Pentru a aborda subiectul în cauză, cred, mai întâi de toate ar fi necesar să definim expresia de unitate națională a unui popor, ulterior, constatând că aceasta este o construcție care expune și se asociază în mod direct cu termenul de identitate națională, conștiință națională, demnitate națională, idee națională – toate reprezentând același sens și conținut prin care se manifestă sentimentul și atitudinea omului față de întreaga diversitate a valorilor naționale. La rândul lor, valorile naționale sunt conținutul propriu ce aparține unui popor, unei națiuni, unui stat. Deci, totul ce are tangenţă cu îmbinarea de cuvinte național este conținutul și centrul de legătură ce ține în corelație identitatea unui popor şi, nemijlocit, ține într-o corelație unitară toate domeniile de activitate umană și socială ale acestuia. În consecință, prin această corelație se intersectează și unitatea națională, expresie și substanță de valoare în existența unei națiuni. Respectiv, prin intermediul segmentului de unitate națională se intersectează și prezența neamului românesc, acesta reprezentând și întrunind poporul român din întreaga lume. Însă pentru a menține în poziție verticală unitatea și identitatea națiunii, atunci este necesar ca poporul român să mențină constant în poziție verticală și segmentul cu privire la utilitatea și importanța acestora în viața de toate zilele. Prin urmare, pe lângă identitatea și unitatea națională să fie prezent, în mod constant, și sentimentul autentic al poporului, al cetățeanului față de întreaga complexitate a valorilor naționale, deoarece toate aceste fenomene sunt procese identitare ce includ în sine limba de comunicare vorbită, tradițiile și cultura națională, valorile autentice naționale, teritoriul, credința, ideologia etc. Aici este foarte important ca un popor să știe a-și recunoaște originile de neam, de naționalitate, de identitate. De aceea, unitatea și identitatea națională, reprezentând sentimentul autentic al fiecărui om față de propria societate și față de propria origine, este acel pilon care determină în esență respectul omului/concetățeanului față de valorile naționale, față de realitatea istorică, față de sine. În cazul societății noastre românești (unde pe alocuri sunt prezente și unele dificultăți ce se regăsesc prin acțiuni de neechitate socială și, uneori, prin nerespect față de factorul uman, în mod special, față de omul simplu muritor din societate) s-ar impune necesitatea de a promova cât mai corect latura de coexistență între membrii societății și, respectiv, latura de conștientizare a proceselor identitare ce sunt nespus de importante în viața și coabitarea socială. Iar pentru ca cetățeanul simplu muritor din societate să înțeleagă corect acțiunile respective, atunci ar urma de valorificat și mai mult sentimentul și credința autentică în valorile spiritualității, acestea fiind parte componentă din procesele afective naționale. Cu referire la acest capitol, este necesar de a trezi în oameni marea credință în valorile naționale, în valorile spirituale ale omenirii și, în mod prioritar, de a înlătura răul și ura, fenomene ce afectează destul de grav omul care este traumat zilnic din cauza nedreptăților sociale și condițiilor vulnerabile de existență. Astfel, numai prin credința adevărată, cu aspirații pozitive, s-ar distruge răul și s-ar instaura în societate întregul sistem al binelui. Concomitent, prin această credință autentică față de valorile spirituale, omul ar urma să parcurgă și etapele unei educații adevărate. Deci, în procesul de promovare a unei politici corecte în a orienta omul societății ar fi necesar să ne conducem după cuvintele sacre ale lui Immanuel Kant (filozof german), care spunea: „…omul nu poate deveni om decât numai prin educaţie”. Iar pentru a crea o imagine și mai transparentă și pentru a influența și mai pozitiv dezvoltarea socială și spirituală a societății românești, ar urma ca sistemul de învățământ național să fie considerat cel mai prioritar domeniu din cadrul țării, domeniu care de fapt este și trebuie să fie principalul promotor al identității și unității naționale, al culturii și al bunăstării sociale (unde, respectiv, sistemului de învățământ să i se acorde o atenție prioritară din partea statului). La acest subiect putem confirma următoarele: un sistem educațional autentic este acea forță care educă și reeducă orice individ al societății, determină importanța omului în societate, dezvoltă și formează orice domeniu de activitate pentru economia națională, promovează valorile identitare-culturale-intelectuale-spirituale, ca parte componentă a dezvoltării umane și sociale în termeni de cultură civilizată. În contextul dat, scopul principal al sistemului de învățământ ar trebui să fie centrat în totalitate pe formarea unei personalități adevărate, unde responsabilitatea propriei dezvoltări să fie în competiție doar cu sine însăși și nu cu întreaga societate. Prin instruirea și educația corectă, cu accente clare pe valorile naționale, omul poate fi educat și reeducat în limitele celor mai umane caracteristici și responsabilități. Este necesar doar de a remodela sau completa cursul existent al proceselor educaționale, acestea fiind orientate mai mult spre umanitarism, corectitudine și transparență totală. Numai în așa mod se va produce schimbarea corespunzătoare. Important este de a conștientiza corect conceptul cu privire la educația și instruirea în spiritul național și de conștiință națională. Astfel, se va forma/reforma personalitatea și identitatea omului, cât și dezvoltarea calitativă a tuturor sistemelor și subsistemelor din societate, având la bază omul ca spirit, intelect și valoare socială. Numai în așa mod vor fi puse bazele de formare a unui mediu social sănătos și dezvoltat, întemeiat pe relații interumane de valoare. Respectiv, prin metodele și educația corespunzătoare se va dezvolta în cetățean sentimentul autentic față de valorile naționale. În caz contrar, prin neglijarea și neconștientizarea corectă a fenomenului de unitate națională s-ar putea induce, în mod direct, la multe dezavantaje sociale precum: dezmembrarea societății, ruinarea tradițiilor naționale (parte componentă din cultura română), încetinirea cursului de dezvoltare benefică prin segmentul identitar ce este corelat cu limba de vorbire, cultura și tradițiile naționale, religia, componente nespus de importante în existența unui popor. Aici este cazul de menționat că prin sentimentul autentic de apartenență la entitatea națională se va dezvolta și mai puternic fenomenul de conștiință națională, aceasta fiind forma superioară a gândirii prin care omul prin propriul comportament reflectă corect realitatea înconjurătoare. Iar în cazul când conștiința națională va fi lipsită de motivație și, în același timp, va fi dezorientată de factori ce provoacă apariția fenomenelor negative, atunci consecințele pot deveni destul de grave pentru un popor, ulterior, afectându-le atât propria existență, cât și propriul proces identitar național. Deci, pentru a motiva și educa omul și, nemijlocit, pentru a valorifica corect fenomenul de unitate și credință națională ar urma să definim corect și latura precum: cine ar trebui să dețină rolul principal în societate pentru a realiza și promova toate acestea. Mai întâi de toate, trebuie să concretizăm că fenomenul de unitate și credință națională sunt valori inestimabile. Însă pentru a educa omul, o societate, un popor prin sentimentul de unitate și credință națională, atunci rolul principal trebuie să-i revină școlii, cadrului didactic, familiei și, în mod special, societății civile și statului, organe care trebuie să promoveze și să urmeze o politică nespus de corectă în procesele respective, toate fiind corelate cu fenomenul de identitate națională. În rezultat, toate, la rândul lor, vor forma coloana vertebrală a unei societăți și a unei națiuni în evoluție. Numai în așa mod se va forma relația autentică dintre cetățean și societate, dintre om şi valoare, astfel, formând acel mediu social sănătos care va întări și mai mult procesul de dezvoltare identitară a unui neam. Pentru o asemenea dezvoltare, corespunzătoare cerințelor educative umane-contemporane, omul în procesul evoluției (în afară de instruire și educație) mai are nevoie și de relații socio-umane adecvate, bazate pe o comunicare sănătoasă cu mediul social. În acest proces, iarăși, un rol deosebit de important trebuie să-i revină unității de învățământ, cadrului didactic, societății civile, statului, aceștea fiind principalii actori în procesul de dezvoltare a omului și în acțiunea obligatorie de a promova identitatea instituției de învățământ, identitatea societății și a națiunii.
Deci, în pragul marelui eveniment național, acum când vom sărbători 100 de ani de la Marea Unire (27 martie 1918 – 27 martie 2018), ar urma să promovăm cu cea mai mare sfințenie verticalitatea națiunii române și verticalitatea celor mai sacre valori naționale românești, luând în considerație relatările susmenționate. Firește, pe parcursul a 100 de ani de existență de la Marea Unire societatea românească a traversat diverse perioade istorice, cu multe evenimente care, la rândul lor, au proslăvit, dar care au și diminuat evoluția societății. Știm cu toții, au fost perioade triste, mai puțin triste, dar au fost și sunt vremuri destul de glorioase și cu multe succese în viața poporului român. Unul dintre ele a fost Marea Unire care s-a realizat în 1918, eveniment de o mare importanță vitală pentru poporul român. Astfel, în timp, s-a consolidat și mai puternic sentimentul pentru țara rămânească, pentru valorile naționale românești, aspecte ce trebuiesc onorate cu multă sfințenie și mult devotament de toate generațiile în creștere. În timp, țara românească a evoluat prin dezvoltarea identitară. Printre aceste clasificări, cu accente pe valorile naționale, se regăsesc românii, se regăsește poporul român care, în majoritatea cazurilor, își iubește patria, originile, pământul natal și limba natală. Respectiv, intelectualitatea română este acea parte a poporului care prin valorile spirituale a respectat și respectă cu generozitate sentimentul credincios față de cultura națiunii, încearcă prin orice mijloace de comunicare socială să abordeze importanța tradițiilor naționale, astfel valorificând cultura, limba și unitatea națională. Prin persoana intelectualului român (om de știință, cadru didactic, medic, scriitor etc.) se realizează acele schimbări care, cu adevărat, modifică în mod pozitiv structura și conținutul societății. Deci, prin gradul de dezvoltare și civilizaţie al unui popor se manifestă componentele ce sunt corelate pe adevăratele procese identitare și valori istorice ale trecutului şi prezentului. Astfel, prin procesele istorice un popor se recunoaște ca identitate națională, în consecință, formând acea parte a valorilor care cuprinde întregul sistem social-uman în evoluție. Precum cultura este totalitatea valorilor materiale și spirituale pentru ființa umană, așa și conținutul de unitate și conștiință națională este coloana vertebrală în existența unui popor, în existența unei societăți. Așadar, clasa intelectuală, parte componentă din cultura națiunii române, trebuie să reprezinte și nucleul din care se formează valorile naționale autentice. În așa mod se formează societatea civilizată, fiind alimentată de cultura și intelectul marilor personalități şi domnitori ai neamului românesc care, în timp, au știu să valorifice la cel mai înalt nivel conținutul de unitate națională. Deci, societatea românească este obligată să promoveze în continuare corect valorile naționale, valorile autentice ale umanității, valorile spirituale care sunt esență în dezvoltarea umană și socială. Pentru toate acestea poporul român trebuie să fie foarte conștient în acțiuni și fapte. Iar în pragul Centenarului Unirii poporul român de pretutindeni să fie și mai unit și mai devotat intereselor naționale, iar identitatea națiunii române să devină tot mai solidă și mai respectată în universalitate. Sub această menire, să pledăm și pentru Unirea/Reunirea Basarabiei cu România, așa cum a avut loc în 27 martie 1918, cu 100 de ani în urmă.
–––––––––––––
Galina MARTEA
12 ianuarie 2018