George ANCA: Cei de peste o mie de ani

X

 

de-atâta ţărmuire de-a frunzelor plointe

cu liniştea urării pe jumătate fum

tăindu-te alarmă pe ornicele sfinte

dar drag de niciodată zadarnic îl mai vrum

 

         Apus consumat. Şuier de tren, icnet de coş, zbârnâit de elice. Bărbatul cade cu sârmele de înaltă densiune. Femeia îi urmează ţeapănă. Ceilalţi nu cad, taie valea pe 3 – 4 poteci. Dacă n-am fost atent, plătesc. Să văd cum mă răzbun. S-au dus mai toţi. Pilotarea s-a terminat pe vecie. Credeam c-o să-mi meargă. Să încetinească, şi eu să cobor. Am nişte torturi pe dinăuntru.

         Nu vreţi să vă mai spun despre păduche? Altădată. De ce, mă, ce e mai frumos? Nu l-am răbdat înmulţindu-se pe capul meu mai mult de zece ani, când m-am îmbătat. S-a făcut mare, a început să mă sâcâie şi de-aia m-am îmbătat. Sau m-am îmbătat pentru că i-am dat o prăjitură? Nu mai dădusem aşa ceva niciodată, nimănui. Scuipă.

         Îl băgasem în spital, zicea c-o să moară. Am greşit că i-am dat atunci o prăjitură? Vorbeşte singur. Dă seul încoace. Tare. N-auzi să dai seul? Nu mai e nevoie, toţi ăştia fripţi au fost unşi. Ai rămas tu să te ung a doua oară. Nu-ţi bate joc de mine, nici să te botezi de două ori nu e bine. Nu mă mai unge, altfel şi eu să-ţi dau cu sfânta veste-bună în cap. Iar bate câmpii. Ăsta moare, pentru ăsta trebuie să dăm telefon la salvare. Ăsta nu se potoleşte. Ăsta nu ştie multe. Ăsta e disperat, puşcăriaş. Ăsta îţi dă în cap. Lasă, că mai e niţel, urmele incendiului au rămas numai pe faţă, sub seul donat cu atâta dărnicie de persoane particulare.

         Afară plouă. Rog analiza! Acum analizăm afară plouă. Analizăm afară. Analizăm plouă. Rog analizaţi afară plouă! Vrem să analizăm afară nu mai plouă. Treceţi în scripte. Concret, concret, vă rog, pupăză cuc coacăză nuc coacăză cuc pupăză nuc.

         Scrie întrebarea. N-am ce scrie, nu întreb. Răspunde, ce înseamnă să rezist (frunză)? Înseamnă să nu cazi din copac nici toamna. Aluzii la Solomon (iubită – copac)? Nu, la apostolul Pavel. Pavel era impotent. De unde ştii. Mi-a spus bunicul. Poate bunicului tău i-a spus bunica ta. Bunicul zicea la adulter dumnezeu. Putea să-i zică şi Adam. Adam n-avea pantaloni. Bunica n-avea rochie. Nu mi-a lăsat poze. Nici tu ei. Vrei să fiu eu bunicul meu şi tu bunica mea? Îi îmbrăcăm cu hainele noastre. Şi mergem noi în rai.

         Tu ai ceas. Lumea s-a întors. Nepoate, ce zic eu? La ce să se întoarcă omul? Mai bine rămâi acolo unde te afli. Mai bine şi mai bine să nu pleci, cumnate. Staţi aşa, am stins lumina, nu vă speriaţi. În şcoală, când jucaţi teatru, ce v-ar fi păsat? Vă trebuiau stele? Nimic mai simplu. Vă trebuia să râdeţi ori să râdă lumea, repede un monolog. Acum aveţi amândoi ţigările aprinse în întuneric, altfel nici nu v-aş recunoaşte, pe unde aţi fi, încotro aţi apuca-o. Ia zi, nu e ca pe front, nene Ioane? Nici pomeneală. Făcuşi tu întuneric, da’ nu e nicio nenorocire.

         N-auziţi gălăgie, nu-i aşa? În satul nostru e şi linişte, e şi gălăgie. Parcă s-ar lupta nişte oameni în curtea vecină. Mai vedea. S-ar putea bate, dar nu pentru ceva ca lumea. Parcă i-aş cunoaşte. Nu-i interesează. De-ar fi venit cei cu care aranjasem, n-am prea ştiut eu să-i pregătesc. Patru cară pe altul. Aşa, mă, fire-al dracului, mă dăduşi jos şi pe mine. Scoal’ şi pune mâna iar. Aţi lăsat greul pe mine. Eşti mai tânăr, de. Nu e prieten cu tine? Ăsta nu e prieten cu nimeni.

         Te-mbătaşi, mă, porcule! N-auzi, trezeşte-te şi hai acasă. Na, că-mi scăpă şi mie. L-am adus până la poartă, acum du-l tu acasă, Gheorghe. Cum, nu puturăm patru oameni, şi eu singur să mă lupt cu el până acasă pe zăpada asta, noaptea…? Să-l ducem iar pe sală. Hai, mă, la tac-to. Du-te tu. Al dracului, credeam că nu vorbeşti, cine eşti, mă? Dracu’! E, îl auziţi? Tu erai,mă, dracu’? Uite, mă, că nu e mort. Ia să vedem dacă are ceva în pantaloni. Râmă. Râmă.

         Aprind lumina. Au plecat repede oamenii mei şi nu e nici a mia parte din cât am vrut. O noapte a stat omul ăla beat pe ciment. Eu tocmai mă întorsesem şi am crezut că înnebunesc şi de teamă şi de frig, ascultându-i cum îşi băteau joc de el, că aşa era drept.

         Spune mai bine ce mai e pe la oraş? Bine. Taică-tău are acelaşi servici? Da. A fost deştept. Am rămas eu în locul lui. Eşti tânăr. Ai timp. I-ai semănat. Te-a dat la şcoală. Când am plecat în armată, era de părere că şi viaţa toată mi-o pot trăi ca militar. Dacă-ţi place… Mie? Nu-ţi place, ai? Plec iar. Ai şi tu grijă să te aperi. Te aperi dacă poţi, dar tu poţi. Vreau să-mi daţi ajutor. N-ai tu nevoie de ajutorul nostru… Dacă-ţi putem fi de ajutor…

         Îi las pe unchiul şi pe cumnatul său. Pe jos e cadavrul din noaptea trecută. Stau de o parte nevăzut. Le spun să mă aştepte un pic. M-aşteptaţi un pic, fac rost de ţuică. Dispar. Doar că n-o fi dormind ăsta aici, da’ cine-o fi? Seamănă cu nepotul tău, mare minune. Măă, eşti mort, ce e cu tine? Doamne fereşte. Hai să-l cărăm în pat. Să-l aşteptăm pe nepotu’. El abia a venit, poate-l salvăm. Pe cine, n-ai pe cine salva, nu l-a salvat nici nepotu-meu. Auzii eu ceva. Nu înţeleg de ce vorbea într-una de armată. Nu de armată, de război. Mă mir că avem doar un mort. Nu vorbi aşa, că acum s-a terminat. O fi înnebunit ca mă-sa. Soru-mea.

         Când erai tu la şcoală şi eu nu plecasem încă, ai spus o poezie frumoasă, din istorie. Mai spune-o şi acuma. O ştiu pe toată, dar… Aha… ţi-e greu. Stau şi mă gândesc dacă nu e păcat. Dar ăsta n-a fost păcat? Uite ce-ai făcut. Eu? N-am zis nimănui nimica de când m-am întors din armată… Nici eu de când m-am întors din război… Ia-l tu de mâini, că eu îl apuc de picioare.

         Ce fericire să vezi şi să nu poţi, lucru lângă lucru, să creezi ce ţi-ar aduce bucurie. Am ajuns un necunoscător perfect. De-aş fi stafia măcar a unui obiect. Mi-aş da mâinile pe alte mâini. Moarte neodihnită, contorsiuni mărunte. Bătrâneţea e în lună. Îţi scriu această scrisoare, convins că citind-o vei veni să mă mai vezi. Universul mă face să gem.

         Redactorul şef adjunct i-a făcut semn şefei de secţie, să stea şi ea, că o interesează. Nu mai sunt bolnav. Ai fost bolnav, când? De sărbători. Dar ştii schimbările? Deci nu poţi vorbi cu oricine despre orice. Am un fragment, citit nu prea răguşit, de Tudor Muşatescu. Nu se mai poate da ceva (de dragul culorii). Am auzit că ai un scriitor… M… Ion Iovescu. Da. Ţine-l, deocamdată nu merge. MRP mi-a promis că va citi din jurnalul său. Din orice jurnal, la cine mergi, vezi să aduci ceva care ştii tu că ar merge. Adrian Marino a zis că scrie despre biografii, dar nu l-am găsit. Lasă-l, dacă nu l-ai găsit… Pe Profira Sadoveanu am abandonat-o. De ce, Sadoveanu acoperă o epocă literară. Sigur, sigur. De ce? Dacă are pagini frumoase… ea este… Mircea Ciobanu scrie nişte epistole. Mă gândesc…Care Mircea Ciobanu, cu Martorii? Da, cu Martorii. Lasă-l. Nu numai memorialistică. Nu, am o imprimare cu Euge Barbu: voi mai scrie şi alte volume intitulate jurnal, vor fi de fapt romane, câteva. Aşa spune. Mda… Pe urmă, am o falsă slăbiciune pentru Demostene Botez, vedeţi, îşi scrie memoriile, au un preludiu, scriitorii, măreţia lor. O ţinută etică. Da, doamnă.

         Imediat după prolog. Stau de vreun ceas înţepenit şi trag cu urechea. Mi-e frig. Sunt la mine acasă şi mi-e frig. O fi unu noaptea. Stelele fac frig. Să mai ascult. Patru inşi îl cară acasă, beat. Eu stau în umbră, ei în întuneric. De la aşa, mă, fire-al dracului la râmă, râmă, râd. Râd şi eu şi tremur de frig. Hă, hm. Ce-o să se aleagă de ăla beat, pe sloiul de ciment? Nu i-o fi ruşine? Matale ştii, neică Georgică, şi eu mă îmbăt, da’ o iau şi prin şanţ şi tot mă duc singur acasă. Dă-te dracului. Ba de ce? În halul ăsta… Cine e mă-ta, mă? Curvă…

         Râd iar. Râd şi eu. Stau într-o poziţie fixă. Cine m-o fi obligând. Parcă ăştia… Ia… S-a făcut linişte. S-au potolit. Tuşesc, şi degeaba. Adio. Care-or fi fost. Oare ei or fi fost? Şi beatul? Să-l car. Bună creştere. Trebuie să fi degerat. Îl car ca pe un cadavru. Măcar să fi constatat cei patru ce s-a petrecut. Dar ei s-au dus. Unde?

         Nu ştii, mamă, care-a fost ăla beat. Care? Ai şi tu grijă, soru-meo, să nu mai pice în curte la tine, că îl cărarăm noi la loc. Ce-aveţi, mă, fraţilor… Abia s-a întors fi-meu şi altceva nu aveţi de vorbit? Trebuie să plec. Aici nu mai e de tine. Data viitoare o să te rog să te uiţi pe lucrările mele. Am un băiat popular, la ce să zic… Cu ăla ce facem? Eu zic să se trezească întâi. Nu e din sat. Precis nu e de la noi. Da’ ce-a păţit? Nici nu mai suflă. O să aibă tata de lucru, că-l ajută şi la înmormântări. Să nu-i vorbiţi de fratele meu, că plânge. Atâta-i e, dă mereu de băut cui îl minte, ba că a murit, ba că n-a murit. Păi ăla de-l cărarăm noi la loc e de vârsta lui fiu-tău. Cine ştie, doar că nu i-a venit stafia? Cum l-a speriat ginerit-o pe cumnatul, că e aci. M-a speriat, dar până la urmă, când l-am ameninţat că-i dau în cap, şi-a scos masca. Oricum să ştii, mamă, că nu e a bună. Nu ştiu cu ce inimă o să plec iar.

         Nu mai pleca! Noru-mea a zis că ar veni aici, ne-am înţelege. El nu mai poate trăi aici. Sigur, are alt rost. Noi stăm pe patul ăsta de lemn, dar sunt şi altfel de pături. Şi parcă numai pături? Fratele mare, dacă se întorcea cu adevărat, pe el să-l fi auzit. Mai e cineva. Cine? Bunicul matale. Ia uite, şi de el ţi-ai adus aminte. De el poţi să-i spui lui tata, că ai umblat pe la Dunăre, prin câmpie, şi că i-ai găsit pe-o cruce numele. O să te creadă. Să-i spui asta, auzi? Ia să încerci, să se bucure. Minte-l.  Vezi-ţi, mă fată, de ale tale, tata are pe-ale lui. Băiatul face cum crede că e mai bine, dar ce să spună mai întâi dacă pleacă? Unchiule, nu te supăra, ştii cum arăta Nicolae Bălcescu? Îl văd în faţa ochilor. Dar mai văd eu şi pe altcineva. Şi ai mei au fost cineva, să ştii. Râd, dau măşti pe jos şi uitaţi-vă cum joacă pe ele, rugându-le să-i ajute. Ajută-ne, ajută-ne să-l ducem. Ajutaţi-ne toţi şi toate să-l ducem. Să-l ducem cât nu se trezeşte.

                                                                           

*

         Merg roțile tramvaiului sub noi către apus, se vor deschide uşile şi mulţi vor cădea. Într-un oraş plin de nămol va trece domnul cu pistol oraş ca un atol domnul cu pistol oraş cu maţul gol domnul un pistol. Cu trenul se merge greu, a zis filosoful. Regretă că n-am fost la Europa, în Eforie. Citea plecările şi sosirile. Nu găsise pâine de care căuta. Cumpăra pentru mai mulţi. Am ocolit autogara, un cimitir, oamenii mor, Tudore. Ce visezi, şi bune şi rele? Artiştii se sinucid. M-a invitat la Muzeul Fălticenilor să văd păsări. Statuia în stânga, un soldat, am venit degeaba, ne-am întors. Bustul lui Cuza, ca pe bancnota de 50, nu i se pare, ca-n manualul de clasa a 8-a, că da. În autogară nu aveai unde sta, bătrânul cu barbă avea piciorul tăiat.

         Persoană mută din filme de altădată. Pică frunze politice, m-a luat dracu’. Mai bine mut, pălărier pe Călăraşi. Faci jurnal, biografia nevestei, în loc de droguri. Sunt un democrat. Am fost un om nebun. Aseară se mai putea şi-ntr-un fel şi-n altul. Şi mi-am trădat interesele vitale, nu? Eram minunaţi, eu şi artista. Ea plânge întâi cu ochiul drept, depărtat de mine. Nu sunt eu vinovat. S-a dus liniştea, dar nici nu se aude aproape nimic. Stelele muriseră, cine mai trage sforile? Biografia artistei, nu e viaţa ei.

         Încă stăpâneam anumită avere. Mi-e teamă să mi-o amintesc. S-ar duce timpul trândăviei. Am văzut apusul, nu al meu, pasiunea mea. Mi-am cumpărat ţigări, lunea închise, duminica închise, zilele au trecut. Aveam să-mi scot singur ochii. Nu am nimic de spus în această societate. Să fi murit incendiat. Luna trecuse de zid. Atunci mi-am rupt piciorul. Mai bine nu mi l-aş fi rupt. Aveam de mers din nou. În autobuz, muncitorul mănâncă pâine albă cu salam, firimiturile au acoperit scaunul din dreapta, le dau la o parte, mă aşez, scot cartea şi citesc ontologie.

         Aseară fusesem călcat de cei ce ştiu să ia bani spunând că mai toate trebuie dărâmate, de femeile vorbăreţe la culme, de unul în haină de piele. Le Bateau ivre în original, am luat o traducere, apoi protocolul pentru un club Mateiu Caragiale. Mi-am visat noaptea cartea mea, neapărută încă, se interesau cititorii de aventuri pe toate drumurile, iar înăuntru era poezie. Şi ei fuseseră păcăliţi, în visul meu. Bine-ar fi să mă păcălească şi ei tot în vis, fie şi al lor.

         Aseară, ah, nu e timp pentru aseară. Magazie mare, stoc de mandate. Mă uit la ea ca la un glob de aur, nu ţine la mine, dar o iubesc. Nu e nevasta mea? A vrut să mă prindă în ofsaid. E, ai văzut… A venit şi maistrul, şi inginerul, şi şeful. Muncim de ne rupem. Toată ziua la flacără, mai a dracu’ ca bomba atomică. 65 de ani. 4 eclere. Aglomeraţie. Doi soldaţi spre Ştefan Furtună  spre hipodrom, aerodină, bătrânele din Cotroceni. Ginere cu socrul pe malul lacului Balta Albă. Legătura cu tov. Ministru. 27 de ani, neprofesionist, profunzimi, nu.

         Năpârcă viforâtă, pajură împăjurată, nu vă duceţi să daţi foc la şuri. Eu nu mă mai pociu odihni în sălaşul meu de răul vrăjmaşilor şi al pizmaşilor. Iaa, lună, urâtul din faţa mea şi din faţa soţiei mele. Lucrurile se petreceau în aceeaşi dictatură a treburilor de ziua. Ţipătul meu, lăcusta între ziduri de cărţi, nu sunt dresor de lăcuste. E gata planul pe zece ani? Am sărit în sus, altfel decât cu o seară înainte, când turnase apă fiartă pe mine. Ori nu-l vom putea duce la capăt, ori, ducându-l, am pierdut orice speranţă de aventură spirituală. Plus de asta, am proferat: va fi un plan… Îmi dau seama că ameninţam, fără să vreau, cu exterminarea noastră, a familiei mele lipsită de mijloace elementare pentru lucru creator.

         Bărbatul care nu bea lua-l-ar dracu’ să ne ia. Coadă la îngheţată în cornet mare. Aseară, în prezenţa prinţului… aşa începea documentul… 1920… generalul Estiene… aviaţie pe cablu… Ştii cine conducea guvernul? mă întreabă Henri Coandă. Laval, îmi intimează (nici taică-meu nu era născut). Acelaşi lucru şi aseară, 49 de ani. Eu am 25. Tu ai… Nici tatăl meu, observi. Acum, cine ştie de unde atâta grijă…

         Sistemul aşteaptă. Sistemul de aseară, negândit, nesperat. Ultimul copil. Cel mai important lucru este să poţi spune aseară. Din doi gemeni, tatăl meu. La ce să mai ucidem? Artişti criminali, vă răzbunaţi ideal lucrurile ce nu trăiesc şi nu pot muri hipercategorematic. Dumnezeu e-n faţă. Creştinătatea e generală. Sanscrita, pierdere de timp (?) Flexionare în germană. Îmbogăţirea (cine are nevoie?) limbii. Aproape că trecuse seara. Amnezia doamnei P (dacă nu mă înşel, Poo) se vindecase, şi-a amintit de mine. Plictisit de scuturatul frunzelor, mă scutur din mine. Santikapoupiwaieimontirakakara. Catehism aseară.

         Aseară nu mă interesa spionul. Crezi că vei traduce Milton. Kant. Staţii reînfiinţate. Picior scos la pensie. Spionul se reîmprietenise cu securiştii tocmai aseară. Alibiuri în urmăriri şi în cuvinte. Vârsta-mi fragă. Neaga reaua sparge mahalaua. Trei ferestruici dădeau în stradă. L-au scos din joc. Lebt wohl! Acoperite de zgomotul conductelor, maşinile puteau trece şi peste trupurile lor amestecate printre ruine de neidentificat în întuneric.

         Îngerul încărunţise. L-a urmărit o oră şi asta a numit-o muncă. Ar fi vrut să-l omoare şi asta nu s-ar fi numit crimă. Avea motive să-l omoare şi asta se numeşte justiţia lui. Şi dacă l-a urmărit, fără să-l omoare, se numeşte că a fost om. Trei stele pe epoleţi. Doctorul n-a constatat moarte. Judecătorul n-a constatat huliganism. Să luăm pe popă, să luăm pe comandant, ei ce spun? Nimic. Nici femeia de serviciu, nici infirmul. Bănuitor cum sunt, or să mă constate pe mine. De-am provocat pârjolul în care pomperii şi-au găsit sfârşitul.

         S-a găsit valută. Am şi ruble. Între noi s-a înfiripat aşa-zisa prietenie, care a dus la căsătoria mea cu această fată, dar până atunci, câte nu s-au întâmplat? Furturi comise prin chei potrivite. Fălticeni, 15.000 lei, Vosoliu Natalia, 5000 îngropaţi. Între Bacău-Dolhasca, furată, în tren o valiză. Gh. Zăhărescu, infractor periculos. Evadare, 1961, din penitenciarul Iaşi, secţia Bucium. Spargere la Agenţia de presă sovietică Novosti, Braşov, 24 000 lei, obiecte. De ce nu s-au dus cu el să dezgroape banii?

*

 

S-a dus şi Elvira ce început de an nefast, nici englezii nu confirmară, securiştii se dezlănţuie de aproape şi de departe, la loc comanda premiu de la Severin, mai rămâne să-mi găsesc buletinul. Rugăm d-nii chestori să roage pe cei de la presă, moratoriu din birourile permanente, suntem singurii competenţi, aplaudat de ai noştri, mă simt indignat, protest vehement, să-şi ceară scuze, se contează prea mult pe naivitatea noastră, aibi răbdare, abuz de interpretare. I-ai respins că mă respingi niciun destin clar mai stăm de vorbă multul amorului pe-a târziului delăsare nu numai biologie nu numai psihologie atunci?

Eşecul de aseară nu a fost (numai) al meu, al lui Rajiv şi al lui Marga, iar ambasadorul Malaeziei şi un fost ambasador al Indiei mi-au căutat compania. Nu l-aş suna pe Sântimbreanu, că doarme Plata. Mi-ar vedea costumul pe premiu, la a doua îmbrăcare, după indieni. Mulţumesc, tată, că ai venit, şi eu ţie că n-ai băut. Mateescu, dacă i-a citit jurnalul. Aveţi sprâncenele lui Nae Ionescu – da, dar ale lui nu erau încărunţite. Spre monseniorul Robu lume. D-na – eu mai de sus din Maramureş – oţi fi evreică – aţi văzut evreu catolic? – sunteţi frumoasă – acum 30 de ani, poate. La aromâni, de dragul cernăuţenilor.

O mare eroare – am crezut că este filosoful Mircea Vulcănescu (nr. 46). Este Romulus. Chiar el? Sunt emoţionată. Îl ador. Un reportofon. N-am unde să public. Publicăm noi. El a scris mitologia? Da. Voiam să fac o carte de poezie pe mituri româneşti – vedeţi care este. Falangele Herăstrăului mă reîncarnau. Eşti aşa de puternic – gras – că unul singur discută cu mata. Ce să mai fie, Somadeva. O să-l felicite pe nea Romică la 86 de ani. Regula jocului cu sumă pozitivă.

 *

O croazieră, ca pe Dunăre, pe după girul lumii, cu trenuri şi avioane, eu cu Plata, mieroşi, crystelici (tot n-am făcut mult în viaţă, n-am condus maşină). Mai mult vom fi discutat, boiereşte, peisajele. Coborâsem ca la o defecţiune şi conversam într-o cameră, hai să ne plimbăm prin parc, iarbă, arbori înalţi, alei geometrice, am luat-o la fugă, eram în chiloţi, luasem viteză, palmele desfăcute, uuiam cât să şi zbor, unde e Plata, am luat-o în partea cealaltă, am şi alăturat-o, pe străzi vag portugheze, favelas, ceva, jenă de înfăţişare, bazar, coastă, cartofi, română cu accent, careva cu defect la mână, vapor, ocoleşti pe acolo şi întrebi de Titan, ca port, ca vapor, cine ştie, repede jos să nu mă facă ăştia poştă, da’ cumsecade, niscai femei, niciun Titan, m-ar fi păcălit ăia, într-o hală, careva că Titan, da? m-a luat cu el şi, suiţi pe scară, mai mult femei, spânzuram de nişte inele pe care trebuia să le împingem în sus, să le lipim de zid, în timp ce ne ţineam, impoderabili, de inelele din stânga, eu, parcă se şi plătea, vaporul trebuie să fi plecat, Plata şi fata, era şi ea, câte nu şi-or fi zis, prin câte, pe unde, cu ce, în Băneasa, o staţie de unsoare, Miu în inspecţie, eu doar mă interesam ce şi cum, ăla l-a mânjit pe şef pe toată faţa cu vaselină, şi pe mine şi pe el, pe toţi, mai apoi tot aşa mânjit eram când v-am ajuns, ca şi’n casă, de v-am povestit, când a fost? am întrebat.

Diplomaţia înseamnă politică, militărie, economie, iar cultura abia ajută uneori să meargă celelalte mai plăcut. Repede o teorie pe Iran, îl fascinează, scrie articole, arian ca şi India, preindoeuropeni, mai sunt şi alţii, plus emfaza – mărirea pedepsei lui Rushdie e parte din sistem, chiar dacă noul preşedinte încearcă noutăţi, că ce puteai face sub Ceauşescu, beh, Kamenei. Parcă se înfiinţaseră şi Vlad cu Natalia. Ne-a dat o copie – făcută de noi – după un articol al lui publicat în Calcutta, de vizita lui Emil, cu poza palatului poporului, pe lângă care trece Dunărea. Părea că nu ştie că Nehru ar fi intervenit, prin U Thant, pentru eliberarea deţinuţilor politici – că să căutăm documente, ori Radhakrishnan, la rugămintea lui Eliade, pentru Radu Gyr. N-aveam vreun interes să-i fac impresie, nici el nu mă impresiona. Venise Sântimbreanu cu vin, mi-a mai lăsat, a gustat şi Gajendra – Diaconu, nu, un pic Hilohi.

Lectură sigură, suspans-secret. Două câmpuri luminoase ce se rotesc invers. Centuria Turya. Muşchi secretomani, tempo anihilant. Confirmarea minutei anterioare. Informalitate. Nu ameninţaţi niciodată dacă nu aveţi nicio modalitate de a vă retrage. Agende ascunse. Avocatul diavolului, chiar dacă este de acord, acţionează ca un oponent. Urmăreşte-mi gândul, nu vorbele. Cea mai absurdă întrebare este aceea care nu este pusă. Lecturi pe după creier, săpăligi de mătrăgună, roza cruciană – geaba apărarea lui Pandele. Trec pagina spre mirosul tot de ceapă.

autohipnoză întoarsă pe dos căptuşeala feţei copitele îmi flutură urechile falanga valul fresca unghia turla valul varul vopseaua fresca buricul zidul falanga zgârii mângâi undui zgâlţâi năclăieşti mângâi tencui sângeri zgârii vălureşti ondulezi undui

The Idea as World. Lowendal era aristocrat şi iubea ţăranii noştri. Ceilalţi prizonieri, cu antropologia lor. Editorul neînţelegând nimic. N-o să mai ţin nici jumătate din hârţoage, oricum la moarte vor fi aruncate. Le-am adunat, hârciog, să mă ocup vreodată de ele pe îndelete. Great Writers and the Golden Mumbay. Mai an şi crâng în Puntul Stâng. Există plăceri şi sub ameninţare. Păcat de paralizia ta, tată. Gigi Zamfir, cetăţean al Găeştiului cu un concert între ai lui. Spuneai că nu eşti beţiv, că nu-ţi place să bei singur, tocmai, toată proza mea e transcrierea pălăvelilor voastre în timp ce mă dădeam inspirat, asta la trecut, cât despre acum, n-aţi rămas nici geloziei. Mamă indigo reginei. Ce spirite mă vizitaţi aici staţi. Dacă merită să trăieşti, dacă trăind degeaba nu ţi-ai ajutat duşmanul care nici nu te bagă în seamă, cum ai fi mintean de străin. Atunci pe aici se rachetează în neant, nepăsarea, neapăsarea până poc casapăsarea, fermecătură, staţi dracu’ la un loc, ar zice bocitoarele fiilor lor, întorcându-se spre ucigaşii fiilor lor la care mă gândii azi.

*

 

         Aldee plivi panseuri de Ţuţea în româneşte, urmându-şi versiunile, după ce mântuise pe Castor (poate de la munte, visitor). Codurile de literă – da, ceist de la contrainformaţii – se aplatizară fără milă de al cui cititor -, na, flashuri româno-traduse, pe psihiatria de dincoace şi de masonerie. Siglele să şi le manopereze seism. Acum, de unde rămăsesem şi nu mai fusesem.

         Ai noştri ce să ne fi spus că ne iubesc? Ne dăm seama din caietul ăsta, ce-o fi, de introdus, actualizare 2011. El de când va începe cu astea. N-oi uita? N-ar fi că se subînţelege şi acum şi mereu că trăim ce rescriem pe sărite, rostuit rostuitor, dare de seamă? Natya o fi răspuns din plutonul părelnic sincron. Manoliu n-o fi de vină că muntele magic se citeşte în chinuri, la foc mic, flash.

         Îngropte primele 25 de zile ale lui Castor. Îl desfiinţează cum l-ar lăuda, obsesie, Domnul „însăşi”. Înnoindu-mi marginalitatea consimţită o viaţă. Breban – nu ţi-e dor de ce ţi-e frică, de Dumnezeu, Marquez născut a-şi povesti viaţa, Pamuk tradus şi din turceşte, Blandiana şi laptele ţăranului, Cărtărescu şi frumoasele străine, Mălăncioiu cu supravieţuire, vânătoare de Ceauşescu, Mânzat pe adânc, Surdu antolog, Vianu matein, Nae că Nobel. Beteille – Anti-Utopia, Kapila are 82,  Satyavrat 80, Amrita a murit în 2005. Porumbiţa pe capul meu cioplit în lemn de Tăbăraş.

         Paragraf cum numai interdicţia ar progresa, niciun adevăr nediscriminat canonic, secrete plumbuind ura mediocră. The following program is in Romanian. Dunărea înot, cât de urât s-au purtat iugoslavii. Mântuleasa, stejarul lui Tagore, vocea lui Eliade sub a Monicăi. Rhabon-Jiu. Limbă-jimblă.  Vorbeşti ca un rus. Ca pentru tine, tată, din Rousseau, arma Alzheimer. Îi pui în cârcă masca ta. Nu m-ai lăsa să traduc o chestie antidiplomatică. Anunţă victorie, altul aducând vestea înfrângerii, să fiţi ucişi amândoi, ori numai tu, ori nu mai el. Plus Evander, în cazino. Şi porumbiţa asta, intrată fără aripi în viaţa noastră, când să-i crească, rupându-şi coada, ca pentru a ne mai da zile.

         Nu pentru Norvegia, ci pentru Finlanda mi-a dat Drimba recomandare, brăileanule. Mase şi iar masse. Littoral clitoral. Principal devorator, fiara n-are caracter. Propriile crime în travesti. Mă învăţ fără studenţi. O adopţie se face în 30 de zile. Analiză de azil. Cum îl tratezi pe dumnealui, mă mir că mai sunt în viaţă (şi eu). Epurarea lui Suvorov. Eu urăsc (Puşi). Porumbiţa nu mai tace, dekho-dekho. Poporul zace în salarii diminuate (citat). Vis cu Brâncuşi în sutană, Hristos bătrân, Indira în jeep, apoi pe câmp, autosacramental în fugă-înviere, cu eliazii după el. A vorbit şi cu mine, îi spuneam mai apoi fetei, a preluat şi o propoziţie a mea. We pray only for Japon (Russian Federation). 20.600 hits. The account and voucher.

        Unu-n port, altu-n raport. Veresia breaking. Dar în ciuda florilor, tu stai înainte lor (Marin). Copil străin, fald evitat (Aldee & Castor). Această faptă a lor v-a creat prejudiciu. Pedeapsa capitală abolită în statul Illinois. Sărăcie în venetie. Oitsuke, oikoze – prinde din urmă şi întrece. Democraţie cu bombe spânzurate. Băiat luptător, civilizat. Crematoriu cu steag. Ne tremurăm. Zoika Pelţ. Kvartira. Cum o iubea Popescu pe Ioneasca. Tricotează superbie depăşită de limită. Criminalul Gorbaciov. Când s-o mai zgudui secretul. Porumbiţa catolică l-a avut profesor pe Grigore Ionescu, noi pe Romul.

         de-acolo a luat de unde a luat de la geamul morţii vetera nu-mi răspunsese la săru’mâna tupeu de puşcărie martiri din subordine nimic nou atunci cum să-l aresteze clear air turbulence bordel în soviete joacă pe întuneric a nu li se vedea ridurile voi merge şi la Schiller voi învăţa nemţeşte nu îmbătrânisem nici unii de miercuri a încrucişat mâinile pe piept au trebuit să-i facă perfuzia la picior păi hai să vorbim mai tare româneşte singur şi profesor cu mine la cerc no-mister singur student de-al tău la ardere viaţa cotidiană a luat sfârşit din naştere bătrânii ne-mbătară sticla nonagenarului văduvele poeţilor primăvara pe strada Măriuca chiar niciun student la mine numai eu la tine nu mă iubea cine te iubeşte talonul de pensie nu-ţi mai este valabil foc

         Mă simt prost când e cineva în situaţie proastă. Aldee o fi traducând Castor, spre mie. Terci bogdihanul de ovăz-cal. Numai cu nasu-n tv, ştie numai de ăştia. Trup galben pe ape. Pucioasa. Eşti greşit. Adormi vocală, te trezeşti cuvânt. Părinţi din leagăn, leapşa pe morminte, preşedinţi. Istorie de animale. Blonda se întoarce şi-i lipeşte o palmă ochelaristei rotunde. Scârţancă. Nu mai ştie. Păi, de unde să ştie? Legitimat cu. Aşa de greu se vinde. Penalele nu se subscriu. Francmasonii au făcut România Mare. Înfiaţii limbii gustă din cultură. A dispărut din optica publică. Am simţit că renasc. Sofia Ionescu se înnegrea pe sub ochi. I-am dat paşaport să meargă în Franţa. Translator colonel de securitate. Dacă delegaţiile dumneavoastră împărtăşesc punctele noastre de vedere. A înghiţit nu numai râma ci şi sfoara. Au început să tragă unii în alţii. Război civil cu bâte. Nu e o ilegalitate. Vă citesc ce-am scris. M-a frapat un lucru, a căzut blocul pe mine. Grădiniţa Anton Scornea, str. Frânghiei, 1. Troiţa Sf. Antonie cel Mare, Licurici, 10 kilometri de la Cărbuneşti spre Hurezani, în Gorj. Nu puteai vorbi, da’ simţeai. Tu vorbeşti, tu auzi. Am alergie la feed-back-ul lui Anca. Artişti d-ăştia fundamentalişti. Îngropate primele 25 de zile ale lui Castor.

 

         Un manuscris se descrie după file şi nu după pagini. Nu contează conţinutul, ci lexicul. Bărbatul cât poate, femeia pân’ la moarte. I-am cumpărat o tricicletă, se ducea în Tineretului şi dădea din pedale. Au înflorit castanii la Soroca. Şi la ziar am dat, cumpăr cartea Covor basarabean. Bibi, fă-mi un certificat pentru doamna Iosif. Eu-s mare amator de grafică. Să-mi cadă capul. Ne ilustrează pe noi românii care ratăm istoria. Demonstrativitate. Oslo Spektrum. Păi eşti irlandez. Ca să-l cunoşti, trebuie să-l traduci. Motru, citat în prima lucrare a lui Bergson. Citeşte în original. Nu are voie să construiască poduri. Spaţiu de atitudine. Impacting lives. Ai succes, eşti o scursoare.

         Eram în Australia. Cu o inimă aş fi rămas, cu şapte aş fi plecat înapoi. This applicant has nominated you as their principal referee. O fi Chitranjan. Mi-a trecut prin faţă veveriţa. Vioară neamară. Cavalerie, uite că nici artilerie. Ălei de geografie ăi din Bărăţie. Coapsă de coasă cadână pe-o rână. Nu cheltuieşti bani de frică. Se dărâmă Monteoru. Dia del Maestro el 11 de septembre.

 

           Eul, fiinţa identităţii, fiinţa care-şi dă seama de identitatea sa. Catalogul dascălilor şi învăţăceilor ucişi în lupta împotriva comunismului. Nimeni nu e obligat să trăiască în indiviziune permanentă, are drept să iasă din indiviziune. Miroseai a colivă dacă-ţi dădeai o palmă. Directorul ziarului Dreptatea. Ameninţare şi ficţiune. Nişte cucoane îşi donează bibliotecile. Dormeam într-un chioşc alimentar. S-a căsătorit cu una din fetele Anei Pauker. Din căţeaua aia a ieşti o femeie aşa frumoasă. Cârciumă şi pocker. Putorişca aia actriţă avea deja copil cu un medic veterinar. Da’ ce e cu dosarul de pensie de la Viena? Şeful meu avea 21 de ani. Când am fost tineri, am făcut la fel. Eu am fost profesor la Columbia. Şef de promoţie. O, dacă eşti de Nobel. Reproducere socială. Bătrânii proşti îşi iau indivizi morţi, alţii îşi ridică oameni care-i vor întrece.

 

*

 

         preferă vrajba gâlceava şi atacul propriilor aliaţi tonul este dat de însuşi şeful statului este o situaţie de neînţeles anacronică şi perpetuă când politica şi politicianismul românesc devin căi sigure de parvenire şi îmbogăţire a lichelelor şi veneticilor de toate soiurile  insecte atât de dăunătoare şi aducătoare de prăpăd  un concept de guvernare ticălos reacţionar oportunist şi cinic indolenţa pasivitatea incoerenţa dispreţul interesul meschin şi rezistenţa la propăşire acestea au fost şi rămân principalele metehne  cu argumente dure condamnabile şi neiertătoare vom discuta  propuneri realiste de ieşire din criză  făcute de oamenii de bine  scaunul ce-i fuge de sub picioare  writer D.   Drăghicescu  scria cândva Maneguţiu  acest lasă-mă să te las este adevărata laşitate a românilor  cu nuanţele ei de lipsă de curaj şi demnitate dar şi de josnicie şi pasivitate  no ţine minte cu falsul tău civism şi politicieni corupţi elaborarea unei noi concepţii de organizare dotare conducere şi folosire a armatei poliţiei şi serviciilor secrete adică a acelor sectoare vitale capabile să răspundă până şi grabei cu care ne priveşte istoria  gerrymander everything  baseness în vederea înţelegerii mai bine a gravităţii situaţiei

          cele neîmblânzite  will help us to explain and understand easier the passionate and unstable comportment here and there with extremist tints  interpretările anapoda misty face of the marine monster  almost always  fără putinţa de a-i citi gândurile ascunse uimeşte prin lipsa de onestitate şi sinceritate văzând şi propagând viitorul României dar nu mai departe de lungul nasului  strâns legată de metehnele analizate deja sau de cele ce vor urma sunt patimi multe instinctive mizerabile de origine machiavelică  în lesă pentru ca la adăpostul ei să-şi poată face de cap what shall we do what are you busy with what are you at do as you like you had better go that’s how is done isn’t worth a farthing not for the life of me neither rhyme nor reason self-willed

 

          în ipocrizia lui şi dispreţul multora dintre români  a jester worth of  everybody’s disgrace and despising  scornirile fac parte din genomul lui ceea ce determină pe români să nu mai creadă în nimic gogoşile să capete crezare până şi din partea mincinoşilor ce le lansează parşivenia inegalabilă  consolation of those fallen in needs quite beside soul of souls all in a breath  la adresa duşmanilor săi care sunt şi ai ţării

          mascat dar şi pe faţă  problemă pe care am mai discutat-o şi o vom mai aborda tangenţial şi cu alte ocazii  şi anume manipularea opiniei publice based mainly on naivety credulousness and inclination towards mysticism of a part of auditors proşti de buni as stupid as good   tot ceea ce spune şi face  poate fi folosit împotriva sa lupta românilor cu fantomele nu poate să dureze la nesfârşit el face lumea mai întâi să sufere pentru ca apoi să poată s-o consoleze şi încurajeze cerându-i să-l urmeze neabătut demolish abolish malign  falşii moralişti sau imoralişti de profesie cum i-am putea numi într-o accepţiune generală având  în sânge patima supunerii oarbe a celor din jur

 

          prizonieri neputincioşi ai ideilor lui măsluite  magic power of word in modification and even in creation of pervert world in which we live tributar ideologiei bolşevice ca urmare a înclinaţiilor proprii cât şi a existenţei în familia sa a numeroşi ilegalişti evrei  am recunoscut în fapt ceea ce la timpul respectiv se constituiau în norme şi procedee pentru recrutarea de colaboratori din rândul membrilor de partid se punea în dubiu fidelitatea unor concetăţeni care lucrau în exterior inclusiv a unui ambasador faţă de regimul lui Ceauşescu  labilitatea sa psihofizică dublată obsesia pentru funcţii înalte trăsături de caracter luate în considerare şi exploatate de specialiştii DSS  în procesul de identificare apropiere şi studiu ca etape premergătoare atragerii la colaborare  chipul mitocănos de papugiu este un drept dar şi o forţă de declin general

 

          s-ar putea spune atâtea fără respect cum mărturisea Nietzsche într-un moment de reflexie în sens pozitiv şi la modul cel mai general sensurile ansamblului facultăţilor intelectuale psihice şi morale ale individului devin vătămătoare societăţii în raport cu poziţia deţinută în aceasta iar spiritul îmbracă forma unei idei maligne putem afirma fără tăgadă că avem de-a face cu un retrograd notoriu străin de regulile şi civilizaţia democraţiei ce încearcă cu disperare să-şi atârne de gât semnele de onoare ale României  vorbind atât de dispreţuitor la adresa unor cetăţeni de onoare ai ţării  un impas istoric întunecat  atacurile majoritar ostile şi fără precedent istoric  am selecţionat şi prezint câteva din pornirile spre rău care vă caracterizează  întreaga anomalie a fost implementată  avansarea la gradul de general a plutonierului  injustiţii de putere nemaiîntâlnite în practica militară românească  fiinţa oricărui stat se bazează în primul rând pe credinţa şi jertfa armatei sale

          culmea culmilor josniciei şi ipocriziei umane sub aspectul lichelismului şi mitocăniei încălcarea cu nonşalanţă a legalităţii şi a normelor moralităţii loviturile sub centură şi prigonirea politică paradoxal  copii mor de rujeolă şi variolă iar bătrânii şi bolnavii o sfârşesc cu zile spre disperarea celor mai mulţi dintre români care nu mai înţeleg nimic viaţa devine un coşmar în timp ce boierii politici  îndrăgostiţi de ei şi de averile lor ne îndeamnă fără ruşine să strângem cureaua  politician de înaltă ţinută morală  nu se va opri din ce  nu se va opri din goana disperată în a-şi plămădi o nouă identitate morală sau din minciunile şi atacurile la persoană nu se va opri din eforturile disperate  pentru a şterge urmele inculpării sale  nu se va opri din bădărănia cu care îşi tratează predecesorii adversarii politici dar şi pe reprezentanţii mass-media şi ai intelectualităţii cinstite care nu joacă cum le cântă el

         trecutul său atât de întunecat şi meschin este un trecut complet roşu  his past so dark and base it is a past completely red  incitarea maselor să se ia de gât cu trecutul  pe tema modului de îndepărtare a molozului şi legi purgatorii care să ne încaiere şi mai mult decât au făcut-o  trecându-se sub tăcere perioada atrocităţilor comise împotriva românilor  ei sunt cei care au urât de moarte poporul român cauza principală a regresului nostru înregistrat în economie şi democraţie dar destul

 *

 

         Răpit într-o casă luxoasă. N-am făcut niciun rău, mă lăsase vocea. Regie-zâmbet, mirare fără scăpare. Fugi, pe după garduri şi grădini, alţi agenţi şi costumaţi, i-auzi, nesfârşite prinderi, nici lumini publice, nici unde să te ascunzi. Ce-oi fi făcut. N-am făcut. Am încurcat-o. Mi s-a înfundat. Ca ce chestie. Sunt serios. Măcar să fi (re)cunoscut pe careva. Mă păpau toţi. Jucam şi eu rolul de alergătură. Ieri. Chindii. Nu s-ar mai termina. Ba în Bucureşti. Lume multă. Staţi cu mine. Ăştia mă vor. Nu dispăreţi. Mă titirezam şi de nimeni de-al meu nu mă mai aveam. Iar inşi. Pâlcuri. Tot ce sunt şi ce am sunt ei. Nu am glas. Ba da. Dădeam din umeri. De nu din coate. Mă împingeau dans. Nu-mi găseau nicio vină. Nici de cântat. Nici că nu exista careva să mă apere. Nici eu. Nici dumnezeu. Nici diavolul.

         Lăasem puşca. Dus la căpitan. N-am mai găsit-o, caut-o, întreabă femeia de serviciu. Zâmbea. I-am scos bancnote. Nu erau cifrate, de 60, păi sigur. Nu număram. Mai caut. Ştiu puşca. Apare la Pogor, pierdută. Tu eşti directorul. Da. Să-ţi înapoiez tot, la 1 şi la 2. Mai caut. Hol de Streinu, m-o fi cunoscut. Mă vânzoleam prin lume şi prin subiecte ca nepăsător amnezic, în nerecunoaştere voioasă, vag panicată, sacadat. Şi piesa, trimisă de trei ori pe gol, de două ori cu răspunsuri.

         Decât o mare mai păzit, Ghirlandaio. Spre vizuini, la viezuri. Suirea coastei. Coborârea copiilor. Femei, veveriţe, brebenei. Preşedinte de academie. Sus-jos. Yin-yang. Breb-brebenel. Academie – mal de mare. Prinde-mă, prinde-mă. Te prind, te prind. Como esta. Bien. I-aruncă peştele viu pe nisip. Sare. Copilul se face că se sperie. Îl înconjoară. Nemişcat. Se apleacă. Peştele sare. Sare şi copilul. Stă. Copilul se apleacă, se ridică, îl loveşte cu piciorul.

         De roade va să dea, neam de părinţi a da. M-ar fi luat drept Ghirlandaio. Sosie involuntară. Neprogramată. Mâna cauzei sau cine a futut-o pe regina Maria. Mai vreau să fiu liber în Mexic. Lume să mă aresteze pe ce-am visat cu o noapte înainte. Te făcusem scârbos de deştept. Se strepezise nemesis. Uite că mai scrii. Namaskar Surya pe mal şi Tatăl Nostru în altarul mării. Conversarăţi şi vă simpatizarăţi că ne siamezarăm. Teatru sifilitic de Gigi şi Puşi. Ce tare e fuga. Mi-a spus Bill. Nu te faşaşi de alergare. Şi-aşa suntem foarte pesimişti.

         Silabele ajunse din Argentina în Uzbekistan. Şi muma lor fusese la Auschwitz. Şi când am întrebat-o, a început să plângă de întrebare, ultima. Şi cu Minodora, că m-aş ajunge silabic. Nalt la smeu calci pe beu dibuitoare dib liberate lib. Şaptesprezece silabe versul mandakranta, un haiku, modulii coloanei. Nu vreau, nu mă vrea memoria. Mă scuipaşi din regie. Lupul de stepă dual mărgelat Sidharta. Om ta taom clopote toacă. Ne dăm luaţi. Povestiri nu, proverbe nici atât. Cine să ne mai cânte-scrie. Risipimu-ne, de voie, de nevoie, sub screper pân’ la anu’.

         Eşarfe. Mein Koran by Churchill. Israel-Kashmir-Kosovo-Filipine-Sud Thai-Darfur-Sudan-Liban-Transnistria. În Sri Lanka, rata cea mai scăzută a divorţurilor şi cea mai ridicată a sinuciderilor femeilor. Scenometrie apofatică. Şacote cu ai lui, în sus pe coastă, după brebi. Am rătăcit şi tamburina de damasc, no.

         Tremurul esenţial. Oralitate şi postmodernism. Traducţiile nu fac o literatură. Ce vrea de la mine Mefistofel. Aşteptăm şi alte popoare dornice să ne transforme limba. Boem în toată puterea cuvântului, apud D. Teleor. Şoacăte, vorbitori de limbi străine. Pe cel mai bun dintre creştini ucide-l. Decizii noetice. Prezumţii de parteneriat. Shaker. Nu te deprima, că ne dărâmi. Bancher dispărut în apele Siretului. Pietse volante. Nonsense, nugacity, stutiloquence. Lungo giro di note. Neo-sensacionismo-Dodii-Paradoxism. Saxo Grammaticus, Amlet. Hemlet, fiul. La premieră, Will a jucat rolul Fantomei. Un Hamlet de provincie.

*

         Măcar joi îmi ridicasem paşaportul şi Ţolea venise cu mine după o revistă pentru nevastă-sa. Că e Mircea Petrescu ministrul informaţiilor (mă căutase, nu demult). Dan-Radu Vlad, că să dau berea pierdută la pariu. Ne-am dus la terasa Catalin, 2-3 ore. Nea Mircea Nicolau vorbise şi la Radio de Gyr. Stătuseră timişorenii şi gazdele până spre dimineaţă. Se pregăteau de Craiova. Lui nea Mircea i se păruse c-au plecat fără el. A luat taxiul până la gară şi trenul de Craiova. Ei au sunat-o pe nevastă-sa: e spre voi, a răspuns. Au întrebat la poliţie de accidente (că de arestat, acum n-ar mai face-o). Se pregăteau să meargă la morgă, când a sunat telefonul, din Craiova, era nea Mircea, aşa că nici Bucescu, nici Dan n-au mai ajuns. Culman filmează tot, au casete.

         De la bere am venit pe la 6 pm şi am dormit euforic până a doua zi, nesupărând pe nimeni, poate ţinându-mă şi pentru ambiguităţi de vineri, pe sărbătoare necomunicată. Neamţul era bronzat, tradusese pe şantier. Venise, aparent, să-şi ia la revedere. Auzise că-l schimbasem din şefie. Din Munchen la Hanovra, unde-şi are părinţii, sunt 600 km, 2 ore şi ceva. Oarecare presiune a securităţii, prin noi şi vechi puşi să rupă oasele inspiraţiei.

         Pe săptămâna asta, întrebat ieri dacă mai scriu poezie. După ce fusesem chestionat o zi-două despre Gyr. Perfect sincronizaţi pe două-trei versuri din ştim noi cine. Abia acum mi-am dat seama, şi mi-oi auzi: Gura Humorului chemată la telefon de Fundul Moldovei – dă-mi, dragă, mai repede Gura, că Fundul nu mai are răbdare. Adică de ce să se fi îngândurat el Marcel la numele meu, poate cu Edith (ştiu cultul dumneavoastră pentru oamenii în vârstă: aţi văzut ce-a ieşit?). Transliteram Cernăuţii. Plata a înghiţit zeci de sefeuri de dorul tutunului, păi eu cum beau.

         Uberwindung der Metaphysik (Rudolf Karnap). Babig. Fiinţa fiindului. În limbile latină şi în germană s-au introdus formele ens/fiind/seiend anume pentru uzul metafizicienilor. Arta este un mijloc de expresie adecvat pentru sentimentul vieţii, iar metafizica  – unul neadecvat (p.106/glicemia mea de azi, 30 decembrie 2011).

         Fata şi-a pus vin cu apă. Alegerea lui Boboc, şah la heideggerieni? Mi-o fi convenit gyrarea poeziei pe cadavrul degonflat al metafizicii. Dumnezeu să ne defalsifice. Fata-mi ceruse un scenariu pentru filmele lor de an. I-am zis de piesele ei. Lili Hahami, la telefon – Ierusalim întâi, apoi Roma. Sălaş Dharamshala. Păzea, challenge day. Plata, că vrea să pierdem. O trezii şi pe Gabi. Tot câştigă toată lumea. Poate aducem, pe fugă, apă de la izvorul Eminescu.

         Ce faci, dom’le, te-ai îmbrăcat de la 6. Ne-aşteaptă Mariana  la 7, până luăm prăjitura, dacă o fi deschis, sau florile (când ţi-am zis aseară coafeză, ai făcut o figură în regie proprie. De două ori mi-ai găsit legitimaţia de serviciu – agenda mi-o recuperasei de la un zidar -, o dată la consulatul rus, a doua acum la ambasada Israelului – ce-oi mai pierde în Mexic?)

         Povestiri din Ierusalim pe terasa Cătălin, cu poze securiste. Am pierdut acte înlocuibile. La o adică, abonamentul lunar de troleu făcea două beri (zilnice?), iar permisul de policlinică îl reduplic. Grele frunzişuri de verde şi apă în ţipătul papagalului noaptea. Regie matinală, Muşata pe Muşatin. Rathi m-a luat automatic în Renault, la Ribeiro – vine delegaţie parlamentară din India; eventual, inaugurarea formală a SCRI – invitaţie la noul restaurant Tandoori. Aurelian Pavelescu îmi aduce o invitaţie de la COŞ.

*

 

         Eu te duc la balamucul de căţei, Rex. Aşa e şi pe la noi. Introducere în teoria argumentării. Câtă secătuire întru nimic – măcar şi posibilul creat, niet, jur-împrejur înţelepţi per se. Nicio discuţie umană, ceva. Cartea, pe ucise. Raj Kapur a murit la 64 de ani, Morarji Desai are 100 şi urcă încă până la 5 fără lift. La Ploieşti, ar prinde vreun rol mai de doamne-ajută. Noaptea e altă zi. Să mă apuc a infinita oară de vers. Ne vânasem reciproc pe viaţă. Vor să te depoziteze, nici să nu te mai gândeşti la vers. Prin vers te înţelegeai însuţi decapitat. Niente.

         Ştie Orăştie. Am mers cu coana Gabi drum lung spre casă, povestind bătrâni, când luminoşi, când egoişti, de li se spânzură copii – pornisem de la curiozitatea pe care ţi-o trezeşte o represiune prelungită asupra ta, cum vinovăţia este o etichetă sau o relaţie. Plata chiar nu mai pare depresată – o fi luat fata bani pe film, că a făcut cumpărături, şi-a luat o punguţă albastră nepaleză (în amintirea celei de la Sergiu Al George). Cuplul de la Curtea de conturi. Roşia Montana fără de Ravana. Pierderea capului, cuvânt cu cuvânt.

         Cicero înlocuit de Micescu, pe chestie de partid. Limba moldovenească, clasu a patrulea, Chişinău, 1940. Ca bază pentru alcătuirea manualului de faţă s’au luat manualele stabile  – ucrainean de Ceavdarov şi rus de Afanasiev şi Şapoşnicov, din care am tradus unele reguli şi material practic. Ruşii ar fi finanţat şi Pugwash-ul, mai apoi UNESCO. Te uitai ce e cu Suedia, păi ne uitam şi unul la celălalt. Cine are grijă să moară poeţii la 50 ani? De ce plângi, azalee? Constantin Oprişan şi dublonul Fane Vlădoianu, voce turmuitoare, durîndurătoare, cerfolositoare. Poezie-supravieţuire.

         Am citit ceea ce nu se poate citi. Mai presus de totalitarieni. Brânci de autoscrutare. Mă caută bătrânii. Marii poeţi ai puşcăriilor şi anonimii. Antologia voastră e o nedeie. Dacă o scoţi, cine mai face plăcinta? Str. Plantelor 7-9. Să vedem sărbătorirea lui Eliade la Chişinău, că pe fostul primar Costin, soţul directoarei, îl îngropă azi la cimitirul armean. Motanul se preface că doarme, eu că scriu. Fata-mi adusese pe fundul paharului un rest de vinars. Tot o să-nflorească zarzării acu-acu. Plata a văzut vacile domnului.

         Medicamentele cerute de nea Ion Gospodaru i-a spus farmacista că sunt de cancer. Care şi Cristina e plină de noduli. Suntem oglinda morţii împrejmuitoare. Bine de fie-mea că joacă în filme (Plata ar muri dacă ar vedea-o în scene de sâmbătă noaptea, pe canal B). M-aş retrage din zgomotele păcii. Se cade în mine depopulate de strigoi. Cum a devenit atât de banal să fii în viaţă sau să mori? De ce, dispreţuiţi din toate părţile, Pirgule, ne-am contaminat numai de acel dispreţ? Singură batjocora purtată patrie. Dar dacă niciodată omenirea însăşi n-a fost mai brează, cum ar putea fi amputaţiile ei mai viteze?

         Făcătorul de bine a dispărut odată cu binele. Se dă bineţe tot mai rar. Nu pe viu – la radio, cine ştie-n ce amintire de spital. Buni sunt şobolanii. Ei nu fac ciumă, o cară. Volbura pustiirii pustiurilor. Lansarea de legionari, posibil motiv al asmuţirii Curţii de conturi. Departe India, departe şi Chişinăul. Impuls managerial. Curvele-şi oferă gelozia. Glob terestru achiziţionat cândva la Bruxelles. Tatăl spânzuraţilor (carnet nr. 666) împlineşte o vârstă managerială, 83. Mâna goală taie-mi-o. Pe dumneaei o taie pe dedesubt şi nici nu are bani de înmormântare.

         Beyondness language. Nu avem filosofie. Nu-l băga în seamă, Moş Nechifor. Drepţi în faţa dreptului. Ascult lucruri urâte. Puţină lume se miră de tortură. Psihaion impersonal. Ontonoos. M-ai trimis la vaci, le înotam udul. Amestec de confesie şi tras pe dreapta. Iar tu, supărându-te, şomezi, te autodeteşti, iar te vei duce în Basarabia. Aici putem spune adio nici la jumătatea paginii. Nu te sufăr, strigase ruina pe Lipscani. E lux la Chişinău floarea, fereşte asasinarea.

         Dialectul dialecticii. Picurul primăverii, sinceritatea vagabonzilor, când nu ai cuvânt. Nu timp. Mai bine ne-am lua la bătaie. Minus cincizeci şi unu de grade. Jucându-ne capul în cunoştinţă de ghilotină. Trecerea treie. Oaste hostis. Poetica locuibilă. Pornografii în limbi străine. Vomită ce mănâncă. Mai ales de blesteme să se ferească omul în viaţă, şi ale neamului, şi ale meseriei. O luăm din loc oriîncotro, cred că iau caietul, cine să mi-l fure, îl duc cu mine, şi n-am nici valuri nici valori în el.

*

         Joi Chişinău, azi născut M. Eliade, i-om merge la Bust, de pe la 5, vreo două ore, gânduri cu el, în Moldova, nu s-ar fi aşteptat, cine ştie – plus înnodarea cu emfaza eminescianistă cronicizată, de nu cumva rusificată. Jean s-a trezit ca pe la Suceava, mai aici şi mai colea, până-n Basarabia. Garoafa albă de la Jean, pe maldărul de buchete în ţiplă, înbrăcăminte soclului bustului ochelarist. Vecinul Blaga a fost furat, iar bronzul Eliade e şi mai la drum, l-arunci din praştie peste gard spre Codru.

         Generaţii gata de jertfire, noi vom duce neamu-n nemurire. Avem curaj în aceste timpuri grele să sfidăm întunericul, la lumina unui astru. Aura profetică a lui Mircea Eliade. În umbra pletoasă a independenţei. Şi tu, eul meu, eşti laşitate. Dă-ne, Doamne, un cuget de-a iubi pe duşmanul nostru. Domnul zidea a treia făptură. Ne-ar trebui nişte ceceni. Atâtea suflete adunate de Mircea Eliade. Păcat că nu se află aici d-l Clinton să vadă cât de mult vrem să ne unim cu România. Care drept se lezează, spuneţi-le ruşilor. Tosca introdusă ruseşte. Ziua naţională a înverzirii plaiului.

         Marko, venind la războiul cu Mircea, s-a închinat şi-a zis: să câştige creştinătatea, chiar dacă voi pieri eu. Bine, mă, ai lăsat impresie proastă, ai făcut pasiune pentru o ploieşteancă. La Salsa. Ninge cu moldoveni în Siberia. Cu, sau fără Ilie Ilaşcu? Kurukshetra e inima noastră. Urmila a comparat lupta-ntre clanurile oiereşti mioritice cu aceea dintre Kurus şi Pandavas. Marşul tinerilor în Basarabia şi al moţilor la Blaj. În ce cumplită linişte, cam cât nu mi-aş fi închipuit.

         Catherine Fouquet n-a practicat de un an bhart natyam. Trebuie ciment, nu parchet. Ambasada Moldovei, pe Câmpina, lângă Puşi. Tripathi, încruntat, singurătatea. Dio esiste ed e unico. Dylan Thomas căzut în locul lui May Jo. Cultul morţilor pe bâjbâite. Nici upanişada  nu-l lasă pe dumnezeu înţelegerii umane. Frază logogogică, eunuci de meserie, Abelard, paie fumate în puşcărie, eclesiologie. Ţăranul apofatic, ţărâna catafatică. Întunericul dumnezeiesc al luminii apropiate.

         Îi comparam pe Krailevici cu Arjuna, amândoi a muri întru credinţă. Necunoscute numele zugravilor de icoane făcătoare de minuni. Simbolurile sunt cele mai mari realităţi. Blană de skirka. The commodification of violence. Mii de săraci în fiecare sărac, generaţii. Trezit pe sub pojghiţele de frig mitologic al echinocţiului. Basilica, loc de adunare a militarilor, primii noştri creştini. Catarama celtă. Incendii de români scrişi sânge. Du-ne pe deal sub semilună. Căderea părului în aură citostatică. Prieteni sfinţiţi de moartea nedreaptă. Printre operaţii, nu se roagă nici la Dumnezeu, nici la tumoare.

         Ieri frezie, azi Kent, pe nenimic înnebunitără. A aprins ţigara, m-am revoltat, a trântit uşa, a dat tare comuniştii. Ajunsesem la New York, aveam apartament, umblam şi prin altele, fumam Kent. Din dor. Poet pakistanez. Nu ne-au întrebat dacă vrem cinci stele. Plecam. Tot felul de locuinţe. Nu-i prindeam la telefon, i-oi fi deranjat. Nu-mi vor avea nici vocea. Se imprima de ziua lui. Voiam fraza cu viteazul Balcanilor. Nu pot nici s-o ascult cum a ieşit, dacă nu s-a tăiat-tomi.

         Nu e tăiat de niciun tine. Aşa de rău îmi pare, puteam să termin. Te-nchini. Ia o valoare mare din aşi. Ai cuvântul meu de onoare că te pocnesc. Născuse două gemene, să se arunce pe geamul spitalului, lasă, mă, că iau eu una, şi una soru-mea, dacă erau doi băieţi. Vor creşte ele, ne vor şi vizita. N-am imprimat fraza Marko-Arjuna, să fiu sănătos, era o dictare publică, pe inspiraţii mai descifrabile. Pare mai vitează. Am plecat să mă împlimb. Pot lăsa scris. Ziceam că scriu pentru Consiliul Europei.

         M-am inhibat dimineaţa asta. Fata văzuse răzătoare de barbă de 20.000, deci tot se interesa de ceva. Nici pe ea nu se imprimase când, timidă, repeta întrebările de la redacţie. O fi vreo morbiditate să-ţi conservi vocea de tinereţe. Lumea decade, cum şi-ar mai aminti fără ranchiună, ar contextualiza, te-ar dezgusta pe tine de tine, chiar mort, prin ai tăi, s-ar jena, aruncă vorbele ca un apucat, o fi moştenit nebunia, şi-a mai şi cultivat-o, taică-meu are voce mai frumoasă ca a mea. Abia pot pica în vâna vreunei angoase.

         Atunci nu vă mai fac nici eu curriculum vitae, pe uituceala voastră. Tema greşelii o debitezi mata, curăţând morcov pentru papagal. Vedem noi peste o mie de ani cefeide.

 

*

         La capătul metroului 54, Queens, pe pod, urci scările, jazzul te salută de jos. Ne-am scrie până la ocean, el peste şapte kilometri, cu bicicleta, eu din partea cealaltă, o Europă, tot o apă, uscate reproşuri, trezite borşuri. N-am mai încercat nimic parcă înainte, la noroc şi boală, la moarte de mamă. Te-a adus subconştientul şi ai adormit şi tu. Ce mizerie, zici, te petreceam pe ţoale, ai şi plecat lăsându-mă în ce văzusei. Ce-or mai fi făcând toate fiinţele pe care în viaţă le-am atins şi lucrurile şi închipuirile, măcar suprapuneam un personaj-două, o dramoletă.

         Ţie-ţi începe filmul, ţi-ai drogul, în bucătărie nu e voie că face papagalul gălăgie şi se supără fata, d-aia vreau să-mi găsesc undeva. Ţi-am pus cafea pe masă, auzişi, auzii, păi răspunde când vorbeşte omul cu tine. D-aia nu mai scriu, de ce aud, iar când să aştern ceva, a ziar-radio-metrou-suntem-patru-fraţi-înger-îngeraşul-meu. Mama nu are ce ne da. A mea a murit pe vremea asta, când se şi născuse, tipic. Tu tuşeşti de Kent, de TBC, de primăvară. Se înserează, ducă-se reauzirea telefoanelor, auto, ne-om mai afilia, armata n-are decât s-o ia şi pe aliniament dreapta, ies eu din asta, intru-n alta.

        Barbulea, Diaconu, fata Emiliei cu băiatul, afară, caricaturistul – expoziţie – Gorj. Pouchy. La două case, focul. Adurerii luase medaliile vineri că nu se pupau cu caricaturile, bun, vitrine goale. Chirie, un ban, noutăţile, repede harta, s-o afişez, fără Transilvania în ea, pe-afară, fără morsă, Thiers, preşedinte al franţei, medalie către jeunesse român(ă), cu F mare, mai sus, Şerban Milcoveanu că pm Rene Viviani. Ce-a zis, tabes dorsal pentru toată şcoala de cavalerie de la Târgovişte, tratament la Saidac, eu voi învinge boala prin voinţă, dă-i cu şancru, cu sifilisul terţiar, feriţi-vă de omul ăsta, e prea ambiţios ca să fie folositor, legionarii singurii exceptaţi la Nuerenberg la intervenţia lui Stalin prin Rudenko, cum ar fi văzut 14 000 + 5 000 soldaţi între mitralierele din spate şi cele ruseşti, căpitanul şi programul, te omoară şi-ţi ia programul, ceea ce s-a întâmplat, dacă pe cadavre de vaci s-au pus halate şi s-au prezentat ca evrei.

         Câini dresaţi să ucidă oameni, echinocţialităţi parasudice, jupoane nucleide în mahalaua gubernială, în timp şi la moment, peste tot, peste polcovnici o mai rea ca Pena învârtitoare de buric şi de delir. Caută-ţi Pretoria, nu dă bine linia, şeful s-o pună la loc, u. della rivelazione. Să nu mai suni la d-na Ileana, mâine te sună Lavinia.

         Primul cimitir particular din ţară, la Cluj. Boala frigului cu spaime vălurite de palele îngheţului, mai şi citeam proză, scuţ mâinile pe geantă, lasă, nicio discriminare, nici a dârdâielilor, pranayam cu aer prea rece, bruscheţi respiratorii, degerături, nicio oprire la Romană, hai la Colţea, fără să fi urcat nimeni, 20 dinainte se spălaseră, am ajuns în faţă şi am pornit-o, bălăbănindu-mă, spre dreapta, la drum lung, din lung în mai lung, invazia de la prânz cu bârfă canibalică, ucigaş salivantă, că soţul concurenţei întru imbecilitate are varice în stomac, aşteptau vibraţiile moartea, să se uşureze de-o ură spre alta.

         Sprayuri paralizante, sprepa, la menopauză criminaloidă, aşa mai şantajasei cu fostul electromin, coleg pe mă-ta, ce coţăiai alama, c-acu nu suporţi pe nea, că i-a zis moluscă, domnişoară, nu sunt domnişoară, lucrez din 1972 aici, aţi încurcat ce-aţi putut, lăsasem să se audă c-aş reabilita-o, că şi ai pe cine, în criză, de-ar sălta şi spitalul, nulitate locvace, a murit Grig, să scrie despre el, nenorocire, invers aproape că nu mergea, bătrâni de-ai mei profanaţi de-o apucată a frustărilor, un rădulescist, de-aia ninge.

         Mâine-ţi citesc reportajul de la Chişinău. Vii tu şi cu vodcă. N-am telefonul Mariei Bieşu. Să-ţi aduc şi notiţele mele, poate nu-ţi dau vreun interviu, poemul englez, îl traducem pe loc. Coborâsem cu tine, te purtasem în pridvorul bisericii Sfântul Gheorghe, statuia lui Brâncoveanu, strofa din Rugăciunea unui Dac, precreştină, încrustată pe zid creştin, ne în lege turcească, se ruga lui Zalmoxis, vecinicul repaos e nirvana necreştină. Nu mă mai pupa, că suntem bătrâni. Ne sculăm, se cântă imnul Indiei, Punjab, Gujarat, Sindhi.

         N-auziţi cine latră, dear Front Line Defender of Humanity, eu eram pentru fie-ta cu ăi doi ghitarişti să cânte new-age prin ganguri. Era mai cald în puşcărie. Se resiberianizează ţara, Beria-Siberia-Iliescu. Tot ce mişcă, în cătare. Iazigii, roţi quadrigii. Cum se poate una ca asta; Sirius? Organele să-şi facă datoria. Îmi zicea naţie spurcată, aşa eşti, te bătea, nu, a plâns când am venit cu notă mică la caligrafie, şi i-a spus lui unchiu’ Marin să mă înveţe, avea o joardă, cum greşeam, mă pocnea peste degete.

*

 

         Ionuţ, tot mort, de-l prinsese pe Ilaşcu închis, se va mai fi răvăşit întru Father, ce Diesel, ce Sterling, ce Baloteşti, schimbarea de tot, pe nemaivedere, ca şi cum nici nu existasem. De-aia-i bun visul, când nu e rău, vrei s-o vezi pe mama, ţi se face prietenul din partea ei, cum i-aş întâlni-o eu pe-a lui vie, m-am şi gândit, de două ori văduvă, toţi ceilalţi copii îi trăiesc. Treaba ta ficatul şi prietenii morţi, mamele invizibile.

         Mergeam pe deal cu cine dacă nu mai este nu da nume că se substituie adversa. Ca ieri dimineaţă nevăzând-o în veac pe mama ei înfulecătoarea tot eternă făcusei întrebarea ce-o fi cu soacrele astea nu toate nu chiar Noana dar şi apostolul le pusese de-al doilea. Blazate azalee am mai vorbit rară sănătate mentală turnătorie mortuară haotic.

         Mai bine forme răsărinde placaje din sculpturi prin ghips spre porţelan fosfatic. De petrecusem axul şi la mese ai văzut negru copiii împinşi de mame pe mese ca la cumetrie neînvăţaţi zis-ai tăierea tablourilor ce-or fi înţeles femeile că le-ai pedepsit în case cu picturi dacă or fi rămas vreodată închise-n muzeu peste prag sculpturi de virgină directorul oltean cu maşină şi costum nu se temea de moarte şi-ar fi dorit-o o dorea pe sculptoriţă domnule ar fi zis Ionuţ tocmai visat cu o fată de studiu de-i arăta el calea.

         Acum n-o să se mai vadă romanul în schiţă, oraşe cu filme decupate din diaspora. Filtreze astăzi luxul avariţiile aducătoare de infarct actorilor cu impudenţa de a-ţi juca pe scenă şi la morgă. Batjocura de toate nimic din ritualul vieţii morţii ce ruşinate vremuri de a nu se nărui de voie. S-au încârdăşit să mă certe printre cuvinte mai mult tăcute furie apoi pace da’ ranchiuna se pecinginează diaritm cutremur japonez.

         Fereşte-te de cine te ia la restaurant prin sărăcia noastră. Ce zisei-ziseşi, ce luai din cap, l-a bătut că n-a răspuns, schimb, mai şi luaşi din cap, să văz că ai, păi eu contra chiaburi, regi, venetici, ce ziseşi, mai zi ce ziseşi, nu mai zic, schimb, trăsuri, avioane, mai bine săracii de noi, neduşii, pe nesalutate, slănine nespălate, tragi o ciorbă, că d-aia are ăla varice pe stomac, n-a mâncat ciorbe în Germania, iar noi venirăm vii cu ardeiu-n maţe din India.

         mai greu ca ieri pe jos clarificarea printre neplăcuţi la vedere spune vizitei de mâine până la       39 mort pe front ce frate ce Ierusalim

         Agonia şi moartea, în 12 aprilie 1961 (făceam 17 ani) a lui George Manu. Nu mai văzusem aula magna plină, nici la conferinţa scriitorilor, săptămânile trecute, nici la Piaget, nici la Roman Jakobson, poate când se declanşase în 1964 similiemanciparea de ruşi, tot sub bagheta rusofililor, altfel, ca decomunizarea prin comunişti azi, putea să-ţi fie frică – aula auzind multe. Voi vă jucaţi a plânge, cu supărare pe viii contra morţii şi ai noştri şi ai lor, cum dintre morţi unii ar fi omorât pe alţii.

 

femeile şi armata mai depresive banda lui Mircea Nebunul secţia 9 vremea dezvelirii de          durere  ne dezlipim de retină şi podium soarba zvântându-se pe boturile porcilor aveţi un schelet deja 6000 la Valea Neagră în apa lor minerală s-au găsit resturi umane înfăşuraţi în muson ca mumiile oralitate necăpăcită de puşcărie chiot mantric ne resimbolizăm dintr-o rutină în alta tantra programează vocile pneumelor nimic mai ucis decât legiunea cine deturnează vieţile voi de colo ţintă ravanică parcă ne-am pregăti de puşcăria din Sevilla

 *

 

         Lepră plurală te-ncuie, te-apucă. Se anunţase o bombă în biblioteca americană. Arabii caii-şi numără barili, gheauri, goimi. Zici da, atunci cine aşteaptă întunericul în oglinzile lui Arhimede? Cântece arabe preferate englezei slave. Voi duce gunoiul. Waste land. Încurcarea urii în urări. Te-am visat în armură dansând. Am mai intrat în bucătărie la papagal îngrijindu-mă de refluxul armurii. Oboseala de după operaţie. Aceleaşi treziri, credeam că sari să-mi arăţi biserica.

         Domnule doctor, stresul operaţiei, apoi lecţiile, şi nu i-am dat vitaminele, nici mâncare ca lumea. Trag cu urechea, o fi adormind la loc, cum ni se întâmplă la toţi. Au fost leşinuri, atunci în drum spre şcoală. Veneraţie şi teamă, Sergiu. I-am scris telefonul pe ek shanti. Patel, cântec pentru umbra morţii pe melodie de nuntă.

         Varice energetice la plen. M-am aşezat pe praful unui pervaz. Show II. Golovanov ne-a invitat în bloc la cafea. La mulţi ani lui nea Costică Dinculescu. Semn către un sandviş. Dosul mâinii izbind tava ospătăriţei. Multiplicatoarele vibrau de bunăvoinţă. Nanei îi picase Vlahuţă. India la tv bulgară, aseară şi azi. Model occidental, în 14 secţii, cu preşedinte, vicepreşedinţi şi raportor general. Hindul goliard panesc, n-am pe cin’ să iscălesc. Ţi-am spus că am avut o zi bună. A dat laptele pe foc.

         Maşina de ras obosită. Femeia văzându-se asasinată. Sfârşitul lumii fiecăruia prin vis. Asta trebuia să fie story de jurnal. Totuşi Fowles. Orice adânc se află sub o suprafaţă. Nu ne-am mai dat pe gheaţă. Răsări-vei. Gospodăria Clopotivei. Leşia, un etaj mai sus, te duse metalurgiilor hinduse. Să-mi povesteşti. Mă doare capul de poveşti. Traducători traduşi, dans muzeul fără uşi. Proverbe îndestul, Cordovez la Kabul. Frustraţilor de tot, oceanului înot. Crescândă cearta, uitându-ne Siddharta. Zănatici za, Radha mai va. Precum acum două minute mi se telefona a nu mai scrie jurnalul. Hai mândruţo să-ţi pun dopul să nu intre izotopul. Accidentale radiaţii întârziate două săptămâni, drido, arhipelag îngâni, câini despicaţi pe drum, altfel de costum.

         C’t’ bidon mec d’ac zob. Sintetismul limbii engleze rabelaisianizate. Give me mâini de cerşetor. I waited for the Lord My God. Strigaţi-mă din rugi scoţiene. Unde-ţi sunt complicaţiile atee, maestre, de-ţi pomeneai pastorul tată? Phosforer zinzin feu d’artifesse zyeux poulardin blonde comme la reserve d’or de la Banque de France britiş upanişadă carmena purana vie d’ange carpater.

        Nu-ţi plăcuse, trei sfârşituri şi o singură femeie, erotomanie disimulată în fixaţie singulară. Ceaţa şi îmbrăcămintea femeilor lui decembrie. Credeam că m-ai uitat, că nu m-ai mai sunat, o ţin pentru anul nou, nu mai spun la nimeni, nici mie, numai ţie, o duc la birou. Regele a zis că-l primeşte pe Vâlcovici la ora zece, dar acesta a spus că are ore.

         Ai plecat să cumperi beţe. Radu n-are. Pe Horică nu-l întrebi, e-ntr-a doua, tocmai, poate le are de-acum un an. Voi, trei perpendiculare. Teză la istorie mâine. Ţin secret casetofonul de Crăciun, pânditul mamei să ţi-l dăruie din cer. Puiezii luţeferlii de acum şi până vii. Un dinte dacă se îndurerează, restul carmina burana. Îl cunoşti pe fotograf. Calul paşte iarba crucii. L-am trimis şi la statuie, nu pe cal, pe fotograf. S-a prefăcut în măr telefonul. Ateneul vrea pe Radha. Ne futurăm după spălatul vaselor.

         Du-te şi spală rufele, antimaterio. V-aş bate pe ăştia neatenţi mai rău ca pe hoţi, dacă miliţianul vă spunea să scrieţi o poezie, scriaţi. Geamul deschis de-o juma de oră ce mâncăm mâine a venit Lili cu ouăle ouătoare pune-ţi tot timpul varză mamă nu mai ţipa nu-i auzi nu pa la revedere unde dracu’am fost eu aseară el făcea-n baie poze eu am zis să mă duc la mobilă şi să iau doi d-ăia cu chingi unde e cafeaua mea din faţă am băut-o era a mea perla coroanei de-l vedeai pe Paul Scott.

         Aici s-a lansat la nici trei ani încă o dată, se pişase pe mine. Duminică after noon, cinci ore de video color, eşti fericită. Se potriveşte Sfântul Nicolae. I thank you pentru înţelegere. Nu chiar cuminte pe note. Scrii mare, te-ai pilit. Menajez versul. Ne-au ghicit pe banii lor, Mări, de Crăciun. Dumnezeule, săraci dar părinţi. Nimic nu plăteşte, crede-mă, te cred, tot eu, ce mai dansai.

 

*

         Ea îşi închipuia că, de la radiaţii, se va potoli şi, în cadă, o apucase. Nu era primul făcându-se de ruşine fără faptă. Abia îşi nuanţează povestirea. De mult îi săriseră cerceii. Ratanna răneşte râtani. Se împăcară după trei ani, prozodia strigoilor cavalcada curmându-şi. Stop-cadru. Adaugi cum o mai duce papagalul.

         Anarta ascultase ca alta discuţia vânătorească. Prin geam, un laţ. Uite-l pe Efti. Şi Thomas intrase. Razi tot dup-aia, îi aruncase Rat. Mă doare mâna. Stau eu deasupra şi mai apoi tot eu conduc. Sfârşit coniacul albanez, temperatura în scădere, varza rece. N-ajunge vinul, ai răspuns, cu moneda pe masă. Îi voi duce doina de spin, când s-o potoli vântul, literatură, nu altceva.

         De cincisprezece ani  n-a mai fost aşa frig în Delhi, şi ea are treisprezece. Ea îi cântă lui du-te-n brânză el îi cântă ei viaţa te-a făcut dură. De-ncepe muzica arabă, deodată, plăcându-ţi apoi urdu. Adio sud, peste deşertul îngheţat nu-ţi mai place iarna. Fete nubile şi să nu-i dea un telefon. Vederile, una la operă, o fantomă atribuită zăpezii.

         Austrul anilor şi iarna asta cu înmărmuriri ningând. Sânul tău avea un frate. Neînţeleasă shakti, din cărţi, în cros alergând nelibertatea. Se vrea numai Thomas şi abia din umeri ar da la Rat. Acum nici Rat nu mai are timp decât de Anna, o tantră de la sine. Până nici tu n-ai fi secerat bhang-ul din grădină. Pastorul nu-şi clipeşte vechea congestie cerebrală.

         Anna, radiaţii, la ţară, fire-ai a Nepri. Îmi pare rău de Rat rozând sânul Annei spre a o salva. Câte annas o banană? Aşa că amândouă locuiţele ni se goliră de interlocutori. O, istoria caselor mici, doctorale, aurind jocuri, tropic de vine cu şopârle şi persecuţii malarice. Cum de nu facem puţină gramatică, duminica asta? Apatice tristeţi, însăilate pe accidente inobservabile. Câte-o bibliotecă în dragoste cu numerele naturale.

         Anna rar se desprinse închipuitelor aventuri. Rat, alungat de propriile năbădăi, îşi urăşte părinţii pentru a iubi-o pe Anna. Îţi mai aduci aminte, Anna, când Rat la tramvai te conduse, ardeau becuri şi totuşi ochii îţi străluceau, nopţile. N-o fi fost indonezianul primul. Despărţire cu albatroşi în palmă. De câte ori n-am fost beată, te lăudai.  Ai roşit de pudoarea dintre vorbele fără perdea – altele tăceau şi făceau. Brăzdeze-se în viscol venustatea.

         Tramvaiul venea repede. Toamnele ne vindecau turbarea de primăvară. Mircea schimbat cu Ştefan, Podul Înalt la 10 ianuarie. Oi negre de jegoase. Ceşti cu loc, rut în faianţă. Shakti nu te-ai fi dezis de pictor. Văzute porţelanuri nicicând băute, de vânzare. Kremlinul îţi păruse scund, Rajiv probabil prea frumos, să fi auzit deodată pe Fidelio. Neînchinaţii zilelor şi zorii din trei scăldau doi în culcuş.

         Îl aşteptam împotriva mea cu aceleaşi două infarcturi. De-ar afla Anna, şi-ar părăsi mâncărica papilor. Ştii că am eu un căţel. Nu poate să-i scoată mustăţile de sticlă, pictat oribil. Bibeloul e mişto făcut, da’ pictura. Îl scoţi şi bagi altul. Ai un urcior în loc de ochi. În sala de gimnastică, doi ochi, un ulcior în loc de ochi, şi profesoara. Gimnastică şi urcioare, scrie, tu ai scrie dacă l-ai avea. N-aş scrie.

         Rice and dal, da’ eu ce să mai mănânc, n-am mâncat adineauri. Să mă aştepţi cu lapte şi o singură linguriţă pentru halba mea. Când dorm, închid ochiul şi se sparge şi se duce de jos şi am avut unul după altul, îţi dai seama ce plăcere. Voiam să trec foaia, să nu zboare. Bă, potaie, dormi. Şi la noapte să-mi facă mie zâmbre. Mi-a căzut lingura înăuntru. Dormi în front. Să-i faci nişte pantaloni. Tălpi de zăpezi îngheţate, obraji spălaţi cu zăpadă, profesiunea haosului, copii lunecă din copii, creştere orizontală. Gimnastica, în discordanţă cu suxilepul.

         Se vede că poeziile dumneavoastră sunt luptate, se pot înţelege numai citite de dumneavoastră. După şapte ani de vioară, devenise afon. Musonul mic, de iarnă, scrisul, numai ce s-o fi întâmplat pe necitite, şi totuşi zici c-am uitat în groapa înzăpezită automatul, te-ai întors repede să nu-l fi furat corbii. Fenics negru. Uşa cârâie, snopeşte, fulguie, întrerupe sarcina skizo. Rat nu-l rosese pe Thomas în clubul închis. Ciorba acră, sărată, în lipsa alcoolului. Multe singularia tantum, puţine pluralia. Ochii ţigani, inima devi, bărbăţia hitită, glezna indigenă.

——————————

Dr. George ANCA

București

30 iunie 2019

Lasă un răspuns