George ANCA: LUMILE EMINESCIENE ALE LUI MIRCEA ELIADE ŞI D. H. LAWRENCE. LUCEAFĂRUL

Titlul prezentării de faţă a venit, din Washington, ca răspuns la invitaţia d-rei Chiorean de a participa la simpozionul de la Târgu-Mureş, în continuitate, cumva, cu altă abordare – „Recunoaştere-abhijnana de la Kalidasa la Mircea Eliade şi Paul Ricoeur”, la Politehnica bucureşteană, şi poemul „Cenuşa lui Eliade”. N-ar fi trebuit, poate, să-l luăm în serios, aşa, pe e-mail, în virtual, când a vorbi despre Eminescu şi Eliade a devenit, fie un atentat în gol global, fie riscul jenării eminescologiei-eliadologiei de monopol ori paranoic eradicate/individualizate. Vagul  (fuzzy?) „lumilor” s-ar putea demetaforiza cu extrase din cei doi, plus – de unde până unde – D. H. Lawrence (ce „obiectivare”…) Nici metodă, nici bibliografie, mai degrabă o lectură, pe căutate, în pofida biblitecilor alb-negru scrise „despre”. Este, într-adevăr, vorba de lectura longitudinală a autorilor din titlu, separat şi împreună, contrapunct al „lumilor” devorându-se halucinatoriu – Bucureşti, India, Mexic -, exemplificabil, aici, prin mitul luceafărului.

          Am cititi din cărţile româneşti ale lui Eliade, ca instrument de călătorie spirituală şi drumologică, înainte de a pleca în India, în 1977, unde, aproape detaşat (fanatic), am căutat după titlurile (ştiinţifice) existente în biblioteca Universităţii din Delhi, pe care le-am completat cu altele, mai recente, trimise de autor, împreună şi cu scrisori. Am împărtăşit tăcerea locală asupra mitului „Maytreyi”, de legionari nu se vorbea (înainte de 1989; comparaţia făcută într-un articol ce avea să se numere printre cele de pe rug, între  Mahatma Gandhi şi Corneliu Zelea Codreanu ar fi putut cel mult intra în capitolul „Gandhi în România”, necum la „antisemitismul lui…”) Avansând, în echipă cu profesori şi scriitori indieni, spre ceea ce am numit indoeminescologie, l-am întrebat în ignoranţa mea (indusă, totuşi, de regimul de acasă) pe autorul Domnişoarei Christina : în ce relaţie se află cu Eminescu, adică, insinuând, aceasta ar fi puţin cunoscută. Reluând acum, în căutarea lui Eminescu, romane şi articole de Eliade (ordinea extensivă a lecturilor în India, pe subiectul prezent, a fost, ciudat: Eminescu, Lawrence, Eliade, ca şi cum cel din urmă era ştiut, dacă nu chiar familiar, graţie şi relaţiei epistolare). Alegerea lui Lawrence, în 1982, când revenisem ca profesor visiting la Delhi, nu mi-am explicat-o până azi, atrăgătoare fiind existenţa, la îndemână, a operelor complete (Cambridge), amintirea întâlnirilor în traducere de-a lungul timpului.

————————–————-

Dr. George ANCA

Lasă un răspuns