici înainte, va curge sânge. Băse păţeşte ca Piaţa Universităţii. Şi noi părinţii să ieşim în stradă. Adică nu Băse e autorul jafului din munţii Gutâi? Mirodan cu porecle naziste. Merle în Courrier: “Ce ne fut qu’un reve”.

          Şosele lungi, una din alta, plăci tectonice zburate la suprafaţă, tăind orizontul în sus, lăsându-ne aşezărilor dezlânate în oţel şi beton învechite, magnetice, răpitoare, adormitoare. Dreapta da să zburătăcească parkinsonian, pe dinăuntru, ca de la cafea în loc de apă. Ne separase filmica descindere, pe rău de înălţime, ori de rătăcire – partea asta rărită – de mă fixasem într-un mare apartament, cu tot mai mulţi nou-veniţi, cunoscându-se între ei sau căutând pe altcineva, ataşându-se. Se urca şi se cobora pe o scară de ciment dreaptă, nu se vedeau treptele până jos. Probabil te căutam pe tine, priveam familiar preajama, de foarte sus, totuşi obişnuit, mai urcase o femeie, s-o fi dus în marele, breaking-ul nostru apartament, mai suie un bărbat, ca un cercetător, de nu contabil. Trebuie să fie some rest-room la mine în apartament. Ne internam nedrept spre o amenajare cu pământul, el chiar a zis, am găsit, şi se repezise în parcul, nu de copii, ca de metamorfoze păsări-cameleoni metalici – cum verificam la disperare mai apoi, tiribombeală tangenţială, el se tot proteiza, nu.l mai ştiam, geaba degetele se spărgeau de formele în roată, mă dădeam înapoi, tu, că dacă nu citeşti romane sf, tocmai.

          Noi gândim aşa cum ne-au educat comuniştii. De ce ne mândrim cu cei plecaţi dintre noi? Această doamnă nu cred că este mândră de noi. Românul acela de care vorbiţi d-stră e ascuns. Nu e nevoie să ne împodobim cu pene străine. Suntem un subiect interesant pentru cercetători şi scriitori. Continuă să fie urmărită de reminiscenţa fostei securităţi rămasă intactă în SRI. Tu eşti holocaustul României, megamafiotule iresponsabil.

          Goma este pentru mine un medicament. A spus adevărul despre holocaust. Mai răi decât stafiile sunt copiii stafiilor. Ce ai vorbit cu Yelena Baturina şi cu Lujkov? Un mincinos născut din minciuni. Şi tatăl lui, ca şi tatăl meu, a fost general securist. Nu ştiu de ce nu prea pot să-i privesc faţa. Să dăm ceasul din biserică înapoi. Secu şi-a infiltrat oamenii chiar şi în rândul simplilor călugări. Un orologiu în biserică îmi aminteşte deopotrivă chipul lui Dumnezeu. Dictatura m-a determinat să scriu. Ţara dispare şi rămâne numai statul. Recunoaştere intelectuală a opresiunii petrecute în România. Au reactivat grupul de la Moscova.

          Dictatura ni s-a lăsat în picioare. Ce dracu’, bre, scriem ca să ne aflăm în treabă? Să fim deştepţi, nu aşa veniţi cu pluta. Cine face legea este criminal. De 20 de ani cetăţenii o tot iau cu 5 – 0 de la mafioţi. 20 de ani de victorii pe culmile autodistrugerii naţionale. Pierzălăi, greu de noi, evită asasinatul politic.

          (d-na) Bătrânii şi-ar umple virtualitatea cu scriitoarele şi scriitorii plecaţi. Tinerii şi-ar excepta închiderea în sine. Ambasadorii care se apucă de literatură în România, şi ei. La un loc, continente de români, vârste de poeţi în compoziţii de colecţie aruncată în apele oceanului. Obol talentului regăsit în conştiinţa literară, peste teme şi molime. Arheologie foc-Dunăre-Carpaţi. Constrângerile şi le stabileşte fiecare, alegerea o face frumuseţea intrinsecă. Să ne invităm la o redescoperire de sine estetică sub ghilotină.. Call for papers, cal literar, tot Pegas. Genii şi fraţi, d-na Karnabatt e cu noi. Mă simt ca la revoluţie. La mare căutare pumnalele de samurai.  Aici odihneşte remaşiţele mortuare ale reposatului Adolf Hittler încetat din viaţă la 24 octombrie 1892 în etate de 90 de ani.

            Brucanieni primăvăratici, erupţii purulente, am scăpat de bolşevici şi am dat de voi. Am râs cu lacrimi, auzi, religii monogamice. Şi mozaicii şi musulmanii se botează cu briciul. Întunericul verde este mic copil faţă de întunericul roşu.. Ce pagină lugubră a istoriei intelectuale româneşti. I s-a făcut injecţie cu abjecţie, iese mereu cu câte o nouă matrioşkă bolşevică râjind la poporul român şi dându-i peste bot. Cu cât capul sună a gol mai adânc atunci când este lovit, cu atât limba are în ea mai mult lemn.

          (agendar) Dodii Părinte, roman-dicteu decodabil într-o mie de ani. Prelingvism metaforic – nunta salamandrei – vâltoarea unui scob – a rosti talak – pianele asat – tălpi misionare – fascicol de tangenţe – părinţi fractali – leagănul Pelinei – fiinţa de nămol – govinda pe govii  – Muntele Triund – litanie nonsensul – ale fumului amprente – să nu mă credeţi neg – tăcere nalandică – borangic postum.

          Poemul e scris în 1987, la 3 ani (de director Bibl IPB), după India. Ermetismul indianist-politehnic va fi acoperind terapeutica în faţa spaimei de securişti, a fatalităţii comuniste. Evadez zilnic în dicteu, în dodii, ca o compensaţie testamentar-sinucigaşă estetic (altfel decât monomania terţină). Nu mi-a fost inteligibil nicicând, mai ales când l-am scris. Ce l-o fi apucat pe Leu să vrea să-l pună în selecţia lui editorială? Şi ce limpezi sunt oracolele din Dodona. Vreun calculator va prinde frecvenţe interpretabile.

           Signora Statera, Ringraziando per la sua amabilita, ecco l’antica intervista (p.9). Complimenti al Professore Lombardi, chi mi a risposto alle lettere, ed a prof. Sabbattini, che l’ho legetto con passione.

          Introducere în prelucrarea automată a datelor, vol I (Şora). Presa aşteaptă multe de la minister (inclusiv atestarea). Morbul formalismului în atelierele şcolare. De la filologie la tarabă (1971). Tejghetari la catedră. Nişte profesori întunecaţi (1970). Diploma de ţăran (Flacăra, ’73). Nota 5, pâinea elevului. Elevii despre ei înşişi, 22 grupaje în ’73, 11 în ’74, 3 în ’75. Acces la studii, camera 36. Centrul Naţional de Chimie (S. Gâdea). Ziua învăţătorului, 30 iunie. Birex, 18.VI.’75. Rolul şcolii în educaţia ateistă a tineretului, generalizarea experienţei ateiste, contrariul educaţiei ateiste, metodele propagandei ateiste. Dodii. Amfibologiile intelectului. Patologie infecţioasă. Liceul Basarab are de 5 ani aprobare pentru revistă şcolară. Nicio revistă şcolară nu se difuzează decât în şcoala proprie. Integrarea. Renunţarea la probele orale. Paul Niculescu-Mizil. Inundaţii, învăţământul în acest domeniu. Mulţi exmatriculaţi, mulţi repetenţi.

          (Paleo) Nu docţie, paleologie. Mai rău. N-a înţeles de ce cântă. A căzut pe mâna unor folclorişti până a pierdut şi simţul că el e floclor, însuşi, de la Livezile. I-am şi spus, dragă, păzeşt-ţi ţărănia. Da’ şi-a lăsat mustaţă, umblă cu copilul, într-o şubă lungă. Pe stradă nu se umblă scenic. Ce să-mi belesc pielea. Vai de mine, să-mi dau capul pe mâna bărbierilor.

          Suntem două şubrezenii care, susţinute una de alta, facem o validitate.

          Am adus de la Paris lemnele astea ale lui Brâncuşi, căruţa de lemne putrede. Nu mi-au dat voie nici să mă apăr. Nici Brâncuşi, mort, nu le recunoştea, fiindcă erau văruite, lăcuite, ‘57-’72. Deldebio. L-a furat pe Brâncuşi cât a vrut. Brâncuşi plătea chirie la municipiu.

          Toate lucrurile astea vin de aici de la noi, şi Grecia şi Sicilia. Am mâncat şi eu cu Coandă, colonelul, baiatul generalului, de-a condus compania Bristol, de avioane. M-am cunoscut împreună cu Paul Popovăţ, şi ăla un propulsorist nemaipomenit. A dus o luptă contra elicei – că e ăl mai mizer mijloc de propulsare. Nici roata de cauciuc. Vorbea de explozie. N-a reuşit. I-a murit şi copilul, Mircea. A luat cu cheie vasul “România” în exploatare. L-au furat chelnerii, focarii, cărbunarii. A vrut să moară şi s-a sinucis. S-a dus în arierul vasului, unde era elicea – s-a aruncat, şi ea l-a sfârtecat. În testamentul lui: “Eliceo, m-ai învins, m-ai omorât” (55 ani). Aveam o carieră în Corlate şi el: eu sunt geolog – cum te cheamă? – Mircea Popovăţ  – oi fi băiatul lui Paul – da. Ăla mi-a fost şeful meu (mobilizat la Paris). Materiale de război furnizate de Franţa. Şi le doborau nemţii unul după altul. Vasele în convoi. Am fost şi eu silit să intru, în urma unei greve în 1917. Troţki fusese expulzat la Marsilia. Nu plecăm, să vie şi unul de pe terenul vacilor cu noi – dacă ne scufundă submarinul. M-au trimis. M-am dus. Am văzut cel mai mare spectacol din viaţa mea. Cum un vas iese din port fără să ştie unde se duce. Un comandant francez, pe jumătate nebun, nu făcea decât să se uite la ceas.

          “Lăutarii cam băuţi cântau în dodii spre supărarea ginerelui, şi el puţin afanisit” (Eugen Barbu, Miresele). Măsuri pentru traducerea în viaţă a indicaţiilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Tezele să nu mai fie hazard, barem comunicat elevilor dinainte.  Hepatită epidemică (morbiditatea). A răspândi în rândul poporului român cât mai multe meserii. “Ţărâna lui ne va fi doar nouă grea până la aducerea ei în ţară, făcând alături tot una cu sufletul lui adunat în Trilogia Nesfârşitului de el însuşi sieşi înălţată şi pentru nesfârşita lui amintire dată lumii întregi” (p.23, V. G. Paleolog)

          (Kairos) Opreşte-mă, mamă, la vamă, cu paznic Tolstoi, pe strada Jean Racine, vânzând rachiu lui Nicu  Steinhardt. Ţuica soldaţilor, napoleonilor, sibienilor, patrimonienilor, din femeile muzeelor, colecţiilor. Mama e Elisaveta, paznicul controlorul. Tavi Ghibu îşi pierduse vocea, mă chemase să-i citesc. Vă dau şi d-stră ziarul Tolstoi. Vedeam oraşul ca pe război. Paznicul scormoneşte cu ochii un kairos de când nu voi mai fi. Toţi ne ocupăm cu acelaşi lucru. Paznicul cur în cur cu Tolstoi. Cinci fabrici am pus în funcţie. Vorbim de frumuseţea patrimoniului. Ţi-o fi părut o scrisoare fără amintirile tale. Tocmai nu-ţi răspundeam şi te transcriu peste cartuşiera controlorului. Nu eşti drumul spre Bergen. De când nu mai invidiasem copacii. Paznicul în centrul ţăranilor. Cunoscându-i, îi manipulează cu oraşul.

De unde-mi scad zilele de Sibiu, nonsaşi, acolo primarul de dame, l-ar alege şi preşedinte, soro. Omenirea aşteaptă binecuvântare şi primeşte blestem, mi-ar fi spus mie mama asta venită în Piaţa Mare din Sibiu, via Tălmaciu, adevărul despre viaţa veşnică într-o Lume Nouă fără sfârşit şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii limpede cum e cristalul. Soţul meu a murit, ştiu, mamă, tu murisei înainte. Veta la Iehova. Umor franţuzesc în săsime. Vorbind frumos despre morţi, drumul ne-o cunoaşte, noi agnostici, discuţii despre accelerat, îmi ard fălcile, mamă iehovistă, mă interesează mama, ea mi-e Sibiul şi Iehova, zăpada uite-o, nici ei nu-i păsa de saşi, pe mine mă adusese pe la Tălmaciu, care eşti mamă din munţii ăştia, a, că erau dinaintea ta.

          Ce viitor are ortodoxia în Sibiu? Trecut evanghelic, catolic. Nu-mi auzeam înţelese sunetele, respirate aerele pe altar, conubiam neînţelegerea cu abstracta amorului damnaţie. Requiem, Mozart, Hărăşteanu, a te apăra şi de Dumnezeu ştiindu-te înconjurat zid. De pace cu psalmi interiorizaţi şi preoţime. Pe urmă coama, tropic de lumit, animalele ni se întrupează în piaţa mare mărginime urmându-mă. Paznicul din Sibiu n-a jignit-o pe mama, i-a fost client la ţuică. Paznicul Tolstoi rachiu buduroi calul la căruţă Ilaşcu nu Druţă.  Ca i ros, kairos. Mama iehovista cu sovietista. Petale pe hududoi să vă faceţi trei din doi moara pe mălai de botez alai cântaseră laseră milimetri de nisetri la galop interlop haos în Taos pendinte pe dinte floare închisoare Marie reverie ochi mari indorari.

Ce-om rearanja din caiete, din edite, bisericile cât le-am contemplat, ne pare umanitate dumnezeirea, abia de ne-am despărţie vecie, de-am şi întortocheat claritatea nimicniciei să ieşim la liman, lemn ud, grămadă de prăbuşite monumente, morţi pe povârnişuri. Oi fi ratat Sibiul, nu paznicul, m-am gândit la mama fără nebună. Conrad Haas Sibiu 1555 lanseză racheta spaţială cu trei etaje pulberile lui Ioan Românul din Alba Iulia radioactivitatea Mărăcineanu depolarizarea luminii Herman Oberth Werner von Braun tratamentul cu lumină Petrică Ionescu regizor de operă după Zefirelli Sibiu la purtare

2007

(Attila) E ciobanul violent? Mai violentă e mioriţa, că-l bate la cap, să ia şi câine. În zorii morţii raze şi păsări. Unii cu Nostradamus, unii cu Eminescu. Blestemele cresc. Tema agoniei perpetue şi a căderii spre centru. De-aş găsi, pentru astă-seară, vreo intrare în Nirvana. Aglaia voia s-ajungă-ntâi la cimitir, o interesa coroana academiei, nu găsise România literară.

Pân’ a venit o femeie pentru care uşa nu există, m-am strecurat, ea s-a aşezat în a doua bancă-n faţă, eu în ultima din fund. Ianoş evanghelistul, Ieşuş Criştuş, replici de la credincioşi nevăzuţi , dispuşi în altar, femeia din faţă s-a ridica, m-am ridicat şi eu, a mai intrat una, s-a dus tot în faţă, pe dreapta, padre a băut dintr-o cupă, un anteriu negru a ieşit din absidă, am deschis să ies, n-am închis, că mai intra o născută catolică. Două poezii scurte de Joseph Attila, bătute la maşină, le adusese pe soare în academie, am citit literele, versurile, în timp ce închinarea îi venea de jos în sus, lipită, pe o ascultare ce nu-mi spunea, îi spunea, canapeaua de piele se vaporizase, pătura din păr de capră îi rodea şalele, şi-a pornit şi ea părul spre spulberarea literelor-sunetelor, obosisem de confuzie şi patetism religios cumva, de-a nu te opri, ca din soartă, mai târziu asta i-a fost amintirea, cât că-şi dorea noaptea, o apăsau zilele, vezi, se întărise odată pe întuneric, femeile-ţi cer până la urmă o noapte, rugăciunile pe zi prelungindu-se aşa probabil, cum e aşezarea asta, cântă cocoşii, liturghia abia începea, ungureşte, rozele-şi mai desfăceau din bătrâneţe o petală, dans încet, ai cunoscut încăpătoare scene cu gesturi până la isterie ce nu s-ar admite în felul cuminţit-cuminţitor din partea asta, cine ştie, un şofer accidentase mortal o fată, era-n cercetări, ieri s-a spânzurat pe malul Crişului.

          (Iancu) Plouă de-aseară. Pe zi, pe drum, numai Iancu, în casă, numai Creangă. De la un mormânt la altul. Cum mai doinea şi Iancu nebun până râsetelor lui Creangă li se înnădeau, ca de pupăză, strigăte epsilon-epsilon-pedepsie. Cum e de mută drama pe din trei, Creangă, Eminescu, Iancu, lipsindu-şi-prisosindu-şi fiecare, exprimându-le ori lăsând speranţele tuturor să urle întru câte unul din ei ori în toţi. Fata hâdă, betocă, de se năpustise-n pat la nonagenara naşă, fugise de lângă maică-sa paralizată-n spital. Se-mbătase la crâşmă şi se credea înapoi unde nimerise, vârându-se în culcuş, iar scoasă-n ploaie, lângă obelisc, urlase mai jalnică decât o lupoaică rănită şi cu puii împuşcaţi, măcar spre Căraci, fata cu nişte copii, răpită, ea găsită, ei nu, violată, nu, or convins-o cu vorbele păpuşarilor. Florile şi spiritele inocente n-au pudoare. Se puse în căutarea proştilor şi a nevinovaţilor. Iar eu, culcat pe cuptor, nu puteam să adorm ceasuri întregi.

Un glas îi striga vorbele şi el le scria, ştergea şi recompunea frazele ca un Flaubert al Humuleştilor. Făcea parte mai întotdeauna din opoziţie. Peste zi, o veselie nemaipomenită, boala mai totdeauna noaptea-l apuca. Tare mi-i deşanţ. Strâmbii mănâncă ţara şi drepţii n-o lasă..

Şed voinici îngânduraţi / gândurile mi-i fac fraţi. Stă să mi se desfâşie inima. Nu este râu mai limpede ca Arieşul, popor mai frumos şi mai bun ca moţul, , nu sunt femei mai frumoase ca buciumanele, soldaţi mai voinici ca vidrenii şi scărişorenii şi peşti ca păstrăvii (Iancu în “salon” la Axente Sever).

          (Destul)  Sunt supărată pe tine, toată noaptea ai mâncat, în capul mesei, cu multă lume, gagici, iar eu n-aveam unde să stau şi nici nu m-ai băgat în seamă. – Aia că tot aşa şi tu (în visul meu), mergeam la film, cu noi un puşti, îţi putea fi ginere, nu mă deranja întâi, apoi nu-mi dădeaţi nicio atenţie, am luat-o înainte, începuse filmul, v-am aşteptat şi i-am dat destul de încet puştiului un pumn în nas. Ţie-ţi aruncasem înainte „începi să suferi tinerii”. –  Aşa e, te obsedează că te înşel, iar pe mine că-mi ceri de mâncare. –  Să ne împăcăm (chiar sărut). Treci, traversându-l, pe drumul pe care străbătusei în lung, du-te-vino, şi uită-te, poate te regăseşti. –  Cu aceleaşi scandaluri. – Cu ce cuvinte s-or fi făcând gândurile-n vis aşa şi-n amintire ori în fantome, poate vorbesc şi ele. – Oricum, eu nu-ţi mai adresez cuvântul. – Asta mi-ai spus-o demult. – Îţi dau voie să zici tot ce n-am zis. –  Asta ar lipsi, să spun ceva, orice. – Numai eu îţi pot face favoarea asta. –  Confidenţa roşie, context spontan, taie-mi capul. – Era jurnal. – Tema? – Aceeaşi. – Era jurnal.Ce trebuia să te înfurii şi-n realitate? Destul că mâncai singur în visul meu şi-mi băteai gagicii în visul tău.

          (En parapante) Venise pe la minister, unde lucram. Îl însoţea un neam sau securist. Era slab. Vorbea de o carte a mea. Niscai funcţionari făceau repetiţie într-o cameră apropiată. S-a dus careva să-i facă să tacă, degeaba. Iar s-a supărat slăbănogul. Încă unul să-i oprească, nimic. Mă duc eu, a zis. Am mers cu el – se vor şoca văzându-vă şi nu se vor opri, să nu vă supăraţi. Am intrat, se risipeau, terminaseră corul, ieşeau prin altă uşă. Am intrat în altă aripă, grăunţe pentru pisici pe jos, ele mâncau. A vrut să ies cu el, am mers pe trotuar incognito, tot îi dădeam cu şocatul, dar îl pupincuream că eu am venit la minister pentru el, părea să aprecieze. L-am dus ce l-am dus, m-am întors, am dat de el prăvălit spre un şanţ mare, sub cârje, l-am ridicat, le-am luat, spusese rezolut – ce să-l mai sprijine altcineva, da’ uite că-l dărâmaseră şi ele. Ne întorsesem la minister, unde aghiotantul iar îi dădea tonul să-mi laude cartea, ca pe Clarel. Clarel pelerinând Palestina, după revelarea ermetică a păcii ierusalime.

          Mostre de măduvă. Im Herzen waren wir Riesen – în inimi au fost uriaşi. Poetul falnic ştiutor de multă carte. Democratizarea democraţiei, viaţa existenţei. Căpitanul filosofic. Fatalitatea etnică. Lăsaţi pleava să se autoeduce. Murire lămurire. There’s no free lunch. Scutecul rusesc pe scutul american. Filosofia naţional-ortodoxă e un nonsens. Rol.

          Capacele de pe gurile de canalizare au fost sudate. Nu vise umede de cancer, ci Boeing 707 (1974). Închisoare pentru provocare de avalanşe. Unbotanium, totem, thanator, wiper wolves. Imaginarium. The Damned United. Crane shot. Final cut. Vidu lunecă şi se prăbuşeşte din cupolă. En parapante.

          (Didgeridoo) Înainte de a pleca în Australia, mi-a venit în minte Costache Popa, ginere al lui Sadoveanu, pregătindu-se, pe strada Delavrancea, de dimineaţă, să ajungă seara la Viena la concertul lui Celibidache, lăsând-o pe Profira acasă, dânsa chiar dându-mi mie un interviu. M-o fi aşteptând, evident, nu ca pe el, Melbourne Symphony Orchestre? Ori, mai degrabă un didgeridoo, confundabil pentru tot românul cu buciumul, când colo, Dingo însuşi se aude astfel ca din Hadesul de sub deşert, tronând – muzical? – peste alte fiinţe ancestrale, chiar peste şarpele curcubeu.

          Afişe din belşug. Vieneze. Melbourniene. The Band Who Knew Too Much. Schubertiade. Songs of Travel. Last Waltz (including Brahms and Haydn). Swan Lake (a new ice age). The Soul of Genius Requiem Mass in D Minor Wolfang Amadeus Mozart. Schumann Panorama. Haendel’s Messiah. Romantic Symphony. Mikelangelo and the Black Sea Gentlemen. La Sonnambula. Shen Yun. Grungada („gathering”. Conceived, performed and composed by Mark Atkins – one of Australia finest didgeridoo players and member of the Black Arm Band). 2010 Melbourne International Festival.

          Românii au coruri la bisericile ortodoxe, iar la cele protestante cântă toţi, ori vorbesc în limbi. Tudor Gheorghe le-a furat inima în două rânduri. Hip „n” body rock poţi prinde, patriotic stoker-ean, la Dracula’s, pe Victoria Street. Pe cine să întrebi de un concert de vioară al Deliei Diaconescu?

          Interpretul la didgeridoo respiră circular, pentru a obţine un sunet continuu, întrebuinţează tehnici pentru inducerea unor multiple rezonanţe armonice. Faimoşi sunt Djalu Guruwiwi, Mark Atkins, William Borton, David Hudson, Jol Geia şi un virtuoso alb, Charlie McMahon. Didgeridoo este cel mai vechi instrument din istoria muzicii. Dezavantajarea aborigenilor în Australia urbană se vede şi aude, eufemistic, în filmul „Wrong Side of the Road”, pe muzică interpretată de Us Mob sau  No Fixed Address. Cântecele Clanului, în anume ordine, ajută la deplasarea în deşert. Visul şi cerul nopţii sunt sursele poveştilor, legilor, muzicii.

          Cum ar şterge băştinaşii visele noilor veniţi, între terra nullius şi black transnationalism. Ca la schimb cu generaţiile de copii – 1869 – 1969 – furate de guvern şi misionari (scuze atât de recente, pe când şi 21% din puşcăriaşii Australiei sunt indigeni, adică 2% din populaţie). Măcar kava ar fi o alternativă mai sigură la alcool şi tot înainte cu inhalarea petrolului „opal”.

          La plecare, comutasem succesul barzilor australinazaţi de pe Waltzing Matilda – am citit-o în taducere românească la un festival de la Australian Poetry Centre – cu The Band Played Waltzing Matilda. Cum să mai valsezi fără picioare lăsate la Gallipoli? Dar fără didgeridoo?

          Campioni şi campioane, Lionel Rose (box), Evonne Goulagong (tenis), rugby, atletism, Indigenous All Stars, Flying boomerangs. Pe bancnota de 50 de dolari: Polimath David Unaipon.

          O întâlnire ceremonială, corroborre, vis-cântec: balga, wangga, linga, jurba, ilma. Digeridoo e doar o onomatopee sunând aborigen (cf. emu, goanna-iguana). Cuvinte englezeşti de origine australiană aborigenă: boobook, coolibah, dingo, gang-gang, gidgee, kangaroo, koala, kookaburra, kurrajong, wonga-wonga, boomerang. Cooee (vino aici) dă cheia crimei, muzical, cocainomanului violonist între raţionamente Holmes.

          Vis-cangur, vis-rechin, vis furnică de miere, vis-totem, vis-lege tribală. A mişcat copilul, spiritul-vis intră el în luna a cincea a sarcinii. Timp-vis-alcheringa. Şarpele curcubeu coboară din Calea Lactee şuierând luminos din întunecat prin ploaie. Spre a deveni adulţi, copiii sunt înghiţiţi de fiinţa ancestrală. Visul ordonează cosmosul prin cântece tingarri. Timp fără timp, creaţie necreată, tjukurpa, wapar. Bibliografie: Sandra McDonald, The Outback Stars, The Stars Down Under, Startrek, John Constantine in the Dreamtime, albume „Dreamtime” – formaţiile The Strangles sau The Cult, Daryl Hall.

          Din didgeridoo, vocalic peste lătratul acela monosilabic, se aud chiar numele-vis ale lui canis lupus dingo antarcticus: Tingo, Joogong, Mirigung, Noggum, Boolomo, Papa-Inura, Wantibirri, Maliki, Kal, Dwer-da, Kurpani, Aringka, Palanganwari, Repeti, Warigal.

          Didgeridoo. And the Band Played Waltzing Matilda.

          Citind în Ţara Kangurilor de Mihail Sadoveanu despre „Australia stutterilor” te afli în miezul mioriţei coloniale, aceştia sunt cei cărora nevrând să se dea viu, swagman-ul (fratele ciobanului) se sinucide şi, strigoi, mai cântă din bulboană acompaniat din dreamtime-vis-eon de didgeridoo. Poţi auzi chiar şi cele şapte porta-voci noi trimise de doamna Petrescu-Makakis din Sydney şi folosite în Piaţa Universităţii din Bucureşti, 1990.

          (Foi de rupere) Te uiţi în aer curat. Numai religie, numai sat, numai negare. Răsfoită dezbrăcare, dezgropare am vrut să scriu, nu de haine, trupuri de când pământul flăcărilor. Strivitu-te-ai de-o parte prin vorbele grele, cum venise vorba de postumitatea crabilor. Hămesită contemplare de plimbări verticale. Ţi-e somnul inexistenţei cafelei măcinându-te. Te deosebeşti prea puţin de Moira.

          Povestire iradiată pe graniţa închisă. Meteoritul a spart geamul. Copilul s-a abţinut de la vomă. Am dactilografiat încă un capitol al copilei. Strămoşii, pentru clasa a patra, şi Blandiana. Băiatul o găsise frumoasă. Patru idei. Va scrie două pagini de-a ce se joacă. Afişul de pace. Trei muceniţe cu Nimfodora. Cu cât te duci mai târziu, îţi creşte prestigiul. În loc să te văd, prefer să miros o floare.

          A nu-i telegrafia lui Samuel Beckett discuţia despre ardei la Ellora. Cum nu-i era lui Ruggero ruşine să fie italian. Religiozitate chestionată de inginerul Popescu. Trece vremea, (nu) vine timpul. Te trezeşti printre halucinaţii de onestitate, şi copilul tău în uşa reanimării, de-a pălăria, târziu adaos Indiei înainte de ieşirea din pubertate, terminaţii de reîncarnări muzicale. La Baia de Criş a nins. A luat-o o vecină şi în loc s-o găsim acasă era la spital. Zadarnic, vorba fetei, ai îngenunchea înaintea urâţeniei. Jurnalul tău de spital adolescent.

          A treia oară flămânzit copilul pentru masa de operaţie.  Bonz rotund, doctorul. Ieri nu mai era câmp operator, azi se terminase oxigenul. Toncescu a fost de acord cu operaţia, anestezista vrea scris. Mira-m-aş. Soare peste apendice inflamat. Copaci tăiaţi, oxigen întors. Prin fereastra închisă, tot se aud copiii în pauza de două, crezusem că e mai târziu. Uşă-n uşă cu camera de reanimare. Ciopleşte miezul viermănos sămânţa. Ai rezolvat cu anestezista. Amândouă-n spital.

          Copacii tăiaţi se redimensionează sufixând tumori. Teoantropoetica feminină a părului blond, schimbată pe traducători indieni ai lui Eminescu. Studentul se uitase la pansament dacă e curat. Centimetrii de fum ai ficatului. Să ţi-o facă uşoară, să nu-ţi mai ceară halterofilul înzecit pentru a o căra din sala de operaţie.

          O invitasem din instinct şi invidie pentru fiul ei însurat cu una tot aşa de înaltă. S-a auzit cum doi omoară pe al treilea. Să fim optimişti. Nu se simte bine fie-mea după operaţia de apendicită. L-am introdus unde era nevoie, a ieşit imediat, că erau numai fete la coadă. După veşti mai liniştitoare, am găsit şi coniacul. Tatăl găteşte mâncarea flăcăilor. Garvăn s-a otrăvit azi-noapte la urgenţă. Coadă la pulpe. Buze de iepure, sifilis, albuşuri coralifere prin Caraibe. Mi.au crescut unghiile brusc. Am trezit papagalul. Copilul protetase, că o fac să râdă cu operaţia.

          (Peştera Urşilor)  Ne depanăm, tu ai tot timpul, al nostru se contractă şi apasă de nebun. Contemplămu-ne în tinereţea părinţilor duşi, umplându-ne rămânerea cu ce se nimereşte, deşertic, nemisterios, uituc, numai brazi ţin minte, copiii şi maşinile se aud pe sub fum, azi-noapte liniştea nu te lăsa să dormi, în loc de greieri, ţânţari, printre şobolani, marţi noaptea toacă aplauda să ucidă unul, auzi, în decembrie, se mutase şi la mine, Danubiana, o fermă, dobânzile nu ţi se întorc, merg la stat, aşa şi cu amenzile pe cărţi pierdute, nici n-am cerut hârtie, grăbiţi, luni, împrumutul internaţional, cât de cât ăsta mi-e, la grădină, te văd eu de unde dai 2000 de lei, mi-ai dat două scrisori atât de grele, măcar ai felicitat toţi copiii din compound-ul D29/31 de pe Chhatra Marg,

          Mai mult ne gândim la cei cu care nu mai comunicăm, a ajuns comunicarea o supragândire, delir de comitere, strigăt de neprohibit ori întâmplare familială compensatoare, ce-or mai fi făcând atâţia prieteni, morţi sau vii, părinţi şi disperaţi, ca şi noi, le-om mai fi trecând prin minte cum ni se întâmplă şi nouă? Din cultul părinţilor, mulţi din neamul electronistului nici nu s-au căsătorit, mai ales femei, o mătuşă de optzeci şi şase de ani îngrijeşte pe o prietenă de optzeci şi opt, paralizată, hârbul şi oala spartă, el le duce mâncare, ce găseşte. Videocasetofonul îl avea şi se bucura de televizorul color, e în vrie încă, a insistat să vedem şi ce mai are el, pe lângă This is London, Songs alive şi celelalte de la British Council, moralisme de-o viaţă, alternate colonial cu salto-uri, de-au deschis albanezii scorul la spanioli, învingători în minutul 84. Ce personaj ne-am mai adânci balcanic? O luăm din loc într-o vizită la un aproape. Biblioteca nesigură, mă (re)scriu. Mai ai timp să zici yes şi să mergi cu noi, nu nu, abia aştept să plecaţi, că e frig afară şi vânt, cu tot soarele, de nu-l mai vorbeşti, obvious.

          (Take)  Am întrebat-o, când intrasem în vorbă, dacă suntem vecini. Câinii au suflet mai mare ca noi, zice Ion Sofia Manolescu. Încă o dată hump-back whales, cazul terapiei muzicale. Ai luat nouă şi la teză. Doctorul, ziaristul şi scriitorul cărau scaunele bărbăteşte. Lăpuşneanu, nepotul lui Blaga. Nu mă mai ridic în picioare, parcă văd cu spatele. Pietre, nevastă, pălărie, panglici, cuc. Am început cu treizeci şi cinci de minute mai târziu. Centuri în loc de Centurii, Transtevere în loc de Trastevere. Transe-tranşe de tranşee Trilussa. A înnebunit Gigi, mi-a dat un şut. Merci de găluşti, câinele abia a gustat şi e pe jos. O duc fără comentariul câinelui.

          Subconştient, cutremurat de tătăroaică, vene pe muntele lui Venus, fiinţe din prohibiţie, udătură masturbată, uşuraţi soldaţii (inexistenţei pe din afara zăpezii). N-avea motive de pistoale. De mâine seară, arse cărţi. Ziceam să stingem aragazul şi dăm drumul papagalului. Citeşte şi tu cartea asta. Moisil, că-i e cald, în talie, preferă pe Julien lui Graham Green. Nu se găseau ziare de dimineaţă, nu apăruseră. M-am referit la culorile ramurilor de plop, zarzăr, cafea. Insistenţa pe Take Ionescu a doua zi după începerea războiului, ruperea totală, reabilitată prin pleavă chiar o femeie, despre bărbaţi şi o principesă în faţa bărbaţilor.

          (Zalomit) Pe strada Braziliei 15, amazoanele ucid bărbaţii. În Anglia, fiecare băiat poate să înoate. N-am mai avut timp de română, abia matematică. Biscuiţi, două pachete, nimeni nu mănâncă nimic întreg în clasă, unii buni ca nişte sărăţele, Bucur, cu înveliş alb. Injecţia în aripi, cîinelui, sunetul papagalului. Văl devenit înger. Adenocarcinom. Altfel, linii şi munţi cumsecade. Poimâine-seară, cucii, twelweth night. Dacă am avea şi carne, pe întuneric şi frig, ar fi ca în război. Nu mai citi regii blestemaţi. Respir pachetul de ţigări, câştig spioni.

          Mi-a fost ruşine c-am râs la dimineaţa Gabrielei. Ştefăniţă adormise în strană cu glasul portativ. Agenda c-o s-o ţină ca pe-un odor. Pictorul ne portretizase, puţin după reexpedierea impromptu-ului. Trecusem prin depozite, am fumat golful, plicurile. Popa va cere pe cineva de categoria a doua, spăl o biserică, trec la a doua, sunt mulţi, a treia. Ioanid e de-a-ntâia, la pensie. Ce-ai mai veni la Londra, plăcerea englezoaicelor, babe svelte pe spumă linsă între interstiţii, extaz la vitrina anticariatului de artă, Newton nipon. Vila de pe Zalomit, spre Cişmigiu, nicio grijă. Te năpădiseră englezoaiece spălate, ba încă, pe mine mă aşteptau.

          Fiinţa generală a lui Heidegger plus fizicalitatea bătrânului Kant, ţipate de Marin Ţurlea. Fald înviat şi spaima întregii morţi revenind la viaţă. De partea cealaltă, o schemă de reparat soba. Numai furnici albe în casă, vă mai plângeţi de păr de câine. Sex, daţi-mi bani, ăştia trebuie pentru metrou, te priveşte. Gardianul suie gardul. Îngropăciuni de sine, scenarii londoneze. Până la exact patruzeci şi trei de ani, azi, n-am făcut niciun compromis conştient, dacă nu ne-om fi transformat fiecare în compromisul său, începând cu naşterea una cu moartea.

          Sub cupolă, pulsaţia cerului consuma căsnicii de somn. Du-te pe pustii, amurg rătăcitor. Cum de nu eşti şi tu dezamăgită de lonely lady? Ce înseamnă my fair lady? Întuneric de mamă Durga, timp de nevoie, nevoie de timp, victimizaţi invadatori. Mă privisei, şi englezoaicele pe tine te lăsaseră în pace. În capitală, mi-era de târg. Ca tot omul, radio, catedră, bibliotecă, etaj unu, parter, unu, şase, parter, doi urmează, anthropology, gata, stai un pic că nu sunt gata, imediat, bis, îţi stau la dispoziţie, ştiu, neplătită de Crăciun, poate de Paşte. Romulus, că mai bine ar fi fost naşterea noaptea, decât în ascensia soarelui. Paul Celan, filmat pe Kiseleff.

          Nu le lipsea nimic din infernul obişnuit. Luni după Paşte, sunase şi soră-mea. Domnule, cartea pentru Condra. Aprindeam lumânările fredonând coincidenţa ortocatolică. Rat, în continuarea balconului, nu-mi roade elefantul, instinctualule. După Ajanta şi Ellora, cum de se mai ducea Juse la Sanchi? Am copilărit în plin Dumnezeu. Aşezările întrudumnezeirii, fraze fără raze, obraze. Voi înghiţi amânarea de sabie înecat în târâşul tempoului. Fresce în jurul himerei, text magnetic. Voi în Catania, în cenuşa lumii, memoria vă pipăie capodopere printre furnici. Nu mai râde, femeie. Ştergeţi, fraţilor, existentul, răzbunaţi-vă pe supravieţuitori. Fi-ţi-ar libertatea a dracului (tămăduindu-ne hoitul). Cuvântăcere.

 

          (microsferule) Recitind Gita, aldinele din indicele lui Pârvan la manuscripte-Bianu – jumătate de ţigan, cumpărat-vândut, ardhanariswara, jumătate ţigancă, jumătate dumnezeu. Shunya, absenţa. Directorul îi spunea profesorului din faţă unele secrete, schimbând vorba când intra cineva, şi la ei, ori ca la noi. După manuscrise, poate scrierile lui Vladimir Ghica. Lotusul antropomorfic, antropolotusul neud peste apă (aer de divinitate). Gazetele, nuca (în buzunar, ieri). Probabil n-o să cumpere infinitate. Premiul Poe, cheii spre Rebecca. Vaida a făcut bani să nu mai lucreze toată viaţa, Chiţoran a văzut toată lumea, iar Iamandi nici una, nici alta.

          Refuzaseră cafeau (mai bine), au plecat cu cărţile. Ţinta atinsă. La ce le-aş fi vârât pe gât necunoscutul? Pronunţau whiski. Moldovenii sunt mai fanatici. Câinele mă caută până ocupă fotoliul tău. Muzică electronică întru depărtări ale nimănui. Cum se exportă tot albul de titan (ultimul, în pictură, încă). Frig în fereastră. Aseară, piesa. Fata la liceu-i – microsferulelor, ce faceţi, vectorilor, vreţi să vă fac scalari (valoare numerică şi, de aici, de măsură), ce faci, omonimule, stai aşa, hi-hi-ha.

          Multe carnete mi le deschideam cu o pagină predoslovică, abia o duceam până la sfârşit, ca pe-o aşteptare, fără nimic înainte. Albul de zinc, nu de titan, al nostru cu crom în ele, Australia, India. Pisica se-ntinde spre papagal, câinele spre pisică, acum vă miaună la uşă, aiuritelor. Mai latră şi Tiţa la luna plină. Conversaţia noastră de fum.

          Gita – Hyperion, hipereoni-yugas, întru dicteuri hyperiongitice. În fostul cinema Aida, fost Erecteyon, la cenaclul Eugen Lovinescu, miercuri ce vine, la 17, citeşte Nana. La sindicat, redefinirea comicului – madam Popescu se prăvălise cu scaunul, toată lumea râdea (dar dacă nu s-ar mai fi ridicat? vezi Bergson). C’est sentir en posant sa pierre, que l’on contribue a batir le monde (Antoine de Saint-Exupery, transcris de Nana, cu accente.)

          Mierea-n seif (ce plăcut că vrea să vorbim). Ceaţa dimineţii, busturi din infern. Paul, realizat prin epoci, limite învinse, Elvira, cum o sărutase ultima noapte. Râdea, la câteva luni de văduvie. Cum de vorbeam cu papagalul – până la 17 ani, 80.000 de cuvinte, 5000 pe an, 13 pe zi (papagalul cu o sută de cuvinte – o sută de lei, cel cu 200 cuvinte, 200 lei, ăl fără niciun cuvânt, 500 lei, şeful primilor). S-a apropiat câinele, ce s-or fi gândind puricii lui, a sărit, nu erai tu. Fractalii, ce sunt ăia, well, fulgalaxii.

          S-or găsi alţii pentru lectorate, dar director mai greu. Lecturi povestitoare, şi ce împuşcător de scurte sunt frazele de story lungind ameţitor romanul cu formulări definitive. Polo pe iarbă cu caii, mai aproape de naştere decât de prima întâlnire cu tine. Te poetizam peste toată gelozia, şi uite cum întârzii. Vreau să-mi iau valea de bună voie, luni nu e aşa departe. Apa Dâmboviţei, la abator, la Grozăveşti, fără de care nu s-ar putea inginerie, în susul fostei curgeri. Vizita psihiatrei de la spitalul 9. Zilnică privire Bisericii Domneşti. Diriginta: pubertatea, mai uşoară pentru fete decât pentru băieţi. Fata a văzut femeia căzută de la etajul al zecelea, îi intraseră picioarele înăuntru.

          (de noicar)Toamnă, Nobel de noicar, nu-ţi mai pune sacii-n car. La Colţea, furate florile din poarta de fier verde încuiată – nu mai era covrig. Dacă n-am deschis Gita, mi-a luat-o Edmond, de faţă cu Ion M. Popescu, tocmai îmi dă un Cioran, că Lupasco nici atât, autograf Nanei pe 100 de oameni de şiinţă şi inventatori, Tinerei A-M A, împreună cu cele mai bune urări de realizare deplină a frumoaselor sale talente – spre o totală realizare pe multiplele planuri ale existenţei, Ram-Ram! (Oct. 1987).

          Paginile difereau la compoziţie. Era India. De ce-mi fac din viaţă uitarea ei? 43 ans, mais c’est de la jeuneusse. Pax muzical, vârf de hazard, lucrul frumosului şi alte nesfârşiri, pulsaţiile divinităţii, fractala dominantă. Soare răsărind la gândul modestiei ghazalice, soare nerăsărind la modestia gândului ghazalic. Nu numai sexualitatea proprie te livrează amintirii. Ne me quitte pas, ghazalie. Jacques Brel. Nu vorbesc de Beckett. I-a murit mama. Cred că-mi mai fierbe un ceai, tot fără zahăr. Fierberea antimodelului. Norii luară iară în primire lumina solară. Şantajul ocultismului.  Sociologie creştin-literară. V-aţi anunţat la al treilea telefon. Fiabil-fiabil. Locatelli. Voi traduce şi eu Gita.

           Ce-mpăcare Pogany, toţi trei îl văzusem aproape uitând Octopodul. Lili, Andrei, trei ani, zi pioneză, bag-o-n cur şi ia viteză, eşti deştept? nu, vezi că ai zis nu? dar n-am zis da. The Adventurers. Ionuţ a primit o scrisoare şi o poezie de la Brenda, şarpe-Babel for Ion, ăsta e excitat, spre pagina 300 Robbins îl face pe Robert de Coyne, nu-i spun Platei, că n-aş mai citi, ea pleacă la tv, un flash, nu citi, că mai am treabă, Popaye marinarul, hai şi tu, nu, câinele se uită pe fereastră, două mâini de femeie mică şi ne duci prin viaţă, too many poets and translators in a little island, a better look to „the”s and „a”s, to repproached cocks, as phonney or funny, as you like it, sunt obosită, parcă am muncit la Tib.

          Blestemată modernitate zburată când peste eternul suflet popular, ciupindu-i semne de vărsat, dacă, nici individualizări ori freudizări nemaisclipind mitul înrădăcinat cu explozii de tăcere în câte un singur cuvânt. Acum şi chinul de-şi vâslea marea norilor în mâna condeieră a copistului de traduceri întru cereasca mâzgă a obedienţei din veac, o nebunie, oricare, şi tot pe îmbălsămătorul stârv cazi a-ţi regăsi promisa prohodire. Fraze de plecarea ta, a gazdă, să nu se supere supăratele, no glory but life of our own. Şi se va face trei. Duduile îi mirososeră bine şi fetei anti-gutui.

          Scrisul e tăcere, cititul tăcere, toată rumoarea omenească şi cosmică transfigurată premormântal, cu cât mai vastă, mai fluviu, literatura, mai ales la persoana a treia, tipăreşte silentizarea obştească, interzis tiparul, bâiguiri nietzscheene de ghettou previzionat şi prin Jaspers, într-o Viaţa Românească, abia te mai asurzesc întru nefiinţă, strigă-te manuscris din rărunchii muţilor de nevoie, tot cântecul pe abur de nemişcare, plângi Ieremie-Brodski, în unde pe alături, cerc polar ochelar tropicului. Cock-ward Peace Day (traducere liberă din Pis Dei) – elevii au preferinţă bestială, maniacii, cu urechea la apelul fetelor între ele, află cum le cheamă şi le cheamă.

          Piesa mea vreau să fie numai acţiune, aşa e a mea, mişcare şi a memoriei şi a gândului, erau patru lumânări, Jane, Felix, tu, mama, aţi aprins şi pe tata, v-aţi stins, a venit lumina, râsesem toţi, câinele lătra la unison şi nu ne mai puteam opri, filmul se întrerupsese, păpuşă, să-mi dau cu lingura încinsă pe la câş, de când mănânci mere, perioada mea copistă, sufi iqbalic. Jumătate nu era ţigan, ori nevastă-sa. Câinele îmi plonjează pe faţă ca păienjenii în Dharamsala (tibetană). Frederick Forsyth’s The Devils Alternative, 1979 (acţiune 1982-1983, cf. Orwell): Do you know the port of Constantza on the Romanian coast? (p. 214).

          Astianax şi nu l-ai răpi Deifob imitatul Atenei am zis Homer ai răspuns Eminescu, auzisem Hafiz Baudelaire nemaiavând loc de beckettieni lăsaţi-mi-l strigase Hecuba Andromaca arde hainele duvaliene.

          Românii sunt născuţi funcţionari, i se pare Adrianei. Inot până la genunchi în baligi, şi sunt şi doamnă, spusese mireasa. Pomeni ţigăneşti până-n India. Mâncarea o prepara taicu, baba numai o vindea. Sobe face şi Mariţa. Tras cuţit, mălai albit. Bune vise dă ăst vin, femei frumoase din mopete al lui Ivănescu, wagneriană linişte. Visase c-o cerusem de nevastă şi nu poate face copii, uterul scos, n-avea nimic. Scrisoarea a ajuns la tovarăşul. Unde vă sunt perciunii? Virgula politehnistă. Perfecţiunea e papagalul. Minus fractal. Animalele şi nu te mai consolează. Cârtiţele fericite sub pământ.

          Trebă zgiză răpide foaia, suntem sclavi să fim mai puţin sclavi decât sclavii care am fost. De ce nu scrii tu o carte cu expresiile astea? Trăieşti mult, o să ai două accidente, te-ai însurat din interes. Mă fac poştă marinarii, ca pe mama. După ani în India, aici mi-o fi străinătatea. Lise-n tren ori scandinavă la înecul de otravă strecurările prin stress pe ce uşă să mai ies lux orânduit cinci brazde neincineratei gazde primitivă libertate de pe când eram pe moarte unde ai iubit să zbori unde te-ai născut să mori

          (matca sleită) Când să mai urci melancolia Eminescu? Ianuarie, a renunţa şi la el? Gâşte până-n răşinărean auzind Baudelaire răspunzând Cioran pe ziua de azi şi Ovidiu omonimiilor din prezidiu spre Tibet din aul în aul întru asemănarea cu Paul. Bunicul meu a fost coleg cu el. E uşor să descoperi ceva epocal, dar mai greu să-ţi dai seama. Ce guvernează materia-lumea, dacă nu dodia? A murit Noica, frig mormântal, ce repede după Eliade şi Sergiu. Cadavrele mai dese cu un filosof. Sâmbăta lui pe acolo în nevăzutul Păltiniş. Mihai Drăgănescu i-a dat câteva cuvinte lui Ivaşcu. N-ar rezista în autocar. La DRP, mereu ocupat. Nicolae Noica aranjase cu ONT, contra 7000, un autocar, şi n-avea clienţi, strânsese vreo 17, cam la 350 fiecare, de mâine de la 6, ne întoarcem seara. Ionuţ, că s-au interzis Moromeţii, casa ţărănească, şi el l-ar proiecta ultima oară.

          Din vânătoare-n vânătoare. O greşeală, în Coridaleu, evitând corida. Mai stai de vorbă, adică mai taci cu ei. De fapt, prima oara-l sunasem pe Şora. MD ştia de conferinţa lui Heidegger la Politehnica din Munchen. Părându-ne rău de el că-i pare rău pentru noi. Câinele se uită la flacără. Cum o mai fi coada la pâine? Aş face pomană cu ţigări Bucegi. I-aş pune Luceafărul în sanscrită lângă nefiinţă. Picior rupt. Făcuse panaceu din vitamina C. Ne-am fi luat câte-un copil din inundaţia din Bangladesh, zisese, în Ornamentului, şi eu. Şi călugărul, fiu-său. Sfânta oaie. Cum merge maşina? Coadă la ţigări, aproape bătaie. Am cumpărat 30 de pachete (ezita tutungereasa) cu Triumf, pentru pomană. Fumător moderat. Trabucul spre Athenee Palace. Ce-o fi făcând fie-mea la teză?

          Mai mult decât să vezi un templu, încearcă ultima zi din viaţa unui om (mare), prima din moartea lui. Cu dumneata stau de vorbă în Paradis. Un prieten al meu învaţă tamil. Ce-ţi trebuie ocolul Baudelaire pentru Eminescu? Cafea lungă. Pache, Botev, în raza Centrului de logică, periferiile şi, acum, pe nevăzute, munţii – toposuri neîmblânzit retârnosite cu vorba cât de adâncă sub o spumă de boemă-symposion. Visatul punct de înţelepciune, ca farmaceutic. Când mai faci o nefăcută, arată-mi-o şi mie. Dar nu ne eşti aliat. Ţi-am scris la Fermo in posta. Scrisoarea lui se spulberase ca jurnalul meu italian în gara din Milano. Banii de la Praxis nu merg nici pe o Smena (dacă mai există), nici pe felicitări în India, ci, de s-o putea, pe un drum la Păltiniş. Mă duc la pâine.

          Găsise autocar, dar nu şi oameni. Cu Plata aici, poate aş fi luat trenul. Radu a venit după ţigări pentru maică-sa, şah, ţintar, dame, am uitat munţii. Dus şi entuziasmul morţii. Viaţa lui Eminescu ţi-o spun la o partidă de şah, te interesezi de Veronica – le vezi pozele -, apoi, dacă Harieta era geloasă pe ea. Nu toţi repetenţii, nu toţi suferinzii, nu toţi bibliotecarii… Mări şi Gabi, cu moşu. Dădusem zece lei la gunoieri. Nu s-a auzit de moartea lui neica Noica, nici la Sighişoara, nici la Mărcuţa, nici la Apaca. Elita neştirbită, stranii neîntâlniri. Matca sleită se umflă fără amintirea suflării dinainte. Ne-am întâlnit şi la bibliotecă, priveghi-întru.

          O apucase miezul nopţii. A preparat budinca, am vorbit despre eşec şi succes în viaţă, am discutat mecanica, (deplângând în subtext) filologia, vreme de pare-brize, concentraţionară de la sine, nu te mai poţi concentra însuţi. At noon, saltul afară cu câinele. Doi copii de cinci ani, despre miliţiţieni: ăştia dacă te prind te arestează. Pe mimoză o aduce maică-sa cu basc, profesoară de română, tată marinar (dacă există). Nebărbierirea de azi se dedică lui Noica. Dacă mă place (ministrul), îmi pierd libertatea, dacă nu… Diavolul, Faust, vorbim cu Edgar Papu. Lecţiile de engleză pentru ospătari, departe de tribalii din urmă, nu mai vrea nevastă-mea să le bată la maşină, zice că sunt prostii. Peripatetică schimbată upanişadic, mecanica aia din filologie, ne-am întâlnit între păduri şi Roma, India nu ne-a mai unit, iar muntele e numai al lui.

          Teatru poetic, am crezut că politic, era mai interesant. Am scris primul eseu despre monstru, statul. Severităţi de părinte părăsit, rictus tragic. Psihologul prea caută teste, deodată sociale. Pipa-trabucul-foiţa, copilul muncitorilor, creştinătate sui-generis, de catacombe aeriene, treabă românească, peste neizbutitul noroi, cu noimă, ne faceţi un bine oricum, agonii post-mortem, lăzile-manuscris nedeschise în veac, arestul rămăşiţelor, vâna scufundată, mai aproape ardelenii, deliciul decadent al culturii gânditoare, tot încoace, gravităţile fie-le, constructivismul enumerativ crească-i, iubirea disimuleze-se, reconciliate ortodoxii, moartea lipsea, principiu.

          Streaşină existenţialistă lucind de raţionalitate, nici cum sentimentului, eram la Roma când a murit Picasso, tânăr, bătrân în Bercenii lui Noica, de vreme ce-l salut ca pe un pictor viu, altfel, romantic, să nu fie viaţa nici cât amintirea ei, dacă, măcar Jayadeva-Eminescu, recăutaţi, omagiindu-l, da, ar fi încurajat, vechi îndemn de poussee-uri-cultură-aliment-sau-medicament, lăsându-l pe Kierkegaard între Socrate şi Christos, instalându-se la miezul repovestibil, o istorie-Isarlâk, pe subiecte făcute proprii, în neamestec modismelor, nici străin lor şi de ele, libertate apropiată continuităţii de sine (din India până aici, dar timpul mi-a rămas acolo), poate serile-seriile următoare-dedicaţia, m-aş întinde la vorba-i, ne asculta, ne ascultam, nu-l ascultam, ce-a zis, ce-am zis, adevărate întâlniri, nu ştii cine cu cine, nu te cunoşti, te ştii, nici nu te ştii, te simţi, nu mă simt,

          Vasile pe el voia să-l cunoască, la serialul Hegel, cum adică vorbise generaţiilor, a frazat el mai afin, şi mi-i amintesc de maeştri, tânăr şi bătrân, amândoi morţi, after all, îngropaţi cu protocol, ici-colo, la fereală, a fi-a face, mai departe scrie-n carte, de citit mi-a citit şi memoriul întru Eliade, îi spera Nobel-ul, îi recomanda bursele, ţie ţi-a povestit cum antrena musceleni imberbi la sport, banda s-a şters, deşi fusese-n emisie, ăştia sunteţi, înnebunite şi rudele a nu-i fi având vocea, norocul cu ceva samsari, cred că la Liceul Bolintineanu, am văzut în revistă, poate şi la Lancrăm, dă, doamne, surprize pe suprafaţă mare,

          pas, la ce litere avem probleme, tu la z şi 2, apoi că şi la G, eu la L, tu-l faci uşor ca pe alfa, da, şi seamănă cu I, nu, uite J, mi-e greu să pornesc diriga-l făcea aşa pe 3, ruseşte, drept scrie taică-tău-mare, Dragă Nana, pune-te cu burta pe carte că nu se mai poate fără parte, ce frumos ai scris fără parte, iar eu, zi ceva, Felix (de la tine), Shakespeare s-a dus la Păltiniş să-l mai vadă pe Noica, zici, mai pe urmă, a, eu şi cu u-ul am probleme la matematică, povesteşti, ţi se păruse că am scris mai frumos ca de obicei (urât), ai de demonstrat pornind de la text că mai am un singur dor este o elegie, îmi ceri Timon din Atena, lasă, acum, ajungă-ţi Antigona şi Mioriţa (eram sigur că o scriu mai ca Anca), scoate definiţiile schiţei, pastelului, dramei, a luat-o gura pe dinainte ameninţându-vă cu demonstrarea Scrisorii pierdute ca dramă, ar fi interesant, pune şi subtitlul lui Caragiale, comedie în patru acte, plus Iliada-epopee, că nu ciupercă, iar în loc de Timon, lasă-mă iar cu Noica, şi el scrie aplecat, vag a la Eminescu,

          retrasă desenelor animate, vom discuta, văd că ai mai deschis cărţi şi după autografe, atenţia caligrafică te depărtează de propriii nervi, te obiectivează, ca de obicei, ţi-i amintesc pe Coşbuc, Galaction, Perpessicius, cine ştie cât şi cine suntem în scris, am şi îmborţoşat s-urile, peste pagina asta, dumnezeu cu mila, văd că şi la mijloc se lăţise fumul în coloane, pregătirea tezei ăsteia, şueta fie-i tot maestrului din altă tinereţe, credeam numai în poezie, asta era întâlnirea în Paradis, adună-te, n-o să apuc să mai adun din te miri ce-uri, doar ne întâlneam pe întâi şi şaisprezece ale lunii, pe unde-or fi agendele de-atunci, pentru el erau încercuirile, plus muzicieni la Ateneu, îl pusesem pe Nichita Magaloff să-mi scrie în carneţel, dacă mă duc la mare, nu (Witgenstein), ai fi cu Noica, Platon, Kant, taică-meu mă înnebunise că eu nici Helvetius (prima pasiune), nici Rousseau (a doua), nici Kant (i l-am luat, pentru tine, l-am omorât),

          ţi-am dat Shakespear-ul, sau numai p-ăla în engleză, munţi bătându-se în capete, valuri-valuri, ceremonia s-o fi sfârşit, exorcisme retorice, analogii şi tobe, cascadorii mai mult mă întristară, trişul total pe toate potecile, ţi-am scris pe bileţele cele şapte titluri, erai de acord că le-ar plăcea copiilor să mă aibă profesor, Arăpaşu-i dăduse lui Emil o biblie cu autograf, ce repede a trecut ziua, ai zis tu, de pomană-ţi dau la mir satul numai cimitir ape vacile Mariţii aurul din dispariţii soră-meo ia-mă la rost n-am văzut-o ce-ar fi fost cânepa m-a doborât neagră noapte mi-e urât fluturase-ne prăjina cocoşând-o pe Gherghina, nu mai apăsa, trăgace, asta nu e viaţă – ăsta nu e scris, realism negativ, apofatism literar volens-nolens, n-a fost viaţă fericită, sfinte Nicolae, tolerante Noicarie.

          Coletăreasa plecase după colet, băiatul îşi dăduse numele, Ceauşescu, şi-mi ceruse, un moment, pixul, chiar aşa e numele, se vedea scris în buletin cu majuscule, vreun avantaj? nu, Slatina, Argeş, îmi sosiseră ciorapii, încă puţin, oricât, se poate, curând mi-l înapoia, mulţumesc, cu plăcere, tovarăşe Ceauşescu, şi coada şi cântarul de la colete, în tăcere. De ce 7, la istorie? pentru scris, un arbitrar, în loc de orice. Nu ştie, da’ e consecvent, 2 x 2 = 5, nu ştie, da’ e perseverent, 5 – 6 – 7, ştie, da’ de unde ştie? Mai curioasă de ce-i pică, decât de ce notă ia. Comedie, satiră, idilă, dramă. Lămâie (din cele două, de la d-na Tudor) la ceai.

          Adevărul în fapte (ocultate). Descoperitorul Japoniei (interviuri în cuiburi de mierlă). Mahavir la Iaşi. Noi, la o lună, în Indore. Răsărise soarele, filosoful avea zâmbetul ăla al lui, a vorbit numai Plămădeală, au fost Cioran, mulţi tineri d-ăştia la vreo treizeci de ani, s-a fotografiat, s-a filmat. Filmele au sosit de la Piteşti (IRNA). Corifeul: Te-ncrezi cumva în rostul unui vis? / Corul: Tot una-i de te bucuri sau de suferi / Pân’ nu vezi fapta cea de mâine / Ce vine ca lumina-n faptul zilei. / Corifeul (Clitemnestrei): Voios şi vorba ţi-o ascult şi-a ta tăcere. / Clitemnestra: A noastră-i Troia.

            

          (Macaroane albastre)Am sarcină de la împărăţie să scriu eu azi în jurnalul lui tata, că sărmanu’ de el n-a avut timp, a bătut (şi-a făcut şi băşici la degete) cicncizeci de pagini (la maşină) din roman. A zis că mâine îl dă la tipografie. / Când am venit de la Măriuca (şi de la Dan) l-am găsit pe tata făcând macaroane cu brânză. Seara, la televizor (la telejurnal) au anunţat: Stimaţi telespectatori, astăzi, în ziua de 9-12-1987, tovarăşul director al BIPB a făcut macaroane cu brânză. Acest tovarăş este şi scriitor. Mâine vor apărea pe piaţă volumele sale de poezii şi romanele. La unul din miile sale de romane lucrează şi în prezent. Acum acet tovarăş, care se numeşte George (Gheorghe) Anca se uită la acest telejurnal, iar după aceea va juca un şah cu cineva, că n-a obosit muncind la roman. La ora 22.30 se va uita la filmul italian de la bulgari (de pe programul 2). Macaroanele făcute de tovarăşul Anca au fost formidabile (am spus că AU FOST, pt. că s-au bătut turcii la gura lor şi le-au terminat înainte ca filmaşul nostru să fi ajuns la locul crimei.) / Dacă nu se grăbeau să le mănânce, acum la telejurnal noi vă ofeream cele mai bune macaroane cu brânză. Nici Eminescu, cel mai mare poet român, n-a făcut macaroane mai bune. Călinescu, cel mai mare critic literar român, a făcut odată nişte macaroane… (nici câinii nu le-au mâncat). Mâine seară vă vom prezenta mai multe amănunte, căci acum s-a făcut 10.30 şi vreau să mă uit şi eu la filmul ăla italian. / Comentatorul sportiv (Cornel Pumnea) care a prezentat acest telejurnal (am uitat ce vroiam să scriu, aşa că…) / Tata a vrut să mănânce nişte macaroane (macaroanele nu le mâncase, dar le-a ascuns că să nu le filmeze cei de la televiziune. Căci filmul cu macaroanele, peste 100 de ani, va valora 100 de milioane de dolari). Tata vrea să se îmbogăţească, a cumpărat un aparat de filmat, a filmat macaroanele şi, peste 100 de ani, va deveni milionar. Se apropie filmul italian şi mă duc şi eu să-l văd (ora 10.00 – 10.21 p.m.)

         (Cherry) Să se ridice în picioare cine m-a văzut îmbrăcat în verde. I-a dat Crângul de cimişir. Tovarăşul general avea bilanţ. Omisiunea e voită, vorbiţi cu directorul meu, Ileasa. Proca a descărcat instalaţia. Roşculeţ merge la Constanţa. Slovaca, măritată cu un ungur. Îi trebuie o haină, pentru fotograf, la comisariat. Mecanicul lui Ionuţ, aceeaşi problemă băută. Biblii Jiblii bonz de bronz junc în plug scarmănă tălpicule cifrul în cubicule schimele ridicule dracului să circule să târcole să zvârcole cârcote mârcote discontinuă răsdiminuă ce dracu’ omule ce om dracule da’ ce drace om nu le domnule. Ce cald e aicea la tine. Mi-a lepădat la şapte luni un băiat, apoi doi gemeni superbi, iar noua mea nevastă a făcut uter transvers. Ciorba ieşi, scrii literatură din pipotă, cel mai aproape îmi e cuţitul, realitatea oboseşte povestindu-se iar autorul a evitat vremea zilelor lui, depresiile izbucurilor vitale. Primă cerşetorilor ceasurile morilor rimele nesârmelor înghimpare urmelor ţi-au şoptit hibrizii că teoria fizică nime-n lume te-a atins fără numa bob de nins schimbă-te în zodie de tradusă dodie nici statuie nici privire peste drum de mănăstire.

          Popeştii puseseră spirt peste esenţă de Cherry şi-am visat morţi şi psihanaliză. La Unirii, mecanicul se bătuse cu un bărbos neîncăput. Spărsese oglinda pe scara rulantă, în câte cioburi, atâţia ani mai ai până la măritiş. Marţi, 200 de ani ai primilor englezi în Austrlia, 41 ai independenţei indiene, vrei, Jiri, în hindi zilele săptămânii? Nu era să-l serbez pe Eminescu cu cafea rusească. Spălat tabloul, spălat geamul, pot să plec. Trebuie învăţate tehnici de a te ascunde oriunde, plus alte visări. O să am o zi minunată, pentru că m-am întors, pa-pa, eu când mă întorc îmi merge bine. Auzi ceaiul fierbând, cascadă în Himalaia, poziţia omului în univers (probabil la Noica), lecţiile de engleză pentru ospătari, congresul vârstei a treia. Coniac Unirea de la Cristina, a primit-o pe Margot, 40, la ea, o bate bărbatul, 60, gagiul îi e în străinătate, vecina ei, lucrează la fabrica de coniac, aduce, da’ nu bea, dacă beau, îi vine să facă ceva. Jiri îşi dă şi bluzele la Nufărul, n-oi fi vrând să le dea şi pe ale tale.

          Vorba asta a ta, ori tu a ei, întorci capul, pe neatinse, să fii sănătos, ascultă, nu mai asculta, gură mare, şi eu, nicio sonerie, paşi, audio, şcoala politehnică, şi-ai noştri, malinconia, I love it, perorant, te-aşezi, abţine-te, ăsta nu moare-n patul lui, şi toţi au plecat, salut de-atâtea paturi, unde m-oi îngropa, durere, faţă de toate nenorocirile existând, o disperare prozodică, tahicardiacă, trohei mioritici, why not, murind treacă-meargă, clopotele cui, vagă vibraţie, nicio grijă, misticism imaginativ, pliveşte concepte, nu te completa, vezi de-ai tăi, de toţi, simte-te, câtuşi de cât, dă-te înflorit, dragoste de blestem şi viceversa, descrie frăţioare pe hârtie iertări şi libertăţi de unde nici cu mintea nu gândeşti.

          Imaginează-ţi c-aş reproduce viaţa noastră antireproductivă, vorbeşti cu câinele, scheaună vedic, mă priveşte, nu-i răspund, şantaj buddhic, a mai mare bucurie libertatea after hunger as happiness, spioanele afară, strângeţi cercul ori roiul, v-am fost director, nufărul dezbrăcaţilor, rochia de mireasă, n-ai nevoie de-un mecanic, tocmai că da, ochiul drept mă mănâncă de două zile, vede foame, teatru radioactiv omonim, oţelarii din Ohio, care-om avea nevoie primul de celălalt, vide rafturi de alcool, golul şi mai dat de gol, nu ţii minte cine eşti, necum firul de poveşti, de m-ai visat spre blănuri, de prefer gândirea acţiunii, de-i jucau ochii albaştri, ce-nseamnă femei inteligente şi-ncă mame, bă, ia a mai frumoasă femeie din lume şi vino la mine la atelier să-ţi arăt portretul, mi-a plăcut ce-aţi spus despre Brâncuşi, de ce mă crede Iliescu-Călineşti cea mai frumoasă femeie, mă bibliografiază de vreo opt ani, îl inspir, ca Pogany pe Brâncuşi, nu merg la orgie cu fericitul dv., videocasetofonul strică ochii şi nervii, Socrate n-a avut studii, Platon da, a studiat cu Socrate, confirmată intelectualitatea dansatorilor, se face liber postul de ambasador în India, eşti eligibil, da, sau tu, mai sunt cinci uşi, întâi instalaţia de forţă, cabinetul dentar, domnule director, au venit de la gaze, cei de la telefoane nu reveniseră ieri, în Sighişoara ar fi şapte femei la un bărbat, aşa că nevastă-mea nu e în pericol, care şi le şi mai bat, tată, tu baţi câmpii mai bine decât mine.

          Baptistul scoate ceva de patrimoniu, aveţi, nu se atinge nimeni, mulţumesc pentru telefon, l-a adus tocmai ea, bolnavă, o chem, era prietena lui, i l-a suflat prietena ei, nu face practica asta (baptistă), aţi zis karate, şi Riz, bibliofil, nu vine, că dacă murea, păi adică şi patrimoniul, expoziţii cu acces direct, liber, plânge jos că să vină Ancuţa, că du-te la director, c-aţi tras cu piciorul, n-au fost niciodată atâţia cititori, muzeografă la muzeul satului în transă la garderobă, o obosise Eminescu, violista îşi dă gradul doi, revista, afişul de sub geam să-l pună la dosar, informarea curentă, ultimul exemplar la dosarul ei, numele în fine corect, patru surori Albăstroiu, ochi albaştri, nu căprui, accent pe actriţe, vindeam mere, vă place matematica, m-am pomenit cu şase mii de rupii, o invitaţie primită nu mai e a invitatorului, reabilitări, influenţa celor de bine, curve de batjocură, bârfa e opinie publică, îţi pun eu gem pe pâine, moarte din cauza greşelii gramaticale, am luat brânză mai multă, şi pentru dumneavoastră, mi-a picat ulei fierbinte pe picior şi mi-am pus ciorapul, Hodgi out de luni, lumina ce se stinge în numele trandafirului, hipnoze şi transe de-a gata.

          Fata pleca la olimpiadă, tu spălai rufe, eu prelungeam crima, din film, în vis, prima întâlnire cu victima frumoasă şi sinucigaşă fără motiv, m-ai încurajat că nu era vorba despre ce credeam, apăruse şi Dinase, discutam în fosta casă a colonelului Radulian, scăpam cu ochii de anchetatori şi cunoscuţi şi dragi şi nici crima nu existase, m-am pomenit în drum după apă, copil crescut, cărări, o curte de biserică, Niculina formal bravurându-mă, trezire după amintita-i moarte, ce pâclă, siam de zăpadă a vedelor tristeţe mioriţa maicii Romanian cântec bătrânesc ţoalele plictisului pe coapsele visului suflete neînţelept astăzi iarăşi te aştept litere de cu limbaj elefanţilor în gaj gaja sugic şi Ganeş dansului fără de leş ochii lui Brâncuşi pe viu Milarepa zăpeziu ai o minte Indie peste frunte-ţi bindi e frustrează dama Thomas Middleton lasă jupâne ton agent acolo cine-i la bucuria cinei trăieşte-te la vale de viii ucigaşi stropindu-te cu zile ce lor o să le laşi.

 

          (Roluri principale ) Teatru numai roluri principale câinele mă-ncalecă pe şale  ficus strâmb în lazaret aşchii semene-n antet  harcea-parcea pace parce alţi ciobani alte mioarce  din Galicea-n Cremenari cremenea pe gât mi-o ari  aminteşte-ţi de ruşine şi când te gândeşti la mine  tu-l ştiai pe Caraman moldovean basarabean Kierkegaard din gard în gard en garde  se topeşte afară zimbra în paşii lui Iorga prin Coimbra

          îi vedeam prin căpitani la costume anglicani toată lumea-ntinerită manieră iezuită câţi trăim din ei şi-n vis ceilalţi numără abis dublă scaldă apoi tuns câinele din Selinuns brazi cu brazde plopi fosili limpezimii de acrili incendii nepunctuale înspumate doct cu bale de-nţelegi scrisul Ioane te trimitem la cucoane din Orşova-n Cernavodă Dunărea curge sub vodă

          vom mai uita vreodată lumina sărutată pragmatica în Teheran Bagdadul gol şi pompeian piramide povestite sângeroaselor copite pagină de răsărituri şi apusuri printre rituri trântit câinele în zori pe burtă de aurori lepra idealului peste vârful dealului peste ochii surioarei ochelarii-nvăţătoarei măi ţigane-ţi arde satul nu-i nimic mă duc în altul şahul de femei în patru în foaierul fără teatru şahurile ne decid el şopteşte analcid atentat că da că nu roman opşpe secolu faceţi cu ochiul români şi la şase săptămâni bulevardul ne suportă şi cu vână şi aortă de alaltăieri pe azi verzi tot numai fraţii brazi întâmplarea v-o respun toţi odată murind tun de era tu îmi citeai clipă ochii trişti în rai aripile neimune a talmudului minune test de popularitate ba de otrăviri ratate ce sălbăticiuni visai dicţiei cu Lorelai energiile shakti coastele ţi-or răzleţi

          iar aminte că trăim ne aduceţi mulţumim din golite sticlele ia-ţi pe credit zilele i-am spus fratelui s-o verse apărărilor perverse strigi metode de limbaj otrăvit în verbiaj macedonul favorit fum de-al doilea primit n-aveam nume de închis şleampătului paraclis de-al umorului miros al omorului neros măcar hoţul trei pe doi fură cărţi a da de noi ne mai scoate de strigoi două raţe pe gunoi mă voi duce la dentist să nu mor carierist acuma am înţeles eşti nebun crezi în progres cei plecaţi mai înainte cei rămaşi toţi într-un dinte delegatul atentat cu delict încorporat pe tine te-a concentrat portocala la pătrat sinucigaşi mai ipohondri ca aburii din Turnul Londrii cianură debordată pe verdele de pată beţia netrezită de sticlă înverzită rimate substantive romanţelor arive ne întrerupe teza pierdută în Tereza ardeiul viei verve în moarte ne conserve a doua zi de viaţă de după moarte aţă pace vouă mă încaier mi-era frică şi de aer studiezi credinţele fetelor catrinţele mi-aş da duhul de poet poeziei amanet poarta de stejar spre cald arde până la smarald

          la tine afiş la mine eflorescenţe abstinente fumaţi nu fumam cancer la gât nirvanei amprente răspuns eşecuri provincii poate nu transilvane chiloţi frânci între buci slavi în cisme vlahe ciolane numai lui Onan îi mai vine la socoteală altora răchiţile de Florii goală pe oală oprită vizita învierii volumul trei din apa samsară fertilitate reîncarnantă cu sapa păcurarul negrul vinul de Golkunda oh burgund numele-ţi elvete două în surâsu-ţi se ascund mimat avatar posturcuşul floralităţii voi Alecule Vladimire   

          (Onisifor) ai văzut că scriu ceea ce înseamnă între altele că exist plus că nu sunt beat propedeutul ascultă meciurile piatră de eroi în curtea şcolii ai pus porumbi şi-ţi cresc mai mici ca la colectiv niciodată grâu ce-or mai fi cireşii jucaţi cărţi pe bănci copacul spânzuratului la intrarea în teatru tatăl vitreg o violase a secat lacul unde înotasem în poză strângă-se traversarea răstoacei în umbră vecinătăţi de amintire înflorite nu mă ardeţi dorinţa tuturor ce s-a gândit că uitase când fluieram a întâlnire ai fost şi pe cefere dar nu ţi-ai consumat călătoriile bine că aţi dus copiii mai feriţi-i de alcool chiar dacă i-o durea în gât cancerul mă-sii mari scuipându-şi ficaţii sângele din gură spera să fie tot cel din nas

          fluturi a doua oară prin cortină el camborio în Parioli story clopotul sinuciderii antiexamen o iubea înaintea repetenţiei absolut orice-şi spun se toarnă în show vagi notaţii de peste veac şi zilnic duminici mai lungi memoria oboselii pagini peste cuvinte nu te interesează căzuta recitire extractivă cum că aş sta închis cu prea multe ţigări voi ieşi la Vâlcea Craiova Brăila pe secretarul sindical îl cheamă ca pe tine ba diferenţă de o vocală te vei sovietiza ăştia din alt ghetto liber peste poate creierul prozei trădat în ocolul construcţiei depăşite zidurile învierii cărăbăni-ne-vom hii stătea-n beznă băiatul ăsta ce faci tatco

          început de roman personaje servite ca munţii rostul vieţii acelaşi ca-n irosirea ciupercii trezit discurs bibliotecarelor sistemul de a-ţi rămâne minciuna pură după ce nimic nu se materializase cinci ore optzeci şi nouă de ani treizeci şi trei nimeni nu supravieţuieşte acelaşi peste douăzeci şi cinci de ani invers la cincizeci de ani fie şi Transilvania lui nu numai ea până la Caracal  quaderni di carcere epuraţii Onisifor tot Onisifor deci nu numai primul şi al doilea începusem de-a îngropăciunea căpătâi plin cu săculeţe cu pământ de pe toate locurile unde trăiesc români un exemplar din Ardealul altul din România Nouă şi tricolorul unirii astfel după întrebări depus la catedrală florile acopereau steagul poate nu dinadins

          Hruşciov se întâlnise cu Tito se sărbătorea Gheorghe Dima după douăzeci şi cinci de ani ne-a învăţat Deşteaptă-te Române ceruse cuvântul să-l laude cu trimitere o moţiune a celor prezenţi să plece trupele cântecul de plecare a mitropolitului încă un an până-n octombrie 1956 după declaraţia Moscovei le-a scris lui Hruşciov şi Bulganin felicitându-i şi citând din Lenin să plece din România ambasadorul rus s-a prezentat la Dej acesta l-a chemat pe Groza că s-a sfârşit procesul în trei termene vicarul după rector îşi negaseră declaraţia scrisă de frică dosarul se încropise din scrisoare şi memorii de anul trecut pe care le-a recunoscut cinci ani la recurs trei niciun medicament între 75 şi 78 nescutit de la trebile celulei pe patul de cancer al lui Dej cerută graţierea lui Ghibu Brutaru Axin şi al patrulea apoi curte s-a înmormântat într-o zi cu Firmilian şaizeci el şaizeci Petrovici scrisoare Mangra tot renegat Daicoviciu iar decan D D Roşca îl înlocuise afacerea Todoran

 

(Tovissi) N-aş putea săruta un bărbat care fumează.

Toţi marii artişti au fumat, Eminescu, Brâncuşi.

Aveţi ceva comun.

Am avut şi malarie, în India, altă asemănare cu Eminescu.

Mă cheamă Berta.

Sunteţi de-a noastră. Semănaţi cu Alice Taylor. La viitorul răspuns vă scriu un vers de mine.

Întotdeauna îmi spun oamenii că semăn cu cineva. Înseamnă că însumez trăsături de la mai multe persoane sau, mai bine-zis, am o faţă comună.

Semănaţi şi cu dumneavoastră, pe undeva, unde să vă recunoaşteţi secret. Atât de albă pasăre că nu m-a mai umbrit.

Crai.

N-am bani, n-am timp, n-am partea. Tovissi se traduce?

După masă, dar nu este sigur, pentru că are lecţii de sinteză înainte de examen la ASE.

Îmi place sportul învârtirii paginii în degetele muzicii dv. Traducere. Jyoti-lumină. Staţi în faţă cu un ascet râzăreţ şi după-amiaza există. Plus că piesa asta o vom rupe.

Aveţi frică de menţinerea documentelor? Nu avem nimic rău în această piesă. Dar m-am întrebat, să rupem, să ardem, sau să aruncăm la coş de gunoi această discuţie istorică astfel: prin scris. (Sublinierea ei. Schimbul, mai ales din parte-i, era însoţit de gesturi frământate, cu jenă faţă de partenerul din stânga. Îmi vine-n minte, Ruth to me: I didn’t know Romanians are so flamboyant and romantic).

Înseamnă ceva Tovissi?

E o localitate, Teiuş.

          (Mircea Eliade profanat) (Barbizon Hotel, sala „Corrot”). Îmi închei intervenţia cu o poezie dedicată lui Mircea Eliade de Anta Raluca Buzinschi. La ultimul lunch, întrebat dacă sunt transilvănean. (Harvard). Imprimantă biblio. Discuţie indirectă la Faculty Club cu Nicolae Iliescu. (Dorset Hotel, recepţie). Scrisoare din Ann Arbor de la Peter Hook: „Am fost foarte fericit să primesc scrisoarea ta şi să aflu că vizitezi această ţară. E aşa de rău că la New York a trebuit să vii. Fii foarte grijuliu în New York; e plin de lume stranie şi dementizată care e departe dincolo de raţiune, chiar dincolo de raţiunea organizată a fascismului / comunismului / democraţiei etc. Da, sunt mulţi poeţi ai haosului şi violenţei jucându-şi fanteziile în New York. Khabardar! / …/ Cu aceasta îţi trimit o recenzie la o carte a unei prietene românce a mea care trăieşte în New York şi poate  va participa la conferinţă. Ea a scris o carte urmărind cariera lui Mircea Eliade ca fascist şi membru al Gărzii de Fier şi urmaş al lui Nae Ionescu. Are probleme în publicarea cărţii aici. (Ar avea piaţă în România?) Recenzia pe care ţi-o trimit are în ea o parte din materialul cărţii. / Conferinţa ta sper să fie un mare succes şi că rămâi safe în New York”.

          (Columbia) Barbara Strosser Miller: Ce părere aveţi de Eliade? – Dar dv. de Heidegger? – Chiar, mereu discut cu prietena mea Stela Karmrish. – Tocmai ea i-a fost prietenă şi lui Eliade. (Butler Library) Imprimante – mai multe titluri de Eliade şi eliadologie ca la Harvard. Modă, doctorate (plătite), politică à rebours Hinduism, Fascism and Gandhism: a guide to every intelligent Indian de V.T. Rajshekar, 1985. Fascinationformer aestetik og medier under fascismen og i socialstaten de bent Fausing, 1977; Yeats, Ireland, and Fascism de Elizabeth Cullingford, 1981; Borgese e il fascismo de Fernando Mezzeti, 1978; L’Italia di Ezra Pound de Niccolo Zapponi, 1976;  The genealogy of demons: anti-Semitism, fascism and the myths of Ezra Pound de Robert Casilo, 1988; Faust und Faschismus: Th. Manns Doktor Faustus und A. Doblins November 1918  als erillitererisel Auseinandersetzung mit Deutschland de Arnold Busch, 1984; Montale’s anti-fascist poetry from Ossi di seppia to the postwar years de Jarel M. Becker, 1982 etc.

(O.N.U. / res. pe 5th Ave.) Dr. Titus Podea: unii văd în Eliade pe filosoful filosofilor, ceea ce deranjează pe alţii. Se speculează „perioada neagră” din viaţa sa despre care însuşi a vorbit în treacăt. În afara contextului propriu-zis, i se impută a fi sancţionat religios, prin mistica indiană, ritualul cuiburilor. Am văzut scrisoarea lui Cezar Petrescu adresată regelui de a-l elibera pe Eliade care fusese internat la prima presiune asupra Gărzii de Fier. Nu cred că Eliade a fost fascist, nici contaminat profund.

(Restaurant italian în New York). Adriana Berger:

I-am fost asistentă lui Eliade. Iar după moarte îl declaraţi fascist, sunteţi împotriva lui. Da.

(Middmanhattan Library). Dr. Vladimir Vertsman (în engleză, după conversaţia în română): în orice bun e şi rău, în orice rău e şi bun. (Româneşte): o fi fost şi ea, nu ştiu, oricum patru persoane au susţinut ca oasele lui Mircea Eliade să fie trimise în România.

          (Bucureşti, Aula ASE, conferinţa ABIR). Cred că Eliade s-a incinerat nu din vreo afinitate hindusă, ci pentru a nu-i fi profanate oasele postum.

          Flash back. (Delhi, 1979, ianuarie). Bursierul îmi arată recomandarea, în ce-l privea, către Sorbona din partea lui Mircea Eliade. În 1983, savantul ne-a scris la amândoi în acelaşi plic – avea să-i trimită vizitatorului bilet de avion „Air France” (nu zburase niciodată, venise în India cu autobuzul – de la Paris – de-a lungul mai multor săptămâni, spunea). De la venire la plecare, recomandatul îşi negase epistolar recomandatorul – nu-mi dădeam seama a fi având de a face cu un sindrom la el acasă pe trei continente – ceva pe-o temă inventată în genul cine ştie mai multă Indie (de la Tucci la Huxley, recunoaşterea i se părea în plus). O anume „supărare” indiană pe Eliade, la replica Iubirea nu moare semnată de Maitreyi Devi, relativizată şi-ntr-un program al Academiei „Eminescu” – de faţă cu „observatori” din mai multe ţări pe care acum aproape că-i suspectez – în special prin comentariile profesorului „Tagore” Sisir Kumar Das. Recomandarea aceea manuscrisă văzută în căldura iernii indiene, pe un drum de la Atlantic la Gange, ţinea încă, în ochii mei, de sacru, în ai primitorului, poate, de profan.

          (Lisabona, septembrie 1990). Epuizat? Şi din expoziţia inter-congresului de antropologie lipseşte. Cumva compensatoriu, cataloagele bibliotecii naţionale au multe titluri, în portugheză, de Eliade, inclusiv studiul despre Camoens şi Eminescu (amărăciune că la secţiunea traducerilor din poetul naţional lusitan lipseşte orice menţiune a versiunilor româneşti – de câte ori n-auzisem în India glorificate limbile în care, de exemplu, Prem Chand fusese tradus, neştiindu-se de transpunerile în limba română). Portughezii, îmi spune Daniel Perdigao, n-ar şti că Eliade e român. Lui Salazar nu i-ar fi plăcut cartea scrisă despre el  – şi românistul se lansează în amănunte despre dictator (ţinea pe biroul său două fotografii: a lui Mussolini şi a lui Codreanu). A venit vorba atât de puţin despre Eliade, dar o tăcere dedicată – au intervenit destui vorbitori la masa rotundă asupra antropologiei revoluţiei române, printre care şi dr. Catherine Lutard, care-i citise toate romanele (primise şi notă mică la un examen pentru că le preferase tratatelor prescrise în programa universităţii din Bordeaux).

          (New York, octombrie 1990). Discutăm, deci, despre Eliade. Nu despre savant, nu despre scriitor, aparent despre român, adică, doamnă Berger, despre „legionar”. Nu mai discutăm. Zucchini calabrezi, bravo, Peter, alegi la fel, îţi dai seama că ne-ai mixat cam nepotrivit, filosoful Zisk n-a scos mai nici un cuvânt, i-am dat poeme indiene, iar doamnei o groază  de tăieturi din ziare – averea mea documentară – , primiţi de toate, de rău şi iar de rău despre România, din România, nimic despre Eliade, nici de rău, nici de bine. Cam asta mi-era psihologia, pe necitite. Nu din comoditate ignorantă. Doar „Literary Times” se deschisese, ultimul număr, cu un comentariu la memoriile lui Eliade. Anume perplexitate şi a naivei mândrii româneşti.

          (Bucureşti, noiembrie 1990). Societatea de etnologie din România programase o comunicare despre tipologia aşezării vlahilor balcanici, după care preşedintele Romulus Vulcănescu a anunţat un subiect care „ne interesează pe toţi”. Nu-i spusesem despre ce aveam de gând să vorbesc. În America simţisem ceva ca o frică. Am enunţat lucrurile fără comentarii proprii, obsedat de o obiectivitate afişată de partea cealaltă, probabil a unei mode. Citisem datele diferitelor servicii secrete, mai ales engleze, antologate de doamna Berger în textul ei (mi-a spus că nu e de acord cu publicarea în România; de altfel, ani de zile a circulat un asemenea dosar în România).

————————–————-

Dr. George ANCA